joi, 15 noiembrie 2012

Astronomii au descoperit o planetă “hoinară”


Un grup de astronomi europeni şi canadieni au anunţat că au descoperit o planetă… hoinară, care nu se află pe orbita vreunei stele şi pluteşte liberă în spaţiul interstelar, relatează miercuri AFP.
Acest tip de planetă ‘atât de rece şi atât de tânără’ nu a mai fost observat până acum, deşi ‘este cunoscut la nivel teoretic’. În acelaşi timp, este vorba de ‘obiectul cu masă planetară cel mai apropiat de sistemul nostru solar descoperit până în prezent’, a rezumat într-un comunicat Etienne Artigau, astrofizician la Universitatea din Montreal /UdeM/.
Planeta a fost identificată de cercetători ca CFBDSIR2149 şi se află la circa 100 de ani-lumină de Soarele Terrei, făcând parte aparent dintr-un grup de stele foarte tinere cunoscut sub numele AB Doradus, ‘grupul stelar în mişcare’ cel mai apropiat de sistemul nostru solar. Ea are ‘numai’ 50 până la 120 milioane de ani, o temperatură în jur de 400 grade Celsius şi o masă de 4 până la 7 ori cea a planetei Jupiter, cu mult sub cea a ‘piticelor brune’, acele ‘stele ratate’ care nu au suficientă masă pentru declanşarea reacţiilor nucleare ce fac stelele să strălucească.
Astronomii au ajuns la acest rezultat după o muncă de peste 10 ani, iar descoperirea lor vine să confirme teoriile privind formarea stelelor şi planetelor.
‘Pe parcursul ultimilor ani au fost reperate mai multe obiecte de acest tip, dar vârsta lor nu a putut fi confirmată ştiinţific şi existenţa lor nu a putut fi validată’, a menţionat Jonathan Gagne, tot de la Universitatea din Montreal. Colegul său Etienne Artigau a adăugat că noua planetă a fost găsită ‘în cadrul unui studiu care a acoperit echivalentul a 1000 de ori suprafaţa lunii’. ‘Au fost observate sute de milioane de stele şi planete şi n-am găsit decât o singură planetă rătăcitoare atât de aproape de noi’, a subliniat cercetătorul.
La proiect au participat astrofizicieni de la UdeM şi de la Centrul de cercetare în domeniul astrofizicii din Quebec /CRAQ/, care au colaborat cu astronomi francezi, între care Philippe Delorme, de la Laboratorul de astrofizică al Observatorului din Grenoble.
Sursa: www.financiarul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu