sâmbătă, 20 octombrie 2012

Sexualitatea sub Saturn in Scorpion



  
Daca sederea lui Saturn in Balanta a pus la incercare toate relatiile, sudandu-le pe cele solide si rupandu-le pe cele fragile, plimbarea acestei planete prin Scorpion va scoate la iveala tot noroiul din strafunduri, pentru a putea fi curatat. Cele mai ascunse ganduri vor navali la suprafata, ajutandu-ne sa vedem exact situatia cu care ne confruntam si persoana cu care relationam dezbracata de toate mastile si hainele frumoase prin care dorea sa ne impresioneze.

 Ne vom trezi goi, in toata splendoarea sinceritatii noastre, la care vom fi nevoiti sa apelam. de Adina Binder Va trebui sa fim sinceri in primul rand cu noi insine, fara a ne mai putea pacali sau amagi ca suntem mai mult decat suntem sau ca relatia poate merge si asa. Adica, putem fugi sa ne ascundem in fundul gropii, bagand capul in pamant si crezand ca nu ne vede nimeni, dar aflandu-ne acolo, mai devreme sau mai tarziu vom recunoaste ce anume trebuie schimbat in atitudinea noastra, astfel incat intregul mecanism al relatiilor noastre sa functioneze, spre a ajunge sa fim fericiti. Vom reusi sa distingem exact ce trebuie pastrat si mai ales la ce vechi si gresite obiceiuri trebuie sa renuntam, pentru a putea merge mai departe. 

Daca pana acum am mai putut tolera si am fost tolerati de catre partener, odata cu intrarea lui Saturn in Scorpion, vom primi semnale puternice asupra faptului ca sexualitatea este un lucru serios si nu ceva despre care nu trebuie sa vorbim sau ca se poate practica la intamplare si in orice conditii. Ce este sexualitatea si cum se exprima ea in astrologie ? Sexualitatea este energia de baza, terestra, pe care ne-o tragem din Pamant, din locul in care traim si o captam prin intermediul picioarelor (Pesti), urcand pana la cap (Berbec). Fiecare persoana dispune de aceasta energie si in functie de harta sa natala (pozitia planetelor la momentul nasterii), o combina cu energia primita de la astre, rezultand modul propriu, al fiecaruia, de a asigura circuitul acestei energii in univers. 

Etapele acestui circuit sunt urmatoarele: Planeta Pluto, care ne da energia sexuala initiala, alaturi de energia terestra, ar simboliza prima etapa. Fara energie sexuala nu exista sexualitate. Pluto ne da aceasta energie, pe care trebuie sa o folosim in propriul mod de a o revarsa inapoi in univers, de obicei prin intermediul unui partener. Energia primita de la Neptun ne ajuta sa dam frau imaginatiei sexuale si sa proiectam dorintele. Uranus ne da magnetismul cu care sa atragem partenerul potrivit. In etapa lui Saturn se decide daca cei doi raman in faza actuala, sau decid sa mearga impreuna, Jupiter luminandu-le calea sa devina amanti. 

Cu etapa lui Marte incepe cu adevarat actul sexual, dorinta devenind realitate. In etapa lui Venus se traieste uniunea fizica si armonia femininului cu masculinul care se termina prin orgasmul fizic. Aici sinceritatea e maxima si fiecare simte ce anume mai are nevoie, ea sau partenerul, pentru a se simti intregiti. In functie de evolutia celor implicati, orgasmul mental simbolizat de Mercur, poate fi atins simultan sau intr-o etapa imediat urmatoare. Cei doi simt ca gandesc la fel, ca isi transmit telepatic gandurile unul altuia. Aici se intampla o bucurie puternica, insotita de revelatie. 

Urmatoarea etapa, cea a Lunii, ii conduce pe cei doi in orgasmul emotional, prin care fiecare simte ce simte celalalt, este o etapa in care cuvintele nu-si mai au rostul, exista doar emotia, dupa care toate obstacolele cad si cei doi ating apogeul in etapa Soarelui, exprimata prin orgasmul spiritual. Acesta se produce cand fiecare partener a penetrat partenerul si il simte in el insusi, devenind una cu Universul. Daca se atinge aceasta etapa finala fiecare devine un intreg si in acelasi timp centrul unui intreg si energia terestra initiala se cufunda in energia cosmica, inchizand un ciclu al iubirii, aducand armonia totala. Iubirea este cea care ne ajuta sa parcurgem toate aceste etape, simbolizate de planete, pe parcursul unui act sexual. 

Practic, sexul fara iubire se desfasoara instinctual, cel mult la nivel de Marte care da un impuls. In acest caz, circuitul energiei nu poate fi complet si se intampla mai degraba un fel de „scurt-circuit” care in loc sa ne incarce de energie si sa ne umple de bucurie, ne descarca si ne face sa traim un sentiment de frustrare, de nemultumire. Etapele lui Mercur, Luna, Soare, adica ultimele, nu pot fi traite decat daca partenerii se inteleg perfect la nivel fizic, sentimental si intelectual. De aceea destul de multi nu ajung sa le traiasca. Astfel, parcurgerea lui Saturn a zodiei Scorpionului, care simbolizeaza organele sexuale, ne va ajuta sa intelegem ca iubirea devine conditie de baza a actului sexual. 

Pe parcursul a 3 ani de zile, incepand cu data de 5 octombrie 2012, vom invata din toate greselile trecutului, pentru ca situatiile bine ascunse vor iesi la suprafata si ne vor reliefa exact problemele pe care pana acum nu le-am putut constientiza. Scopul final este de a imbina perfect sexualitatea cu iubirea. Nu vom mai fi lasati sa traim la intamplare, sa ne lasam purtati dupa cum bate vantul, ci vom intelege ca sexul fara iubire este nu numai fara rost, dar chiar daunator. Pentru ca doar iubirea ne poate inalta si ne poate ajuta sa evoluam. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu