marți, 29 ianuarie 2013

Ce îi îngrijorează pe cei mai înţelepţi oameni ai planetei?


Preocupaţi de problemele noastre de zi cu zi, de multe ori nu mai ajungem să ne întrebăm care sunt problemele cu care se confruntă societatea în care trăim, scriedescoperă.ro.
De curând, nume importante din domenii precum ştiinţa, tehnologia, jurnalismul sau educaţia au împărtăşit cu restul lumii, graţie efortului depus de John Brockman, câteva motive de îngrijorare care ar trebui să ne preocupe pe toţi.

- Provocarea lui John Brockman
John Brockman a fondat acum câţiva ani Edge.org, un spaţiu online pe care şi-a propus să-l transforme într-un „salon virtual” în care să se întâlnească cele mai luminate minţi ale planetei. Site-ul său a avut succes, salonul virtual incluzând astăzi peste 650 de înţelepţi din domenii variate, precum literatura, ştiinţa sau artele plastice.
În fiecare an, Edge solicită acestor oameni să răspundă la o întrebare şi le adună răspunsurile într-o carte. În 2013, întrebarea la care minţile luminate ale planetei au oferit un răspuns a fost următoarea: „Ce ar trebui să ne îngrijoreze?”.

- Proiectele eugenice ale Chinei
În 1995, prin Legea Eugenică (redenumită Legea Sănătăţii Materne după protestele occidentalilor), China a interzis căsătoria celor cu defecte mintale sau fizice ce puteau fi moştenite şi a promovat folosirea ultrasunetelor pentru testarea prenatală.Eugenia chineză va deveni în curând mult mai eficientă ca urmare a investiţiilor masive în cercetările genomice asupra trăsăturilor umane, fizice şi mentale.
În cadrul proiectului BGI Cognitive Genomics, cercetătorii chinezi secvenţiază genomul a peste 1.000 de persoane cu IQ foarte ridicat din întreaga lume, încercând să identifice alelele care prezic un IQ mare.Această „selecţie embrionică” ar putea permite ca IQ-ul fiecărei familii chineze să crească cu 5-15 puncte IQ pe generaţie. În câteva generaţii, competitivitatea globală a Occidentului ar fi eliminată.

- Dispariţia răbdării
Modul în care percepem timpul se schimbă în funcţie de starea noastră emoţională, subliniază psihologii. Atunci când suntem agitaţi sau anxioşi, timpul pare să se scurgă încet şi ne pierdem răbdarea.De asemenea, contextul social în care ne găsim influenţează modul în care percepem timpul.


- Tehnologiile de comunicare şi de informare au un efect puternic asupra modului în care fiecare dintre noi percepe timpul.Aceste tehnologii stabilesc ritmul în care percepem evenimentele, viteza cu care ne sunt prezentate informaţii şi stimuli noi şi chiar ritmul interacţiunilor sociale. Un studiu recent realizat de Shunmuga Krishnan şi Ramesh Sitaraman asupra clipurilor video online oferă noi dovezi asupra modului în care progresul tehnologic a dus la reducerea răbdării oamenilor.
Oamenii abandonează un clip video dacă acesta nu începe să ruleze în două secunde, ceea ce demonstrează că există o legătură între vitezele tot mai ridicate ale conexiunilor la Internet şi ritmul în care oamenii abandonează clipurile video.

- Bomba subpopulării
Deşi populaţia planetei va continua să crească vreme de cel puţin 40 de ani, tendinţele demografice în vigoare astăzi arată că există o ameninţare existenţială mult mai mare: subpopularea globală.De-a lungul întregului glob pământesc, rata fertilităţii scade sub nivelul de înlocuire, astfel că în foarte scurt timp populaţia va atinge un nivel greu de înlocuit.
Pentru a combate acest declin al populaţiei, ţări precum Japonia, Rusia sau Australia plătesc bonusuri cuplurilor care fac copii.

- Populaţia globală îmbătrâneşte. Omenirea are nevoie de tineri care să muncească şi care să plătească facturile medicale ale generaţiei precedente, dar aceşti tineri vor fi tot mai puţini.După ce vom atinge vârful de vârstă al populaţiei, ţările se vor lupta pentru a atrage muncitori, modificând legile imigraţiei. Chiar şi aşa, aceste succese individuale nu vor schimba situaţia la nivel global.

- Realitatea augmentată
Veţi purta ochelari care nu sunt mai groşi decât ochelarii obişnuiţi, sau poate chiar lentile de contact, iar acestea vă vor permite să vedeţi tot felul de informaţii utile. Aţi putea vedea o hartă interactivă, o bandă curgătoare cu ştiri sau notificări cu mesaje, orice puteţi vedea astăzi pe un ecran.Societatea nu va fi transformată de datele pe care le veţi obţine, ci de intimitatea acestei tehnologii.

- Bărbaţii din China
În 2020, estimările arată că în China vor exista cu 30 de milioane mai mulţi bărbaţi decât femei, ceea ce înseamnă că minim 15% dintre bărbaţii tineri vor rămâne fără parteneră. De asemenea,dovezile istorice atestă că bărbaţii necăsătoriţi cu o situaţie materială precară tind să se asocieze cu alţi bărbaţi necăsătoriţi, folosind forţa pentru a obţine resurse la care altfel nu ar fi avut acces.


- Ce îi învăţăm pe copii?
Copiii îşi privesc părinţii cum se joacă toată ziua cu dispozitive strălucitoare. Astfel,micile ecrane strălucitoare intră în pătuţul copiilor şi în locurile de joacă.Telefoanele, tabletele şi computerele iau locul plastilinei, blocurilor de construcţie, păpuşilor şi cărţilor.
Aceste obiecte răpesc copiilor experienţe despre care ştim, datorită studiilor realizate de-a lungul multor generaţii, că sunt extrem de hrănitoare pentru ei.Dispozitivele oferă copiilor şansa unor experienţe care oferă iluzia companiei altora fără efortul şi responsabilităţile prieteniei.Atunci când vorbesc cu tehnologia sau vorbesc cu alţii prin tehnologie îi pot face pe copii să înlocuiască complexităţile şi nuanţele conversaţiei cu simpla conexiune. De aceea, mulţi copii ajung să se teamă de conversaţii.

- Nu există motive de îngrijorare şi nici nu au fost vreodată
“Singurul motiv de îngrijorare este grija însăşi. Acest lucru a fost mereu adevărat”,spune Virginia Heffernan, o jurnalistă americană.Credinţele noastre limitate despre trecut şi despre viitor ne distrug vieţile. Doar acceptarea realităţii prezente poate aduce pace şi inspira decizii înţelepte.
Sursa: www.financiarul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu