joi, 10 ianuarie 2013

A uimit lumea ȘTIINȚEI. Femeia care mișca obiecte cu FORȚA MINȚII


A fost intens studiată de cercetătorii sovietici în a doua parte a deceniului şase. Sub control atent, reuşea să deplaseze, fără vreun contact vizibil, beţe de chibrituri, pahare goale şi orice alte obiecte care nu depăşeau o anumită greutate.

Nina Kulaghina a demonstrat că putea mișca obiecte cu ajutorul forței minții
Nina Kulaghina a demonstrat că putea mișca obiecte cu ajutorul forței minții
”Femeia întinse degetele orizontal la circa 15 cm deasupra busolei, iar mâinile începuseră să execute o mişcare circulară. Efortul îi scobea adânc obrajii. Trecură 20 de minute. Pulsul tinerei ajunsese la 250 bătăi pe minut. Înclina capul dintr-o parte în alta fixând intens acul busolei. Atunci, ca şi cum atomii ce compuneau acul busolei s-ar fi acordat cu ea, indicatorul tremură. Încet, el începu o rotaţie în sens invers acelor ceasornicului. Apoi, obiectul în întregime, busola în cutia sa de plastic şi cureaua sa de piele porniră să se răsucească”, scrie evz.ro
Așa relata presa vremii uimitorul caz al Ninei Kulaghina, femeia care pierduse un kilogram în greutate în timpul ”exercițiului” menționat mai sus, și care se desfășurase în prezența unor cercetători sovietici.
Doctorul Terlețki, specialist în fizică la Universitatea din Moscova, nota într-un număr al ziarului Pravda, din 1968: ”Demonstraţiile de telechinezie făcute de Nina mi se par naturale. Există oare forţe care nu sunt nici electromagnetice nicigravitaţionale şi care pot deplasa obiecta ca şi în cazul Kulagina? În calitatea mea de fizician cred că eventualitatea este posibilă. Cum sunt legate numitele forţe de creierul uman? Cercetările noastre nu sunt încă suficient de avansate pentru a răspunde la această întrebare”...
Capacitățile ieșite din comun ale Ninei nu au trecut neobservate de către serviciile secrete sovietice, care au investit în cercetarea telechineziei sperând să poată găsi aplicații militare. Desigur, Nina nu a fost singurul ”subiect” cu asemenea capacități ieșite din comun studiat de specialiști. Dar, mai mult decât  constatarea și înregistrarea unor parametri biologici nu s-au putut formula explicații care să ajute la înțelegerea acestui fenomen.

Sursa:  REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu