luni, 3 decembrie 2012

Zona euro: cât mai are de trăit moneda unică?


În 2010, când The Economist a organizat o dezbatere pe tema “Euro se va prăbuşi în următorii 10 ani”, majoritatea covârşitoare a repondenţilor a votat “nu”, exprimându-şi încrederea în viitorul monedei unice. De atunci însă starea economiilor europene s-a înrăutăţit considerabil, aşa încât astăzi, rezultatul votului ar fi probabil total opus, spun specialiştii


În decursul ultimilor 2 ani, economia Greciei s-a prăbuşit pentru a doua oară, Irlanda şi Portugalia se confruntă şi ele cu riscul falimentului, iar Spania şi Italia le calcă pe urme. La acestea se adaugă eşecul înregistrat de Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară, care nu a dat nici pe departe rezultatele scontate.
În plus, relaţiile dintre liderii zonei euro s-au înrăutăţit, intervenind o serie de discuţii pentru a elucida cine sunt vinovaţii de situaţia existentă şi cine ar trebui să suporte pagubele: statele aflate în dificultate – cum este Grecia – prin măsuri şi mai dure de austeritate; statele creditoare – cazul Germaniei – prin transferuri financiare sub diferite forme; sau instituţiile financiare, prin re-eşalonarea datoriilor, şi chiar anularea parţială a acestora.
În aceste condiţii, macroeconomiştii se întreabă dacă nu cumva tot acest „experiment” al uniunii monetare reprezintă, de fapt, un eşec, în lipsa unei uniuni fiscale şi politice închegate.
Mai mult, unii analişti nici nu-şi mai pun problema în termeni de supravieţiure a monedei unice, ci, mai degrabă, în termenii renunţării benevole la aceasta. Părerile sunt împărţite în această privinţă, însă ambele tabere recunosc faptul că euro nu a contribuit la creşterea convergenţei economice în ansamblu, ci dimpotrivă, a amplificat criza economică.
Hans-Olaf Henkel, professor la Universiatea Mannheim şi fost preşedinte al Federaţiei Germane de Afaceri susţine renunţarea la moneda unică, chiar dacă, iniţial, a fost unul din promotorii creării acesteia. Profesorul german vine cu o serie de argumente pentru a-şi susţine poziţia.
În primul rând, politicienii şi-au încălcat angajamentele asumate prin tratatul de la Maastricht. Iar principalul criteriu încălcat este criteriul privind deficitul bugetar de maxim 3% din PIB, spune Henkle.
În plus, măsurile punitive prevăzute în tratat nu au fost niciodată aplicate. În altă ordine de idei, unele ţări – cum este Grecia –  au fost acceptate în zona euro din motive strict politice, acestea neîntrunind toate criteriile de convergenţă reală. Şi, cel mai grav, clauza de neintervenţie pentru salvarea economiilor din zona euro a fost eliminată din tratat imediat ce economia Greciei s-a prăbuşit.
În al doilea rând, moneda unică însăşi este responsabilă de o parte din problemele curente. Având acces la o rată a dobânzii mult mai mică în Germania, politicienii eleni au acumulat datorii enorme. Neputând manevra rata dobânzii, Banca centrală a Spaniei a asistat la crearea şi explozia bulei imobiliare. Iar ţările din sudul Europei au înregistrat o scădere a competitivităţii, neputând utiliza pârghia cursului valutar.
În al treilea rând, în loc să unească Europa, euro accentuează fricţiunile dintre state. Protestatarii din Grecia, Spania sau Portugalia nu se plâng doar de măsurile de austeritate adoptate pe plan intern, ei protestează, de asemenea, împotriva Cancelarului german Angela Merkel. Mai mult, moneda unică accentuează diferenţele existente între ţările din zona euro si cele rămase în afara Uniunii Monetare.
Din păcate, în loc să abordeze adevăratele cauze ale crizei, politicienii prescriu reţete pentru a „vindeca” economiile ţărilor puternic afectate.
Zona euro, spun macroeconomiştii, suferă de trei maladii majore:
(i) instabilitatea sistemului bancar, datorată crizei financiare;
(ii) efectele negative ale unui euro supraevaluat asupra competitivităţii exporturilor statelor din sud, dar şi a Franţei şi Belgiei;
(iii) gradul foarte mare de îndatorare din unele ţări membre ale zonei euro.

Cum se vede viitorul?

În aceste condiţii, analiştii au identificat trei scenarii posibile privind evoluţia monedei unice şi a zonei euro.
Primul scenariu este cel propus de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso şi presupune susţinerea cu orice preţ a monedei unice. Rezultatul final însă va fi dezavantajos pentru toate ţările Uniunii, spune Henkel.
Măsurile de salvare adoptate în favoarea ţărilor puternic afectate de criză începând cu ajutorul financiar, transferă responsabilitatea la nivelul conducerii UE, „ridicând” povara de pe umerii statelor membre, care nu-şi mai asumă responsabilităţi în acest sens. Atunci când toate statele răspund solidar, spune Henkel, de fapt, niciun stat nu e răspunzător.
În aceste condiţii, miza competiţiei dintre liderii politici din zona euro va fi să câştige cât mai mult în detrimentul celorlalţi. Iar rezultatul este evident: şi mai multe datorii, inflaţie mai mare, standard mai scăzut de viaţă, iar ceea ce rămâne după alocarea resurselor financiare va fi distribuit în mod proporţional şi deci, echitabil.
Problema este însă dacă va mai rămâne ceva de împărţit. Mai mult, competitivitatea zonei euro va scădea semnificativ faţă de alte regiuni de pe glob şi chiar faţă de ţările care refuză să intre in zona euro.
Al doilea scenariu – al lui George Soros – ia în calcul un posibil faliment al Greciei, sau, cel puţin, ieşirea acesteia din zona euro. Însă acest scenariu este nerealist, iar riscurile asociate sunt foarte mari, putând destabiliza întreaga zonă euro, şi aşa afectată de criză. Iar prima consecinţă va fi panica bancară rezultată, iniţial în Grecia, urmată curând de Spania, Portugalia şi posibil, Italia.
În fine, cel de-al treilea scenariu are în vedere retragerea Austriei, Finlandei, Germaniei şi Olandei din zona euro şi crearea unei noi monede, fără a desfiinţa însă euro. În măsura în care este planificat şi implementat în mod corespunzător, acest plan ar putea da rezultate, spun economiştii: renunţând la supraevaluarea euro, ţările rămase în UEM ar putea înregistra o creştere a competitivităţii şi, implicit, a revigorare a economiilor naţionale.
În opoziţie, exporturile ţărilor din nordul Europei ar fi afectate, însă acestea s-ar bucura de o inflaţie mai scăzută şi nu ar mai fi nevoite să contribuie la salvarea economiilor aflate în colaps. Mai mult, unele ţări din afara zonei euro ar putea să se alăture acestei noi uniuni monetare.
La polul opus, susţinătorii monedei unice afirmă că principala cauză a crizei din zona euro este faptul că uniunea monetară nu este sprijinită de o uniune economică închegată, şi nici de o uniune politică.
Aceasta este o situaţie unică: de peste un deceniu, liderii europeni pretind că politica de coeziune şi analiza celor mai bune practici din cadrul Uniunii vor întări zona euro. Aceştia pretind, în acelaşi timp, că statele membre nu trebuie să renunţe nici la suveranitate, nici la autonomia decizională. Acum este evident faptul că s-au înşelat şi că această idee este utopică.
Tot susţinătorii monedei unice afirmă, sprijinindu-se pe argumente economice, că aceasta a ferit ţările din zona euro de turbulenţe şi mai mari datorate crizei.
Însă dincolo de argumentele de ordin economic, ceea ce contează în momentul de faţă este voinţa politică a liderilor Uniunii, care par hotărâţi sa salveze moneda unică, chiar cu preţul excluderii unor ţări din zona euro. Rămâne de văzut dacă vor reuşi să facă acest lucru şi să depăşească criză.
Monica Dobres
Sursa: www.financiarul.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu