vineri, 7 decembrie 2012

Codul SECRET din BIBLIE. Ce se află în spatele cuvintelor din Cartea Sfântă | VIDEO


Cea mai vândută carte, cea mai citată, cea mai publicată, cea mai tradusă, cea mai influentă carte din istoria omenirii: Biblia. Despre care unii oameni de ştiinţă cred că ascunde un cod secret care odată descoperit ne-ar permite să aflăm adevărul atât despre trecutul cât şi viitorul nostru.
Primul om de ştiinţă preocupat de acest cod biblic a fost Newton, care şi-a dedicat întreaga viaţă descoperirii lui. Newton nu a reuşit citirea codul biblic din cauza tehnologiei rudimentare de care dispunea. J.M. Keynes, biograful lui Newton, susţine că acest cod a fost o obsesie pentru marele savant, iar când Keynes a văzut documentele lui Newton a avut un şoc: cea mai mare parte a lucrărilor lui Newton nu se refereau, aşa cum se aştepta el, la matematică sau la astronomie, ci la teologie ezoterică!
Acele scrieri dezvăluiau faptul că marele fizician era încredinţat că în Biblie era ascunsă o profeţie a istoriei omenirii. Newton avea certitudinea că Biblia, pe de o parte şi, pe de altă parte, chiar întregul Univers, sunt fiecare o complexă criptogramă alcătuită de Dumnezeu, pe care el dorea să o descifreze.

Cuvinte și fraze ascunse
Cel care susține că a reușit este dr. Elyahu Rips, un matematician de origine israeliană, expert în Teoria grupurilor pe care este fundamentată fizica cuantică. Odată descoperită ”urma” acestui cod, oamenii de ştiinţă din cele mai prestigioase universităţi din lume, au confirmat veridicitatea teoriei lui Rips.
În esenţă codul în sine nu a fost făcut public niciodată pentru că există foarte multe interese obscure care nu doresc ca publicul larg să-şi schimbe percepția asupra religiei şi cu atât mai puţin să afle adevărul despre originile omului. ”Vă imaginaţi ce s-ar putea întâmpla dacă omenirea ar rămâne fără religie sau fără ideea de Dumnezeu? Dar dacă viitorul nostru ar fi precum o carte deschisă?”, a declarat Rips.
    În urma studiilor efectuate, asasinatele unor personaje celebre precum John F. Kennedy, Anwar Sadat, sau chiar Yitzhak Rabin, ar fi de fapt anunţate în Biblie. De asemenea, toţi marii conducători ai lumii din timpul celui de-al Doilea Război Mondial – Roosvelt, Churchill, Stalin, Hitler – ar fi menţionaţi în cod. Pentru a se ajunge la identificarea codului, Rips a folosit un calculator performant.
    Rips a eliminat toate spaţiile dintre cuvinte şi a transformat apoi întreaga Biblie, varianta originală, într-un şir continuu de litere, cuprinzând 304.805 caractere. Informaţiile rezultate sunt obţinute prin selectarea fiecărei a N-a literă, unde N are o valoare precisă şi în mod corespunzător aleasă – spre exemplu: 4, 5, 12, 18 etc. Cu ajutorul unui calculator sunt căutate în această matrice, ce este formată de textul biblic adus în forma descrisă, cuvinte şi fraze ascunse.

    Data și locul
    Pentru aceasta, se începe de la prima literă a Bibliei şi se caută, pentru fiecare secvenţă de intervale posibilă, cuvintele pe care noi le solicităm, care sunt descifrate cu intervale de una, două, trei litere ş.a.m.d., până la câteva mii. Apoi se repetă aceeaşi operaţie de căutare începând de la cea de a doua literă şi se continuă astfel până la ultima literă a Bibliei. După ce găseşte mai întâi cuvântul cheie, calculatorul începe să caute informaţii asociate aflate cât mai aproape de acesta.
    Pentru a reuşi, Rips a fost ajutat de fizicianul israelian Doron Witzum, care a completat modelul matematic. În rezumatul de pe pagina de deschidere a referatului asupra experimentului lor iniţial, intitulat Secvenţe de litere aflate la distanțe echidistante în Geneză se menţiona: „Analiza indică faptul că în textul «Genezei» sunt intercalate informaţii care sunt ascunse sub forma unor secvenţe de litere aflate la intervale egale.
    • Rezultatul este semnificativ în proporţie de 99,998%”. Rips şi Wiztum au trimis articolul lor uneia dintre cele mai importante reviste americane de matematică, Statistical Science. Mai mulţi matematicieni care lucrau pentru acea revistă au verificat demonstraţia matematică care susţine existenţa codului.
    Teoria codului Bibliei a trecut multe probe şi teste, fiind în final acceptată de revista Statistical Science. După cum au notat publicațiile științifice, Rips a reușit să îndeplinească visul lui Newton cu ajutorul informaticii. În cazul preşedintelui egiptean Anwar Sadat (între anii 1970-1981), numele şi prenumele criminalului, data şi locul atentatului, ca şi modul de execuţie se pare că sunt indicate.
    Un tragic eveniment
    Această teoria fascinantă legată de codul biblic a devenit mai cunoscută prin intermediul mass-mediei şi apoi a fost luată mai în serios abia după un tragic eveniment …La 1 septembrie 1994, ziaristul american Michael Drosnin se ducea la Ierusalim pentru a-i înmâna lui Yitzhak Rabin următoarea scrisoare: „Un matematician israelian a descoperit în Biblie un cod secret care pare să dezvăluie amănunte ale unor evenimente care au avut şi au loc la sute şi mii de ani după ce a fost scrisă Biblia. Motivul pentru care vă aduc la cunoştinţă acest fapt este acela că singura dată când numele dumneavoastră complet, Ytzhak Rabin, apare în Biblie, el este intersectat de expresia -criminal va asasina.
    • Faptul nu ar trebui tratat cu indiferenţă, deoarece atât asasinarea lui Anwar Sadat, cât şi atentatele cărora le-au căzut victime John şi Robert Kennedy sunt, de asemenea, codificate în Biblie...Cred că sunteţi într un real pericol, dar acest pericol poate fi evitat”. La 4 noiembrie 1995 Rabin a fost împuşcat în spate de către un om care se credea investit cu o misiune divină…
    Detalii uimitoare
    Michael Drosnin declara la un moment dat următoarele: „În mod cât se poate de limpede, codul Bibliei nu este la fel ca profeţiile lui Nostradamus, nu este ceva de genul: O stea se va arăta pe cer de la Răsărit şi un mare rege va cădea- cuvinte ambigue, care pot fi interpretate ulterior, astfel încât să corespundă oricărui eveniment care se petrece în realitate.
    Nu, aici este vorba de detalii uimitoare care sunt la fel de precise ca acelea din ştirile ce sunt transmise de CNN, toate acestea fiind, în mod evident, descoperite înainte ca evenimentul respectiv să se producă”. Existenţa codului a fost confirmată de matematicieni de la Universităţile americane Harvard, Yale şi Universitatea Ebraică. ”Ştiinţa tradiţională este neputincioasă în faţa acestui fenomen pe care nu îl poate nici explica, nici contesta pe baze concrete”, au spus unii cercetători .
    • Un criptograf veteran de la National Security Agency SUA, Harold Gans, era sigur că putea dovedi falsitatea demonstraţiei care a fost realizată de Rips pentru codul biblic. Gans a realizat propriul său program de calculator şi a refăcut căutările făcute de Rips în codul biblic, în legătură cu personalităţile care apăreau ca fiind codificate în Biblie.
    Imposibil de știut
    Spre marea uimire a lui Gans, informaţiile existau: datele la care se născuseră şi muriseră acele personalităţi erau toate codificate în Biblie împreună cu numele lor. Lui Gans nu i-a venit să creadă, dar tot mai era convins că nu există niciun cod în Biblie. Printre ”lementele” despre care se presupune că ar fi codificate în Biblie, se numără și…aselenizarea primei nave pământene.
    Conform lui Rips, „om pe Lună” apare în cod împreună cu „navă spaţială” şi „Apollo 11”, până şi data la care Neil Armstrong a făcut primul pas pe Lună – 20 iulie 1969, s-ar regăsi în Biblie, plus cuvintele lui Armstrong: „Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”! Încă odată foarte multe voci au subliniat faptul că toate acestea sunt fabulații.
    • Rips a declarat că „este vorba de o minte misterioasă care depăşeşte cu mult orice imaginaţie a noastră. Informaţia ce este inclusă în cod este probabil infinită”. Potrivit codului, sfârşitul omenirii ar avea loc în 2012….Dar, după cum spun specialiștii care au comentat și comentează pe marginea acestui subiect, este imposibil de ştiut acest lucru…


      Sursa:  EVZ.ro 

      Niciun comentariu:

      Trimiteți un comentariu