luni, 12 noiembrie 2012

2012. APOCALIPSA LA ROMÂNI. Viaţa după furtuna solară: "Curentul electric pică, toate comunicaţiile cad, o luăm de la zero pentru câţiva ani”


Ceva îngrozitor se va întâmpla pe 21 decembrie 2012 sau imediat după, au declarat nenumăraţi specialişti, argumentând că aceasta este data care încheie calendarul mayaş, cel mai precis din lume. Și aşa s-a născut psihoza planetară a apocalipsei, aşteptată să vină la sfârşit de an. Alţii cred că, dimpotrivă, 21 decembrie 2012 este poarta de intrare în era iubirii, când toţi vom deveni telepaţi şi vom obţine calităţi paranormale. Un serial "Jurnalul Naţional” şi "În premieră cu Carmen Avram (Antena 3).

"Furtuna solară, când ajunge la apogeu, va tăia total curentul electric, de la câteva luni până la câţiva ani. De ce? Nu fiindcă ar pica lumina, pur şi simplu, ci fiindcă ţările lumii se vor decupla intenţionat de la transformatoarele principale, ca să nu fie arse de plasma solară. Noi avem 200 de transformatoare în ţară, pe Terra se produc 90 pe an. Hmm, credeţi că le trimit în România pe primele?”,zâmbeşte ironic inginerul Cornel Zamfirescu. "Și ce vom face atunci, fără curent electric? Pică toate, comunicaţiile cad, ne întoarcem în trecut. Oraşul va deveni o ruină, oamenii vor migra la sat, în oraşe vor rămâne doar bandele de spărgători care şi-ar da în cap şi pentru o bucată de pâine. Războiul ar fi prea frumos, în război ai apă, ai hrană, ai electricitate!”, adaugă.

Ca să se salveze de grozăvie, şi-a construit în pădure un buncăr antiradiaţii şi oferă consultanţă gratuită oricui are nevoie. Pe propriul site,www.2012tehnicidesalvare.ro, povesteşte deschis, cu riscul de a fi considerat fanatic, cum te poţi pregăti pentru supravieţuire în România. "Va fi fiecare cum îşi va aşterne, cum se va pregăti pentru eveniment. Nimeni nu ştie dacă aşa se va întâmpla. Dar dacă totuşi aşa va fi?”, se întreabă inginerul. 

Viitorul lumii moderne: înapoi, în timp, la lumânare şi la sapă, fără maşină şi fără telefon mobil
Ca electronist, cunoaşte bine consecinţele unei pene globale de curent. Paralizia totală: "Pentru început, vom observa cănu mai avem comunicaţii. Telefoanele mobile nu vor mai funcţiona, automobilele, calculatoarele, tot ce este cu circuit integrat sau cu computer de bord se va opri. Poate că vor funcţiona, totuşi, o parte din sistemele de urgenţă. În timpul unei furtuni solare nu mai rămâne nimic din ceea ce reprezintă electronică în ziua de astăzi. De ce? Fiindcă în momentul acela, pe câţiva metri de conductor electric sunt induşi mii de amperi care distrug tot ceea ce există în jurul lor. Asta înseamnă că, de pildă, piese electronice, calculatoare, televizor, să zicem, chiar dacă nu sunt pornite sau nu sunt conectate la priză, ele tot se vor arde”, imaginează inginerul. Iar pentru el, secvenţele de mai sus nu sunt simple himere, ci lucruri vii şi reale. Scene pe care, de câţiva ani, le vede aievea cu ochii minţii. 

Și i se par toate posibile, gândindu-se la efectele "evenimentului Carrington” din 1859, atunci când a avut loc cea mai puternică furtună solară din istoria modernă a Terrei. Pe vremea aceea, curentul electric nu era atât de răspândit ca telegraful. "Stâlpii de telegraf au luat foc, firele s-au distrus şi timp de trei zile,în locul unde se făcea telegrafierea, telegrafele mergeau singure, cu firele retezate, fără să aibă operatori alături”, povesteşte Cornel Zamfirescu.Aşa că astăzi, când întreaga civilizaţie este dependentă de tehnologie şi de curent electric, efectele furtunii geomagnetice ar putea fi catastrofale şi de neînchipuit, adaugă el.

"Dar unde vom ajunge dacă într-adevăr, pică curentul?”, întrebăm. Răspunde, fără ezitare: "Frumos,o luam de la zero pentru câţiva ani şi vom trăi fără mai nimic din ceea ce avem astăzi, aşa cum au trăit şi părinţii noştri. Se poate”. Dar cu o condiţie: să abandonăm oraşul şi să ne mutăm cu toţii la ţară."Vom fi obligaţi, dacă vom dori să mai trăim. Căci cum vom  putea supravieţui în oraş fără apă, fără canalizare, fără frigider, fără nimic, nimic, nimic? Nu vom avea curent, nu vom avea utilităţi”. Și, într-un fel, aceasta pare a fi însăşi apocalipsa lui: "Maşini pe drumuri în oraş, oameni care-şi dau în cap, fiecare aleargă la supermarket să cumpere mâncare şi nu va găsi nimic şi va muri de foame...”.

"Moneda de schimb va fi trocul, mâncarea va fi peste preţul aurului”
Iar în tot vidul acesta, salvarea României şi a lumii întregiar putea sosi din natură, de la ţară. În opinia sa, vor supravieţui doar cei tari, puternici şi harnici care vor şti să se organizeze, să fie uniţi, să cultive pământul şi să-şi producă singuri hrana. Restul… vor pieri, într-un fel sau altul, dacă nu vor învăţa să se adapteze noii ordini. "Omul nu va mai putea supravieţui de unul singur. Se vor construi comunităţi care să-şi păzească hrana, căci degeaba îţi vei cultiva tu, dacă vine altul cu mitraliera şi-ţi ia tot. S-ar putea construi comunităţi bine închegate, ca nişte familii mai mari, care să-şi aibă, de pildă, chiar propriul medic. La început vor fi comunităţi mici, apoi mai mari. Totul este să muncim singuri şi să nu aşteptăm să ne dea cineva, căci asta nu se va întâmpla. Cine nu va dori sau nu avea unde să producă, nu va trai. Cine va avea, va trăi”.Iar în noua lume ce se va naşte, banul, crede el, va pieri. "Ce este banul? Un control. Iar acest control îşi va pierde orice valoare, nu-şi va mai avea sensul. În comunităţile ce se vor forma, moneda de schimb va fi trocul. Iar mâncarea va fi peste preţul aurului, clar”.

Are credinţa că România va fi una dintre puţinele ţări care vor trece cu bine hopul ce va urma. "Fiindcă noi suntem învăţaţi să supravieţuim în orice condiţii. Și fiindcă, spre deosebite de toate celelalte ţări unde totul este globalizat, cu ferme foarte mari de care depinde întreaga populaţie, noi avem mica agricultură de subzistenţă care ne dă de mâncare şi astăzi". 

Oameni ca el, care fac totul să supravieţuiască apocalipsei lumii moderne, sunt nenumăraţi în toate colţurile lumii. Ba există chiar guverne întregi care de la o vreme îşi iau asiduu măsuri de siguranţă, fără să precizeze exact pentru ce anume se pregătesc.Guvernul rus, de pildă, numai anul trecut a construit 5.000 de buncăre pentru populaţie. Norvegienii, la fel, ar fi construit adăposturi pentru jumătate din populaţia ţării, adevărate oraşe subterane. La fel şi americanii. Spaima tuturor este alimentatăşi de clipurile de pe site-ul oficial al NASA, care oferă de-a amănuntullecţii pentru situaţii de urgenţă – ce trebuie să conţină rucsacul de supravieţuire, ce mâncare să-ţi iei cu tine, cât combustibil să aila îndemână, cum să-ţi planifici traseele, cum să părăseşti oraşul, cum să faci rost de apă şamd. 

Şi la noi, spune Cornel Zamfirescu, oamenii bogaţi, afaceriştii şi foarte mulţi politicieni deţin deja adăposturi, doar că nu vor să recunoască. 


Sursa: jurnalul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu