duminică, 28 octombrie 2012

Povestea de suflet: Când Dumnezeu a creat Mama


sfatulparintilor.ro - mama - freedigitalphotos.netCând Dumnezeu a creat Mama, era în şasea zi de muncă. Un înger a venit şi l-a întrebat:
- Dar de ce munceşti atât timp la femeia asta?
- Păi nu vezi cât e de complicat?! Are peste 200 de piese: o poală suficient de mare cât să-i stea trei copii în braţe de-odată şi care dispare de îndată ce se ridică în picioare; are un sărut care vindecă orice boală, de la o zgârietură la o inimă frântă; e maleabilă, dar nu e elastic şi are şase perechi de mâini.
- Şase perechi de mâini! Imposibil!, răspunse îngerul uimit.
- Eh, şi asta nu e nimic pe lângă cele trei perechi de ochi!, spuse Dumnezeu.
- Trei perechi de ochi? Pentru toate mamele?, întrebă îngerul înmărmurit.
- O, daa. O pereche care vede şi printr-o uşă închisă. Când îşi întreabă copilul ce face acolo, ea va şti deja răspunsul. O  pereche de ochi la ceafă pentru a vedea ce trebuie să ştie, deşi nimeni nu o va crede în stare de aşa ceva. Şi o pereche în frunte, cu care să-şi vadă copilul, mai ales când acesta este obraznic, şi să-i spună că-l înţelege şi că-l iubeşte fără ca măcar să scoată un singur cuvânt.
- Dar, Doamne, nu e cam mult de muncă într-o singură zi?! Poţi termina şi mâine!
- Oh, dar NU pot! Sunt aproape de final şi mi-e aşa de dragă. Se poate vindeca singură când este bolnavă şi poate face mâncare pentru 6 persoane din jumătate de kilogram de carne.
- Dar e aşa de moale…, spuse îngerul care s-a apropiat şi a pipăit Mama.
- Da, e moale, dar e puternică. N-ai idee câte poate îndura şi realiza.
- Şi va putea să şi gândească?, a întrebat îngerul.



- Nu numai că va putea gândi, dar va fi capabilă să argumenteze şi să negocieze.
- O, Doamne, dar Ţi-a scăpat puţin material aici, în colţul ochiului. Ţi-am spus eu că lucrezi prea mult la acest model!
- Dar nu e material, e o lacrimă!
- O lacrimă?! La ce-i foloseşte?
- Îi va folosi la bucurie, la tristeţe, la dezamăgire, la durere, la singurătate, la supărare, la mândrie.
- Dumnezeule,  eşti genial. Te-ai gândit chiar şi la asta. Ai creat şi lacrima!
- Nu, aici greşeşti, i-a răspuns Dumnezeu zâmbind. Eu am creat doar femeia, ea a creat lacrima.



Credit foto: freedigitalphotos.net


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu