vineri, 17 august 2012

EVENIMENTE ! - COMFIRMARE A PROFETIILOR - 17, 18 august 2012


18 august 2012

Finlanda se pregăteşte pentru "spargerea" zonei euro, care este doar o chestiune de timp, anunţă ministrul de externe finlandez, conform Telegraph. "Nimeni nu doreşte asta în Finlanda, dar cu toate acestea trebuie să fim pregătiţi pentru "spargerea" euro-zonei". 



17 august 2012

Lira de Bristol, noua monedă emisă de primăria oraşului Bristol din Marea Britanie, se va pune în circulaţie în luna septembrie şi va fi recunoscută şi folosită de către reprezentanţii mediului de afaceri (conform unui acord semnat în acest sens), şi de către angajatori (pentru plata impozitelor). Măsura are scopul de a proteja economia oraşului de criza financiară europeană. 



50.000 de polonezi riscă să rămână fără banii depuşi la banca Amber Gold, după ce aceasta a anunţat luni că îşi închide operaţiunile. Banca are de returnat clienţilor ei 24 de milioane de dolari. Amber Gold vindea produse financiare proprii şi oferea dobânzi mai mari decât cele ale altor banci. "...oamenii care au investit încredere în această bancă au fost înşelaţi. Este de datoria statului să se mişte repede pentru a proteja cetăţenii de aceste escrocherii", a declarat premierul polonez, citat de The Wall Street Journal. Banca a funcţionat după o schemă Ponzi, adică dobânzile mari oferite nu proveneau din veniturile proprii, ci de pe seama depunerilor altor persoane. "A fost o schemă piramidală clasică. Oamenii au încetat să mai alimenteze cu bani, şi de aici a venit sfârşitul", a declarat un înalt oficial polonez. 

Sursa: aim.pro.tc

PORTALUL LEULUI SI DINCOLO DE EL CATRE NOUL PAMANT MULTIDIMENSIONAL Noile energii ale Pamantului – August 2012


Preaiubita Familie de Lumina, in acest an, 2012, tocmai ati trecut de un Indicator Unic de Timp, Portalul Leului din 8/8, 8 august 2012. Acesta marcheaza inceputul Noului An Planetar si al Noului Ciclu de Energii ce conduc, in 2013, la Materializarea in Realitatea voastra, a Noului Pamant Multidimensional.
Ce Bucurie, Prea-iubita Familie, sa intampinam acest moment Binecuvantat si Transformarile planetei Pamant catre Realitatea ei Superioara si catre Noul ei Destin. Da, Pamantul vostru se afla in plin proces de inaltare catre noul sau rol de Membru al Consiliului Galactic si catre momentul in care Planeta/Steaua va fi indrumata catre Evolutia sa viitoare, de catre propriile Consilii ale Luminii.
Portalul Leului a reprezentat intotdeauna o sarbatoare speciala a energiei Sirius in colaborare cu Anticii Pastratori Egipteni ai Intelepciunii. Acum, Familia voastra de Lumina din Sirius va sarbatoreste „absolvirea”, pentru trecerea la stadiul de Pastratori ai Intelepciunii si Pastratori ai Pamantului, ai Noului Pamant.
Multi dintre Voi, care sunteti pregatiti, va activati acum Corpurile de Lumina Solar si Galactic si treceti in Constiinta Multidimensionala. Inaintati cu pasi mari, pregatindu-va pentru lucrarea voastra de Pastratori ai Pamantului si Navigatori ai „Navei Pamant” la trecerea acesteia prin portalurile din 2012, catre Frecventele de Lumina ale Noului Pamant. Odata ce veti incepe aceasta Noua Lucrare, veti simti Bucurie, Putere, Scop si un sentiment de Implinire, pe masura ce treceti prin acest Tranzit, fara dezastre sau catastrofe, exact asa cum v-am asigurat timp de multi ani!
Preaiubitilor, pentru multi dintre voi va fi o perioada foarte derutanta. Va exista o „inaltare” sau o curatare a indelung pastratului „Sindromului Atlantida” al fricii, atunci cand frica de catastrofa si pedapsa globala va fi eliberata de catre Constiinta Colectiva si Planeta se va misca inainte, fara orice fel de vechi sisteme de credinte cauzatoare de frica, lipsuri si suferinta. Pe masura ce acest proces se desfasoara, multi se vor simti confuzi si pierduti, ca si cum ar fi lipsiti de centru, in timp ce Constiinta Colectiva incepe sa formuleze o Noua Perspectiva asupra Vietii si o Noua Evolutie Sociala. Acest lucru va fi cel mai vizibil in sistemele voastre politice si economice, precum si in marile schimbari ce vor fi facute in urmatorii cinci ani.
Acesta este „timpul” Fiintelor Indigo, aceia care au fost copii in anii 70 si 80 si care ajung acum la anii maturitatii, gata sa isi inceapa misiunea de a tese sau materializa Societatea Noului Pamant Multidimensional, impreuna cu Magnficii Copii Cristal. Aceasta reprezinta Sarcina Spirituala a Sufletului lor. Ei stiu, adanc in interiorul lor, cum va aparea si se va materializa Energia Noului Pamant, in perioada de dupa decembrie 2012.

Consiliile Luminii Noului Pamant
Noul Pamant Multidimensional va fi indrumat de catre  propriile „Consilii de Lumina” ale Dimensiunilor Superioare. Acestea sunt: „Consiliul Batranilor”, „Consiliul Pastratorilor Pamantului” si nou infiintatul „Consiliul Copiilor”. Aceste Consilii ale Dimensiunilor Superioare – in colaborare cu Consiliul Solar si Consiliul Galactic – vor avea sarcina de a indruma Noul Pamant catre Viitorul sau Multidimensional, de Pace si Abundenta.
Deciziile Principale legate de Dezvoltarea Viitoare a Pamantului si de Relatia acestei planete cu vecinii Solari si Galactici, vor fi luate in Consiliul Batranilor impreuna cu Consiliile Solar si Galactic. Principalele Deciziii in legatura cu Pamantul si bunastarea si dezvoltarea sustenabila a Planetei vor fi luate in Consiliul Pastratorilor Pamantului.
Toti membrii Consiliului Batranilor vor fi si membri ai Consiliului Pastratorilor Pamantului si cele doua consilii vor lucra in stransa colaborare.
Nou formatul Consiliu al Copiilor va gestiona activitatile legate de Noile Suflete si de Noile Valuri de Copiii Cristal, care sosesc pe Noul Pamant. Consiliul va fi dedicat asigurarii bunastarii acestora pe Planeta, precum si intampinarii si ingrijirii lor corespunzatoare.
Iubita Familie de Lumina, atunci cand veti incepe sa lucrati cu aceste Consilii, veti incepe sa intelegeti adevarata putere a Constiintei Superioare si capacitatea voastra de a Materializa un viitor Pasnic si plin de Abundenta, pentru voi si pentru Planeta ca un intreg.
Activarea Corpurilor de Lumina Solar si Galactic
Preaiubita Familie de Lumina, pe masura ce incepeti sa treceti prin portalurile anului 2012, veti fi expusi la multe si puternice Frecvente Cosmice si Coduri de Lumina ce apar. Sa stiti insa ca, pe masura ce Constiinta voastra se extinde in frecventele Multidimensionale, Corpul vostru de Lumina isi va activa nivelele Solar si Galactic, care echilibreaza aceste frecvente si le absorb la nivele corespunzatoare, astfel incat Corpul Fizic sa nu fie suprasolicitat sau deteriorat.
Corpul Solar de Lumina reprezinta conexiunea voastra la Solaris sau Soare. Acest Corp este alcatuit din Lumina Aurie si el absoarbe si conduce, cu usurinta, energia Exploziilor Solare si a Radiatiilor Magnetice ce provin de la Soare. Atunci cand acest Corp este activat, nu veti mai fi afectati, in mod negativ, de activitatea solara si de radiatiile provenind de la Soare. Corpul Solar de Lumina absoarbe si conduce cu usurinta aceasta energie, astfel incat sa poata fi folosita in mod eficient, in scopul energizarii intregului Sistem Corp de Lumina/ Corp Fizic, prin intermediul noilor tipare energetice si al informatiilor furnizate prin Transmisiunile Consiliului Solar.
In mod similar, Corpul Galactic, atunci cand este activat, poate absorbi si gestiona Transmisiunile Galactice la Frecventa Luminii Diamantine, astfel incat acestea sa nu afecteze Energia Fortei Vitale a Fiintei din dimensiunile inferioare ale existentei. Corpul Galactic este Corpul de Lumina Diamantina si se conecteaza la Centrul Galactic si la Consiliul Galactic de Lumina. Atunci cand aceste doua Corpuri de Lumina sunt activate – si anume, Corpurile Solar si Galactic – Fiinta este activata complet in ceea ce numim al Noualea Nivel Dimensional, fiind pregatita sa isi asume responsabilitatea de membru sau colaborator al Consiliilor de Lumina, ale Noului Pamant.
Iubitilor, ii veti recunoaste pe cei care s-au inaltat in Constiinta Multidimensionala. Ei vor avea o Putere si o Lumina in Fiinta lor, vor Radia aceasta Lumina dinlauntru! Ei vor fi puternici si directi si, in acelasi timp, plini de compasiune si iubitori. Vor fi Veseli si Fericiti, traind in prezent, fara frica si resentimente. Vor fi complet „umani” in capacitatea de a trai viata sub toate aspectele ei, fiind in acelasi timp capabili sa traiasca si Divinul si Infinitul ce reprezinta esenta lor. Ei vor fi Luptatori, Conducatori, Mame, Tati si Intelepti Spirituali
Este, cu adevarat, un moment de Mare Sarbatoare, de Schimbare, Frumusete si Bucurie! Este momentul pe care ati venit sa-l traiti si momentul pentru care ati lucrat vieti de-a randul! Ce Bucurie este ca Pamantul se inalta in Frecventele Multidimensionale ale Iubirii si se deschide asemenea unei Minunate Flori de Lumina din galaxie. Atunci cand se va intampla acest lucru, Iubita Familie de Lumina, sa stiti ca si voi, Fiecare dintre Voi, este o Minunata Fiinta Multidimensionala de Lumina, o Nestemata Cosmica, o Stea din Ceruri, o Scanteie de Lumina Divina!
Iubitilor… acum va sarabatorim pe Voi !
Va dorim Bucurie, in Calatoria Inaltarii prin Portalurile de Lumina ale anului 2012 catre Realitatea Noului Pamant Multidimensional !
A INCEPUT!

Celia Fenn
Sursa: editura foryou

De ce nu trebuie să aşteptăm în deşert investitorii străini


Discuţiile recente legate de numărul alegătorilor şi de constituirea cvorumului pentru referendumul de demitere a preşedintelui este un bun prilej să ne gândim la importanţa pe care demografia o joacă nu numai în plan politic şi instituţional, dar şi în viaţa socio-economică. Dezbaterea publică din aceste săptămâni, ca şi recensământul de anul trecut, ne-au amintit cât de puţini (mai) suntem.

Dincolo de discuţiile despre numărul românilor plecaţi în străinătate, avem această realitate a faptului că an de an, începând cu 1989, diferenţa dintre cei decedaţi şi nou-născuţi este de câteva zeci de mii. Ne împuţinăm! Nu numai prin emigrare, dar şi pe cale biologică.

Pentru economia naţională nu este însă alarmantă atât demografia negativă, cât procesul secundar, cel al îmbătrânirii populaţiei. Mutarea în sus a vârstei medii a locuitorilor României este procesul care trebuie să ne pună în gardă asupra viitorului economic al ţării. Vorbim despre presiuni asupra bugetului de pensii, despre necesarul sistemului sanitar. Nu înţelegem însă impactul care se va resimţi asupra pieţei imobiliare, asupra consumului şi nici măcar asupra capacităţii economiei în ansamblul ei de a genera randamente.
Pentru că nu înţelegem consecinţele demografiei, punem adesea şi diagnosticele greşite. Aşteptarea cu sufletul la gură a investitorilor străini este una dintre aceste erori. Nu pentru că nu am avea nevoie de capitalul străin, ci pentru că nu ne dăm seama că acesta are motive serioase să ne ocolească.
Vorbim adesea despre dificultăţile de ordin legislativ şi birocratic, despre nivelul impunerii, şi credem că dacă schimbăm dramatic în bine lucrurile în această zonă investitorii vor da năvală. Nimic mai fals. Investitorii strategici, cu ţinte extinse, de 10 ani până la 25 de ani, se uită în primul rând la capacitatea economiei de a genera creştere. Boom-ul economic rezultă din investiţii, dar acestea evoluează în conexiune cu o demografie pozitivă.
Investitorii merg acolo unde o demografie în creştere şi o populaţie tânără şi pregătită pot asigura creştere economică şi un randament ridicat pentru capitalul alocat. Restul e poveste. Dacă până acum câţiva ani investitorii ar fi putut găsi motivaţii care să îi facă să treacă peste neajunsurile de infrastructură şi de alcătuire legislativă de la noi, acum nu mai pot scoate din ecuaţie sub nicio formă problema demografică.
Capitalurile care vor veni aici pot avea obiective de timp de 5-6 ani. Tot ce trece peste acest reper îi trimite, însă în necunoscut sau în zone de risc mai ridicat. Să fim înţeleşi, vor mai veni la noi companii cu ţinte specifice, cu calcule întocmite foarte clar. Vor fi poate şi investitori care vor nimeri bezmetic pe aici. Fluxurile de capital pe care le aşteptăm însă pentru a schimba faţa României, nu vor veni niciodată.
În satele de bătrâni pot descinde procurorii, dar vă asigur că nu au ce căuta investitorii străini. Pentru că nu au cu cine produce şi nici nu au pentru cine desface produsele lor. Plătim decontul demografiei şi al milioanelor de avorturi din ultimele două decenii. Românii omorâţi înainte de a se naşte nu vor contribui la formarea Produsului Intern Brut şi nici nu vor consuma. Ei sunt acum inexistenţi şi de aceea şi investitorii străini vor fi inexistenţi pentru o bună perioadă de timp din România.
Piaţa internă va fi restrânsă în continuare, iar ţara noastră nici nu poate asigura un cap de pod de la extremitatea Europei pentru spaţiul ex-sovietic sau Orientul Mijlociu. Nici infrastructura şi nici relaţiile politico-diplomatice nu ne recomandă pentru o astfel de ipostază. Suntem, deci, prea puţini atractivi pentru capitalul străin de care ar fi atâta nevoie.
Dacă demografia nu ne ajută, iar reparaţiile de ordin legal şi fiscal ne pot ajuta doar în mică măsură, poate că ar trebui să luăm act de faptul că nu vom deveni prea curând un El Dorado vânat de investitorii nerezidenţi. Dacă diagnosticul acesta se va impune, atunci şi strategiile pe termen extins trebuie să fie alcătuite pornind de la această realitate.
În consecinţă ar trebui să ne concentrăm pe politici care să stimuleze coagularea capitalului autohton. Fiind la început restrâns, nu ne poate ajuta să decolăm aşa cum ne-am dori să o facem cu banii străinilor. Dar acesta poate crea bazele pentru o dezvoltare organică a economiei naţionale, chiar şi în bătaia vântului unei crize care probabil va fi contemporană cu întreg impasul nostru demografic ce se prefigurează în următorii 20 de ani.
Ce se impune aşadar? Politică monetară în baza unei monede solide, rate de dobândă ridicate, reconfigurarea sistemului bancar prin abandonarea coloşilor creditării de retail în favoarea unor cooperative de credit locale care să poată ajuta întreprinderile mici şi mijlocii, dezvoltarea şi utilizarea Bursei ca pârghie de alocare eficientă a capitalului autohton, îndepărtarea capitalului străin din zonele de extragere a rentei, redevenţe consistente pe exploatarea resurselor naturale, un sistem fiscal care să favorizeze câştigul de capital, politici salariale care să permită creşterea veniturilor disponibile şi stimulente pentru ca acestea să fie economisite şi investite, iar nu direcţionate către consum.
O politică ce să aibă în vedere liniile trasate mai sus ar conduce la o economisire mai ridicată, la o coagulare mai rapidă a capitalului autohton. Ar fi exact de ce am avea nevoie în contextul îmbătrânirii populaţiei şi ar asigura societăţii româneşti o robusteţe mai ridicată care să ne permită să trecem mai uşor peste cutremurul financiar şi economic ce bate la uşa economiei globale.
Reducerea dramatică a risipei banului public în paralel cu reduceri din fiscalitate ar putea aduce în ţară cel mai la îndemână capital, cel al românilor plecaţi acum în străinătate. O povară mică a impunerii, reglementări suple şi active depreciate i-ar putea ajuta pe cei care vor să demareze afaceri producătoare de valoare adăugată. Poate, între timp, începem şi să facem copii astfel încât să putem intra şi pe radarul marelui capital undeva la jumătatea secolului. Până atunci, v-am salutat: “Să trăiţi bine!”
Adrian Panaite
sursa: curierulnational.ro
Sursa: gandeste.org

ÎNCEPE RĂZBOIUL: Israelul va ataca Iranul înainte de alegerile prezidenţiale din SUA


Israelul este pregătit să atace Iranul înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, care vor avea loc pe 6 noiembrie, conform unui fost analist CIA, Ray McGovern, citat de cei de la businessinsider.com.

Israelul plănuiește de luni de zile un atac asupra infrastructurilor nucleare ale Iranului, însă acesta ar putea avea loc chiar înainte de alegerile prezidențiale din SUA. Ray McGovern, fost analist CIA, consideră că israelienii încearcă astfel să forțeze mâna americanilor care preferă ideea intensificării sancţiunilor împotriva Teheranului în detrimentul opţiunii militare. McGovern mai crede că infrastructurilor nucleare ale Iranului sunt doar un pretext de război, isralienii fiind mai mult deranjați de faptul că nu vor mai putea face jocurile în regiune. „Israelul este conștient că nu poate purta un război de la egal cu Iranul și se bazează pe forța militară a SUA”, afirmă McGovern.
Între timp Israelul îşi pregăteşte populaţia pentru un eventual conflict care ar putea dura 30 de zile pe mai multe fronturi simultane. Potrivit lui Matan Vilnai, fostul ministrul israelian al Apărării Pasive, Matan Vilnai, Israelul s-a pregătit pentru un scenariu de război de 30 de zile pe mai multe fronturi, care ar putea provoca, cel puţin, 500 de morţi. Vilnai a precizat că în prezent există truse anti-chimice şi anti-bactereologice pentru mai mult de jumătate din populaţia israeliană.
În plus, armata israeliană testează un sistem de alertă prin SMS pentru a putea avertiza populaţia în caz de atac cu rachete. Mai multe persoane din Ierusalim, Tel Aviv, Haifa şi alte câteva oraşe incluse în eşantionul de testare au primit pe telefonul mobil un SMS în limbile ebraică, arabă, engleză şi rusă cu textul ”Frontul intern de comandă: testarea sistemului de alarmă mobilă”. Sistemul de avertizare va fi probat timp de patru zile, după care va urma un test la nivelul întregii ţări, a explicat armata israeliană.
Iranul nu crede într-un atac israelian
Ministerul de Externe iranian elimină posibilitatea unui atac israelian asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, în contextul reluării acestei idei în presa din Israel.
„Asistăm constant la astfel de declaraţii lipsite de raţiune şi apreciem că acum nu există o asemenea posibilitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Ramin Mehmanparast, într-o conferinţă de presă la Teheran.
„Chiar dacă unii din reprezentanţii acestui regim (israelian) ilegal pledează pentru o asemenea acţiune stupidă, Israelul nu şi-o poate permite deoarece ar avea de suferit consecinţe foarte grave”. Statul evreu are probleme interne şi Iranul nu acordă o prea mare importanţă eventualităţii unui atac israelian antiiranian, a insistat diplomatul iranian.
Sursa: businessinsider.com, agerpres
Sursa: gandeste.org

Fie ca vreti, fie că nu, vom avea un guvern mondial


„Fie ca vreti, fie că nu, vom avea un guvern mondial. Singura chestiune este dacă va fi acceptat sau impus"
(James P. Wartburg, bancher american şi consilier financiar al Preşedintelui Franklin D. Roosevelt)

Pe la începutul anilor 2000, exista un talk-show pe Antena 1, care se numea: „Marius Tucă Show". Acest excelent ziarist invita în emisiunile sale, cele mai reprezentative personalităţiale momentului, de la preşedintele statului, primul ministru şi membri ai guvernului, până la sportivi, oameni de cultură sau de ştiinţă... pe scurt, invita în fiecare seară, „Omul zilei"! ...Era unul dintre programele cele mai aşteptate şi mai urmărite, întrucât realizatorul nu-şi „ierta" pentru nimic în lume invitatul, supunându-l unui continuu tir de întrebări, care de care mai provocatoare şi mai indiscrete referitoare la activitatea profesională sau acţiunile publice ale acestuia. Totul cu bun simţ, totul cu maxim profesionalism, beneficiind de o echipă redacţionala de elită!

Într-o seară de acum circa zece ani, l-a avut ca invitat pe marele nostru economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, care din păcate s-a stins din viaţa... Emisiunea de pe Antena 1 din acea seară avea să devină, pentru toţi cei care am urmărit-o, absolut memorabilă.
Sub Ceauşescu, Anghel Rugină a fugit din ţară, trecând Dunărea înot la sârbi. A fost rănit la picior de un grănicer român, dar a reuşit în cele din urmă să ajungă în Statele Unite, unde a devenit membru corespondent al Academiei Statelor Unite, şef de comisii economice şi consilier în diferite guverne americane. Pentru cine vrea să se edifice mai pe larg despre personalitatea acestui român de excepţie recomand lectura de pe Wikipedia şi din alte surse on-line.
La un moment dat, cu toată experienţa sa, Marius Tucă a scăpat invitatul de sub control. Personajul „de mare calibru" din acea seară, a pus treptat stăpânire pe emisiune, toată pregătirea acesteia ducându-se „pe apa Sâmbetei", deoarece răspunsurile sale la întrebările moderatorului depăşeau cu mult tiparul emisiunii, prin amplitudine, prin modul în care erau documentate şi mai ales prin consecinţele lor!... Erau răspunsuri care impuneau de la sine alte întrebări şi tot aşa... Ca un bulgăre de zăpadă lăsat să se rostogolească pe o pantă proaspăt ninsă!... Dar să vedem ce s-a întâmplat, concret!

Domnul Rugină a afirmat la un moment dat, că a fost invitat acasă la George Bush! La „Casa Albă", bineînţeles. Fiica domniei sale era prietenă şi colegă de facultate cu gemenele preşedintelui american, iar acesta a vrut să îl cunoască personal, aşa că l-a invitat la o cină în cel mai bine păzit obiectiv al planetei. Şi când Marius Tucă l-a întrebat cum e de fapt preşedintele american „în privat", au început dezvăluirile:
Anghel Rugină (A.R.): George Bush este un texan simpatic, cinstit şi foarte de treabă, dar nu face ce vrea el!..."

Marius Tucă (M.T.): Cum, adică, nu face ce vrea el? Păi nu este el cel mai puternic om de pe planetă? Nu conduce el guvernul celui mai puternic stat din lume?" A întrebat, Tucă.

A.R.: Păi, nu prea... „Se vede treaba că trebuie să fac unele precizări, a mai „ca să se ştie şi ca să puteţi înţelege mai bine"!...
Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc „ca în sânul lui Avram"! Oamenii ăştia deţin puterea absolută pe planetă. În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei. Acestea le indică personajele politice cele mai „potrivite" pentru a „câştiga alegerile", în mod „democratic" în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca număr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică.
Practic toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt „aleşi" cu „binecuvântarea » acestui „Grup", şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică „directivele" trasate de acesta..."


Telespectator (T.S.): Domnule Anghel Rugină, face şi România parte dintre ţările vizate de „Grup"?

A.R. : Da. Şi ca dovadă vă aduc faptul că, înainte cu două luni de alegerile din 2000, persoana care a câştigat alegerile prezidenţiale, a fost în vizită „privată" în Statele Unite, iar la două săptămâni de la câştigarea alegerilor, primul ministru proaspăt numit a făcut acelaşi lucru. Au fost amândoi să-şi ia „foaia de drum"...


T.S.: Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că pe preşedintele nostru ni l-au ales americanii?

A.R. : Nu o spun eu. Aşa este. Numai că nu americanii, ci „Grupulcare conduce. În America a avut loc doar acceptarea şi instruirea personajelor."

T.S.: Să vă fie ruşine domnule, Rugină... Să vă fie ruşine că aţi ajuns la vârsta pe care o aveţi, cu capul plin de păr alb, ca şi mine şi că ne minţiţi în halul ăsta... Nu ştiu ce interes aveţi să o faceţi, dar vreau să vă spun că pe preşedintele nostru l-am ales noi, cu toţii, prin votul nostru, că aşa am vrut noi! Să vă fie clar: aşa am vrut noi! Şi apoi cum să ni-l aleagă alţii când este o comisie de votare care verifică vot cu vot, de la toate partidele... Sunteţi un mincinos! Domnule Marius Tucă, nu mai chemaţi, domnule, din ăştia... Bună seara!...


A.R. : Dragă domnule, te felicit!... Te felicit că ai ajuns la vârsta la care ai capul plin de păr alb şi că ai trăit până acum cu impresia că ai putere! Că votul tău contează! Poţi să mori fericit în cazul ăsta! Eu nu am vorbit pentru cei care au vârsta şi convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi să audă şi minte să înţeleagă!... În ceea ce priveşte votul, nu uitaţi vorbele lui Stalin, care zicea că nu contează cine şi ce votează, contează doar cine numără voturile! Astăzi cu voturile centralizate electronic treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program deştept, printr-o simplă atingere a unei anumite taste, voturile plus ale unui candidat se adună discret la cel care trebuie să iasă...
Îmi spui că nu ştii ce interes am... Am interesul ca POPORUL MEU SĂ AFLE... Să afle şi să înţeleagă! Să înţeleagă că la nivel global „cărţile sunt făcute"! Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!..."

T.S.: (chiar dacă se tratează de către un alt telespectator lăsăm iniţialele cu titlu generic, pentru cursivitatea mesajului): Dar cine sunt oamenii ăştia? Este vorba de Francmasonerie?

A.R. : Sunt şi masoni în „grup", dar nu sunt majoritari!

T.S.: Atunci, despre cine este vorba? E sultanul Bruneiului? Bill Gates? Sau cine altcineva?

A.R.: Mai, băieţi... Pe oamenii ăştia nu-i cunoaşte nimeni... Adică nimeni dintre „muritorii de rând"! Ce, sultan? Ce, Bill Gates? Ăştia sunt mici copii, pe lângă cei din "GRUP"! Trebuie să înţelegeţi că adevăraţii bogaţi ai lumii nu apar în nici un top, al niciunei reviste... Se bucură de anonimat pentru ca astfel să aibă libertate deplină de mişcare. Doar un număr limitat de persoane, alese pe sprânceană, cunoaşte identitatea unora dintre ei, alte persoane „alese", cunosc pe altele, şi tot aşa. Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle împreună... Nici măcar preşedinţii marilor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin interpuşi. V-am spus că este vorba despre oameni deosebit de inteligenţi şi despre o organizare perfectă!...

T.S.: Atunci sunt evreii?

A.R.: Sunt şi evrei dar nu sunt majoritari!

T.S.: Arabii? Sunt şi arabi? Că ăştia au petrol...

A.R.: Dragii mei, sunt reprezentanţi de peste tot, într-o proporţie echilibrată. În asta şi constă succesul „Grupului", deciziile în interiorul lui se iau într-un mod absolut democratic, iar locul în acest „Grup" se moşteneşte, pe principii monarhice, cei ce urmează să intre fiind foarte bine testaţi şi pregătiţi în acest sens...

T.S.: Bun, şi cam de când se întâmplă chestiile astea?"


A.R.: Se zice că acest „Grup" a luat fiinţă cam pe la începutul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii. Prima mişcare cu relevanţă la nivel planetar ar fi fost iniţierea valului de revoluţii din Europa anilor 1848. Apoi „Grupul" a încercat preluarea puterii pe tot globul prin intermediul ideologiei comuniste."

T.S.: Cum adică, să preia puterea în lume cu ajutorul comunismului? Păi comunismul nu zice că totul este al tuturor? Nu înţeleg. Puteţi să ne explicaţi?"

A.R.: O.K. Să raţionăm un pic... Deci ideologia comunistă spune că totul este al tuturor, este adevărat, dar şi că nimeni nu poate dezlipi nici un strop din bunurile în comun pentru folosul său personal. Deci totul este al tuturor şi în particular al nimănui. Şi chiar dacă nu sunt ale nimănui, după victoria planetară a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totuşi "administrate" de cineva. Şi de ce acel cineva n-ar putea fi un „Grup" de administratori la nivel mondial de, să zicem... 250-300 de persoane!... " ...Toată lumea... mută. Inclusiv Marius Tucă...
Şi domnul profesor a continuat: "Toate mişcările de rezonanţă mondială de după 1848, s-ar fi produs cu acceptul acestui „Grup". Totul bine studiat. Totul cu un scop precis.Bineînţeles că au apărut şi evenimente neprevăzute. Las un moment dat, liderii comunişti, supuşi unei propagande deşănţate cu scopul creării cultului personalităţii, pe criterii de marketing politic, au început ei înşişi să creadă în ceea ce propovăduiau şi să se creadă nişte ZEI în viaţă, aşa că au scăpat de sub control. Şi atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care să contrabalanseze comunismul şi anume fascismul. Şi aşa a pornit cel de-al doilea război mondial... Şi când şi fascismul a început să aibă derapaje i s-a opus o coaliţie mondială, şi pentru că nu fusese înfrânt comunismul "independent", a fost nevoie de un "război rece", care s-a încheiat aşa cum ştim cu toţii, cu victoria "GRUPULUI", asupra copilului rebel - comunismul!

Acum suntem în faza în care „Grupul" se concentrează asupra unei noi strategii de putere şi anume "GLOBALIZAREA". Au fost create organisme la nivel global în sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI, Banca Mondială, BERD, Comunitatea Europeană, etc...
Trebuie să recunoaştem că acest „Grup" a avut un rol foarte important în menţinerea unui echilibru strategic la nivel mondial. În perioada dominaţiei acestuia, nivelul de trai al populaţiei a crescut în mod constant, nu peste tot e drept dar încă se mai lucrează la acest lucru prin intermediul organismelor mondiale controlate de „Grup". De asemenea nivelul tehnologic a cunoscut un progres uriaş care nu ar fi fost posibil fără direcţionarea resurselor necesare în acest sens. "Drepturile omului"sunt impuse permanent pe ordinea de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial, sau regional, acolo unde acestea nu sunt la înălţimea momentului. În general se impune o nouă ordine mondială, care încearcă să înlăture haosul, anarhia şi pericolele potenţiale la nivel planetar...V-am spus că este vorba despre persoane deosebit de inteligente.
E drept, uneori sunt mai răi câinii, că stăpânii, dar sunt sigur că la momentul oportun, stăpânii îşi vor pune câinii cu botul pe labe!..."

Marius Tucă (M.T.): Domnule Anghel Rugină, m-aţi uimit! De unde ştiţi toate astea?

A.R.: În cercurile academice americane se dezbat destul de des subiecte de genul ăsta!"

M.T.: Şi nu vă este frică să dezvăluiţi aceste lucruri?

A.R.: În primul rând, am o vârstă: „mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul", şi apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute, iar scopul pentru care am făcut-o este de a limpezi cumva apele şi de a potoli spiritele înfierbântate din România, care încă mai cred că tot ceea ce zboară se mănâncă!...

T.S.: Şi noi ce trebuie să facem?"

A.R.: Aici am vrut să ajungem cu discuţia noastră!... Pentru noi, important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru.Să lăsăm gândurile mari, la scara internaţională, că acolo jocurile sunt făcute şi echilibrele nu trebuiesc rupte! Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm la un nivel atât de înalt. 
Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii, să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm, pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi..."

Au trecut zece ani de la această emisiune. E greu să uiţi aşa ceva. În acest răstimp am încercat să deschid ochii şi să înţeleg ce se întâmplă în jurul meu.
Bineînţeles că dialogurile de mai sus sunt reproduse din memorie, întrucât nu am găsit arhivată emisiunea, pe internet, şi trebuiesc tratate cu rezerva necesară în acest caz. Memoria poate juca feste oricui. La un moment dat mă întrebam dacă această emisiune chiar a avut loc în realitate sau doar în imaginaţia mea.
Subiectul este bineînţeles foarte incitant, şi existenţa unui „Grup" de persoane iniţiate care „stăpânesc" lumea,a fost unul dintre primele lucruri care m-au frapat în romanele lui Pavel Coruţ. El i-a numit în aceste romane „Bubuli" Anghel Rugină l-a numit „Grup".

Pavel Coruţ i-a menţionat pe „Bubuli" sub rezerva împletirii fanteziei cu realitatea. Anghel Rugină a părut ceva mai concret. Ambii însă ne recomandă să ne trăim viaţa liniştiţi. Sunt două personaje importante ale României şi ne putem mândri că suntem contemporani cu ei, chiar dacă domnul Anghel Rugină între timp a trecut în nefiinţă. Şi dacă ne mândrim cu ei, să încercăm să le şi dăm ascultare!
Concluzia finală: Să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru, şi să o trăim în armonie.

P.S.1: Zilele trecute am vizionat pe video seria de filme „Prison Brake", care mi-a amintit brusc de interviul lui Anghel Rugina...
P.S.2: Si tot zilele trecute, intrând într-o librarie, privirile mi-au fost atrase magnetic de o carte cu acelaşi nume: „Stăpânii lumii", cu subtitlul - „O istorie a conspiratiilor", autor Juan Carlos Castillòn, Editura Nemira, Colectia „Porta Magica". Romanul confirmă şi dezvoltă teoria unei conspiraţii mondiale. 

Anghel Rugină (n. 24 mai 1913, satul Vizurești, județul Galați - d. 15 decembrie 2008, SUA) a fost un economist american de origine română, ales ca membru de onoare al Academiei Române (în 1990).

După Revoluţia din decembrie 1989, Anghel Rugină a revenit în România şi a propus un plan de refacere şi stabilizare economică, monetară şi financiară pentru a realiza un "miracol economic", pe care el îl credea posibil. El propunea instaurarea unui sistem de economie socială liberă, cu o mo­ne­dă de argint convertibilă în relaţiile cu străinătatea şi convertibilă în diferite produse naţionale pe pia­ţa internă, care reprezenta, în opinia sa, calea de ieşire din criză şi de renaştere economică a Ro­mâ­niei.
Ce şansă ar fi avut România dacă acest geniu al economiei ar fi pus în practică strălucitele sale idei!

Anghel Rugina - Marius Tuca



Grupul Bilderberg

surse 

ROMÂNIA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ, NOUA UNIUNE SOVIETICĂ (1)


UE
Mulţi est-europeni, în general şi mulţi români, în special, au visat la apartenenţa statului lor la N.A.T.O. la Uniunea Europeană. În timpul Războiului rece, prizonieri ai opiniilor formate cu grijă şi profesionalism de Europa Liberă şi de alte posturi occidentale de radio, acest vis părea de neatins. Cifra acestor visători este mare, în toate fostele ţări ale blocului sovietic, dar greu de cuantificat. Un referendum privitor la aderarea Ungariei la N.A.T.O. s-a desfăşurat în primăvara anului 1997. Rezultatul a fost că majoritatea ungurilor s-au pronunţat împotriva aderării, iar guvernanţii de la Budapesta, serioşi, nu au falsificat rezultatul în favoarea intereselor occidentale, cum se mai practică. Voinţa poporului maghiar nu a fost un argument suficient pentru mai marii Lumii şi, în iulie 1997, Ungaria a fost „invitată” (chemată) să adere la N.A.T.O., fapt împlinit doi ani mai tărziu. În acest context, alte state, inclusiv România, nu şi-au mai propus referendum-uri privitoare la perspectiva aderărilor (includerii) la N.A.T.O. şi la U.E. Nu mai era nevoie ca popoarele să conştientizeze dimensiunea adversităţii faţă de noii stăpâni şi nici faptul că în „democraţia” despre care li se vorbeşte, părerea poporului nu contează. Totuşi, pentru a repara imaginea în faţa istoriei, privitor la aderarea Ungariei la U.E., în 12 aprilie 2003, a avut loc un alt referendum, „pregătit” din timp, prin jocuri teribile de imagine, în urma cărora 84% dintre unguri au votat pentru aderarea ţării la U.E. În acelaşi an, în luna noiembrie, prin referendum, în urma unor falsuri teribile şi a încălcării procedurilor legale, a fost obţinut „acordul poporului român” privitor la modificarea Constituţiei României din 1991. Acte formale care mimează democraţia, foarte asemănătoare, pe alocuri identice, cu alegerile din România pentru Marea Adunare Naţională sau pentru consiliile populare, din perioada socialismului de stat. Fac această comparaţie cu toate că mi s-a părut mereu că sunt puţin potrivite comparaţiile între regimul politic socialist de stat şi cel capitalist. Cele două regimuri sunt mult diferite şi fiecare are specificul său. Pentru cercetătorii neangajaţi politic, este astăzi o certitudine că nu există regimuri politice „rele” şi „bune”, că „binele” şi „răul” convieţuiesc în fiecare regim politic şi depinde doar de guvernanţi înspre ce direcţie împing fiecare regim politic în parte. Desigur, este foarte important şi din ce unghi de vedere priveşte fiecare „binele” şi „răul”. „Binele” unora este, adeseori, „răul” altora, aşa cum „criminalii” unor popoare sunt, în acelaşi timp, „eroii” altor popoare.
După 1989, o parte din „elitele” politice şi intelectuale româneşti, altele decât „proştii lui Iliescu”, au dorit şi au propagat necesitatea revenirii la valorile regimului politic interbelic. Aşa a ajuns să fie promovată politica de „dare a ceasului înapoi”. Asta doar în teorie, pe hârtie. În realitate, fenomenele politice interbelice pozitive din punctul de vedere naţional românesc, fiind, în parte, ocolite, în parte, combătute. După anul 1996, Convenţia Democratică, după anul 2000 regimul filo-occidental al lui Adrian Năstase şi după anul 2004, regimul băsescian al „axei Washington-Londra-Bucureşti”, nu au avut nimic în vedere privitor la prevederile Constituţiei României din 1923. Atunci, o clasă politică formată exclusiv din proprietari a proclamat că: „proprietatea este subordonată interesului naţional”. Resursele naturale, în totalitatea lor, aparţineau statului român. Ele nu se puteau nici privatiza şi nici înstrăina. Liberalii au ajuns de trei ori la putere în perioada post-comunistă (în 1996-2000, în 2004-2008 şi în 2012), dar nu au pomenit nici o singură dată, în cadru oficial, despre politica lor tradiţională „PRIN NOI ÎNŞINE”, cea care le-a adus în istoria României atâtea succese remarcabile. În România, puterile occidentale au practicat ingerinţele încă din timpul negocierii tratatelor de pace de după primul război mondial. Ingerinţele vizau în primul rând protejarea minorităţilor naţionale, în special pe evrei şi pe unguri, dar şi pe alţii, care au fost şi au rămas punctul principal de sprijin pentru dominaţia străină a României. Clasa politică românească interbelică a reuşit, în mare parte, să ocrotească majoritatera românească şi, dând minorităţilor drepturi importante, a reuşit să le ţină în frâu şi să controleze lupta permanentă a multor minoritari împotriva statului naţional unitar român. În perioada post-comunistă, clasa politică a cedat permanent în faţa minorităţilor şi a forţelor externe care le protejează şi le folosesc ca şi puncte de sprijin în menţinerea controlului asupra României. Astăzi, s-a mers atât de departe în sensul invers al perioadei interbelice, încât guvernanţii de la Bucureşti au fost preocupaţi să nu cumva ca interesele străine din România să nu fie atinse.
Cultura tradiţională românească, marii noştri clasici, istoria naţională, au ajuns să fie marginalizate, pe zi ce trece mai mult, iar în conştiinţa tinerei generaţii se propagă ideile europeniste şi globaliste, superficialitatea emanată de diverse teze care slujesc ideologii străine şi o cultură post-modernistă care nu a periat încă non-valoarea. Românii în formare sunt educaţi în şcolile statului, pe banii poporului român, să accepte şi să asimileze ideea că bunicii şi străbunicii lor sunt nişte criminali care au comis genocid împotriva evreilor. Cei care nu recunosc aceste grozăvii intră sub incidenţa legii promovate pe uşa din dos (ilegal) şi care prevede pedepse cu închisoarea, până la 5 ani de temniţă. Îndobitocirea popoarelor din colonii a fost totdeauna un obiectiv al metropolelor. De la primii paşi ai noului regim politic post-comunist, direcţia propagandei a fost una a minciunii şi a manipulării. În aceste condiţii, nu avea cum să se nască un regim politic sănătos. Un asemenea regim nici nu convenea celor care urmăreau şi au şi reuşit să lichideze şi să acapareze economia României şi pieţele ei externe şi interne. Jefuitorilor nu le place seriozitatea şi ordinea. Începând cu evenimentele din decembrie 1989 şi colosalele inversări de realităţi care au fost propagate atunci şi continuând cu direcţia politică „necesară” ţării, poporului i s-a spus altceva decât adevărul. Începând din 22 decembrie 1989, conducătorii României, aduşi la putere de serviciile secrete străine care au realizat lovitura de stat în România, i-au mânat pe români înspre noul lanţ asupritor cu minciuni şi promisiuni deşarte. Acestor conducători ai României li se potriveşte butada învăţată de la ilustrul istoric al Antichităţii, Tacitus: „Nimeni nu a folosit vreodată puterea obţinută prin mijloace banditeşti în scopuri nobile”. Poporului român i s-a spus că tot ce s-a făcut sub comunişti este greşit. I s-a mai spus că economia românească nu este bună de nimic. Industria este „un morman (ghem) de fiare vechi”, care a trebuit lichidat sau înstrăinat. I s-a mai spus că nu este rentabil să exploatezi aur şi alte bogăţii colosale ale subsolului României şi trebuie să le dăm altora, care se pricep. I s-a mai spus că nu este rentabil să facem comerţ cu Orientul Mijlociu, cu Rusia, cu China şi cu alţi foşti parteneri importanţi ai noştri. I s-a mai spus că formele asociative din agricultură nu sunt rentabile şi trebuie desfiinţate. I s-a mai spus că ocrotirea patrimoniului naţional a fost ceva comunist şi legea trebuie abrogată, pentru a se putea înstrăina orice. I s-a mai spus că este bine ca pământul agricol al României să-l vindem străinilor. I s-a mai spus că este bine ca să înstrăinăm băncile, petrolul, companiile de asigurări, distribuţia gazului metan, marile noastre combinate, industria de armament, industria cimentului, întreaga flotă, industria de aluminiu etc. O parte a poporului român, neatentă, chiar a crezut. Cei care au identificat direcţia spre care este împinsă România, care au înţeles ce se întâmplă şi care au încercat să semnaleze pericolele şi faptul că ne îndreptăm într-o direcţie în care nu conservăm nimic din ceea ce ne este necesar ca să supravieţuim ca naţiune şi ca stat naţional unitar şi cu un nivel al suveranităţii de la care să poată fi ocrotite valorile fundamentale ale naţiei, au fost de îndată calificaţi drept „retardaţi”, „comunişti”, „securişti”, „nostalgici”, „anacronici” şi desemnaţi ca fiind „naţionalişti”, termenul fiind folosit peiorativ, prin abuz de limbă şi de interpretare. Împotriva acestora s-a practicat, în ascuns, poliţia politică şi persecuţia profesională subtilă. În viziunea acestor propagandişti ai noului regim, a fi naţionalist este ceva foarte rău. Da, sunt de acord că este rău, dar rău pentru intenţia străină de dominaţie totală a României.
Astfel, sătui de propaganda regimului Ceauşescu, ascultând glasul Occidentului, românii au ajuns în anul 2012 cu peste o sută de miliarde de euro datorie, ca să le ajungă din plin şi urmaşilor, în situaţia în care statul nu poate să asigure pensiile şi salariile decât împrumutându-se în continuare şi cu o perspectivă foarte slabă de a ajunge să putem să ne dăm singuri de mâncare. Preocuparea unora dintre conducătorii statului este cum să facă să-i mai prostească pe români şi să-i facă să creadă că este bine să mai dăm şi puţinul care ne-a mai rămas: aurul şi cuprul, cu toate celelalte bogăţii din zăcăminte, gazele de şist, intreprinderile energetice, poşta, CEC-ul şi cele câteva puţine societăţi rămase ale statului. România nu mai are pârghiile necesare să-şi conserve nici una din valorile naţionale fundamentale, fiind integral la cheremul noilor stăpâni, care pot face şi desface orice în România, una dintre noile colonii europene ale Occidentului. Acesta a ajuns să fie singurul beneficiar al loviturii de stat din decembrie 1989, lovitură dată în spatele mulţimii de muncitori „fericiţi” că se schimbă regimul care le oferise 12,5 milioane de locuri de muncă, pensii sigure şi care se indexau constant, câte puţin, locuinţe pentru toată ţara, învăţământ şi sănătate integral gratuite, o mare stabilitate a situaţiei sociale etc. În decembrie 1989, după răsturnarea lui Ceauşescu, cei mai fericiţi erau cei care aveau să piardă cel mai mult: majoritatera populaţiei, în special muncitorii.
În aceste condiţii, eşecul sistemului politic actual este foarte greu de contestat în analize ştiinţifice, pe bază de indicatori, pe bază de logică şi de obiectivitate neutră. Recunoaşterea pe scară largă, de masă, a eşecului regimului politic actual din România este doar o chestiune de timp.
- va urma -
autor: prof. univ. dr. Corvin Lupu
sursa: Revista Art-emis