duminică, 9 septembrie 2012

Un virus mortal ameninţă 39 de ţări


Trei decese au fost semnalate în SUA, în urma contactării hantavirus, o infecţie pulmonară rară, transmisă de şoarec. Virusul ameninţă alte 39 de ţări.

Focarul de infecţie a fost înregistrat în parcul naţional Yosemite. Conform celor mai recente date, grupul de risc include aproximativ 22.000 depersoane care au vizitat acest parc în lunile iulie şi august, între care 2.500 au părăsit între timp teritoriul american, arată Mediafax. Circa 39 de state,majoritatea din Uniunea Europeană, au primit deja avertismente în legătură cu posibilitatea răspândirii infecţiei hantavirus pe teritoriul lor. 


Din cauza perioadei lungi de incubaţie, amploarea exactă a contaminării cu acest virus incurabil nu poate fi încă stabilită. Această infecţie este dificil de diagnosticat, nu există vaccin împotriva ei, totuşi, în cazul în care boala este diagnosticată, printr-un test de sânge, în stadiu timpuriu, cresc şansele de supravieţuire, menţionează site-ul oficial al Centrului pentru Controlul Bolilor din SUA. 


Cei trei bărbaţi care au decedat în urma contaminării cu hantavirus au petrecut o noapte în parcul Yosemite, în popularul camping de corturi Curry Village. Alţi opt turişti sunt spitalizaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu