luni, 3 decembrie 2012

Horoscopul lunii decembrie 2012


BERBEC

Despre iubire şi cuplu se poate discuta la modul foarte serios la final de an, de parca ar fi sosit vremea unor schimbari radicale, a unor decizii de destin, in care nu ai voie sa te joci cu inima celuilalt. Cea mai buna idee pentru o viaţa sentimentala reuşita ar fi sa-ţi stabileşti o calatorie in compania celui drag inainte de sarbatori, pentru ca aceea ar fi cea mai buna perioada pentru ca relaţia voastra sa se lege mai bine şi sa va simţiţi excelent in doi.
Distracţia nu lipseşte din relaţia voastra, dar trebuie sa va respectaţi mai mult nevoia fiecaruia de a fi şi pe cont propriu, libertatea fiecaruia din voi de a face ce vrea, de a-şi pastra proprii prieteni şi propriile placeri de timp liber, fara a va sufoca unul pe altul. Eventualele tendinţe spre posesivitate şi gelozie care se resimt la inceput de luna dispar spre sarbatori, cand atmosfera se destinde şi faceţi din clipele petrecute impreuna momente speciale.
Daca ai ceva de studiat luna aceasta, fa-o cu precadere la inceputul lunii, cand mintea ta merge brici şi e avida de cunoştinţe noi cat mai complexe. Orice confruntare de forţe, in care trebuie sa demonstrezi ce ştii şi ca eşti cel mai bun intr-un anumit domeniu te poate propulsa in frunte, pentru ca e o perioada in care te poţi remarca foarte bine.
Nu este exclus sa te bata gandul unei schimbari de proporţii privind locul de munca, dar poate ar fi bine sa faci efectiv schimbarea abia la anul, acum doar sa pregateşti terenul sau sa te pregateşti mental pentru ce va sa vina, analizand profund decizia la care te gandeşti.
Nu este exclus sa te trezeşti cu ceva bani din strainatate sau cel puţin cu un cadou de departe de sarbatori, care te va incanta la maximum, trebuie sa eviţi cheltuielile fara rost, mai ales la inceputul lunii, şi sa intri in noul an fara datorii restante. Fa un efort sa te achiţi de plaţile pe care le-ai tot amanat, pentru ca te vei simţi foarte bine cand vei incepe un nou an fara poveri de acest gen pe umeri.
Pe de alta parte, ai grija la deciziile cu iz financiar ale acestei perioade, pentru ca unele din ele pot fi capitale, greu de intors din drum, deci nu te lasa furat de placeri de moment şi cumparaturi frumoase.
TAUR
Viaţa de cuplu este foarte animata luna aceasta, cu şansa de a trai evenimente deosebite, cu efecte de durata in destin. Poate abia acum intalneşti pe cineva care poate deveni, in viitor, jumatatea ta sortita. Poate partenerul oficial vine cu o concluzie ciudata prin care viaţa voastra in doi se poate modifica radical şi, ca la orice schimbare, eşti debusolat şi nervos, pentru ca celalalt nu explica foarte clar ce intenţii are, preferand sa dea ordine de sus.
Pentru cuplurile ajunse intr-un moment periculos, exista chiar riscul deciziei unei separari, macar temporare, cu scopul de a face ordine in ceea ce nu mai merge bine. Iubirea are o conotaţie profunda, de destin, pentru ca vei resimţi asupra inimii tare o presiune aparte pe care nu ai mai simţit-o demult, de parca ar fi venit vremea unei alegeri majore: ori – ori, fara cale de intoarcere şi fara soluţii de mijloc.
Trebuie sa chibzuieşti profund şi sa nu spui nimic la primul impuls! Analizeaza pana in cele mai ascunse detalii şi gandeşte-te ce repercusiuni ar avea deciziile tale pe viitor.
Se presupune ca luna trecuta ai luat deja nişte decizii extrem de serioase cu privire la serviciu şi acum a venit vremea sa le pui cumva la treaba, ca sa vezi incotro merg. Surprizele pot aparea de oriunde in plan profesional, de exemplu sa afli o informaţie bizara sau sa primeşti un sfat in mare taina care poate schimba ceva in modul tau de a munci sau de a invaţa.
Poate descoperi brusc ca exista şi o alta cale in cariera şi te bate gandul sa porneşti pe ea, cum ar fi o noua profesiune, o alta facultate, o alta poziţie in profesie. Poate chiar te gandeai la asta de mai multa vreme, dar nu aveai curaj sa schimbi direcţia, dar acum, la graniţa dintre ani, parca te cuprinde o ambiţie noua, din care vrei musai sa generezi o alta evoluţie profesionala de acum inainte.
Ai acum acel dram de nebunie şi voinţa de a schimba, de a lua de la capat, de a porni pe cai neumblate prin care vei cunoaşte succesul in viitor. E vremea marilor acţiuni de perspectiva, ce au la baza un moment de rabufnire, de ieşire din anonimat.
Fii cu bagare de seama asupra banilor de care dispui sau pe care i-ai putea obţine luna aceasta, pentru ca exista un mare risc pe undeva, poate chiar o pacaleala. Poate cineva iţi propune o afacere sau un caştig, suna interesant la prima vedere, dar, dupa ce te vei implica, vei descoperi ca exista şi un preţ de platit, o mare minciuna pe undeva ce te-a facut sa speri rezultate iluzorii.
Mai ales inceputul lunii poate aduce riscuri financiare, ce au la baza promisiuni deşarte, iluzii mari, afaceri paguboase ce au la baza minciuni şi intenţii negative. Deşi Jupiter in zona banilor ar trebui sa-ţi fie aliat, exista acolo o configuraţie care spune ca prosperitatea e mai degraba o iluzie şi ce speri, ce ţi se promite sau ce intenţionezi sa obţii ascunde pe undeva un pericol, deci ar fi mai bine sa nu te bagi sau sa sapi adanc dupa adevar.
GEMENI
Viaţa de cuplu este activata, pentru ca mai intai prezenţa Soarelui in zona cuplului, apoi a lui Mercur şi Venus, fac ca relaţia cu partenerul sa capete mai multa importanţa. Daca nu te faci bine inţeles, daca te joci prea mult de-a iubirea, daca incerci sa pari altceva decat eşti, punand o masca ce nu te reprezinta, exista riscul sa naşti mari tensiuni in cuplul oficial, chiar periculoase pentru mersul vostru in doi de acum inainte.
Unele cupluri care nu iau in serios viaţa in doi pot ajunge acum pe marginea unei desparţiri, pentru ca o eventuala cearta poate scoate la iveala lucruri false ce v-au facut pe amandoi sa va creaţi o imagine greşita asupra relaţiei sau asupra celuilalt. Intrarea lui Venus in Sagetator poate sa mai linişteasca un pic lucrurile daca amandoi puneţi in prim plan lucrurile frumoase care va leaga: frumuseţea sarbatorilor, placerile de timp liber, divertismentul, o calatorie in doi. Sunt mari şanse ca dupa un moment de tensiune sa vina vreme buna, deci puteţi avea sarbatori intr-o atmosfera destinsa, vesela, amuzanta!
Umorul e cu doua taişuri totuşi in cuplu acum: poate strica ceea ce parea serios şi bine inchegat, dand impresia de superficialitate, dar poate şi salva o situaţie riscanta, reuşind sa restabiliţi o atmosfera placuta in cuplu printr-o gluma bine plasata.
Eşti foarte preocupat de sarcinile de serviciu pe care ţi le asumi cu maxima responsabilitate, de parca ai dori sa iţi rezolvi toate treburile asumate, fara a lasa nimic pentru la anul. Munceşti mult, uneori chiar peste puterile tale, aluneci uşor spre exces de zel.
Criticile sau judecaţile severe de la superiori, de la propria ta conştiinţa sau de la alţi reprezentanţi ai legii sau puterii te motiveaza sa munceşti mai mult, sa nu faci nimic la voia intamplarii, ci sa analizezi totul in profunzime. Mare atenţie la planurile de viitor, cumpana dintre ani fiind un moment propice sa visezi frumos, pentru ca exista riscul sa-ţi propui o ţinta confuza, la care chiar nu poţi ajunge.
Ţine cont de Saturn bine plasat in zona serviciului care te trage de maneca şi iţi atrage atenţia asupra eventualelor riscuri in marile tale scopuri profesionale. Asculta-ţi instinctul cand vine vorba de trasarea viitorului profesional pentru la anul, pentru ca eşti mult prea visator, pierdut intr-o ceaţa de lucruri mult mai frumoase decat in realitate.
Problema banilor nu e spinoasa luna aceasta, dar cum eşti intr-o perioada destul de confuza, riscul de a face greşeli şi in afaceri creşte major. Eşti tentat sa incalci o regula, sa ocoleşti un adevar sau sa eviţi calea cea dreapta, cu speranţa ca-ţi merge, pacalit de senzaţia ca ai noroc cu carul, dar exact aceasta incredere prea mare in norocul tau te poate face sa greşeşti şi sa te trezeşti in faţa unui eşec financiar.
Norocul tau e altul: atitudinea optimista şi vesela ce te ajuta sa faci, la nevoie, haz de necaz, fara a te cufunda in depresii sau in povara eşecului. Inveţi ceva din propriile tale erori şi mergi mai departe cu zambetul pe buze.
RAC
Venus trece prin Scorpion şi Sagetator de-a lungul lunii, prima parte fiind dedicata pasiunii, amorului senzual, atracţiei magnetice dintre sexe, dar prezenţa lui Saturn acolo parca te mai ţine un pic in frau, obligandu-te sa-ţi controlezi patima. Exista chiar şansa de a intalni acum pe cineva care te zapaceşte, pur şi simplu, iţi ia minţile, de aceea trebuie sa fii extrem de atent ce se ascunde in spatele acestei atracţii, pentru ca o eventuala decizie categorica (de exemplu sa-ţi paraseşti partenerul mai vechi furat de flacara unei aventuri) poate avea efecte greu de reparat dupa aceea.
Noroc ca Venus se muta in Sagetator spre finalul lunii şi de acolo te face ceva mai responsabil şi mai dedicat vieţii de cuplu. E bine sa instalezi atmosfera vesela şi tonica, specifica sarbatorilor, in relaţia cu cel drag, sa va distraţi impreuna, sa ieşiţi undeva impreuna, sa aşezaţi in prim plan lucrurile frumoase ale vieţii de cuplu, fara a va uita angajamentele luate reciproc.
Separarea lui Marte de Pluto din zona casatoriei e benefica, pentru ca scade tensiunile, criticile, conflictele care planeaza de ceva vreme peste voi doi, dar riscul unor decizii tranşante cu efecte pe termen lung se pastreaza şi totul poate avea la baza un razboi de orgolii şi personalitaţi puternice.
Sa nu crezi ca scapi de eventuale jocuri de culise, de barfe mincinoase sau de zvonuri mai mult sau mai puţin adevarate, pentru ca peste aceasta atmosfera destinsa, mai ales in a doua parte a lunii, se resimte totuşi un aer apasator ca şi cum ţi-ar fi teama de eventuali inamici ascunşi in umbra, de gesturi incorecte comise pe la spate de colegi care nu au intenţii pozitive. E bine sa-i tratezi cu oarecare detaşare, cu umor şi ironie, daca poţi, pentru ca a le arata ca nu-ţi pasa de minciunile lor ii va dezarma din prima.
Daca ai nişte planuri noi pentru anul viitor, ar fi bine sa fii discret şi sa nu le spui altora cu sinceritate deplina, pentru ca undeva se ascunde un rival gata sa-ţi fure ideile şi sa descoperi ca a pus el in aplicare marele tau proiect ascuns deocamdata in minte, fii discret cu privire la scopurile tale profesionale, pentru ca ai nu numai rivali mincinoşi prin preajma, ci şi judecatori severi care ţi-ar putea taia elanul cu critici dure.
In prima parte a lunii nu te poţi baza decat pe salariul tau de zi cu zi, dar spre final de an partenerul işi pune mai serios banii la bataie, de parca ar fi sosit vremea unor investiţii majore pe care nu le puteţi susţine separat, ci numai impreuna. Dar trebuie sa fiţi prudenţi in ce va bagaţi pentru ca nu va puteţi permite chiar orice: exista nişte limite mai stricte pe care trebuie sa le respectaţi in buget.
LEU
Nu prea ştii sa trasezi o graniţa clara intre iubire şi prietenie, incat ai fi in stare sa te inşti de un prieten sau sa il tratezi amical pe cel care iţi declara iubirea. Eşti mai superficial in amor, pentru ca pui preţ pe distracţie, pe libertatea de a iubi pe cine vrei, fara sa-ţi asumi responsabilitaţi. Chiar daca faci declaraţii pompoase, nu se prea poate pune preţ pe veridicitatea promisiunilor tale, fiind atras mai degraba de aventura.
Chiar daca eşti casatorit de ani de zile, simţi dintr-o data nevoia de a fi un pic mai liber, sa nu mai depinzi de partener, de aceea iţi vei revendica mai curajos dreptul la propria libertate. Totuşi, o calatorie programata candva in preajma sarbatorilor te-ar putea duce aproape de o persoana de la care ai unele aşteptari pentru viitor: o casatorie, o mutare impreuna, o viaţa de familie de succes.
Depui o imensa energie in sarcinile de serviciu, pentru ca te simţi vizat de superiori, şi faca nu ieşi bine la control, ai putea atrage vreo sancţiune, ba chiar exista riscul sa intri in colimatorul celor mai puternici, gata sa te supuna unui perdaf de zile mari. Normal ca orgoliul tau nu va tolera uşor aceasta situaţie şi vei rabufni destul de agresiv, pentru ca iţi susţii cu tarie principiile in care crezi şi nu suporţi sa-ţi fie nici judecate, nici ignorate.
Ai grija totuşi cum iţi impui punctul de vedere, pentru ca spiritul combativ nu trece fara vreo mustrare. E posibil sa stai mai mult acasa, luna aceasta, nu numai datorita sarbatorilor care se apropie, ci şi datorita obligaţiei de a lucra şi la domiciliu, chiar şi peste program. Chiar daca iţi iei un mic concediu, cei ramaşi la serviciu s-ar putea sa te streseze cu telefoane, incat nu-ţi prea prieşte pauza.
Nu prea ai pe cine te baza in munca, pentru ca unii colaboratori nu se dovedesc a fi de incredere: se bat cu pumnul in piept ca fac o gramada de lucruri alaturi de tine, dar cand apelezi la ei, cauta scuze şi demonstreaza ca au promis multe fara sa se ţina de cuvant. Vei descoperi de cateva ori urmarile unor promisiuni deşarte, dar şi ale unor judecaţi injuste la adresa ta.
La inceputul lunii, eşti in faţa unei investiţii majore la final de an, dar ţi-e puţin frica de gravitatea deciziei, ca nu cumva ea sa genereze eventuale dezechilibre in buget la anul. Poate eşti pregatit sa cumperi o casa. Poate vrei sa faci un credit cu ipoteca imobiliara şi tot stai şi chibzuieşti daca e bine.
Spre finalul lunii şi al anului, depaşeşti starea tensionata cu privire la bani şi descoperi o reala placere in a darui, a face altora cadouri, a aduce un zambet pe chipul celor dragi cu ajutorul unui gest material. Ba chiar poţi aluneca spre excese financiare, dar intotdeauna vei da prioritate cheltuielilor casnice, care sunt in prim plan de la o vreme.
FECIOARĂ
Tensiunile care s-au acumulat intre sexe scad dupa primele zile ale lunii, ceea ce e benefic pentru a intra in atmosfera sarbatorilor fara prea multe motive de suparare. E mai greu sa tragi o linie clara intre problemele socio-profesionale şi cele familiale, pentru ca şi unele şi altele cer mult de la tine, iar tu eşti la mijloc.
E posibil sa ai sarbatori vesele şi relaxante, cu rude venite de departe, cu veşti bune din alte zari, cu planuri mari pentru anul viitor. Daca nu eşti casatorit, e posibil ca perioada de trecere intre ani sa fie şi momentul ideal pentru o cerere in casatorie sau cel puţin pentru o poveste de iubire care speri sa se incheie fericit cu o casatorie.
Pentru ca eşti mai visator şi mai romantic, eşti gata sa spui da fara sa stai pe ganduri, avand incredere ca nu va ramane doar un vis de Craciun. Ceva iţi spune ca omul pe care il iubeşti va investi in relaţia voastra astfel incat sa duca la formarea unui cuplu pentru totdeauna.
Planul profesional conţine o componenta de instabilitate, ce are la baza o eroare, o neglijenţa de moment sau o situaţie incerta, in care nu poţi da un raspuns clar. Nici nu e bine sa oferi raspunsuri definitive acum, pentru ca e posibil sa iţi schimbi decizia dupa o vreme şi sa regreţi ca te-ai pripit. Eşti atras intr-o direcţie inşelatoare, parca ai dori sa ajungi la un scop care nu ţi se potriveşte şi te laşi furat de iluzii şi amagiri care intr-o zi işi vor arata adevarata valoare.
Posibil ca şi unele promisiuni de ordin profesional sa nu se implineasca, de aceea trebuie sa deschizi bine ochii şi sa nu crezi chiar tot ce auzi, mai ales la graniţa dintre ani. Şi tu trebuie sa fii foarte atent la ceea ce iţi propui pentru 2013, deoarece exista riscul sa fie un balon de sapun ce se va sparge curand.
Discuţi despre bani intr-un mod extrem de tranşant, de parca ar trebui sa imparţi o suma de bani in mai multe direcţii, avand totuşi unele prioritaţi sau restricţii. Nu este exclus sa tai de pe lista anumite cheltuieli, conştient ca de felul cum dramuieşti acum banii vor depinde mai multe proiecte casnice viitoare.
Abia spre finalul anului iţi vei permite sa cumperi unele lucruri pentru placerea ta şi a familiei, sau pentru a-ţi decora locuinţa, sau poate pleci intr-o calatorie care va consuma sume ceva mai consistente, spre bucuria tuturor. Ai pitea primi un cadou considerabil de la rudele de departe sau iţi vin in vizita plini de daruri.
BALANŢĂ
Problemele casnice pot aparea la tot pasul, pentru ca amandoi uitaţi de diplomaţie şi sunteţi puşi pe harţa. Criticile sunt exprimate aspru, sever, de parca unul işi aroga drepturi de profesor şi are tendinţa de a da lecţii sau ordine de sus. Micile neinţelegeri sunt legate de bani, dar daca eşti atent la felul de comunicare dintre voi doi, puteţi depaşi cu brio orice situaţie conflictuala.
O calatorie in doi este foarte posibila luna aceasta, deşi nu neaparat spre destinaţia la care aţi ajuns amandoi la un acord, ci intr-o direcţie noua, aparuta din senin. La inceputul lunii, modul tau de a iubi este ceva mai posesiv, aştepţi mult de la partener, dar spre partea a doua a lunii te mai destinzi şi pui accent pe distracţie şi pe lucrurile frumoase ale vieţii in doi, pe distracţie, pe ieşiri in oraş, pe calatorii.
Inceputul lunii gaseşte atmosfera de la serviciu destul de liniştita, fara nimic ieşit din comun, dar de pe la mijlocul lunii inceput neinţelegerile, conflictele, discuţiile in contradictoriu, cu o gluma, poţi depaşi chiar şi cele mai urate critici, dar nu toata lumea va inţelege glumele tale. Poţi pleca in delegaţie inainte de sarbatori sau macar se vorbeşte despre nişte deplasari in interes de serviciu, pe care ai putea totuşi sa le inlocuieşti cu eventuale soluţii prin telefon.
Ceva nu mai e la fel de placut la serviciu, adeseori apar animozitaţi mai ales daca ai impresia ca tu eşti cel sacrificat, ca duci pe umerii tai şi ceea ce le revine altora. Nu iţi asuma sarcini doar ca sa le faci altora pe plac, pentru ca oboseala se acumuleaza iar la final de an nu prea mai dai randament.
Banii sunt subiectul central al preocuparilor tale, dar şi punctul celor mai mari eforturi. Eşti nevoit sa iţi imparţi bugetul cu exigenţa, pentru ca sumele de care dispui nu sunt de ajuns deci e nevoie uneori de decizii ceva mai tranşante: mai tai ceva de pe lista de cumparaturi, mai renunţi la unele cheltuieli sau le amani pe cele importante pentru la anul.
Va veni un moment in care poţi lua o decizie categorica cu banii tai sau afli o veste cu iz mai radical, care te sperie la prima vedere, ceva ce iţi inspira un sentiment de criza financiar, dar care poate avea urmari bune in viitor. Eşti nevoit sa mai strangi cureaua şi sa decizi ce e de facut cu o anumita suma de bani.
SCORPION
Va veni un moment cand ţi se va parea ca cel drag nu te apreciaza aşa cum ai merita, ca ori te cam ia peste picior, ori pune la indoiala intenţiile tale, de aceea nun sunt deloc excluse conflictele in cuplu. Eşti ceva mai egoist in prima parte a lunii, pretinzi mult de la partener, orgoliile nu te lasa sa cooperezi aşa cum ar trebui, ca atare zilele de dinaintea sarbatorilor pot fi chiar tensionate intre voi doi, lasand loc de certuri şi gelozii.
In preajma sarbatorilor, atmosfera se mai relaxeaza in cuplu, dar ar fi bine sa ieşiţi undeva impreuna, sa nu ramaneţi acasa, pentru ca numai in lume va veţi simţi bine. O calatorie in doi, sport de iarna, plimbari in natura, toate se potrivesc de minune acestei atmosfere relaxante, dar dinamice deopotriva, fara a te lasa furat de bunataţile de pe masa.
A venit vremea sa foloseşti mai mult cunoştinţele acumulate prin studiu, deci nu e exclus sa umbli prin cursurile de la facultate sau sa descoperi ca ştii ce e de facut intr-o problema majora de serviciu pentru ca ţi s-a predat candva aceasta lecţie. Adu-ţi aminte aşadar ce ai invaţat in anii anteriori şi pune in practica!
Este posibil sa pleci la drum pentru a rezolva de urgenţa nişte chestiuni profesionale, dar trebuie sa laşi deoparte spiritul sarbatorilor şi sa nu fii deloc bland cu ceea ce descoperi. Fii exigent, agresiv daca e nevoie, pentru ca şi poziţia ta e in joc.
Finalul de an poate fi chiar tensionat la serviciu, de aceea ar fi chiar de preferat sa fii liber in preajma Revelionului ca sa nu te cerţi cu toata lumea. Poţi folosi insa aceasta voinţa fantastica pentru a-ţi propune ţeluri mareţe pentru anul viitor.
Fii foarte atent cum manipulezi banii, pentru ca exista riscul sa faci o greşeala din neatenţie sau din dezinformare. Exista undeva pericolul de a fi pacalit, de a fi atras pe o pista falsa, de aceea e nevoie de o analiza mult mai aprofundata, mai ales cand e vorba de banii altuia, nu ai tai. Nu crede chiar tot ce ţi se promite sau ţi se propune, pentru ca umbla un vant de inşelaciune prin preajma ta şi ai putea pica in plasa.
Poate ţi se promite o creştere de salariu sau un alt job, pentru bani mai mult, dar ceva nu e in regula cu aceasta promisiune! In partea a doua a lunii insa eşti atras de distracţii costisitoare, considerand ca le meriţi, de aceea nu te uiţi la bani şi cumperi fara sa te informezi corect asupra preţului, asupra caracteristicilor obiectului, asupra oportunitaţii afacerii.
SĂGETĂTOR
Incepi luna cu Soarele bine instalat in zodia ta, ceea ce te pune mai bine in valoare, dar ce pacat ca undeva in zodia opusa este Jupiter, patronul tau, care te face uneori sa araţi lumii o latura a personalitaţii tale care nu te reprezinta, o masca falsa prin care poţi amagi pe oricine, chiar şi pe tine.
Cu o astfel de masca pe faţa ai putea cuceri pe cineva care işi va forma o parere greşita asupra ta şi nu-ţi va pica prea bine atunci cand va descoperi cine eşti. Fii tu, cel sincer fara sa incerci sa pari altfel, pentru ca aceasta falsitate nu te pune intr-o lumina buna. Minciuna se infiltreaza in cuplu: ori tu eşti gata sa calci stramb, ori cel drag joaca pe doua fronturi, ceea ce strica atmosfera, mai ales la inceput de luna. Totul doar din dorinţa de-a ta de a fi altfel, de a te schimba, dar s-ar putea sa nu placa nimanui aceasta schimbare de atitudine.
Iubirea insa e in prim plan şi sunt mari şanse sa ţi se aprinda iar calcaiele, dar greu de crezut insa ca e mai mult decat o idila de Craciun. Nu prea e momentul marilor poveşti de, pentru ca te comporţi destul de ciudat: ba eşti retras şi rece, ba eşti critic şi sever cu cel drag.
Undeva in preajma sarbatorilor eşti foarte pasionat de munca de la serviciu, poate şi atmosfera te imbie sa lucrezi cu placere, in sunet de colinde şi cu decor de Craciun. Ai şansa de a-ţi pune mai bine in valoare talentele cu care eşti inzestrat şi daca pui suflet in ceea ce munceşti, rezultatele sunt dintre cele mai bune.
Cariera este in centru atenţiei undeva la trecerea dintre ani, de parca printre dorinţele tale de la miezul nopţii de Revelion s-ar afla mai ales proiecte profesionale la care iţi vei aduce contribuţia cu sarg şi minuţiozitate. Eşti conştient ca intotdeauna mai e loc de invaţat, de aceea nu spui deloc nu oricarei şanse de a participa la seminarii, cursuri, conferinţe care sa mai toarne cate o picatura la bagajul tau de cunoştinţe teoretice.
Eşti cam impulsiv in privinţa banilor, nu prea te gandeşti la ziua de maine, ci eşti gata sa dai banii pentru tot ce-ţi place. Ba chiar e posibil sa ajungi acum, tardiv, la o concluzie destul de dura prin care sa araţi ca ai fost cam cheltuitor, ca ai dat banii pe ceva ce nu era folositor, şi vei incerca sa dregi busuiocul, daca se mai poate.
Eşti interesat de banii tai, de altfel tu eşti destul de preocupat de bugetul personal la fiecare inceput de an nou, pentru ca acolo se afla Soarele la orice Revelion: la moment de bilanţ şi de decizie. De data aceasta ar fi bine sa te gandeşti la proiecte pe termen lung, capitale, investiţii masive, şi ai putea pune inca o caramida la ceea ce vrei sa investeşti in viitorul indepartat.
CAPRICORN
E perioada in care tu eşti cel mai bine pus in lumina, de vreme ce Soarele intra in curand in zodia ta, undeva in preajma Craciunului. Capricornii sunt avantajaţi, deci de ce nu ţi-ai folosi aceste atuuri pentru a cuceri şi mai mult pe cel drag? Din pacate, finalul de an nu te prinde intr-o pasa prea sociabila şi joviala, ceva te face sa fii mai timid, mai retras, mai tacut, dar nu e deloc o atitudine diferita de cea pe care şi aşa o ştie toata lumea la tine.
Acum eşti mai degraba preocupat de prieteni, decat de amor sau casnicie, dar nu prea ştii sa iţi exprimi coerent sentimentele, emoţiile, dorinţele cele mai ascunse, incat partenerul ar putea inţelege greşit ce ai pe suflet. Uneori, in loc de o vorba buna, tu vii cu un reproş şi cu o critica, deci dai cu bata-n balta in cel mai nepotrivit moment.
Eşti tentat sa ascunzi unele aspecte in sarcinile tale de la serviciu. Daca e vorba de discreţie, nu strica, dar sa nu fie vorba de minciuni sau de informaţii false care tot vor ieşi la iveala odata şi-odata. Pe de alta parte, exista unele persoane in anturajul tau de colegi care umbla cu cioara vopsita şi ai putea avea de suferit din cauza jocurilor lor de culise.
Fii sigur ca succesele profesionale de care ai parte nasc şi invidii, şi rautaţi, şi vorbe rele, dar important e sa nu laşi agresivitatea care-ţi da ghes luna aceasta sa te stapaneasca, pentru ca replica ta poate fi mai dura decat atacul celorlalţi! Cand e in joc interesul tau, poţi deveni de temut. Canalizeaza aceasta energie fantastica spre cariera şi iţi vei atinge toate scopurile!
Te gandeşti la proiecte majore de investiţii, mai ales in confortul domestic, dar ar fi bine sa le mai laşi un pic in aşteptare. Acum doar tatoneaza terenul, bate magazinele, consulta ofertele, vorbeşte cu alţii care au facut aceleaşi cheltuieli deja. Dar cel mai bine ar fi ca, luna aceasta, sa fii un pic mai discret in privinţa banilor, sa mai pui un ban deoparte sau, daca tot cheltuieşti, sa faci surprize celor pe care-i iubeşti, cum ar fi o calatorie pusa la cale fara ştirea familiei sau sarbatori de Craciun cu de toate, fara a sufla o vorba despre cat ai cheltuit pentru ele! Şi aşa eşti cam mana larga şi ai putea depaşi bugetul, dar consideri ca merita.
VĂRSĂTOR
Nu este cel mai norocos moment in iubire, chiar daca Jupiter se afla acolo, in zona sentimentelor, dar de data aceasta el merge umar la umar cu Luna Neagra, care poate sa-ţi pregateasca surprize neplacute in amor. Declaraţii de iubire false, cereri in casatorie ce nu vor fi duse la indeplinire, sentimente false sau amagitoare, deci ar fi bine sa nu te laşi pacalit de spiritul Craciunului şi sa-ţi pierzi minţile la cel mai mic zambet.
Chiar daca şanse de a incepe o relaţie exista, din pacate nu va dura prea mult, dandu-ţi seama ca a fost mai degraba o invitaţie la aventura. Daca o escapada sentimentala ţi se pare potrivita, incearca, poate fi chiar una placuta, dar nu aştepta ca de aici sa apara şi rochia de mireasa! Finalul de luna şi de an te gaseşte in discuţii foarte serioase cu partenerul de viaţa, pentru ca trecerea dintre ani, de regula, pentru tine e un motiv de meditaţie asupra vieţii in doi, de analiza matura şi profunda a sensului de mers impreuna de acum incolo.
Ai putea lua decizii majore pentru amandoi, dar ai grija cum i le expui, ca sa nu sune a ordin dat de sus, chiar daca, dintre voi doi, tu eşti cel mai bine ancorat in realitate.
Simţi o oarecare greutate pe cariera ta, deşi nu e de azi de ieri, ci sunt deja vreo 2 luni de cand simţi asta. E un moment al deciziilor categorice, fara intoarcere, a schimbarilor majore, fara şansa de a mai repara ceva dupa aceea, ca atare trebuie sa fii foarte atent spre ce porneşti pentru ca nu vei mai putea modifica dupa aceea.
Ai nişte vise mari in plan profesional, depui multa pasiune in a le construi pas cu pas, dar ceva iţi spune ca e mai bine sa nu spui nimic despre ele deocamdata. Nici nu ştii cum se iveşte vreun duşman din umbra gata ori sa-ţi fure ideile, ori sa-ţi desfiinţeze toata strategia cu critici aspre.
Exista cineva care nu prea te are la suflet şi abia aşteapta sa ii dai motive sa te critice, de aceea e mai bine sa stai cuminte in banca ta, fara a face prea mult tam-tam pe seama reuşitelor tale.
Incepi luna cu un sentiment de linişte, de calmare a spiritelor, dar liniştea nu dureaza mult, ca imediat se ivesc problemele financiare. Eşti prins intre doua direcţii: sa cheltuieşti sau sa pui un ban deoparte, sa cumperi acum sau sa mai aştepţi?
Ai avea o lista lunga de cumparaturi, dar e posibil sa te cuprinda dintr-o data un spirit econom pe care nici tu nu ştiai ca il ai ce te va obliga sa cheltuieşti cu limita, aducandu-ţi in permanenţa aminte de marele duşman al acestor ani: criza! Nu inseamna ca vei avea sarbatori saracacioase, ci doar ca vei ţine mai bine sub control bugetul.
PEŞTI
Incepi luna cu un ciudat sentiment de izolare, de singuratate, poate şi din cauza liniştii care s-a instalat şi peste inima ta. nu se poate vorbi de evenimente ieşite din comun in iubire, tu eşti ca Luna, capricios şi schimbator, cu cateva momente de maxim şi minim.
Poate undeva preajma sarbatorilor sa pui mai mult iubirea in prim plan, pentru ca ar putea fi un moment ideal sa pleci undeva cu partenerul tau, iar drumul dus-intors pe care il veţi face va permite timpul şi starea necesare pentru discuţii extrem de serioase: despre voi doi, despre relaţia voastra, despre viitor. Ba chiar puteţi ajunge şi la concluzii cu iz categoric de genul ori-ori, ce suna cam tranşant pentru o fire sensibila ca tine, dar intr-o zi le vei gasi utilitatea.
Inceputul de luna e momentul cel mai activ in plan profesional, dar ai mare grija spre ce ţinteşti, pentru ca exista riscul sa iţi propui ţinte intangibile sau prea multe dintr-o lovitura şi oricat te-ai stradui, nu poţi fugi dupa doi iepuri. Nu lucra pe doua fronturi, nu incerca sa indeplineşti doua sarcini in acelaşi timp, pentru ca incercarea de a mulţumi şi capra şi varza nu are sorţi de izbanda.
Nici deciziile nu sunt prea bune, pentru ca azi decizi una, maine s-ar putea sa vrei deja altceva, deci ar fi bine sa laşi marile decizii pentru la anul, cand se presupune ca ai facut ceva ordine in cariera. Ai şansa de a invaţa ceva nou sau de a intra in contact cu diverse instituţii din alte localitaţi, tot aşa cum nu ar fi exclusa o deplasare in interes de serviciu, dar se pare ca nu vei duce la indeplinire ceea ce ţi-ai propus la plecare. Probabil trebuie sa te mai duci odata sau sa faci de doua ori un lucru pana-ţi iese.
Unele surprize pot aparea in plan financiar, pentru ca nici nu ştii de unde sare iepurele. Un succes profesional neaşteptat poate avea şi urmari de natura materiala deci cum sa nu fii motivat sa tragi tare? Fii totuşi atent in ce investeşti, pentru ca intrarea intr-un an nou te obliga sa cantareşti cu atenţie banii pe care-i ai, sa te gandeşti şi la zile negre sau la viitorul mai indepartat, nu cheltui totul repede, ci adu-ţi aminte ca incepe un an nou in care vei avea nevoie de o strategie bine pusa la punct.
Horoscop oferit de www.acvaria.com
Sursa: www.financiarul.ro



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu