sâmbătă, 29 decembrie 2012

Greii Comisiei Europene arată uşa Marii Britanii


 Fostul preşedinte al Comisiei Europene, socialistul Jacques Delors a sugerat vineri Marii Britanii, ostilă unei aprofundări a integrării europene, să părăsească UE şi să opteze pentru o altă formă de parteneriat cu Europa.
"Britanicii sunt interesaţi doar de interesele lor economice şi atât. Am putea să le propunem o altă formă de parteneriat", a declarat Delors într-un interviu pentru cotidianul economic german Handelsblatt.
Premierul britanic David Cameron, suspus presiunilor venite din partea "euroscepticilor" din sânul propriului partid, a declarat luna trecută că susţine apartenenţa marii Britanii la Uniunea Europeană, dar că vrea "un nou acord" care să comporte o procedură de neparticipare la probleme-cheie.
La rândul său, într-un interviu publicat joi în The Guardian, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy a avertizat că aceste tentative de recuperare a unor puteri de la UE ar putea pune blocul în pericol.
"Dacă britanicii nu urmează tendinţa către o mai mare integrare în Uniunea Europeană, vom putea rămâne totuşi prieteni, dar sub altă formă", a mai spus pentru Handelsblatt Jacques Delors, care pledează cu insistenţă pentru o aprofundare a integrării politice în cadrul UE.
Ca posibilităţi de parteneriat cu Marea Britanie, Delors citează "o formă ca cea a Spaţiului Economic european" sau "un acord de liber-schimb".
În cazul unei ieşiri din UE, Marea Britanie va rămâne totuşi "un partener privilegiat", crede Delors, care spune că "Marea Britanie este importantă din punct de vedere strategic şi economic, la fel cum sunt şi alte state, precum India şi China.
Pe altă parte, Herman Van Rompuy a apreciat că o retragere a Marii Britanii din UE, din care face parte dim 1973, fără însă a se alătura zonei euro, ar fi ca şi cum "un prieten bun ar pleca în deşert".
 Sursa: jurnalul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu