sâmbătă, 6 octombrie 2012

Secretul Tamaduirii - metode de purificare si vindecare a organismului - Autor Dr.Olga Ivanovna Eliseeva



 Olga Ivanovna Eliseeva, autoarea cărţii de faţă, doctor în ştiinţe medicale, medic
practician de categorie superioară, cu o bogată experienţă în vindecarea şi detoxifierea corpului,
a dăruit ani în şir bucuria vindecării miilor de pacienţi. Doar cel care a trecut prin durere poate
înţelege cu adevărat suferinţa semenilor săi.
 O. I. Eliseeva a studiat medicina în Uzbekistan. Acolo, în însoritul Samarkand, a absolvit în
1963 Institutul de Medicină ,,I. P. Pavlov”. După terminarea institutului, Olga Ivanovna a muncit
câţiva ani în spitalul judeţean. În acea perioadă, în regiunea Buhara, a erupt o epidemie de
conjunctivită granulomatoasă (boală contagioasă a ochilor). Iată unde au fost necesare
cunoştinţele şi mâinile dibace ale tânărului medic Eliseeva! Luând decizia de a-şi ridica nivelul
profesional, Olga Ivanovna a venit în capitală. Aici a intrat la doctorat la Clinica de Oftamologie
din Moscova, unde a colaborat cu Institutul Unional de Cercetări Ştiinţifice Helmholtz, în cadrul
căruia a şi susţinut teza de doctor în ştiinţe medicale.
 Datorită efortului fizic intens, stresului şi alimentaţiei incorecte, sănătatea doctorului
Eliseeva s-a deteriorat brusc. Astfel, şi-a făcut apariţia un adevărat ,,buchet” de boli: bronşita
astmatiformă, gastroenterocolita cronică, pielonefrita cronică cu acutizări lunare a cistitei
cronice, hipertensiunea arterială, poliartrita metabolică, obezitatea. S-a mărit în volum glanda
tiroidă, motiv pentru care, la dispensarizarea curentă obligatorie i s-a instituit tratament
hormonal. Astfel au început peregrinările interminabile ale doamnei Olga Ivanovna prin spitale şi
policlinici. Între timp, bolile nu o părăseau, ba chiar apăruseră altele noi — s-a dezvoltat
ostehondroza, cu dureri atroce în coloană. Tratamentele balneare, fizioterapia, masajul,
extensiile nu reuşeau să înlăture durerea din coloană. S-a deteriorat subit şi sănătatea inimii,
încât medicaţia cu ,,Cordaron” nu mai era eficientă.
 Chinuită de durerile coloanei vertebrale, cuprinsă de disperare, Olga Ivanovna s-a adresat
profesorului de la Institutul Central de Traumatologie şi Ortopedie din Moskova (ICTO) cu
rugămintea: „Operaţi, tăiaţi, piliţi coloana, faceţi ce vreţi, nu mai pot suporta!”. S-a stabilit să fie
operată. 
 Înainte de operaţie, trebuiau efectuate obişnuitele investigaţii preoperatorii. În această
perioadă Olga Ivanovna a întâlnit vindecători care se ocupau de purificarea organismului. Fără a
sta la îndoială, ea i-a urmat, şi-a însuşit literatura de specialitate în acest domeniu, considerată
clandestină la vremea respectivă, şi s-a documentat studiind cărţi semnate de P. Bragg, Walker
şi Armstrong. Astfel a inceput lupta pentru sănătatea sa, care s-a refăcut atat de rapid incat
după 2 luni de zile a devenit de nerecunoscut: schimbările — exterioare şi interioare — erau
uimitoare. Celelalte metode de tratament nu mai erau necesare. A urmat doar medicaţia
hormonală, la care a renunţat definitive abia după 2 ani de eforturi enorme prin efectuarea
purificării organismului şi curelor de terapie prin foame. In consecinţă, in următorii 16 ani nu a
mai avut nevoie de concedii medicale şi vizite prin spitale şi policlinici — incepuse o nouă viaţă
plină de realizări.
 Finalizand specializarea, apoi perfecţionarea in radiologie, O. I. Eliseeva a condus secţia
de radiologie a Institutului de Cercetări Ştiinţifice in Oftalmologie in cadrul Academiei de Ştiinţe
Medicale din Moscova, unde a primit calificarea de medic de categorie superioară. In paralel a
asimilat iridodiagnostica, acupunctura, auriculoreflexoterapia, homeopatia, fitoterapia. După
refacerea sănătăţii sale, Olga Ivanovna a inceput sa-şi ajute cunoscuţii. Pe atunci metodele
neconvenţionale de tratament erau interzise. Odată cu apariţia posibilităţii de a acorda in mod
legal ajutor prin metode netradiţionale, Olga Ivanovna ,lăsand bine organizată activitatea secţiei
de radiologie din cadrul Institutului, impreună cu adepţii săi, in anul 1988, a deschis unul dintre
primele centre medicale de purificare şi restabilire a organismului din Rusia. 
         Fiind o persoană căutătoare şi creativă, O. I. Eliseeva asimilează şi in prezent noi si noi
metode ale medicinii neconvenţionale (terapia Su Jok, diagnosticul şi tratamentul după metoda
lui P. Voll, diverse tipuri de masaj, terapie prin bioenergorezonanţă, metode de autoreglare,
autotrainingul meditativ), care, in complex cu procesul de purificare a organismului, redau
oamenilor nu numai sănătatea fizică, dar oferă şi o stare de optimism şi incredere in posibilităţile
lor nelimitate in menţinerea sănătăţii şi modului active de viaţă pentru mulţi şi mulţi ani.
 La momentul actual, O. I. Eliseeva conduce un Centru de Sănătate. In cadrul acestui
Centru funcţionează un staţionar de purificare a organismului.



 ROLUL CAVITĂŢII BUCALE IN PROCESUL DE DIGESTIE ŞI
IN ELIMINAREA TOXINELOR DIN ORGANISM 
.........................................................................................

CONEXIUNEA FORMAŢIUNILOR ANATOMICE ALE CAVITĂŢII 
BUCALE CU FARINGELE ŞI ORGANELE INTERNE
..........................................................................................

                                Dinţii
 In 1977 a apărut cartea autorului X. Leonard — „Ghid practic pentru specialişti in tratarea dinţilor şi cavităţii orale” in care atrage atenţia asupra eşecurilor frecvente ale tratamentelor stomatologice. In pofida artei stomatologice, bolile cavităţii orale şi a dinţilor reveneau şi deseori duceau la extracţii dentare. In căutarea cauzelor, X. Leonard a făcut cunoştinţa cu metoda de diagnostic a savantului german R. Voll.
 Diagnosticul după metoda R. Voll este bazată pe un fenomen cunoscut, şi anume, că rezistenţa sau intensitatea in punctele şi meridianele pielii corpului uman, conform medicinii chineze, este mai inaltă decat in ţesuturile care le inconjoară. R. Voll, folosind aparate de măsură de o mare sensibilitate, a descoperit puncte şi meridiane noi cu o intensitate şi mai inaltă in special pe pielea palmelor şi a tălpilor. Aceasta i-a permis să elaboreze metodica de
diagnostic a bolilor organismului uman după punctele şi meridianele deja cunoscute a şi a celordescoperite din nou.
 Aceasta metodă de diagnostic permite nu numai depistarea focarului patologic, dar şi stabilirea relaţiei de interconexiune intre focar şi organele interne. Organele interne bolnave elimină produsele otrăvitoare formate in ele in urma metabolismului — deşeurile (toxinele), in sange şi limfă. Sangele şi limfa circuland prin tot organismul, se debaraseză de ele, aruncandu-le, colectandu-le in focare localizate pe piele, mucoase, in ţesutul limfoidal, sau in cavităţile organismului, adică din interior spre exterior, ca să inlăture astfel cat mai multe deşeuri din
organele de importanţă vitală.
 La om, acest fenomen se manifestă in diverse regiuni in mod diferit: la nivelul pielii–prin reacţii alergice, exeme, dermatite; la nivelul mucoaselor— prin gingivite, amigdalite, rinite, haimorite, faringite; la nivelul ţesutului limfoidal — limfadenite, tonzilite; la nivelul cavităţilor: articulare — artrite; paradentare — stomatite etc. In acumulări importante de deşeuri, organismul incearcă să le indepărteze mărind volumul focarelor patologice, astfel se formează adenoizi, polipi, mioame, lipoame, se măreşte volumul ganglionilor limfatici, al amigdalelor, al
granuloamelor paradentare şi gingivale, a nodulilor hemoroidali, se măresc şi cavităţile articulare, de asemenea iau naştere noi cavităţi prin formarea de chisturi in diferite regiuni ale corpului, inclusiv, in jurul rădăcinilor dentare.
 Atata timp cat organismul reuşeşte să lupte cu deşeurile in acest mod, bolile principale aleorganelor decurg asimptomatic, manifestandu-se numai prin simptoame secundare de focar, cele care il deranjează pe pacient...................................................
....... Organismul semnaliza despre patologia renală prin afecţiuni dentare. Mai jos se
alătură tabelul corelaţiei dintre dinţi şi diferite organe şi sisteme.
 
  Dintii                                      Organele 
Dintii de sus, din dreapta  
1-2                                      Encefalul (emisfera stanga) 
3                                         Inima (partea dreapta - afectiuni innascute)
4                                         Pancreasul
5                                         Plamanul drept
6                                         Rinichiul drept 
7-8                                      Ficatul (lobul drept), inima (afectiuni dobandite)
Dintii de jos, din dreapta   
1-2                                      Maduva spinarii 
3                                         Intestinul subtire (jumatatea dreapta) 
4                                   Stomacul (cardia, curbura mica, partea dreapta a regiunii pilorice)
5                                        Intestinul gros (regiunile din dreapta a vezicii urinare)
6                                          Ureterul drept, jumatatea dreapta a vezicii urinare 
7-8                                      Vezica biliara, inima (afectiuni dobandite)
Din stanga sus   
1-2                                      Encefalul (emisfera dreapta)
3                                         Inima (regiunea stanga - afectiuni innascute)
4                                         Splina
5                                         Plamanul stang
6                                         Rinichiul stang 
7-8                                     Ficatul (lobul stang), inima (afectiuni dobandite)
Stanga jos   
1-2                                Maduva spinarii
3                                   Duodenul, intestinal subtire (jumatatea stanga) 3 Duodenul, intestinal subtire (jumatatea stanga)
4                                   Stomacul (fundul, curbura mare, portiunea stanga a pilorului)
5                                      Colonul (regiunile din stanga, intestinul, rectul)
6                                      Ureterul stang, jumatatea stanga a vezicii urinare 
7-8                                   Vezica biliara, inima (afectiuni dobandite)

Tabelul a fost conceput după datele X. Leonard şi pe baza observaţiilor personale ale autoarei. 
                                       
                                             Amigdalele
Pe baza datelor obţinute in urma măsurătorilor efectuate pe parcursul mai multor ani, R.
Voll a stabilit printre primii că fiecare pereche de organe interne influenţează una din cele 5
glande limfatice din inelul Waldeyer-Pirogov. Numeroşi medici mai interpretează că una din
cauzele dezvoltării reumatismului, glomerulonefritei, infecţiilor urinare etc., ar fi prezenţa
procesului patologic in amigdale. Neinţelegand că aceasta este pentru organism o barieră de
protecţie şi „un container” in care se aruncă toxinele, microbii, otrăvurile, deşeurile din organele
interne, medicii, deseori, insistent recomandă inlăturarea amigdalelor la copii incă de la o varstă
fragedă. Ce rezultă din aceasta, judecaţi şi singuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu