joi, 4 octombrie 2012

Tainele nucleare ale Chinei


китай снв китай ядерное оружие китай ядерный взрыв китай оружие китай 2011 май коллаж
© Colaj: Vocea Rusiei

China a devenit deja a treia putere nucleară din lume, decalajul faţă de Rusia şi SUA nu este atât de mare cât se consideră. Această concluzie este cuprinsă în raportul unor experţi ruşi, prezentat la Moscova.

China este singura din cele cinci mari puteri nucleare care nu prezintă informaţii oficiale în legătură cu componenţa şi numărul forţelor sale nucleare, a menţionat expertul Vladimir Dvorkin, unul dintre autorii raportului.
„Programul nuclear al Iranului depăşeşte după gradul de secretizare programele similare ale altor ţări. China ascunde o mare parte din armele sale nucleare”.
Beijingul susţine că arsenalul său nuclear nu este mare şi nu poate fi comparat cu cele ale SUA sau Rusiei. Însă, potrivit serviciilor de informaţii, la sfârşitul anului trecut, China a prelucrat 40 de tone de uraniu şi aproximativ 10 tone de plutoniu, ceea ce i-ar permite să creeze 1800 de focoase nucleare. Acest lucru i-a dat motive lui Vladimir Dvorkin, care coordona înainte în Ministerul rus al Apărării problemele legate de armele nucleare strategice, să afirme: „China deţine de 2-3 ori mai multe focoase nucleare decât consideră comunitatea de experţi. Estimările existente, între altele făcute de Institutul de Studii Strategice din Suedia, sunt oarecum subevaluate în comparaţie cu ce deţine China în realitate”.
Experţii au mai menţionat că statul chinez perfecţionează permanent caracteristicile rachetelor strategice, rachetelor cu rază medie de acţiune şi ale rachetelor operativo-tactice. Ultimele două sunt dotate cu focoase nucleare.
Această concluzie a raportului i se pare discutabil expertului militar Vasili Kaşin de la Vocea Rusiei.
„China a elaborat armament nuclear tactic în perioada confruntării cu URSS. Însă nu există date că acesta ar fi fost lansat în serie”.
Modernizarea rapidă şi sporirea potenţialului de rachete nucleare au în China, în primul rând, un caracter legat de statut. Însă, potrivit experţilor, nu trebuie subevaluat pericolul nuclear din partea Chinei. Ambiţiile globale ale Beijingului sunt atestate de expediţia Forţelor Navale ale Chinei în oceanul mondial, de asemenea, de căutarea unor locuri pentru baze militare în zone îndepărtate, între altele în Oceanul Indian. De aceea, în condiţiile unor noi iniţiative cu privire la limitarea sau reducerea armelor nucleare, SUA şi Rusia trebuie să ţină cont de „factorul chinez”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu