miercuri, 14 noiembrie 2012

ISRAEL, 20 DE raiduri aeriene în Fâşia Gaza, PESTE ŞASE MORŢI. Urmează INVAZIA TERESTRĂ


Israelul a efectuat miercuri peste 20 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza, şase palestinieni fiind ucişi, printre ei numărându-se liderul aripii militare a Hamas, Ahmad Jaabari, anunţă surse palestiniene citate de AFP.

Tensiuni tot mai mari în Israel
Tensiuni tot mai mari în Israel
"Ocupantul palestinian a efectuat peste 20 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza, vizând secţii de poliţie şi baze ale serviciilor de securitate. Până acum, bilanţul este de şase morţi, printre care se numără comandantul Ahmad Jaabari", a declarat Islam Chahwan, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne din Fâşia Gaza.
Potrivit unor surse medicale, cel puţin 25 de palestinieni au fost răniţi în raidurile aeriene israeliene.
Armata israeliană s-a declarat pregătită, "dacă va fi necesar", să lanseze o operaţiune terestră în Fâşia Gaza, după ce l-a ucis miercuri, într-un raid, pe Ahmad Jaabari, liderul aripii militare a mişcării palestiniene islamiste Hamas.
 
"Toate opţiunile sunt pe masă. Dacă va fi necesar, armata este pregătită să lanseze o operaţiune terestră în (Fâşia) Gaza", a scris un purtător de cuvânt militar într-un mesaj postat pe contul său oficial de Twitter.
Potrivit unor martori, zeci de tancuri aparţinând armatei israeliene erau staţionate în apropierea barierei de securitate instalată între Israel şi acest teritoru palestinian.
Armata a mai anunţat că a vizat instalaţii de lansare a unor rachete aparţinând mişcării islamiste Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza.
"Armata a luat ca ţintă un număr semnificativ de instalaţii (de lansare) de rachete cu o rază de acţiune (de peste 40 de kilometri) operate de către Hamas", a anunţat un purtător de cuvânt militar, într-un comunicat.
Textul evocă "o lovitură semnificativă dată capacităţii de a lansa rachete şi depozitelor de muniţie" aparţinând Hamas şi altor grupări armate din Fâşia Gaza.
O purtătoare de cuvânt a armatei israeliene, Avital Leibovich, a declarat că "eliminarea" într-un raid, miercuri, a şefului militar al Hamasului reprezintă începutul unei operaţiuni militare împotriva unor grupări armate din Fâşia Gaza.
O nouă serie de violenţe la frontiera dintre Fâşia Gaza şi Israel a izbucnit la sfârşitul săptămânii trecute, în urma cărora şapte palestinieni - patru civili şi trei combatanţi - au fost ucişi, iar alţi 35 răniţi. de cealaltă parte au fost răniţi opt israelieni, dintre care patru sunt militari.

Sursa:  REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu