sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Noul petro-dolar: războiul Chinei împotriva SUA


de Victor Mihail

Un anunţ important

Pe 6 septembrie, China a lansat declaraţia oficială. China a spus în acea zi că sistemul lor bancar este pregătit, că toate sistemele lor de comunicare sunt pregătite, că toate sistemele de transfer sunt pregătite şi că, începând cu acea zi – joi, 6 septembrie – orice stat din lume care vrea ca din acel moment să cumpere, să vândă sau să facă negoţ cu petrol brut, o poate face folosind moneda chinezească şi nu dolarul american. 

China a declarat, deci, că oferă tuturor statelor care doresc aceasta, ocazia de a vinde şi cumpăra petrol în yuani chinezeşti. Este pus la dispoziţie chiar un întreg sistem de transfer gata pregătit. Declaraţia a fost făcută publică cu o zi înainte de începerea summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), summit care în acest an s-a ţinut la Vladivostok, în Rusia. APEC este un forum internaţional format din 21 de ţări cu ieşire la Oceanul Pacific, înfiinţat pentru o mai bună înţelegere economică între acestea. Din această organizaţie fac parte şi SUA, China şi Rusia.

Chiar în prima zi a summitului Rusia a anunţat că de acum înainte va furniza petrol nelimitat Republicii Chineze. Deci, într-un mod indirect, Rusia anunţă că va face şi ea parte din această sui-generis „bancă de credit petrolier”.

Pentru China acest ajutor este foarte important, deoarece pentru a susţine un proiect de o asemenea anvengură, este nevoie de rezerve cât mai mari de petrol. Şi deşi este al patrulea producător mondial de petrol, cei 180 de milioane de barili de petrol anuali nu înseamnă decât jumătate din consumul acestei naţiuni. Încă 200 de milioane de barili sunt importaţi anual din ţări precum Iran, Arabia Saudită sau Venezuela.

De ce este mişcarea Chinei atât de importantă? 

Este importantă, în primul rând, deoarece aici este vorba despre petrol, iar petrolul este probabil cel mai comercializat produs de pe glob. Acest „sânge al pământului” a devenit aproape o monedă internaţională de schimb, pentru care s-au purtat şi se mai poartă încă multe războaie. Lumea este în continuare dependentă de petrol, iar cei care controlează petrolul, controlează lumea. Aşa a fost în ultima sută de ani şi aşa va fi până când umanitatea se va orienta preponderent către energiile neconvenţionale, cum ar fi energia solară, cea eoliană sau chiar aşa-numita „free energy”.

Până acum, Statele Unite au controlat schimbul internaţional al petrolului prin faptul ca încă din anii ‘70 acesta nu era vândut decât în dolari americani de către ţările membre OPEC (Organizaţia Țărilor Exportatoare de Petrol). Şi, deoarece majoritatea statelor importă petrol, fiecare este nevoit sa aibă o rezervă mare de dolari. Iar acest fapt, la rândul lui, „umflă” valoarea monezii americane, indiferent dacă economia americană stagnează sau nu. De aici survin mai multe avantaje pentru SUA.

Unul dintre avantaje este acela că americanii îşi permit să aiba un deficit bugetar foarte mare, fără ca aceasta să sperie investitorii străini, lucru care nu este posibil şi în alte ţări. Datoria naţională a Americii poate fi de asemenea reglată prin tipărirea mai multor bancnote. Acest lucru generează foarte multă inflaţie, dar nu scade cererea de dolari, deoarece lumea trebuie să cumpere petrol.

Este lesne de înţeles că America va merge foarte departe pentru a-şi păstra aceste avantaje. Nu trebuie decât să ne îndreptăm privirea asupra intervenţiei din Irak, din 2003, pentru a înţelege chiar cât de departe. Au fost mai multe motive pentru care americanii au invadat Irakul, dar unul dintre ele a fost faptul că din anul 2000, Saddam începuse să vândă petrol în euro. După invazia din 2003, dolarul a fost reintrodus ca monedă de schimb.

Iranul, de asemenea, a vândut petrol în aur, euro sau yeni japonezi şi iată ce presiune uriaşă exercită acum americanii asupra persanilor, căutând fel şi fel de motive bizare şi mincinoase pentru a-i distruge.

Mişcarea Republicii Chineze este importantă, deoarece este un pas înainte în eliberarea acestei lumi de tirania bancherilor corupţi de pe Wall Street. Desigur, sperăm ca această eliberare să fie una cât mai armonioasă. Spunem aceasta, deoarece trăim într-o lume foarte tensionată, o lume în care arhitecţii malefici care au condus până acum din umbră fac tot posibilul să declanşeze un cumplit război mondial.

Nu trebuie decât să ne uităm la ştirile externe ca să vedem cât de aproape se află lumea noastră de un mare conflict armat. Situaţia din Siria a escaladat într-un real război civil, care riscă să se răspândească şi în statele vecine, iar în Asia de Sud-Est au fost scoase din nou la suprafaţă disputele teritoriale dintre China şi Japonia, precum şi dintre China şi Filipine. 

Pe de altă parte, introducerea yuanului ca monedă de schimb a petrolului va aduce o ameliorare în cazul situaţiei Iranului. Republica Islamică a ameninţat deja de mai multe ori că va bloca Strâmtoarea Ormuz, dacă sancţiunile economice aplicate împotriva sa vor continua. Acest lucru îi va da Americii pretext ca să o invadeze, pornind astfel un cumplit război. Dacă, în schimb, iranienii îşi vor găsi altă piaţă de export a petrolului lor – pe care îl pot vinde de acum încolo în yuani – atunci nu vor mai fi forţaţi să acţioneze agresiv, evitând astfel un conflict.

Totuşi, să privim din toate punctele de vedere...

Rezistenţa pe care China o exercită împotriva hegemoniei americane este într-adevăr admirabilă. Trebuie, însă, să privim situaţia şi dintr-un alt punct de vedere. Republica Populară Chineză are a treia mare economie de pe glob ca Produs Intern Brut (după SUA şi UE), dar ca PIB pe cap de locuitor este abia pe locul 90 (conform FMI). Aceasta înseamnă că nivelul de trai al chinezilor este destul de scăzut. Deşi este adevărat că zonele de coastă sunt mai prospere (Shanghai, Beijing), totuşi, în centrul ţării sunt încă foarte mulţi oameni care trăiesc sub limita săraciei.

Puterea economică de care se bucură China a fost dobândită prin sudoarea muncitorilor chinezi care lucrează pentru foarte puţini bani. Practic aceştia sunt plătiţi mult mai puţin decât un muncitor american, pentru aceeaşi muncă realizată. Cu toţii ştim, de asemenea, modul brutal în care autorităţile chineze i-au reprimat pe tibetani, pe membrii mişcării Falun Gong sau pe cei care au protestat în piaţa Tiananmen în ‘89.

Deci, în niciun caz nu putem spune că guvernul de la Beijing realizează toate acestea dintr-o mare dragoste faţă de umanitate. Aici este vorba mai degrabă despre un adevărat „război rece” pe care chinezii se îndârjesc să-l câştige.

În general aceasta este marea problemă a lumii în care trăim. Pentru cei care au frâiele puterii în mână, totul este doar un joc de şah, dar unul care din păcate este jucat pe socoteala oamenilor de rând. Oameni care au speranţe, au idealuri, care iubesc, care au suflet. Fiinţe umane care au fost create de Dumnezeu.

În realitate, umanitatea nu are nevoie de o altă monedă de schimb sau de un nou centru al puterii, ci de o schimbare a paradigmei. Umanitatea are nevoie de lideri mai umani şi mai compasivi, care să conducă lumea noastră către pace, prosperitate şi armonie.


Sursa: roaim.net.tf

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu