joi, 18 octombrie 2012

Cauzele combustiei spontane a oamenilor


пожар огонь пожар пламя
© Foto: Flickr.com/Martin Cathrae/cc-by-sa 3.0

Multă lume a auzit despre cazuri absolut inexplicabile, când oamenii sunt total sau parţial carbonizaţi, fără nici un fel de semne de amestec din afară. Acest fenomen este cunoscut de multe secole sub numele de combustie spontană.

Pentru prima oară aceste fenomene misterioase au fost înregistrate în secolul al 16-lea, iar ultimul a avut loc recent. Anul trecut în Irlanda în casa lui a fost găsit un bărbat ars aşezat într-un fotoliu lângă şemineu. Însă, medicii au stabilit că nu focul din şemineu a fost cauza arderii. Urme de arsuri s-au găsit sub şi deasupra corpului victimei, restul obiectelor nu au fost afectate.
Încercând să elucidez acest fenomen unic şi îngrozitor, biologul britanic Brian J. Ford a lansat teoria sa.
„Oamenii pur şi simplu iau foc. Ei pot sta relaxaţi în fotoliu sau în pat, iar în următoarea secundă se transformă brusc într-un cheag de flăcări. Şuvoiul de flăcări iese din corpul lor, la fel ca flacăra unui arzător cu gaz şi în curând ei se transformă într-un morman de cenuşă. De regulă, doar picioarele rămân intacte. Obiectele care se află în apropiere, ca de exemplu ziarele de pe braţul fotoliului sau papucii, de asemenea sunt intacte. De-a lungul secolelor combustia spontană provoacă multe discuţii şi multă lume consideră că ea este un mit. Însă acest fenomen există în realitate şi acum credem că putem explica originea lui”.
În experimentele sale, Ford utilizează porci, deoarece codul lor genetic este cel mai apropiat de cel al omului. Ca urmare, ei se potrivesc cel mai bine pentru verificarea ipotezei lui. Potrivit lui Brian J. Ford, cea mai probabilă cauză a apariţiei combustiei spontane poate fi acetona, care în anumite condiţii se poate acumula în corpul uman. Cetoza (acumularea acetonei) apare la oamenii care suferă de alcoolism, nutriţie proastă, de asemenea de diabet.
Dacă Ford va reuşi să dovedească faptul că corpul porcilor se auto-aprinde atunci când în el se acumulează o cantitate mare de acetonă, el va deveni primul om de ştiinţă, care pe cale experimentală va confirma natura fenomenului misterios al combustiei spontane.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu