miercuri, 21 noiembrie 2012

Italia, scoasa la mezat dupa intalnirea de la Roma a Clubului Builderberg?


bilderberg_romaCei 130 cei mai influenti oameni ai lumii, cei care decid sortii economiei (nu numai) mondiale si-au dat intalnire pe 13 noiembrie 2012, la Roma. Este vorba despre asa-zisul Grup Builderberg, ale carui reuniuni s-au tinut mereu in mare secret. Intalnirea trebuia sa aiba loc la Hotelul Russie, dar, pentru a se desfasura in privat-data fiind coinciderea locatiei cu a Festivalului de Film- locatia a fost mutata in Campodiglio. Cei mai informati credeau ca intalnirea va avea loc incepand cu orele 18 dar a fost mutata cu o ora mai tarziu, cand oaspetii straini au inceput sa apara pe rand in piazza Campodiglio.

LISTA DE PARTICIPANTI ITALIENI SI STRAINI
Printre cei care si-au facut aparitia incepand cu orele 19.45 au fost: Ignazio Visco, guvernatorul Bancii Centrale, Elsa Fornero, ministrul Muncii, Mario Monti, presedintele Consiliului, iar din echipa guvernului tehnocrat mai erau prezenti Corrado Passera (comisar pentru Dezvoltare Economica) si Francesco Profumo, ministru al Educatiei si Cercetarii.
Alti invitati care si-au facut intrarea in piazza Campodiglio sunt: Mauro Moretti, fost sindicalist la CGIL, Angelo Cardani, presedinte Agcom, Fulvio Conti de la Enel, Anna Maria Tarantola, presedintele RAI, Federico Ghizzoni, administrator delegat al Unicredit, Paolo Scaroni, administrator delegat al ENI, Franco Barnabe de la Telecom, Alberto Nagel de la Mediobanca, Enrico Cucchiani de la Mediaintesa si Rodolfo de Benedetti de la Grupul CIR.
Invitatii straini care au fost vazuti la intalnire: Tom Enders, CEO al EADS, Marcus Agius de la Barclays, canadianul Edmund Clark de la TD Bank, Kenneth Jacobs, numarul unu de la Lazard si americanul proprietar al Alcoa Klaus Kleinfeld.
Au mai fost vazuti si francezul Henri Castries, presedintele grupului Axa, germanul Josef Ackermann, presedintele grupului administrativ al Deutsche Bank, americanul Keith Alexander, comandantul US CYBER COMMAND si director al Agentiei pentru Siguranta Nationala, spaniolul Joaquin Almunia, vicepresedintele Comisariatului European pentru Concurenta, americanul Roger Altman, vicepresedintele de la Evercore Partners, portughezul Luis Amado, presedinte al Bancii Internationale do Funchal, norvegianul Johan Andresent, proprietarul si administratorul FERD, finlandezul Matti Apunen, directorul Finnish Businness and Policy Forum Eva, turcul Ali Babacan, vice prim ministru pentru afaceri economice si financiare, portughezul Francisco Pinto Balsemao, presedinte si CEO la Impresa, francezul Nicolas Bavarez, partner al Gibson Dunn & Crutcher LLP, francezul Cristophe Bechu, senator si presedinte al Consiliului General al Mainului si Loirei, turcul Enis Berberoglu, editorul cotidianului Hurriyet.
Toate aceste persoane prezente sint personajele chemate de obicei sa participe la intalnirile Clubului Bilderberg, chiar si atunci cand se tin in alte tari. La acestea se mai adauga si alte persoane ale caror identitate a ramas secreta, in pofida insiderilor cae incearca prin toate modurile sa le afle.
PE ORDINEA DE ZI
Despre ce se vorbeste in acest uragan mondial de guvernanti si bancheri de toate felurile? Despre functionarea economiei mondiale, asta e sigur, chiar daca nu s-au dat publicitatii temele de discutie. Aceasta intalnire, avand loc in Italia, sigur a prilejuit discutii legate de eurozona si despre situatia economica a tarilor care nu reusesc sa tina pasul cu regulile jocului impus de piata. Surse neoficiale sustin insa ideea ca, in afara de problemele legate de eurozona, in timpul intalnirii au fost abordate si teme legate de politica italiana.
In fapt, intrebarea pe care si-o pun italienii este de ce premierul Mario Monti a participat la aceasta intalnire impreuna cu ministrii sai tehnocrati, fiind prezenta majoritatea ministrilor, cu putine exceptii. Monti este un personaj nelipsit de la Bilderberg, se pare ca e adevarata presupunerea despre acesta cum ca ar fi participat in trecut si la alte intalniri impreuna cu Paolo Scaroni de la ENI si Franco Barnabe de la Telecom Italia.
Sursele interne de la Palatul Chigi nu ajung decat zvonuri: se aude ca Mario Monti ar fi prezentat un plan referitor la scoaterea Italiei din criza economica in care s-a afundat, manevre finalizate pentru a urmari obiectivele celor mai mari banci mondiale, care coincid totusi cu acele masuri atat de detestate de austeritate, care saracesc Italia si care au fost aplicate in ultimele 12 luni. Tot din surse neoficiale se aude ca o alta tema ar fi un manadat pe economie in tarile cele mai slabe din zona euro, printre care Grecia, Spania si surpriza, chiar Italia.
De ce oare aceasta intalnire a fost aranjata chiar la Roma si cum de unii ministri ai Guvernului au fost invitati la masa Regelui? Probabil- si acum ne lansam in ipoteze, pentru ca declaratii oficiale nu au parvenit deloc- preaputernicii lumii au cerut garantii politice si economice tocmai bancherilor nostri, in propria casa a italienilor, bancheri mereu disponibili si aserviti.
CONSECINTELE PENTRU ITALIA
Cei mai atenti observatori afirma ca i s-a cerut Italiei sa respecte pactul si sa garanteze, asadar, reducerea datoriei publice prin intermediul taxelor aplicate cetatenilor, iata stabilitatea economica pe care o pretind acesti bancheri. Nu degeaba, marea majoritate a membrilor Bilderberg reprezinta cele mai puternice institutii de credit din lume. Toate astea ar putea produce un dezastru in Italia.
Una dintre ipotezele scoase in fata si de catre jurnalistul rus Daniel Estulin, specialist in influentele Grupului Bilderberg asupra economiei mondiale, care, mentionandu-l pe Mario Monti, a dezvaluit un plan pentru distrugerea Italiei, rezultat din respectarea pactului incheiat cu Grupul Bilderberg.
„Orice guvern care va incerca sa plateasca aceasta datorie isi va distruge propria tara, pentru ca tot ceea ce s-a facut pana acum a fost sa i se impuna cetateanului sa plateasca pentru datoria publica umflata din cauza dobanzilor financiare internationale mari care s-au agravat in zona euro. Din momentul in care nu vom putea plati si nici macar guvernul nu va putea sa plateasca, atunci ne adresam institutiilor financiare internationale. Oricine va incerca sa faca acest lucru, isi va distruge tara.”
E foarte probabil ca lui Mario Monti sa i se fi cerut sa se implice si mai mult in politica italiana, pentru a oferi sansa bancilor sa se infrupte in continuare din economie. Acest lucru nu ar fi putut fi posibil daca in locul „Profesorului” ar fi fost alt premier.
EXISTA O LEGATURA INTRE REUNIUNEA BILDERBERG SI DECLARATIA DIN KUWEIT?
Doar in aceasta cheie se pot explica declaratiile pe are le-a facut chiar Mario Monti in timpul recentei sale vizite in Kuweit, unde, in fata petrolierilor asiatici s-a prezentat drept singurul care poate furniza garantie in vederea unor noi investitii in Italia.
„Nu pot garanta pentru viitor- a declarat Mario Monti oricui il intreaba daca a furnizat in Kuweit garantii referitoare la disponibilitatea Italiei dupa mandatul sau- cine va guverna va trebui sa aiba drept obiectiv garantarea dezvoltarii, justitie, lupta impotriva coruptiei si a evaziunii. Evaluarile sunt foarte proaste si e nevoie de capital pentru cresterea economica. Am explicat potentialilor investitori ca acesta este momentul in care veniturile si antreprenoriatul in Italia sunt la pamant.” In traducere: veniti sa cumparati, vindem la preturi derizorii.
Dupa intalnirea membrilor Bilderberg, acelasi Monti a dat asigurari in privinta „conturilor publice care au un parcurs de imbunatatire, iar reformele sunt pe drumul cel bun: acest lucru va permite tarilor din zona euro sa devina mai solide si mai stabile, individual si/sau impreuna.”
Premierul a mai amintit faptul ca Italia a adoptat toate instrumentele necesare pentru a face tara mai atractiva pentru investitorii din Golf.
„Imediat ce ministrii din guvernul meu au fost inscaunati- a mai sustinut Monti- am aplicat o politica de insanatosire a conturilor in baza legislatiei si a egalitatii, iar asta ne va permite sa ajungem in 2013 la profit.” A declarat acest lucru citand si din reformele structurale adoptate de guvernul sau: sistemul de pensii care face sa devina sustenabil sistemul , reforma pietei muncii si o alta serie de prevederi menite sa augmenteze concurenta si sa favorizeze liberalizarea serviciilor si ale profesiilor.
Iata o serie de pasaje care te fac sa intuiesti ceea ce multe forte politice ar dori sa se faca public. Grupul Bilderberg ii comanda lui Monti sa continue sa guverneze pentru a oferi stabilitate tarii sale. Dar cu ce pret? Cu pretul cetatenilor care vor saraci vazand cu ochii, in timp ce banii platiti din taxele lor vor ajunge doar pentru putin din datoria publica. Urmarea: somaj, saracie si disperare. Si belsug pentru banci, bineinteles.
Autor: Viviana Pizzi
Traducere: Alina Stredie
sursa: infiltrato.it
          gandeste.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu