marți, 2 octombrie 2012

La polul opus al refuzului, al violenţei sau al privaţiunii domneşte iubirea



Postat Maria
Responsabilizarea asumării angajamentelor corespunde depăşirii anumitor credinţe care ne otrăvesc si care implică accesul la relativitate. Dacă nu mai confund sentimentele cu relaţiile, îmi dau seama că pot avea sentimente intense şi pasionale pentru cineva si totuşi să-i propun sau să accept din partea lui o relaţie imposibilă. Nu trebuie să mă ascund în spatele atotputerniciei sentimentelor mele pentru a încerca să-mi rezolv dificultăţile relaţionale, ci va trebui să aplic cîteva reguli de igienă relaţională pentru a construi relaţii bazate pe împărtăşire, relaţii creative si reciproce.



Astfel pot descoperi că este de datoria mea să învăţ să iubesc pentru a fi iubit, ca să nu rămîn cu nevoia imperioasă sau cu pretenţia de a fi iubit; acceptînd de exemplu ideea că în spatele oricărei temeri se ascunde o dorinţă, acceptînd că polul opus al unei temeri este o dorinţă, încetînd să mă mai las hărţuit de angoasă si limitat de inhibiţie, introduc în viaţa mea mişcare si fantezie.
Pot astfel înţelege că la polul opus al refuzului, al violenţei sau al privaţiunii domneşte iubirea.
Cînd iubim, depunem armele, ridicăm barierele şi lăsăm să pătrundă în inima a tot ce este mai vulnerabil în noi imprevizibilul din celălalt.
Pentru că mult prea adesea în iubire, care ţine în esenţă în acelaşi timp de registrul revelaţiei şi al creaţiei, frontiera dintre ceea ce sînt şi ceea ce nu sînt eu riscă să dispară.
Între această parte din mine care simte ceea ce este dincolo de mine ca diferenţă, ca alteritate, şi ceea ce eşti tu sau celălalt se regăseşte tot spaţiul unei relaţii, adică o posibilă confruntare reglată sau reglabilă prin toleranţă.
Cum celălalt este tot ce nu sînt eu, riscul sau capcana este ca, în numele iubirii, să căutăm să întreţinem confuzia într-un noi care mult prea adesea se dovedeşte a fi înşelător.
Tot aşa, încercarea de reconciliere către un tot, care este specific darului iubirii primite şi amplificate, nu înseamnă fuziune, confundare sau înstrăinare şi pierdere de sine în acest tot. Responsabilitatea implicării se referă la această descoperire fundamentală: să poţi iubi fără să te rătăceşti în celălalt, să te poţi integra într-un tot şi totuşi să nu te pierzi sau să te afunzi în acest tot, pînă la a nu mai avea o identitate proprie. Pentru a simţi că fac parte dintr-un întreg, fără a fi eu totalitatea, că aparţin unui tot mai amplu decît reunirea tuturor părţilor sale, că divinul există în mine, fără ca eu să fiu întregul divin.
Eu numesc divin punctul de concentrare în care se unifică orice lucru. Este în acelaşi timp o forţă, o legătură atemporală fragilă si totuşi incredibil de rezistentă, care mă leagă pentru totdeauna de un întreg, respectîndu-mi unicitatea.
 JACQUES SALOME Curajul de a fi  tu însuti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu