duminică, 25 noiembrie 2012

CÂTEVA REFLECŢII ASUPRA MOŞTENIRII GETO-DACICE A IDENTITĂŢII ROMÂNEŞTI


Roxin Daniel
Tudor Petcu
Interviu care a fost realizat cu dl. Daniel Roxin pe tema importantei mostenirii geto-dacice a identitatii romanesti
1.) Spiritualitatea dacică este cu siguranţă unul din marile mistere ale lumii ce n-a fost suficient de bine descifrat nici în zilele noastre. Ea reprezintă esenţa ancestrală a poporului român, esenţă care într-un fel sau altul a fost trecută cu vederea de-a lungul istoriei şi poate, de asemenea, si miezul sau ideatic a fost distorsionat. Astfel, identitatea românească din prezent încă nu-şi cunoaşte rădăcinile care i-au permis să se dezvolte şi să evolueze. Cum vă explicaţi această dificultate din sânul poporului nostru în ceea ce priveşte înţelegerea spiritualităţii şi chiar a moştenirii dacice?
Dificultatea despre care vorbiti este nascuta din lipsa de repere vizibile ale acestei extraordinare mosteniri. Cei mai multi dintre romani nu stiu foarte multe despre spiritualitatea si istoria straveche a acestor meleaguri pentru ca manualele de istorie ignora intr-o mare masura aceste aspecte. Mai mult decat atat, de 150 de ani, atentia romanilor este indreptata, in mod artificial, catre niste origini care nu ne apartin, catre o „etnogeneza” care nu a avut loc. Falsul istoric al romanizarii a reusit sa mascheze o vreme realitatea. Astazi insa, noile dovezi istorice demoleaza teza romanizarii si a etnogenezei poporului roman si aduce lumina asupra spiritualitatii stramosilor nostri, asupra adevaratelor noastre radacini, cele traco-geto-dacice.
2.) Deseori s-a specificat faptul că religia dacilor, zamolxianismul, a fost una mai atipică, raportând-o la epoca în care ea se manifesta, prin simplul fapt ca ea se baza pe credinţa într-un singur zeu. Este aceasta una din deosebirile esenţiale faţă de celelalte spiritualităţi ale epocii şi consideraţi ca ea fost într-un fel premergătoare creştinismului care a făcut obiectul identităţii româneşti de vreme ce creştinismul însuşi este o religie monoteistă?
Fara indoiala ca zamolxianismul a fost o religie atipica, raportand-o la religiile vremii. Cu toate ca se vorbeste depre faptul ca Zamolxe ar fi fost un ucenic al lui Pitagora sau ca Deceneu ar fi colindat prin Egipt, invatand acolo „unele semne de prorocire, multumita carora spunea ca poate talmaci vointa zeilor”, dupa cum consemneaza Stabon in „Geografia”, eu cred ca geto-dacii sunt mostenitorii unor traditii spirituale mult, mult mai vechi. Modul in care este realizat ansamblul de la Sarmizegetusa Regia, precizia cu care sunt construite elementele care il compun, felul in care acestea marcheaza anumite directii astronomice, ne vorbesc despre o cunoastere uimitoare pe care avem datoria sa o cercetam si sa o facem cunoscuta tuturor. In ceea ce priveste legatura zamolxianismului cu crestinismul, lucrurile sunt, de asemenea, cat se poate de limpezi – trecerea de buna voie, in masa, la religia crestina ne vorbeste despre o aliniere foarte buna intre valorile zamolxianismului si cele ale crestinismului. Practic, asa cum remarca si Mircea Eliade, zamolxianismul i-a pregatit pe stramosii nostri pentru trecerea la crestinism.
3.) Muntele sfânt al dacilor este o tematică ce stârneşte o curiozitate deosebită ca urmare a faptului că nici până în ziua de astăzi nu s-a putut stabili unde era localizat. Sunt diferite ipoteze, teorii şi presupuneri, aducându-se în discuţie munţii Bucegi sau Ceahlăul şi nu numai, însă nu s-a ajuns la nicio concluzie. De ce această imposibilitate de a descoperi locaţia exactă a muntelui sfânt al dacilor? De asemenea, ce a reprezentat aşa-numitul Kogayonon pentru evoluţia identitară românească sub aspectul spiritualităţii sale?
O a treia localizare a Kogaionului este chiar zona complexului de la Sarmizegetusa Regia si Muntele Godeanu. Argumente sunt pentru a sustine fiecare posibilitate. Este destul de probabil ca dacii sa fi avut mai multi munti sfinti. Ca unul dintre acestia era considerat cel mai important centru spiritual este o deductie logica… Pentru un popor care se credea nemuritor un astfel de loc sacru avea, fara nicio indoiala, o importanta extrem de mare, fiind in centrul vietii lor spirituale si, prin prezenta sacerdotilor, o sursa de inspiratie pentru viata pamanteasca. Simplul fapt ca s-a trecut la religia crestina, ca o continuitate fireasca a vechilor credinte, ne vorbeste despre faptul ca credinta in nemurirea sufletului s-a pastrat, imbracand o noua forma de expresie religioasa. De altfel, consemnarea cronicarului bizantin Laonicus care ne vorbeste, la anul 1396, despre romani numindu-i „daci” si subliniind ca sunt un „neam viteaz”, este o confirmare atat a continuitatii geto-dacilor cat si o confirmare a faptului ca acea „vana” eroica nascuta din credinta in nemurire a continuat sa se manifeste.
4.) De-a lungul existenţei sale, cultura română s-a caracterizat şi prin prezenţa diferitelor elemente de spiritualitate dacică pe care putem să le regăsim chiar în operele unor nume reprezentative pentru literatura română, cum ar fi Lucian Blaga. V-aş ruga, dacă, desigur, sunteţi de acord, să vorbiţi în linii mari despre aceasta prezenţă a elementelor de gândire şi cultură dacică în literatura română, un subiect de altfel căruia nu i se acordă o atenţie prea mare.
Exista un fir rosu stralucitor ce porneste din antichitate si ajunge pana in zilele noastre, un fir rosu care ne vorbeste despre continuitate, despre pastrarea traditiilor vechilor daci. Faptul ca tinerii Romaniei nu stiu ca Mihai Viteazul era considerat un restitutor al Daciei si ca era numit de dusmani Malus Dacus, adica Dacul cel Rau, ca Horia era numit de austrieci Horia Rex Daciae (Horia – Regele Daciei) sau ca Mihai Eminescu a fost unul dintre pionierii miscarii dacologice, este rezultatul unor interese mai mari decat ne-am putea imagina, interese in virtutea carora a fost creat si intretinut falsul romanizarii. O parte dintre intelectualii secolului al XIX-lea luptau pentru recuperarea adevaratelor radacini, pentru o Dacie Mare. Din nefericire, corifeii Scolii Ardelene, intelectuali greco-catolici instruiti de Vatican in scoli iezuite, au reusit sa impuna teza falsa a latinitatii exclusive a poporului roman si numele de Romania, in „onoarea” Romei Imperiale. De aici, o uriasa catastrofa pentru identitatea reala a poporului roman – deoarece este una sa ai o istorie de 1.900 de ani, si alta sa ai o istorie de 5.000 de ani, este un anumit tip de onorabilitate sa fim urmasii „nemuritorilor” din Carpati si cu totul altceva sa ni se spuna ca ne tragem din „doi barbati cu brate tari”!!! Lupta pentru distrugerea identitatii reale a poporului roman nu s-a incheiat. Am insa convingerea ca adevarul va triumfa!
5.) Un alt subiect asupra căruia ar trebui să tratăm ar fi şi sistemul filosofic al geto-dacilor, dacă acesta din urmă a existat stricto sensu. Gândirea dacică este raportată în general la religiozitatea sa, mai cu seamă la zamolxianism, o doctrină care îmbracă oricum forma unei metafizici pure, dar în ce măsură se poate vorbi de o filosofie dacică în adevăratul sens al cuvântului, bazat pe un sistem ideatic si etic propriu?
Ca raspuns la aceasta intrebare, cred ca este suficient sa il citez pe istoricul Iordanes (secolul VI d.H.) care, în lucrarea “Getica”, ne spune urmatoarele,: “… (Deceneu) i-a instruit în aproape toate ramurile filosofiei, căci el era în aceasta un maestru priceput. El i-a învăţat etica (…), i-a instruit în ştiinţele fizicii, făcându-i să trăiască conform legilor naturii (…); i-a învăţat logica, făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare (…). Dându-le un exemplu practic, i-a îndemnat să petreacă viața în fapte bune; (…) le-a arătat mersul planetelor și toate secretele astronomice și cum crește și scade orbita lunii și cu cât globul de foc al soarelui întrece măsura globului pământesc. Ce mare plăcere ca nişte oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filozofice, când mai aveau puţin răgaz de războaie. Puteai să-l vezi pe unul cercetând poezia cerului, pe altul însușirile ierburilor şi ale fructelor, pe acesta studiind creşterea şi scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui şi cum, prin rotaţia cerului, astrele care se grăbesc să atingă regiunea orientală sunt duse înapoi spre regiunea occidentală, odihnindu-se apoi după o regulă prestabilită.”
Sursa: basarabialiterara.com.md

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu