marți, 29 ianuarie 2013

Au fost descoperite două mutaţii genetice de importanţă cheie în cazurile de melanom


Au fost identificate două mutaţii genetice care împreună sunt răspunzătoare de 71% dintre cazurile de melanom, un cancer de piele foarte agresiv şi cu o rată ridicată a mortalităţii, conform concluziilor a două studii publicate joi în revista Science, transmite AFP.
Aceste mutaţii, identificate într-o zonă a genomului care controlează genele, sunt active în cazul îmbolnăvirilor unui mare număr de persoane şi pot oferi informaţii extraordinar de importante pentru stoparea progresiei acestui tip de cancer.
Particularitatea acestei descoperiri constă în faptul că aceste gene fac parte din aşa-numita regiune de “materie neagră” a genomului, făcând trimitere la la fel de misterioasa materie neagră care compune o mare parte din Univers dar este încă complet necunoscută empiric.
De-a lungul ultimilor ani au fost identificate numeroase mutaţii genetice care provoacă forme de cancer, însă toate se află în alte regiuni ale genomului, regiuni responsabile de producţia proteinelor.
“Această descoperire reprezintă o primă incursiune în ‘materia neagră’ a genomului”, subliniază Dr. Levi Garraway, de la Dana Farber Cancer Institute din Boston, coordonatorul unuia dintre aceste două studii.
Aceleaşi mutaţii au fost depistate şi în celulele de cancer la ficat sau de vezică.
Sursa:    www.financiarul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu