miercuri, 22 august 2012

Reglarea tiroidiană cu ajutorul fructelor oleaginoase



Considerate gustarea ideală dintre mesele principale, putem spune despre ele că sînt foarte hrănitoare, au un gust deosebit de plăcut şi sînt utilizate de gospodine în bucătărie. Alunele conţin vitamine aparţinînd complexului B (B1, B2, B3 (PP), B5, B8, B9) şi C, minerale - Ca, Cu, Cl, Mg, Fe, K, Mn, P, S, Na, provitamina A, tyrosina, celuloză, acid pantotenic, amidon, acizi graşi nesaturaţi, acizi graşi saturaţi, proteine, zahăr şi azotaţi.
Din cauza conţinutului lor scăzut de acizi graşi nesaturaţi şi a abundenţei de acizi graşi saturaţi, alunele sînt contraindicate în hipercolesterolemie şi în alte afecţiuni asociate cu hiperponderalitatea şi disfuncţiile biliare. Tyrosina din alune, o substanţă ce intră în compoziţia hormonilor tiroidieni, este însă recomandată în hipotiroidie şi în alte disfuncţii ale glandelor paratiroide. Aceste fructe oleaginoase au un puternic efect antianemic, remineralizant, vermifug şi antiaterosclerozic, dar sînt şi un stimulent deosebit al sistemului nervos. Alunele au un efect benefic în afecţiuni precum anemia, dermatozele, insuficienţa hepatică, hipocolesterolemia, ateroscleroza, în alergii al căror substrat se regăseşte în infestarea parazitară, dermatitele, tuberculoza pulmonară, bronşita, spasmofilia, constipaţia şi sînt indicate, de asemenea, în afecţiunile oculare, ale pielii şi oricare dintre afecţiunile acesteia.
Cîte alune trebuie să consumăm? Femeilor însărcinate li se recomandă să nu consume mai mult de 20 de alune pe zi, iar celorlalţi maximum 40 sau, după cum spun unii specialişti, nu mai mult de un pumn de alune pe zi, pentru că au o valoare calorică de 620kcal/100 gr. Iată deci că alunele sînt foarte hrănitoare, au certe efecte terapeutice, dar nu trebuie să exagerăm în consumul lor, din pricina conţinu- tului ridicat de acizi graşi saturaţi, asimilabili rapid, ceea ce poate duce la o nedorită creştere în greutate.

Secretele misiunii Apollo 11


Cu totii stim ca la data de 20 iulie 1969, Apollo 11 a fost prima nava care a aselenizat pe Luna. Insa putini stiu ca acea data precisa, locatia si momentul au fost alese de Farouk El-Baz al carui tata, absolut intamplator, a fost expert in religia astrala egipteana...
Apollo 11 a aterizat in acea zi si moment precis, cand cele trei stele din centura lui Orion se aflau la orizont.

Tot la acea vreme ( 33 de minute dupa aterizare), Buzz Aldrin ( al 33 in grad in masoneria Ritului Scotian) si Neil Armstrong, au efectuat o ceremonie la bordul modulului lunar, asa-numita ceremonie de comuniune. Ceremonia de comuniune, cremonie catolica, are origini mult mai profunde, si anume de a-i oferi ofranda zeului Osiris. La acel moment, un dar pentru acest mare zeu al antichitatii, care se bucura in randul multor societati secrete actuale, de un respect deosebit.


Mai departe, in urma misiunii, au ramas instrumente stiintifice, un steag american si o placa comemorativa a misiunii Apollo 11 dar si o geanta ce continea o ramura de maslin din aur plus un disc de siliciu cu mesaje inregistrate de pace si de bunavointa din partea a 73 de lideri mondiali!!!
Am putea intreba, date fiind trimise aceste mesaje simbolice in spatiu, pe cine se astepta NASA sa intalneasca pe Luna?


Exista o teorie conform careia pe partea intunecata a Lunii ar exista orase mari, orase de care NASA ar fi fost constienta iar misiunile de pe Luna au fost facute pentru descoperirea acestor ruine antice si pentru aducerea pe Pamant a unor artefacte gasite in acele locuri...
Sa nu uitam totusi ca in ultimii ani, mai multi oficiali ai programului spatial NASA, au recunoscut faptul ca nu gasesc inregistrarile originale debarcarii pe Luna cat si pierderea rocilor, colectate de pe suprafata lunara! Oare ce putea fi atat de compromitator incat aceste inregistrari sa fie “pierdute”?!

"Rolurile" pe care aici le jucam sunt creatie proprie, indiferent DACA am ales acel joc candva sau am intrat in el ca si consecinta a actiunilor noastre aici.


Postat Maria
In urma cu trei zile mi se "spunea" in propriul cap sa fac o postare despre compasiune si iertari. Am uitat. In urma cu doua zile am iesit in oras cu niste prieteni aflati in vizita. Unul dintre ei ma intreaba brusc ce ar trebui in mod armonios sa perceapa/simta/gandeasca la aparitia unui anumit gen de experienta umana. Am FOST OBLIGAT sa ii vorbesc despre compasiune, dar am inteles ca prin intermediul sau iar mi se atragea atentia ca...am fost cascat! I-am povestit despre ajutorul pe care prin el l-am primit...Am zambit amandoi caci am inteles. Puteau sa ne fi iesit in cale zeci de circumstante si eu sa fi avut de explicat te miri ce ALTCEVA..."intamplator" nu asta se urmarea! Sunt invitat sa lamuresc doua concepte intelese destul de eronat de multi. Primul dintre ele este aceasta COMPASIUNE, care nu are absolut nimic in comun cu mila. Si nici cu empatia. Mila este un sentiment, empatia este o cale de comunicare. Compasiunea insa este STIINTA. Ea presupune ca ai devenit constient ca te afli in cadrul unei scoli. Ca orice scoala are nivele de "invatamant/experienta", si ca ele nu au nimic in comun cu sentimentele. Intre elevi de clase diferite nu poate exista decat un raport de constientizare a faptului ca fiecare are ceva anume de invatat, care se potriveste nivelului la care acela a ajuns. Nu e nici "bine" nici "rau" sa fii in a sasea fata de cel de a treia sau fata de cel de a zecea. Este doar cum este, o constatare. Va veni momentul si pentru cel dintr-a treia sa ajunga in a sasea sau mai sus... Experientele la scoala pamant trebuiesc privite exact cu aceeasi detasare. Ele nu sunt "bune/rele", pot avea si gust pentru experimentator, dar aia nu inseamna ca pot lipsi din bagajul de cunoastere/experienta a celui care si le-a ales. Ca nu le-a ales acum este evident, poate gandi in inconsteinta ca este "pedeapsa vietii lui", doar ca unul constient nu poate gandi asa. "Rolurile" pe care aici le jucam sunt creatie proprie, indiferent DACA am ales acel joc candva sau am intrat in el ca si consecinta a actiunilor noastre aici. Tot o alegere proprie le-a generat. Ca atare compasiunea este atitudinea fiintei CONSTIENTE care poate doar constata ce anume "lectie" si-a propus o entitate sa "invete/experimenteze". Este si motivul pentru care exista o glumita spirituala despre o batranica care statea pe trotuar. Un tanar plin de bune intentii si avant o insfaca de brat si o traverseaza strada. Pe trotoarul ajuns, batranica ii multumeste umil si il lamureste ca ea nu avea deloc intentia de a traversa acea strada...Cand credeti ca menirea voastra este sa oferiti "ajutor", mai intai ar fi util sa vedeti limpede daca chiar este cazul. Notati ca respectivul nu mai este constient ca lectia respectiva ii foloseste la ceva, pe cand voi ati putea banui...Nu la insensibilitate va invit eu aici, ci doar la discernamant. Un alt concept despre care vreau sa vorbesc este IERTAREA. S-a batut multa moneda pe acest concept si perceptia mea este ca fenomenul este GENERAT, nu in folosul limpezirii. Si inca de foarte de timpuriu. Daca am devenit constienti ca suntem la scoala, oare nu e limpede ca nu se presupune ca nu suntem "academicieni"? Ca atare mie imi pare absolut FIRESC ca orice "programa scolara" sa aiba rezervat "dreptul la greseli". Fara "greseala" nu exista experiment. A spune despre un experiment ca nu este un succes poate fi o constatare, dar ea presupune ca deja s-a demonstrat -prin "greseala"-. Deci ce ar putea fi numit "iertare"? Nu cumva o infatuare psihologica prin care eu incerc sa obtin un "ascendent" in fata pretinsilor mei..."gresiti"? Tot psihologic, desigur! Dragilor, nici un intelept nu "iarta" pentru ca nu e nimic "de iertat", dupa cum nu "vindeca", caci nu e nimic de "vindecat". Ar fi util sa evitam sa ne mai jucam cu cuvintele, fara a intelege de fapt la ce servesc ele sau daca ar putea avea vre-o relevanta. In intelepciune, Linistea, Pacea interioara te ajuta sa intelegi multe, poate chiar...totul! Succes! 

Stăpânul şi-a dat arama pe faţă!


Deşi, la cât de ipocriţi şi demagogi sunt, s-au declarat îngrijoraţi de implicaţiile pentru democraţie ale referendumului din România, acesta le-a venit mănuşă! Este vorba de reprezentanţii dintre cei mai de seamă ai puterilor – noi le zicem fără înconjur coloniale! – care au redus România la statutul de colonie. Referendumul, aşa cum a fost organizat, le-a dat ocazia magnifică de a arăta clar cine este stăpânul, în esenţă de a consfiinţi politic ceea ce există deja de câţiva ani în plan economic şi ceea ce naivii sau interesaţii nu ajung să vadă ori se fac că nu văd: că România a încetat să mai fie o ţară, devenind o colonie!

O ţară care pierde controlul propriu asupra următoarelor trei sectoare – exploatarea resurselor minerale principale, distribuţiile de energie şi băncile – ajunge inevitabil o colonie. Si nu din alt motiv decât din acela că prin aceste sectoare se ruleasă banul, indiferent de ciclul politic sau economic. Este strict cazul românesc! Toate intrările în şi ieşirile din actul productiv sau comercial aparţin capitalului străin. Întreaga axă majoră a economiei este deţinută de către acesta şi, ca urmare, decizia îi aparţine. Sunt câţiva ani de când deja există această situaţie. Era firesc să vină momentul în care aceste stări de lucruri în plan economic să se răsfrângă în oglindă în plan politic. Referendumul n-a prilejuit decât consfiinţirea! Pentru realişti n-a fost vreo surpriză. Doar căutătorii de cai verzi pe pereţi s-au mirat. După episodul referendumului, naivii probabil au dispărut. Au mai rămas să susţină baliverna României suverane sau a mântuirii acesteia cu ajutorul capitalului străin doar cei interesaţi, respectiv cei din România care sunt instrumentele puterii coloniale.
S-a dovedit în contextul referendumului că, pentru puterile coloniale, nu este vorba cumva de Traian Băsescu ori USL sau, cum cu neruşinare au sugerat, de democraţie, ci pur şi simplu de interese economice oneroase, şi anume de a deţine controlul integral şi necondiţionat asupra resurselor, banilor şi chiar asupra vieţii oamenilor, în chipul cel mai iobăgist posibil, din spaţiul numit România. Chiar dacă pentru aceasta erau încălcate şi cele mai elementare norme şi reguli de democraţie, mai precis – şi ca să nu existe răstălmăciri – chiar dacă era nevoie ca voinţa puterii coloniale să înfrângă voinţa votului popular.
Că a fost vorba de aşa ceva o dovedeşte poziţia troicii FMI-CE-BM la revizuirea de zilele trecute a acordului cu România. La sfârşitul misiunii, şeful acesteia, dl Eric van de Vrijer, a avut tupeul să declare că scrisoarea de intenţie a guvernului român către FMI, deşi agreată cu membrii misiunii, nu va fi totuşi înaintată mai departe către instanţele FMI, cum s-ar cuveni procedural, până ce mai multe din angajamentele guvernului nu vor fi şi îndeplinite, dintre care nu lipsesc bineînţeles privatizări parţiale sau totale şi creşterile (mă scuzaţi, „liberalizările”) de preţuri la gaze, atât de mult aşteptate de companiile vestice care au pus stăpânire pe distribuţiile de energie din România, companii ale căror agenţi de vânzări sunt de fapt FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Cu alte cuvinte, vă ţinem în corzi, să nu cumva să ieşiţi din front! De parcă ar fi intenţionat cineva să facă o asemenea mişcare. Căci, dimpotrivă, cei din USL, în frunte cu tandemul Antonescu-Ponta, s-au străduit din răsputeri să-şi declare alinierea, devotamentul, fidelitatea şi cucernicia faţă de SUA şi UE, între altele asumându-şi integral şi necondiţionat acordul cu FMI-UE impus fostei guvernări.
Analişti de bună credinţă s-au întrebat dacă nu cumva dl de Vrijer este vreunul mai rău decât dl Franks pe care l-a înlocuit la şefia misiunii FMI pentru România. Vai, nici o deosebire! Dl de Vrijer este doar o altă faţă a aceluiaşi trup, cu acelaşi suflet. De Vrijer nu are ca misiune decât să verifice cum colonia România îndeplineşte ceea ce deja a impus Franks. Ca olandez însă, dl de Vrijer are desigur a răzbuna şi bulbii de lalele din Olanda pe care i-au tăiat vameşii români în căutare de bacterii necunoscute în lamentabilul episod al opoziţiei autorităţilor de la Haga faţă de intrarea coloniei România în spaţiul Schengen.
Autor: ILIE SERBANESCU
sursa: jurnalul.ro
Sursa: gandeste.org

Imperiul politic global american, declinul Europei si cel mai mare pericol pentru Romania de azi si de maine, in viziunea lui Paul Gottfried


In SUA, “neoconservatorii”, veniti dinspre stanga esichierului politic, au reusit sa confiste Partidul Republican in anii ’80, suprimand vocea conservatorilor traditionali, a asa-numitilor “paleoconservatori”, printre ai caror lideri se numara si Paul Gottfried. Succesul neoconservator s-a bazat pe o combinatie intre apologia consumismului & capitalismului financiar si o politica externa agresiva. Dar, pe fondul crizei economice, politicile neoconservatoare, mai ales cele legate de capitalismul financiar, de politica externa agresiva si de disparitia industriei americane, au inceput sa fie chestionate de tot mai multi americani, care vor o reintoarcere la disciplina fiscala si la protectionismul economic, ca si retragerea militara din Orientul Mijlociu. In aceste conditii, America profunda, “grass roots”, cunoaste un reviriment politic. In Romania, asa cum a demonstrat-o reactia la aparitia cartii “A treia forta: Romania profunda”, elitele politice si intelectuale se afla inca sub mirajul globalismului, al consumismului si dezinteresului fata de “Romania profunda”. Dar actualele miscari de pe esichierul politic american ne arata ca aceasta atitudine e sortita esecului. Pentru a lamuri cateva din aceste chestiuni, am realizat interviul de mai jos cu Paul Gottfried. Profesorul Gottfried este cea mai importanta personalitate academica a conservatorismului traditional si cel mai cunoscut critic american al neoconservatorismului, multiculturalismului si elitelor manageriale ale statului.

- Stimate domnule profesor Paul Gottfried, in recenta dumneavoastra carte de memorii (Encounters: My Life with Nixon, Marcuse, and Other Friends and Teachers, ISI Press, 2009) mentionati la un moment dat ca, in ultimii ani, ati fost mai publicat, citit, intervievat si recenzat in estul Europei, in Polonia, Croatia, Rusia sau, acum, iata, in Romania, decat in SUA. De ce? Ce anume va face atat de popular in estul Europei?
- Desi nu se poate spune ca as fi cel mai citit ganditor american in estul Europei, e uimitor cat de bine sunt primite cartile mele recente de catre est-europeni, prin comparatie cu americanii si cu vest-europenii. Lucrul se datoreaza, cred eu, faptului ca est-europenii, traind in orbita sovietica, au fost mai putin expusi la modernitatea tarzie reprezentata de presa vestica si de creatorii de discurs politic occidentali. De aceea, est-europenii nu gasesc nimic “discutabil” in scrierile mele critice, ba chiar sunt de acord cu rezervele mele privitoare la un anumit numar de idei fixe occidentale. Printre lucrurile pe care le critic se numara teoria conform careia America are misiunea de a converti intreaga rasa umana la ultima versiune de democratie, folosirea conceptelor de “diversitate”, “antirasism” si “antifascism” pentru a inabusi vocile critice sau razboiul purtat de stat impotriva conceptiilor traditionale asupra rolului barbatului si femeii si impotriva familiei “burgheze” traditionale. Spre deosebire de “progresistii” din Romania si din alte tari ale estului Europei, nu cred ca Europa Occidentala trebuie sa serveasca drept model “democratic” pentru fostele tari-satelite ale Uniunii Sovietice. Dupa parerea mea, Europa Occidentala e o regiune in plin picaj, caracterizata prin declin demografic, prin inlocuirea a ceea ce erau altadata natiunile crestine cu imigranti musulmani din Lumea a Treia si printr-un asalt continuu al statului si al birocratiei UE impotriva identitatii nationale. Nu inteleg de ce Romania ar trebui sa ia Olanda, Franta, Belgia, Spania ori (Doamne fereste!) Germania ca model social pentru societatea romaneasca. Si banuiesc ca est-europenii se intreaba acelasi lucru.
In ce masura e influentata aceasta legatura dintre dumneavoastra si est-europeni de faptul ca proveniti dintr-o familie de evrei austrieci si ca ati crescut, in SUA, in anii ’50, intr-o numeroasa comunitate evreiasca/ungureasca central-europeana?
Da, am crescut in ceea ce s-ar putea considera o mica Europa Centrala din America. Am avut putine contacte cu alte comunitati, pana tarziu, in adolescenta. Apoi, in New York, am intalnit genul de evrei care au devenit neoconservatori. Erau cultural diferiti de evreii din lumea mea. Din experienta mea ulterioara, pot spune ca neoconservatorii sunt mult mai tipici pentru lumea evreiasca americana decat acei evrei veterani ai armatei austro-ungare care alcatuiau cercul de prieteni ai tatalui meu. Oamenii pe care i-am cunoscut in copilarie aveau ca filosofie de viata „traieste si lasa sa traiasca”, spre deosebire de evreii de stanga si neoconservatori cu care am avut de a face mai tarziu, ca adult. Acestia din urma sunt atat de inspaimantati de antisemitism, incat nu pot lasa nici o societate neevreiasca sa ramana asa cum e ea, de frica sa nu apara cumva un alt Hitler.
In legatura cu aceasta ultima observatie, neoconservatorii par sa prefere nationalismului “patriotismul civic”. E “patriotismul civic” o alternativa valida a nationalismului? E “patriotismul civic” conservator?
Patriotismul civic nu are nimic in comun nici cu conservatorismul, nici cu identitatea nationala. E o identitate construita birocratic, a carei functie e sa unifice o populatie eterogena pe baza de drepturi abstracte sau sa tina in lesa o natiune, precum Germania, pe care alte tari doresc sa o dezbare de sentimente nationaliste. Nu cred ca nationalismul e neaparat o ideologie conservatoare. In trecut, nationalismul a fost combinat cu imperialismul iacobin sau cu revolutiile marxiste din Lumea a Treia. Printre efectele negative ale nationalismului se numara agitatia ambelor tabere care a dus la izbucnirea Primului Razboi Mondial si la distrugerea acelui imperiu prenational, fundamental conservator, care a fost Imperiul Habsburgic. Cu siguranta ca miscarile nationaliste au avut un impact negativ asupra politicii europene a secolului al douazecilea, dar e greu de crezut ca ar avea acelasi efect asupra politicii europene de astazi. In acest moment, rivalitatile reziduale nationaliste sunt mult mai putin importante decat amenintarea la adresa supravietuirii nationale si a identitatii nationale pe care o reprezinta unii post- si antinationalisti precum neoconservatorii si marxistii culturali de astazi. In actuala Europa Centrala si de Est, nationalismul poate neutraliza doua dintre problemele de care fostele natiuni captive ale Blocului Sovietic au mai mare temei sa se teama decat de recrudescenta dreptei nationaliste. E vorba de influenta crescanda a stangii postmarxiste si a marxistilor culturali si de constituirea unor retele neoconservatoare in societatile voastre. Dintre cele doua pericole, al doilea e cel mai perfid, deoarece isi ascunde adevaratele intentii in spatele limbajului pseudoconservator al “revolutiei democratice globale” si al “drepturilor omului”. Chiar daca nationalismul nu mi se pare o forta universal benevolenta, poate fi comparat cu un medicament cu efecte secundare. In ciuda acestor posibile efecte, medicamentul ofera protectie impotriva bolii mortale a dezintegrarii culturale si sociale si impotriva tiraniei elitelor manageriale, a ingineriei sociale care deja ravaseste Occidentul.
Sunteti foarte critic la adresa elitelor neoconservatoare si pareti sa regretati disparitia acelei miscari conservatoare mai vechi pe care Sam Francis sau Pat Buchanan au incercat sa o reinvie in anii ’90 sub flamura “Americii profunde”. Sunteti cumva un antielitist?
Nu am crezut niciodata ca o societate de egali e posibila, cu siguranta nu in lumea moderna. Ce avem in SUA insa e domnia unor grupuri de interese, iar neoconservatorii par sa fie cel mai puternic grup din sectorul mediatic al elitei noastre conducatoare. Razboiul dintre neoconservatori si asociatii lor stangisti, predominant evrei, consta mai ales in efecte de sunet. In esenta, cele doua factiuni nu difera prin nimic, iar neoconservatorii le fac stangistilor un enorm serviciu impiedicand adevarata dreapta sa faca vreun progres. Uitati-va cum neoconservatorii David Brook sau David Frum au putut flirta cu Obama fara sa fi trebuit sa renunte la afilierea lor neoconservatoare. Asemenea figuri reprezinta o opozitie de opereta. Sam Francis avea dreptate sa se refere la neoconservatori ca la “opozitia cu manusi” a Stangii. Se pare ca nu mai sunt nici macar asta. Dar neoconservatorii au propria lor identitate revolutionara; si, spre deosebire de politicienii republicani pe care-i alimenteaza cu sloganuri, sunt foarte seriosi in cel putin o privinta. Urmaresc contruirea unui imperiu politic american global, controlat de “consilieri” neoconservatori.
- Suna sinistru ce spuneti. Nu sunteti prea pesimist? Nu credeti ca moderatia e o virtute conservatoare? Va intreb asta pentru ca neoconservatorii sustin ca moderatia e cea care ii face gata sa sustina un presedinte “centrist”. “Deschiderea” liberala face casa buna cu “moderatia” conservatoare, s-ar parea, si reprezinta cheia succesului pe scena politica si intelectuala de astazi.
Moderatia, or ceea ce filosofii clasici numeau “sophrosyne”, e o virtute, dar o virtute care nu consta in a te situa la mijloc in orice situatie. Ar fi fost virtuos din partea cuiva sa accepte tirania unui Hitler sau a unui Stalin dar sa incerce sa-i convinga pe cei doi tirani sa-si ucida mai lent “dusmanii”? Este moderata pozitia conservatoare americana cand sustine casatoriile cuplurilor de acelasi sex dar respinge casatoriile de grup care tocmai au fost legalizate in Olanda? Poate ca pozitia moderata ar fi sa permitem si casatoriile de grup in cativa ani, dar sa tragem linia la casatoriile cu animale. Sunt sigur ca neoconservatorilor nici nu le-ar pasa de toate aceste lucruri, atat timp cat toata transformarea ar pastra o aparenta de legalitate si nu ar incomoda interventia militara in Orientul Mijlociu. Si nu sunt sigur ca termenul “moderatie” mai are vreo semnificatie, avand in vedere cat de mult au alunecat spre stanga, din punct de vedere cultural si social, Statele Unite si cea mai mare parte a Occidentului. Care e presedintele centrist pe care il au in vedere neoconservatorii? Unul care e fericit sa inunde SUA cu imigranti needucati din Lumea a Treia, unul care sustine adoptarea de legi impotriva “incitarii la ura” (”hate speech”), pentru a pune pumnul in gura celor care se opun casatoriei intre cuplurile de acelasi sex si avorturilor in ultimul trimestru? Pentru neoconservatori, toti politicienii sunt “moderati” si “centristi” atata vreme cat ii lasa pe neoconservatori sa conduca politica externa a Americii.
Dar politica externa pare a fi cea mai mare realizare a neoconservatorilor. Ati amintit, la o recenta conferinta, ca Reagan nu si-a tinut promisiunea de a dezmembra “statul-dadaca”. Si un neoconservator v-a replicat, autosatisfacut: “Da, dar a invins comunismul. Si asta e mai mult decat de ajuns pentru o presedintie.” Est-europenii ii sunt recunoscatori lui Reagan pentru a fi “invins comunismul”. Nu l-au ajutat neoconservatorii sa obtina aceasta victorie?
Sunt de acord ca Reagan a contribuit la grabirea prabusirii Imperiului Sovietic, dar imi e neclar in ce masura au contribuit neoconservatorii la obtinerea acestui rezultat. Linia relativ dura in relatiile cu sovieticii a fost linia traditionala a Partidului Republican inainte ca republicanul Nixon si democratul Carter sa incerce sa o inlocuiasca cu “relaxarea”. E foarte probabil ca, chiar daca neoconii nu s-ar fi ivit (ce ipoteza fericita!), Reagan sa fi continuat politica antisovietica pe care a sustinut-o inca inainte de a ajunge presedinte. Ceea ce au adus nou neoconservatorii in echipa de politica externa a lui Reagan a fost transformarea politicii administratiei americane: trecerea de la o pozitie antisovietica la una de imbratisare a revolutiei democratice globale. Neoconservatorii au fost in intregime responsabili pentru eforturile Departamentului de Stat de a scapa de Pinochet si de Marcos. Tot neoconservatorii au facut ceva zgomote, dupa 1989, mai ales prin Heritage Foundation, pentru a combate reunificarea Germaniei. Dar aici au avut mai putin succes.
Dar neoconservatorii sustin ca oricine nu sustine “agenda democratica globala/drepturile omului” e un “fascist” si deci un inamic al Israelului. Cum reusiti sa fiti si conservator, si sustinator al Israelului?
E foarte posibil sa ai simpatie pentru statul israelian, prins intre inamici musulmani, fara sa imbratisezi ideologia neoconservatoare. In ultima mea carte, Encounters, arat cum multi dintre cunoscutii mei vadesc simpatie pentru Israel dar, asemenea renumitului profesor de relatii internationale James Kurth, care e in mod categoric un prieten al Israelului, gasesc respingatoare propaganda neoconservatoare. Desi cred ca Tratatul de la Versailles a fost razbunator si imprudent si ca era normal sa produca un nou razboi, nu vad nici un motiv sa sar in tabara lui Hitler doar pentru ca si el se opunea acelui tratat. Nu inteleg de ce, pentru a ne opune unui rau, trebuie sa imbratisam neconditionat niste aliati toxici (si neoconservatorii, fiind stalinisti in mentalitate, asteapta supunere totala de la satelitii lor).
Asadar ce aliante l-ati sfatui pe un tanar conservator roman sa faca?
Sfatul meu catre tinerii conservatorii romani ar fi sa se fereasca de neoconservatori cu orice pret, mai ales daca li se ofera avantaje materiale. Altminteri vor trebui sa plateasca pretul pe care l-au platit toti “tovarasii de drum” care s-au apropiat prea mult de sovietici si de agentii sovietici de influenta. De vreme ce bosii neoconservatori au incercat deja sa ma distruga, asigurandu-se ca ultimele mele carti nu vor fi recenzate in presa aflata sub controlul lor, pot sa vorbesc, la varsta la care ma aflu, cu absoluta onestitate. Neoconservatorii sunt la fel de intoleranti si de ostili traditiilor nationale ale est-europenilor ca si precedentii stapani, sovietici, ai Romaniei. Conservatorii romani ar trebui sa faca tot ce le sta in putinta pentru a neutraliza aceasta periculoasa influenta straina.
NOTA BIOBIBLIOGRAFICA
Profesorul Paul Gottfried (n. 1941) e Raffensperger Professor of Humanities laElizabethtown College, Pennsylvania si Adjunct Scholar la Ludwig Von Mises Institute. Descendent al unei familii evreiesti de cultura germana din Budapesta, educat la Yale si la Yeshiva University, Paul Gottfried e un reputat istoric al miscarii conservatoare, bucurandu-se de-a lungul vietii de prietenia unor personalitati precum Thomas Molnar, Will Herberg, Paul Piccone, Erik M. von Kuehnelt-Leddihn, John Lukacs, Robert Nisbet, Russell Kirk, Sam Francis, Murray Rothbard, Christopher Lasch, Peter Stanlis si Mel Bradford. Beneficiar al unei burse Guggenheim, profesorul Gottfried a publicat zece carti si sute de articole, in reviste de specialitate si in presa din SUA si din Europa. Printre cartile sale se numara: Conservative Millenarians: The Romantic Experience in Bavaria, Fordham University Press, 1979; The Search for Historical Meaning: Hegel and the Postwar American Right, Northern Illinois Univ Press, 1986; The Conservative Movement, Twayne Pub, 1992; Carl Schmitt: Politics and Theory, Greenwood Press 1990; After Liberalism: Mass Democracy in the Managerial State, Princeton University Press, 2001; Multiculturalism and the Politics of Guilt: Towards a Secular Theocracy, University of Missouri Press, 2002; The Strange Death of Marxism: The European Left in the New Millennium, University of Missouri Press, 2005; Conservatism in America: Making Sense of the American Right, Palgrave-Macmillan, 2007. Editia germana a cartii despre Multiculturalism a fost considerata de Frankfurter Allgemeine Zeitung una dintre cele mai importante aparitii ale anului 2005.
Autor: Mircea Platon
sursa: zf.ro
Sursa: gandeste.org

Luna Septembrie, Romania in pragul schimbarilor?!?!


Predictii luna septembrie pentru Romania
Incepand din ultima saptamana a lunii august vom intra sub incidenta Revolutiei Lunare a tarii noastre. O perioada care va veni cu o satre tensionata in toate planurile. Vom resimti “cutremurele” la nivel politic unde principalele aspecte vor scapa cu usurinta de sub control. O luna care va veni si va aduce de la sine elementul supriza, revolutionar, schimbarea cand nimeni nu se mai asteapta si bineanteles presiunile si aspectele negative din sfera politicului care isi vor pune amprenta asupra personalitatii intregii natiuni. Vom asista la lupte interne. Politicienii importanti nu se vor mai abtine de la comentariile iesite din comun si care pot iesi din limitele normalului. Vom asista la o scena usor violenta din punct de vedere al replicilor si starile de incordare, tensiune, ambiguitatile dar si subtilitatile vor fi la ordinea zilei. In Destinul Romaniei vom asista la o serie de schimbari din toate punctele de vedere. Prea putin probabil sa evoluam sau ca lucrurile sa isi intre in normalitate. Mai degraba pot spune studiind astrograma Romaniei, ca “socoteala de acasa nu se va potrivi cu ce din targ!”
Totusi dincolo de toate ambiguitatile care vor fi vizibile la principalele stiri de la posturile nationale, Romania va fi in schimbare si din pacate vom resimti efectele fluctuatiilor financiare din toata Europa si din lume. Luna septembrie pentru tara noastra va fi ca o revenire in timp si ne va aduce aminte de vara anului 2008 cand au inceput toate schimbarile in plan financiar prin intreaga lume. Va incepe, nu neaparat un moment de declin, insa greul de acum va incepe sa fie resimtit. Mai mult societatea va fi total nemultumita de ceea ce se va intampla in jur. Un Uranus in casa a X-a a Romaniei va aduce schimbari in ceea ce priveste institutia prezidentiala. O nou restructurare si mai “brutala” in ceea ce priveste Guvernul Romaniei dar si schimbari de ministri. Vom asista la o popularitate negtiva si contrastele vor fi izbitoare in ceea ce priveste clasa politica.
O luna a arestarilor, retinerilor, justitia poate pierde teren si institutiile statului abilitate care au directa legatura cu Ministerul de Interne, Justitia dar si Universitatile vor avea de suferit. Persoane importante care vor fi desconspirate si ulterior arestate, poate fi cea mai delicata luna din acest punct de vedere. O ambiguitate in tot ceea ce priveste legea, ordinea si justitia in tara noastra. Discutii controversate la nivel de reorganizare si modificare a Contitutiei Romaniei. In orice caz din punct de vedere astrologic, referitor la sfera politicului si a dezorganizarii vom putea observa toate aceste aspecte care vor ajunge in cele din urma sa ne streseze. Dincolo de toate va fi o luna tensionata. Mai mult ca sigur nu se va compara cu luna august in care pprezenta planetei Saturn a adus o nesolutionare a referendumului. Practic blocajele, intarzierile si toate aspectele care se petrec pe tot parcursul lunii august au o explicatie. Saturn aduce de la sine nesolutionarea aspectelor in planul politicului si a institutiei prezidentiale. Vorbim aici despre un Destin pe care va trebui sa il ducem inainte ca si natiune!
Alte aspecte importante si care vor aduce vesti nu tocmai placute pot avea directa legatura cu traficul aerian, unde situatia va fi deasemenea predispusa la tulburente. Asadar putem asista la o tragedie aeriana. Scanadaluri si o imagine negativa care poate veni si din partea institutiilor care reprezinta biserica se pot ivi pe tot parcursul lunii septembrie din diferite motive.
In concluzie fara a insista prea mult, din punct de vedere astrologic va fi probabil una dintre cele mai complicate luni ale anului in care dincolo de agresivitatea verbala putem asista si la scene de violenta fizica indiferent de sectoarele de activitate.
In planul meteorologic va fi o luna in care predispozitia catre miscari seismice de mica intensitate, furtuni violente si alte aspecte extreme le putem observa chiar de la finalul lunii august. Practic inceputurile vor fi din ultima saptama a lunii august si vor avea continuitate pentru toata perioada lunii septembrie!

Traieste din inima


20 august 2012
Potentialul vietii voastre este cuprins in cunoasterea inimii si a sufletului vostru. Cu toate acestea, voi va folositi mintea pentru a determina ce este posibil, iar limitarile acesteia va impiedica sa atingeti portentialul maxim care va este disponibil. Este nevoie de curaj pentru a putea trai din inima, din spatiul in care se afla adevarata natura a viselor voastre, precum si rezultatele si miracolele care pot permite implinirea acestor vise, deoarece e nevoie de o viziune extinsa asupra vietii si a potentialului vostru – o viziune pe care mintea nu o poate intelege sau inchipui, nici pentru ea si nici pentru voi.
Limitarile celei de-a treia dimensiuni sunt reflectate in incercarile vietii, care reprezinta, in acelasi timp, separarea dintre divin si omenesc. Intr-o lume divina, parteneriatul inima/minte conduce la iubire; intr-o lume omeneasca, mintea conduce singura, inima emotionala (condusa si ea de minte) alegand prezentul, in functie de trecut. A trai din inima inseamna sa alegi cele mai inalte aspecte ale inimii, iubirea neconditionata si pacea, care sunt darurile voastre din nastere. Dreptul din nastere al omenirii este karma si potentialul pentru iubire, care se afla in inima, prin intrarea in parteneriat cu divinitatea voastra. Calea inaltarii conduce catre incorporarea divinului prin care puteti trai din inima, alegand sa ii exprimati energiile, care exista dincolo de emotie.
Lumea nu creeaza pace, iubire si bucurie; ele sunt create de intentia voastra, pentru ca aceste energii superioare sa existe in si pentru lume. Lumea este o oglinda a omenirii si nu poate reflecta mai multa iubire, pace si bucurie, decat permite fiecare dintre voi sa existe si sa se scurga din inima sa. Ridicarea vibratiilor lumii este lucrarea pe care si-a asumat-o fiecare dintre voi. Nu exista nici un invatator iluminat sau maestru, care sa fie raspunzator de asta. Voi sunteti profesori si maestri unii pentru ceilalti si voi schimbati energiile lumii, atunci cand va schimbati propriile vibratii.
Alegerea de a trai din inima inseamna ca alegeti un aspect superior al fiecarei existente si faceti alegerea constienta pentru iubire, capitulare, pace si bucurie. Aceste energii va sunt toate disponibile si ele exista in fiecare traire, dar reprezinta o alegere pe care trebuie sa o faceti voit si intentionat. Atunci cand traiti din inima, ii permiteti potentialului infinit al inimii sa va extinda realitatea dincolo de limitarile mintii si sa va aventurati in ceva ce v-a fost necunoscut pana in acest moment. Fiecare clipa de intuneric poarta cu sine potentialul Luminii, fiecare aspect al fricii contine in el potentialul Iubirii si fiecare farama de tristete, durere, disperare si neputinta are potentialul aspectelor superioare, atunci cand voi alegeti asta. Mergeti inlauntrul inimii voastre si gasiti curajul de a-i extinde cunoasterea, imbratisandu-va potentialul cel mai inalt, astfel incat sa puteti deveni acest potential in viata voastra si pentru intreaga lume. Raiul pe Pamant se creeaza urmandu-va calea vietuirii din inima si permitandu-i divinitatii voastre sa se extinda in omenescul vostru.
http://enlighteninglife.com/live-from-your-heart/
Copyright © 2012 by Jennifer Hoffman.
Sursa: editura foryou

Ochii unui inger


Ochii unui inger
de Paul Elder
O poveste adevarata.
Calatoria sufletului, Ghizii spirituali,
Sufletele pereche si realitatea iubirii
Pe ultima coperta a acestei carti este scris: "Credeti in ingeri, ghizi spirituali, calatorii ale sufletului, clarvedere? Paul Elder nu credea – cel putin pana in clipa cand a avut trei experiente in prejma mortii." De aici au inceput vastele lui experiente, descrise in aceasta carte extraordinara.
Deschideti o poarta catre Lumea Spiritelor – asta este indemnul autorului, spre asta suntem condusi, pagina dupa pagina, intr-un mod fascinant. Ceva imi spune ca doar aceste cateva cuvinte sunt suficiente pentru a va determina sa o cititi – daca nu ati facut-o pana acum. Nu cred ca un cautator sincer, un suflet care-si doreste sa "treaca pragul" dimensiunilor superioare ale constiintei, afla ceea ce gaseste in paginile acestei carti si ignora informatia. Nu putem accepta ca putem pati si noi precum indigenii care nu au vazut vapoarele cu care a sosit Magellan, doar pentru ca nu stiau ca asa ceva exista. Este firesc si in natura lucrurilor sa ne dorim sa aflam tot mai multe despre lumea nevazuta, despre legile ce guverneaza alte dimensiuni, despre capacitatile noastre innascute si total nefolosite, netrezite inca.
          
       Sa privim putin spre realitatea pe care o traim. Daca observi firele cu care Divinitatea tese drumul nostru spre un alt nivel de constiinta, nu te poti opri din admiratie, sentimentele dau navala fara sa poata fi stavilite. Sincronicitatile ne coloreaza viata, comunicarile cu ingerii nostri, cu ghizii sau helperii (cei care ne ajuta din invizibil) sunt tot mai clare... valul se subtiaza, simtim, stim ca in curand lumea va avea o alta fata. Pe masura ce intrevezi tabloul care se contureaza, sufletul prinde aripi, gata sa-si ia zborul. Si totusi, ceva ne opreste sa o facem, ceva sta in calea eliberarii de frica si de tipare sau credinte limitative. De cele mai multe ori, acel "ceva"este necunoscutul, teama de necunoscut. Daca putem transforma necunoscutul in cunoscut, totul se schimba, iar "cand totul se schimba... se schimba totul" (Neale Donald Walsch) 
Stim deja ca suntem mai mult decat corpul nostru fizic, dar intrebarea este, stim si cat de mult? Numai daca tinem cont de faptul ca spiritul se exprima prin (cele) trei corpuri – fizic, emotional si mental – ajungem sa stim ca doar o treime din fiinta noastra reprezinta corpul fizic, aspectul, viata fizica. Cu toate acestea, prin ciclul reincarnarilor, in repetatele vieti de pe Pamant am invatat foarte multe despre corpul fizic, dar, atunci cand suntem intrupati, uitam tot ceea stim despre celelalte structuri, non-fizice, ale fiintei noastre.
Cum sa facem sa declansam un proces al reamintirii? Ne este clar ca tot atat de bine cum stim lumea fizica, cea a formelor, o stim si pe cea spirituala, caci ea este cea in care ne odihnim intre vieti, este cea in care ne faurim Programul Existential pentru aceasta viata, este lumea din care primim ajutor si indrumare, este lumea din care se pare ca venim. Si totusi, chiar daca credem ca ea exista, pentru ca nu ne amintim mare lucru si nu prea stim cum functioneaza, ne temem sa patrundem acolo. Am ajuns, in sfarsit, intr-un cerc vicios. Spun in sfarsit, pentru ca, daca macar ajungem sa realizam asta, vom gasi si calea de a iesi la lumina. Cu putin curaj – dar mai ales prin cunoastere dobandita prin cercetare, experimentare sau invatatura – vom putea pasi, chiar daca la inceput timid, in acest spatiu miraculos al lumilor nevazute.
Paul Elder, autorul acestei carti, este si astazi unul dintre cei mai reputati experimentatori ai Institutului Monroe. Cartea sa - Ochiul unui inger - alaturi de cartile lui Robert Monroe (Calatorie in afara corpului, Calatorie indepartata si Calatoria Suprema) ne ofera cele mai directe si autentice informatii de care avem nevoie pentru a explora si intelege lumile non-fizice, pentru a ne construi repere. Ce mai asteptam? Cea mai valoroasa calitate a acestor carti consta in aceea ca ne reaseaza intr-o forma fireasca, simpla si clara, toate informatiile care, cu timpul, ne-au creat o imagine – de cele mai multe ori falsa, iluzorie – despre dimensiunile spiritului, despre lumea fara forme, despre orasele si civilizatiile de dincolo, despre fiintele ce "locuiesc" aceste dimensiuni.
Cartea Ochiul unui inger este atat de frumos scrisa si atat de captivanta, incat daca incepi sa o citesti nu o mai lasi din mana. Te absoarbe cu totul. Este o carte cuprinzatoare, inspirata si de mare importanta, care descrie experiente de moarte clinica si de extracorporalizare (calatorii in afara corpului), intr-o maniera in care nu s-a mai facut pana acum. "Fiind o poveste a sperantei si curajului, de natura sa schimbe, intr-o clipa, milioane de vieti,cartea va oferi cititorilor Conversatiilor cu Dumnezeuinspiratia de a-si crea propriile dialoguri cu spiritele lor calauzitoare si cu Dumnezeu" (Neale Donald Walsch, autorul cartilor Conversatii cu Dumnezeu, publicate de Editura For You).
Dupa desele sale treceri prin Poarta spirituala, Elder s-a intors cu o serie de revelatii uimitoare asupra naturii fiintei noastre adevarate, dar si a scopului nostru in acest Univers, a misiunii noastre ca specie..
Iata ce spune Paul Elder, despre cartea sa:
In general, experienta scrierii acestei carti a fost in sine o aventura – mistica, binecuvantatoare si absolut tamaduitoare.
Acum, pe cand ma apropiam de sfarsitul misiunii, aveam dificultati in a gasi cuvintele potrivite, pentru a exprima cat de recunoscator eram pentru lectiile minunate si binecuvantarile pe care pe primisem. Au fost si timpuri grele si timpuri minunate – dar, cu siguranta, nu le-as schimba pentru nimic in lume. Fusese o calatorie remarcabila, o educatie incredibila. Dar aveam inca atat de multe de invatat, atat de multe de experimentat.
Ca niciodata inainte, invatasem sa iubesc viata si tot ce ii apartinea. Abia daca trecea o zi fara sa imi aduc aminte de puterea spiritului uman si a relatiei noastre cu Dumnezeu si cu toata lumea. Noi nu suntem numai corpurile pe care le ocupam. Suntem energie pura, indestructibila. Mai puternici decat ne putem imagina, noi – si toate lucrurile pe care le experimentam – suntem vesnici. Ca atatia altii, descoperisem ca exista doar un singur lucru, un element esential, care leaga totul si pe toti impreuna. Iar acesta este puterea iubirii.
Pe tot parcursul vietii mele, existase o singura revelatie principala – unicul mesaj si cel mai important pe care il primisem vreodata – care pune totul intr-o alta perspectiva. La sfarsitul vietilor noastre, cand ne eliberam trupurile si pasim din nou in lumea spirituala, nu conteaza deloc cine a castigat sau cine a pierdut, cat de bogati sau celebri am devenit. Singurul lucru care conteaza, cu adevarat, este cum i-am tratat pe ceilalti de-a lungul vietii. Aceasta este importanta iubirii.
Poate ca cea mai dura lectie a experientei umane, realitatea iubirii, poate fi uneori cel mai dificil de acceptat pe deplin. Cand suntem prinsi in lupta pentru supravietuire, cand par sa ni se intample lucruri groaznice – noua sau altora din jurul nostru – cand suntem raniti sau suparati de lucrurile pe care le fac altii, trebuie sa luptam pentru a vedea dincolo de cea mai mare temere a noastra – iluzia umana a despartirii. Nu exista nici o despartire adevarata. Noi toti suntem unul singur!
Trebuie doar sa incercam sa ne amintim, sa privim adanc inauntrul nostru si inauntrul celorlalti, pentru a vedea frumusetea sufletului unic pe care noi toti il impartasim cu Dumnezeu. Daca as putea sa va ofer un sfat, ar fi acesta: Nu va retineti! Iubiti tot ceea ce merita! Pentru aceasta exista inimile. Sa ai inima zdrobita de o mie de ori este infinit mai bine decat sa nu fi iubit deloc. Asta ar fi cea mai mare tragedie.
Viata este un dar minunat – asa ca traiti-o din plin. Profitati de fiecare ocazie in parte, pentru a imbratisa pe cineva. Faceti-va timp sa va imbratisati copiii, parintii, fratii si surorile, prietenii, chiar si strainii. Si, faceti-va timp sa priviti atent in ochii lor. Poate ca atunci cand va asteptati mai putin, veti simti o senzatie de agitatie in inima si o rascolire adanca in suflet. Ati putea sa descoperiti ca priviti in ochii unui inger.
Cat despre mine, calatoria mea continua aproape zilnic, cu noi experiente si revelatii. Unde ma va duce si unde se va sfarsi, nu am nici o idee. Dar stiu un lucru sigur. Viata este o evolutie succesiva de etape, lectii si mistere minunate de rezolvat. Nici macar nu-mi pot imagina cat de multe mai trebuie sa invat. Dar, abia astept sa descopar.
Prezentare facuta de prietena noastra, Elena Cocis, careia ii multumimwww.elenacocis.ro

Cuprins :

Mulţumiri ... 5
Introducere ... 7

Capitolul 1 Deşteptarea ... 9
Capitolul 2 Unde era Dumnezeu ... 19
Capitolul 3 În căutarea adevărului ... 39
Capitolul 4 Extinderea orizonturilor ... 55
Capitolul 5 Să mori din nou ... 73
Capitolul 6 Îndrumarea ... 86
Capitolul 7 Nu suntem singuri ... 102
Capitolul 8 Misiunea extremă ... 113
Capitolul 9 Conexiuni spirituale ... 140
Capitolul 10 Explorarea ... 157
Capitolul 11 Călătoria noastră împreună ... 181
Capitolul 12 Îndepărtând zidurile ... 200
Capitolul 13 Vindecând inimi ... 222
Capitolul 14 Interpretarea ... 240
Capitolul 15 Afirmarea ... 253

Ochii unui înger ... 264
Despre autor ... 266 

Fragmente din carte:

pag. 61

Uluit, dar îngrijorat în mică măsură, am plutit direct prin tavanul Institutului. în timp ce fiecare părticică din mine vibra, am început să mă ridic la cer. La treizeci de metri, la o sută, la trei sute de metri, am prins viteză rapid, deplasându-mă încă şi mai sus. Curând, privind peisajul care se micşora sub mine, m-am comparat cu o rachetă care ţâşnea spre spaţiu. Aceasta - m-am gândit - trebuie să fie ceea ce echipajul unei navete spaţiale vede, atunci când părăseşte Terra.
Peisajul Virginiei a devenit o ceaţă verde, pe măsură ce mă înălţăm tot mai sus. în dreapta mea, întinderea vastă a albas-trului oceanului mi-a apărut înaintea ochilor, în timp ce continuam să urc. În câteva momente, întreaga planetă a devenit vizibilă, odată ce ţâşneam cu putere în spaţiu. Soarele avea o strălucire aparte, pe care n-o mai văzusem niciodată. Deplasându-mă încă şi mai repede, am continuat, până când însuşi Pământul a apărut ca o mică minge albastră. În final, la mii de kilometri depărtare în spaţiu, am încetinit şi m-am oprit.
Panorama era uimitoare! Pretutindeni se putea vedea şi simţi frumuseţea Creaţiei. O mantie de stele se desfăşura în toate direcţiile. Mi-a trecut prin cap cât de mic şi nesemnificativ eram eu, în mijlocul acestei superbe întinderi a Creaţiei - şi totuşi ştiam că fac parte din ea. Totul era conectat la nivel tainic, încât chiar şi cea mai mică particulă era la fel de importantă ca şi cea mai mare. Pentru o perioadă nedeterminată de timp, am navigat în linişte prin spaţiu, absorbit de frumuseţea din jurul meu.
Monroe avea dreptate. Acest nivel de conştientă, Focus 15, nu era afectat de timp. Încântat în solitudinea mea, am devenit deodată conştient de un sunet ciudat, care mă distrăgea. Părea că mă şi înconjoară, dar - în acelaşi timp - îmi răsuna şi în interior. Deşi nu am putut detecta sursa, părea a fi o frecvenţă adâncă şi joasă, ca vuietul vântului sau ca valurile oceanului care se sparg de ţărm. Continuând să crească, am descoperit curând că era imposibil de ignorat.
Preocupat, m-am gândit totuşi că ar trebui să mă întorc în corpul meu. Cu o mişcare rapidă, m-am întors cât ai clipi înapoi,...

pag. 90

În lumina palidă a unui mic felinar, atenţia mi-a fost captată de un obiect care strălucea în iarba deasă, acoperită de rouă, de dedesubt. Părea a fi un pistol lustruit, placat cu nichel, ca unele pistoale semiautomate, pe care le văzusem la televizor. Eram total confuz. Nu aveam nici cea mai mică idee unde eram, sau de ce? În timp ce pluteam în zonă, încercând să-mi dau seama ce se întâmplă, am simţit un alt val de energie şi, o clipă mai târziu, priveam o pereche de mâini deasupra unui lighean. Lângă lighean, o pompă de apă veche, cu acţionare manuală, era fixată pe o scândură. Sub mine, cineva a întins braţul, a pompat apă în lighean şi a început să se spele pe mâini. Spre surpriza mea, apa turnată devenea rapid roşie. Semăna cu sângele.
În mintea mea erau numai întrebări. Ale cui erau mâinile acelea? Ale mele? Nu păreau să fie. Al cui era sângele? Omorâsem, oare, pe cineva? Mă omorâse cineva pe mine? Scena s-a estompat, astfel că m-am trezit într-o clădire lungă, privind în jos, spre o podea de lemn murdară. Simţindu-mă deja obosit, mintea mea a realizat că acum eram într-un corp fizic, devastat de durere. În faţa clădirii, un ofiţer în haină militară stătea la un birou imens, cu aspect oficial.
În faţa biroului se plimba un alt soldat, în echipament de luptă, care ţipa la mine într-o limbă slavă. Nu puteam înţelege o iotă din ceea ce spunea, dar am bănuit, cumva, că acest om urma să mă omoare. Aproape terminat de durerea intensă, prelungită, n-am mai suportat. Voiam doar să se termine totul. O clipă mai târziu, pluteam din nou în aerul nopţii, privind iarba verde, înaltă. Am avut un moment de înţelegere eliberatoare. Era, într-adevăr, alt loc şi alt timp. Fusese o scenă din viaţa mea anterioară. Ca răspuns la o întrebare nerostită, am auzit în minte cuvintele "nouăsprezece-patruzeci-patru". Atunci am înţeles. Acesta fusese anul morţii mele anterioare.
Următorul lucru pe care mi-l amintesc, a fost că eram înapoi în corp, în realitatea prezentă. Mi-am scos căştile, am luat o gură de aer în piept şi m-am întins pe pat. Aveam multe lucruri la care să mă gândesc. Nu am mai avut dubii în legătură cu...

pag. 102

NU SUNTEM SINGURI

Ca o consecinţă a întâlnirii cu spiritele călăuzitoare, viaţa mea devenise din ce în ce mai captivantă. Existenţa mea era împărţită între a-mi face, în timpul zilei, serviciul, a-mi îndeplini îndatoririle în cadrul primăriei - şi perioada nopţii, când mă izolam de restul lumii, pentru a investiga natura existenţei umane şi pentru a afla cine sunt cu adevărat. Experienţele mele cu Meldor mă determinaseră să-mi dau seama că înţelegerea mea asupra vieţii fusese cam limitată şi că mai erau multe de învăţat despre univers şi despre locul meu în cadrul lui.
În timpul ultimei mele călătorii la Institutul Monroe avuseseră loc atât de multe experienţe, încât aproape că omisesem un eveniment important - deschiderea celui de-al treilea ochi. Deşi fusese o descoperire destul de recentă pentru mine, era o puternică poartă către lumea spirituală, care îmi trezea curiozitatea. Totuşi, în acele zile de început, noua viziune psihică mă lăsa, de cele mai multe ori, confuz.
Am descoperit că perioada cea mai bună pentru explorarea cu succes a decorporalizării era chiar după trezirea din somnul de noapte. Într-o dimineaţă, m-am trezit şi am rămas în pat, urmărind, ca prin vis, imaginile din mintea mea. Pe măsură ce mă cuibăream confortabil, sunetul strident cu care mă obişnuisem la intrarea în starea de tranziţie, mi-a atras atenţia. Cu ochii închişi, am văzut o mică rază de lumină în mijlocul frunţii.
Anticipând o altă excursie către Lumea de Dincolo, pentru a-l vedea pe Meldor, am fost surprins când s-a deschis doar o mică poartă de formă ovală.
 

pag. 121

Cu simţurile oarecum refăcute, am început să cercetez împrejurimile. Părea ca un peisaj real, de pe Pământ. Sub mine era o apă mare - probabil, un lac. O stâncă înaltă de patru metri îşi croise un drum şerpuit, dominând o bandă subţire de plajă la marginea apei. Am observat doi oameni înotând în lac, poate la cincizeci de metri, sau cam aşa ceva, de mal. Am plutit în jos, pentru a privi mai de aproape.
Pe când mă apropiam de suprafaţa apei, mi-am dat seama, brusc, că aceşti oameni nu moţau. Nici măcar nu se mişcau. Trupurile unui bărbat şi al unei femei păreau să plutească chiar sub suprafaţa apei. Erau morţi - evident, înecaţi. Atunci am observat pentru prima dată un om stând pe plajă, agitat şi înnebunit. Tocmai eram pe punctul de a mă apropia de el, când am auzit vocea lui Meldor în minte. "Nu-ţi face griji în privinţa lui; ne vom întoarce după el mai târziu. Va fi bine. Deocamdată însă, trebuie să continuăm. Sunt şi alte suflete pe care vrem să le vezi."
Liniştit de Meldor, ne-am continuat călătoria. Scena de pe malul apei a început să pălească şi, curând, pluteam deasupra unei căsuţe ţărăneşti, dintr-o zonă agricolă de câmpie. Am observat absenţa drumurilor, în preeria de sub mine. O mică alee bătătorită ducea la proprietate. Un gard scund, din lemn, înconjura o curte mare, cu copaci, unde trona o uriaşă grădină de legume. În timp ce coboram, am fost atras spre spatele casei şi către o alee din grădină. Atunci, am înţeles de ce eram acolo. O femeie cam plinuţă, în vârstă, în dificultate evidentă, era căzută pe o parte, la marginea cărării. Am ştiut că ne vom întoarce pentru a ajuta acest biet suflet, însă la îndemnul lui Meldor ne-am continuat drumul. Scenă după scenă, ne-am continuat raidul: de la privelişti cu soldaţi în armură, luptând cu săbii în bătălii sângeroase din timpuri medievale, la forme mai moderne de conflict Realitatea brutală era copleşitoare.
Nu eram sigur că sunt pregătit pentru profunzimea traumei emoţionale pe care o experimentam. Totuşi, continuam, în mare parte zburând pe deasupra locurilor şi doar ocazional...

pag. 153

Dar să mă întorc la întrebarea ta de la început Prin multe reîncarnări, sufletele dezvoltă o legătură specială şi prietenie cu anumite suflete. Ele învaţă repede că pot atinge rezultate mai bune dacă se ajută unul pe altul - ca şi o experienţă mai profundă de învăţare. Deci, ele sunt de acord să se reîntoarcă împreună în mediul pământesc, iarăşi şi iarăşi, ca să înveţe, să evolueze şi să experimenteze. Adesea, îşi schimbă rolurile în vieţile următoare, într-o viaţă, unul poate juca rolul unui părinte, ca apoi să se întoarcă în rol de copil. Numeroase scenarii pot fi jucate la nesfârşit - totul pentru experienţă şi acumularea de cunoaştere. Experienţa şi cunoaşterea sunt, la urma urmei, singurele lucruri pe care le poţi lua cu tine, când părăseşti lumea fizică.
Când sufletele devin implicate, în mod complex, în numeroase reîncarnări succesive, învăţarea poate fi imensă. Un grup sau o familie de suflete poate deveni implicată în planificarea provocărilor şi a împrejurărilor generale, pe care speră să le experimenteze sau să le depăşească în următoarea viaţă. Lecţiile şi rolurile pe care ei sunt de acord să le joace, pot fi foarte dure în realităţile fizice de pe Pământ. Dar sufletul ştie şi înţelege că experienţa în sine va fi ca un vis trecător, ca o clipire din ochi, în realitatea cosmică a timpului neliniar.
Anumite suflete fac un imens sacrificiu ca să le ajute pe altele să-şi îndeplinească lecţiile alese. Ca şi mama ta actuală de pe Pământ, ei pot accepta să se pună în situaţii dificile, pentru a facilita învăţarea şi experienţa altora. Pentru acele suflete care doresc să-şi accelereze evoluţia şi avansarea spirituală, căutarea de experienţe şi cunoaştere este uriaşă.
Experienţa umană este o lecţie foarte puternică. Cu mici excepţii, cei care aleg să se încarneze îşi parcurg drumul prin sute sau chiar mii de vieţi. Vor experimenta atât corpuri de bărbaţi, cât şi de femei. La un moment dat, mulţi pot deveni ucigaşi, hoţi şi vagabonzi. Vor trăi vieţi în care vor fi fericiţi, vor avea bogăţie - dar şi vieţi pline de durere, de disperare şi de eşecuri. Căutând mereu să evolueze, un suflet poate câştiga mult într-o singură viaţă, doar ca apoi să cadă şi să dea înapoi în...
 
 

Descoperire macabra in Danemarca: O armata de razboinici ingropata


Ramasitele unei armate de razboinici, care dateaza din vremea lui Iisus, au fost descoperite in mlastina de la Alken Enge din Danemarca. Alaturi de schelete au fost gasite si numeroase topoare, sulite si scuturi, care confirma existenta unor conflicte violente petrecute acum 2.000 de ani.
Rămăşiţele includ cranii sfărâmate şi tibii retezate. În acelaşi loc au fost descoperite numeroase arme, foarte bine conservate, precum securi, suliţe, scuturi şi măciuci.
"Este clar că atunci a avut loc un eveniment deosebit de dramatic, care a avut un impact profund în cadrul societăţii din acele vremuri", conchide Mads Kahler Holst, profesor de arheologie din cadrul Universităţii din Aarhus.
"Am efectuat mici săpături de testare în diferite puncte din cadrul unui sector de 40 hectare de mlaştină şi de fiecare dată am descoperit oase şi arme noi", declară şi Ejvind Herz, director al şantierului arheologic şi cercetător în cadrul Muzeului Skanderborg.
Descoperirea este una de anvergură deosebită, arheologii danezi estimând că vor mai avea de efectuat multe săpături până în momentul în care vor extrage toate oasele şi armele din acest inedit şantier arheologic.