duminică, 25 noiembrie 2012

Un MARE MISTER. Unde se află ATLANTIDA, tărâmul care poate salva omenirea de la SFÂRŞITUL LUMII | VIDEO


Ideea tărâmului pierdut Atlantida a captivat de-a lungul timpului atât visători, cât şi oameni de ştiinţă, după cum notează Live Science.
Oraşul pierdut Atlantida a fost amintit iniţial în scrierile lui Platon, însă până acum nimeni nu poate afirma cu certitudine că l-a găsit. În secolul al IV-lea i.Hr., filosoful Platon scria o serie de dialoguri (Timaeus si Critias), în care introducea povestea Atlantidei.
Potrivit lui Platon, acest oraş a fost locul celei mai avansate societăţi din lume, remarcându-se prin uimitoare elemente arhitecturale, clădiri impunătoare, şi nu numai. O lume uluitoare, despre care mulţi cred că a fost reală, şi că a fost înghiţită inexplicabil de  către apele marii sau ale oceanului. Dovezile geologice şi biologice care susţin această teză sunt copleşitoare.



Lor li se adaugă nenumăratele legende şi tradiţii care descriu aceste evenimente şi care provin din Europa, Scandinavia, Rusia, Africa, continentul american, Australia, Noua Zeelandă, Asia, China, Japonia şi Orientul Mijlociu. Practic, de pretutindeni. Unele din aceste relatări descriu o căldură foarte mare, care a adus apa mării în stadiu de fierbere, în timp ce altele vorbesc despre munţi în flăcări, dispariţia soarelui şi a lunii şi întunericul care a urmat, despre ploi de sânge, gheaţă şi pietre, despre alunecări de teren, prăbuşirea cerului, înălţarea şi scufundarea pământului, dispariţia unui continent uriaş şi o glaciaţiune. Practic toate descriu însă marele potop, un val uriaş de apă care a măturat întregul pământ.



Ceva adevăr
Profesorul de arheologie Ken Feder sublinia în cartea “Frauds, Myths and Mysteries”, faptul că "un imperiu tehnologic sofisticat, Atlantida, a încercat să domine lumea prin forţă.
Dacă Atlantida a existat cu adevărat şi ar fi găsită, locuitorii ei ar încerca să îi omoare şi să îi înrobească pe toţi ceilalţi”. Nu există nicio dovadă că Atlantida a existat înainte ca Platon să scrie despre ea. Mulţi oameni au susţinut de-a lungul secolelor că trebuie să existe ceva adevăr în spatele miturilor. Ei chiar au speculat unde ar putea fi localizată Atlantida, menţionându-se diferite locuri situate în Oceanul Atlantic, Antarctica, Bolivia, Germania, Malta sau Caraibe. “În ciuda progreselor din domeniul oceanografiei şi cartografierii oceanelor, nu s-a dat nici acum de urma Atlantidei”, spunea un cercetător.
Din anul 2011 a început să se vehiculeze idea că Atlantida ar putea fi localizată într-o zonă din Spania! Regiunea este o mlaştină, care prezintă structuri similare celor descrise de Platon, în scrierile sale. Dr. Richard Freund, care conduce Centrul Greenberg pentru studii iudaice de la Universitatea Hartford, a lucrat cu o echipă de oameni de ştiinţă spanioli, americani şi canadieni pentru a examina mlaştina noroioasă din Spania, care a fost remarcată mai întâi ca o posibila locaţie pentru Atlantida, de către un om de ştiinţă german, folosind fotografii luate prin satelit în 2003!
Expediţia lui Freund şi rezultatele echipei sale au fost prezentate în filmul "Finding Atlantis" al National Geographic.
Acoperit de noroi
Totul a început în 2003, cu raportul omului de ştiinţă german, care a văzut ceva ce seamănă cu o structura circulară şi cu o linie dreaptă ataşata la aceasta, pe o fotografie luată din satelit, care includea Parcul National Coto de Donana, o vastă zonă mlăştinoasă, situată la sud de Sevilla. "Google Earth este unul dintre importantele instrumente arheologice de astăzi," a declarat Freund, prezentând o imagine luată din satelit. În următorii ani, alţii au presupus că structurile vizibile pe imaginile din satelit au fost similare cu insula cu trei cercuri concentrice, cu o singura intrare şi ieşire descrisă de Platon.
El a plasat, de asemenea, Atlantida lângă "Stâlpii lui Hercules," loc la Strâmtoarea Gibraltar, care leagă Marea Mediterană de Oceanul Atlantic. Freund a afirmat că zona ar fi putut fi situată într-un golf deschis, dar a fost colmatată de către un tsunami sau de către un alt dezastru natural.
Echipa lui Freund a constatat prin cartografiere că aşa ceva nu se produce în mod natural. Echipa s-a bazat pe justificarea lui Platon, precum că întregul oraş ar fi putut fi îngropat de un cataclism şi acoperit de noroi. Filmul de la National Geographic a analizat, de asemenea, şi alte locuri din întreaga lume care pretind că ar fi “resturi” din vechea Atlantidă.
Supraoamenii bine ascunşi
Freund are însă o teorie personală: "Ce se întâmplă dacă Atlantida a fost situată în Spania şi originea civilizaţiei nu este în Orientul Mijlociu, ci în Spania? Cred că atlanţii sunt părinţii fenicienilor". Conform unora dintre teoriile conspiraţiei, lumea atlanţilor există încă, bine ascunsă de ochii omenirii, atlanţii fiind singurii care pot salva pământenii de la sfârşitul lumii! 
Atlanţii sau supraoamenii reprezintă un subiect îndelung comentat de-a lungul vremii, însuşi  Hitler fiind preocupat de această “lume secretă”, conform unora dintre biografi.  În cărţile care au tratat şi tratează acest subiect practic interminabil, atlanţii sunt descrişi ca fiind înalţi, blonzi, cu ochi albaştri şi cu puteri supranaturale. După scufundarea Atlantidei, şi-ar fi “găsit locul” în interiorul pământului, unde ar putea trăi şi în ziua de azi…


Sursa: EVZ.ro 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu