miercuri, 12 decembrie 2012

DE CE NU ESTE AGREAT „EFECTUL RUDAN”?


Din momentul descoperirii, în primăvara anului 1965, a efectului Rudan (ER) de către autor, am fost supus la şicane periodice din partea unor structuri de informaţii autohtone şi străine.După doi ani de relativă pauză, fiind în convalescență după atacul cerebral suferit la terminarea modului 1 al cursului de protecție și autoapărare extrasenzorială, șicanele au fost reluate pe anumite bloguri când am anunţat în Jurnal Paranormal şi în NEXUS, că voi continua cursurile publice în februarie 2013. Ce este efectul Rudan şi de ce se tem guvernanţii să fie pus la dispoziţie publică?
         Efectul Rudan este o componentă spectrală a biocâmpului organismelor vii. Reflectă în permanenţă nivelul funcţiilor psihofiziologice vitale ale organismului viu. Orice efort făcut în plan psihic, duce la modificări  funcţionale în plan fiziologic, deci este detectabil prin componenta ER din biocâmpul uman. ER nu trebuie confundat cu biocâmpul în integritatea sa.
         Segmentul bioenergetic descoperit în biocâmp a fost trecut sub embargo, datorită aplicaţiilor sale militare. Fenomenul, comun biocâmpurilor umane, animale şi vegetale a fost particularizat prin denumirea efect Rudan (ER), întrucât cercetătorii ce analizaseră viabilitatea descoperirii s-au abţinut să declare că ar fi fost vorba de o radiaţie electromagnetică necunoscută, situaţie ce ar fi dus - potrivit opiniei eşalonului militar superior al vremii - la desconspirarea aplicaţiilor militare ale acelei componente ale biocâmpului.
         După evenimentele din decembrie ’89, am vrut să prezint descoperirea în cadrul unei sesiuni de comunicări, însă am fost atenţionat din interiorul unui serviciu autohton de informaţii că încă nu era momentul potrivit să dau publicităţii detalii despre acel fenomen exotic. Vârsta înaintată şi insistenţele bine intenţionate ale unor tineri colaboratori, mă determină să încalc consemnul statornicit cu decenii în urmă şi să expun, la modul sintetic, date mai puţin cunoscute ale efectului bioenergetic menţionat, mai ales că această componentă spectrală a biocâmpului poate avea numerose aplicaţii civile. Datele experimentale ce urmează îndeplinesc criteriile necesare unor verificări amănunţite repetabile, directe şi indirecte, inclusiv prin intermediul analizelor clinice.
         Componenta spectrală a biocâmpului organismelor vii cunoscută sub denumirea de Efect Rudan (ER), este generată de organismul viu începând de la limita de separare a organismului biologic faţă de mediul proximal şi se extinde omnidirecţional în spaţiu pe distanţe nedeterminate. La organismul uman ER poate fi înregistrat în limite detectabile până la 14–15 metri în plan orizontal în jurul subiectului investigației. Prin teledetecție extrasenzorială, ER poate fi detectat de la distanțe apreciabile.
         Efectul bioenergetic descoperit, reflectă cu fidelitate orice abatere de la parametri funcţionali ai organismului viu. De exemplu, prin măsurarea componentei ER, poate fi stabilit nivelul funcţional al miocardului în maximum două minute, fără a se veni în cotact direct cu subiectul uman, relevându-se şi disfuncţii aflate în stadii incipiente sau latente, greu sau imposibil de pus în evidenţă prin mijloace clinice actuale. (Voi prezenta cursanților, în detaliu, metodologia controlării nivelului funcțional al miocardului prin ER.)
         Componenta spectrală ER este proprie tuturor organismelor vii şi apare în structura biocâmpului în timpul organogenezei. La grâu, pe pildă, în condiţii de laborator se detectează ER după 56 ore de la începerea germinării seminţelor.
         La organisme vegetale - la arbori, de exemplu - informaţiile privind disfuncţiile organice pot fi prelevate prin detecţia ER cu doi-trei ani înainte de apariţia unor modificări fizice ireversibile exterioare. Totodată se poate stabili cauza îmbolnăvirii arborilor, prin detecţia extrasenzorială a ER. Direcţia sursei de poluare chimică se observă prin involuţia ER în biocâmpul arborelui.
         O sumă de factori interni şi externi oganismului biologic induc oscilaţii pozitive sau negative, după caz, asupra structurii spectrale, a formei spaţiale și compoziției ER, după cum urmează: starea de sănătate a oganismului viu supus investigaţiei, vârsta acestuia, temperatura exterioră, altitudinea atmosferică (la altitudini până la 1800 metri, extensia spaţială a ER este mai pronunţată la biocâmpul uman), anotimpul în care se face investigaţia (primăvara are valoare maximă, iarna minimă),  puritatea aerului (orice urmă de poluare atmosferică se manifestă indirect în ER), gradul de nocivitate al  solului, a apei, bioritmurile circadiene, lunare şi sezoniere ale subiectului uman, nivelul de iluminare şi calitatea fluxului luminos în care este expus subiectul  investigaţiei. De exemplu, la iluminarea directă subiectului uman  pe timp limitat cu o sursă având aproximativ 15.000 - 20.000 lucşi, la o temperatură de culoare de 2800 - 3400 grade Kelvin, componenta ER a biocâmpului creşte indicând optimizarea funcţiilor fiziologice vitale.
         Prin detecţia ER se poate verifica virulenţa focarelor patogene şi geopatogene, se poate monitoriza de la distanţă nivelul general de sănătate al unui subiect dat, nivelul de stres al acestuia şi alte funcţii psihofiziologice.
         Componenta spectrală ER apare în biocâmpul oraganismelor vii în timpul organogenezei, însoţește organismul viu toată viaţa - cu fluctuaţile induse de factori de influenţă interni şi externi organismului biologic -, după care se reduce dimensional, modificându-şi forma spaţială şi dispare înainte de trecerea organismului viu în nefiinţă.
Aplicaţii civile ale efectului Rudan (ER).
        Biologie. Sub raport dimensional şi al formei spaţiale, ER reprezintă un mijloc complemetar de investigare a funcţiilor biologice ale orgamismelor vii. În perspectivă, se poate prefigura o citire integrală a programului funcţionării acestora. Acest deziderat este realizabil prin cercetări multidisciplinare ce vor conduce la decodarea informaţiilor existente în volumul, forma spaţială şi compoziţia spectală a ER.
         Medicină.  Cercetarea comparativă a ER ale subiecţilor umani sănătoşi şi ale subiecţilor umani atinşi de diverse maladii, pot conduce la elaborarea unor noi metode de diagnoză medicală computerizată, complementare celor aflate în uz curent.
         În funcţie de evoluţia sau involuţia ER în timpul terapiei alopate, se va putea estima eficienţa, ineficienţa şi gradul de toxicitate a unor medicamete asupra bolnavilor.
         Prin ER se poate determina operativ influenţa factorilor psihici asupra funcţiilor fiziologice.
         Cură balnearăcură heliomarină. Prin măsurarea ER la venirea în staţiune şi urmărirea fluctuaţiilor ER pe parcul curei, atât medicul cât şi subiectul uman vor avea posibilitatea să urmărească în timp real dacă cura urmată este eficientă, nulă sau dăunătoare.
         Terapii alternative. Prin măsurători directe asupra ER ale bolnavilor se poate evalua eficienţa, ineficienţa sau nocivitatea unor practici bioenergizante folosite de terapeuţi din aria medicinii alternative. Pe această cale se poate determina operativ dacă terapeutul cedează energie vitală proprie în favoarea pacientului şi dacă pacientul preia din energia vitală a terapeutului.
         Aviaţie supersonică; astronautică. Prin măsurători directe efectuate asupra ER ale piloţilor şi cosmonauţilor, se pot pune operativ în evindenţă disfuncţii fiziologice şi psihice dificil sau imposibil de detectat prin mijloace clinice uzuale. Pe această cale se poate reduce la minim coeficientul de erori umane ce se comit în timpul misiunilor de zbor în atmosfera terestră sau în timpul misiunilor extrarestre.      
        Sport de performanţă. În baza unor teste efectuate de autor asupra unor sportivi  de performanţă (printre care şi atleţi din lotul olimpic), rezultă că prin măsurarea ER în perioadele de antrenament se poate determina nivelul psihosomatic individual, corespunzător realizării performanţelor maxime. În situaţia în care se impune selectarea unui sportiv dintre mulţi candidaţi, departajarea acestora se poate face în momentul premergător participării la competiţie.
         Determinarea virulenţei focarelor geopatogene. Prin plasarea subiectului uman într-un focar geopatogen şi prin măsurarea ER se pot estima operativ efectele distructive produse de radiaţii organismului uman. (Nu se vor folosi pentru acest test copii sau persoane de vârsta a treia.)
        Misiuni speciale. Prin măsurători directe făcute asupra ER individual, se poate determina operativ dacă subiecţii umani dispun de potenţialul psihic şi fizic corespunzător participării lor la misiuni speciale, ce necesită calităţi psihice şi fizice deosebite.
         Totodată, se poate determina gradul real privind curajul sau teama în momentul premergător executării unor misiuni periculoase. La subiecţi umani cuprinşi de teamă ER se reduce substanţial - semn că au loc importante disfuncţii fiziologice, comparativ cu ER individual normal. Printre simptomele resimţite de subiecţi umani cuprinşi de teamă se înregistreză dureri de cap, stări de greaţă, vomă, deranjamente intestinale, disfuncţii cardiace şi respiratorii.
         Marile puteri militare încearcă să estimeze nivelul de curaj sau teamă în rândul combatanţilor, prin analiza imaginilor tomografice. Prin detectarea extrasenzorială a efectului Rudan, timpul afectat acestei operaraţii se poate reduce la circa 10 secunde, obţinându-se rezultate ferme. Încă nu am întâlnit un subiect uman în stare să păcălească acest procedeu.
         De ce, totuşi, în pofida aplicațiilor civile în perspectivă, nu este agreat efectul Rudan?
        Iată un exemplu luat la întâmplare, ce poate explica reticența unor servicii în acest sens. Recent, când preşedintele Traian Băsescu a declarat public că nu a fost colaborator al Securităţii şi nici ofiţer acoperit al acestei structurii de informaţii, eu am verificat, prin teledetecţie extrasenzorială a efectului Rudan din biocâmpul domniei sale, dacă preşedintele ţării spune adevărul. Nu discut rezultatul prelevat. Ţin doar să precizez că efortul cerebral depus de președinte pentru a spune acest lucru, a determinat modificarea parametrilor funcțiilor sale fiziologice, respectiv a indus modificări specifice ale ER, detectabile prin teledetecție extrasenzorială de la distanță.
        Descoperirea efectului Rudan nu mai poate fi ținută sub oboroc. Ar fi de dorit ca structurile abilitate ale statului să ia măsuri pentru protejarea autorului de un psihopat, pus să scrie elucubrații pe anumite bloguri. Este o rușine națională să fie tratat astfel autorul unei descoperiri științifice, ce poate aduce prestigiu României. 
Sursa: jurnalparanormal.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu