sâmbătă, 29 decembrie 2012

Previziuni sumbre pentru 2013: Dezastre şi scumpiri, la nivel mondial


Anul 2013 se anunţă mai greu decât cel care se încheie peste câteva zile. Potrivit analiştilor Deutsche Bank, dezastrele naturale care stau să vină vor genera scumpiri dramatice ale alimentelor.

Seceta din Rusia, SUA si Brazilia va duce la explozia pretului la alimente
Seceta din Rusia, SUA şi Brazilia va duce la explozia preţului la alimente
Viitorul nu sună deloc bine în viziunea specialiştilor de la Deutsche Bank. Schimbările accelerate ale climei vor avea implicaţii majore asupra pieţelor financiare.
Dacă seceta va continua în Statele Unite, Rusia şi Brazilia, aşa cum au prognozat meteorologii, preţurile alimentelor vor sări în aer. Taifunurile şi uraganele vor atârna şi ele greu în evoluţia economiei mondiale. Perspectivele sumbre asupra anului viitor nu aparţin doar analiştilor financiari.
Însuşi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat că în Europa urmează vremuri grele. "Pentru anul viitor, aşa cum a spus şi preşedintele Băncii Centrale Europene, vom avea rate foarte scăzute de creştere, vom vedea chiar creştere economică negativă în unele state şi ne putem aştepta ca nivelul ridicat al şomajului să crească în continuare", a declarat Angela Merkel.
Printre previziunile specialiştilor de la Deutsche Bank pentru anul viitor se mai numără căderea guvernului britanic, dar şi descoperirea de către Grecia a unor zăcăminte fabuloase de gaze naturale, în valoare de 600 de miliarde de dolari.

Sursa:  www.rtv.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu