luni, 10 septembrie 2012

Toate drumurile duc la Raw Vegan


Toate drumurile duc la "Raw Vegan"

Traim o perioada de mari transformari, de mentalitate si stil de viata. Unii ne-am dat seama de asta mai demult, altii o fac acum, iar restul ramane de vazut ce o sa aleaga in viitor. 

Criza profunda prin care trece umanitatea vine cu necesitatea schimbarii de paradigme. Schimbare stringent necesara, ce vizeaza in ultima instanta supravietuirea noastra ca si specie. Se produce o miscare tot mai vizibila inspre simplu, natural si sanatos. Sanatate in toate sensurile: insanatosirea planetei, a oamenilor si a tuturor lucrurilor care au scapat de sub control si care au creat dizarmonie, boala si suferinta. 

De timpuriu am avut intuitia ca ceva nu merge bine, ca daca vrem sa fim fericiti lucrurile trebuie facute intr-un mod diferit. Am devenit astfel o cautatoare. Lipsindu-mi exemplele din jur am scormonit multi ani la rand bibliotecile, cautand raspunsurile in carti. Bibliotecile si librariile au devenit temple unde mergeam ca sa-mi gasesc Adevarurile. Am avut foarte multe intrebari si mi-a trebuit mult timp sa ajung la stadiul in care sa stiu cine sunt, spre ce sa ma indrept si care este rostul meu in aceasta lume. Dar asta este aventura spiritului prin care trebuie sa trecem fiecare dintre noi in parte.

Mi-am dorit inca din adolescenta sa imi cunosc latura spirituala, sa o descopar si sa o integrez in viata mea. Sa fiu mai mult decat un corp fizic, emotional sau mintea cu toate procesele ei cognitive. Tot ce exista in jurul meu si insemna spiritualitate atingea o corda sensibila care vibra in mine. Vibram, dar nu stiam sa-mi descifrez complexitatile. Eram ca un aisberg urias la care eram constienta doar de varful micut de deasupra apelor subconstientului. Asa a inceput explorarea. Am parcurs tot felul de scoli spirituale ca sa invat sa ma citesc. Acum, desi a fost un drum lung, sunt multumita de ceea ce-am aflat.

Primul impact cu ideea influentei hranei asupra corpului, mintii, emotiilor si spiritului, l-am avut in urma cu 23 de ani, atunci cand a inceput practica mea spirituala. Fiind avida de transformare, am urmarit sa respect indicatiile cel mai des intalnite in toate marile traditii spirituale ale planetei. Una dintre acestea se referea la hrana, la ce introducem in corp, la ce trebuie sa facem ca sa il curatam, pentru ca, se stie, exista o interdependenta intre corpurile noastre si tot ce facem in corpul fizic se reflecta in toate celelalte, la fel cum tot ce gandim se oglindeste in sentimente, starea de sanatate a corpului sau a spiritului. Si asa am intrat in laboratorul trupului meu, alchimizandu-l an dupa an, in cautarea "Pietrei Filosofale". Cum? Simplu, prin hrana. A fost o continua experimentare urmata de feedback-uri primite, din care mereu am avut cate ceva de invatat. 

Am sa sa schitez acum, desi este destul de dificil, etapele urmate de mine pe acest drum al hranirii corecte. Primul pas a fost renuntarea la carne. Am facut-o in primul rand din respect si iubire fata de animale. Educatia noastra nu ne permite sa ne alegem modul de viata, credintele, sau lucruri de baza cum ar fi hrana. Primim totul la pachet in momentul nasterii, un intreg cod moral si etic si o intreaga paleta de obiceiuri si traditii. Trebuie sa treaca mult timp pana cand reusim sa iesim din tot haosul creat in viata noastra, ca sa putem sa ne facem propriile alegeri, mai aproape de Adevar. 

Renuntarea la carne a venit cu multe beneficii imediate. Starea de sanatate s-a imbunatatit vizibil, am scapat de multe afectiuni cronice legate de metabolizarea unei hrane nepotrivite corpului uman, ca de exemplu: anexite, cistite, sinuzite, otite, dureri reumatismale etc., stare care s-a fixat in momentul in care am renuntat si la lactate si oua. Au fost momente mai intense de puritate a dietei, altele mai permisive, dar niciodata nu am mai mancat carne. In perioadele in care consumam lactate si oua sensibilitatea organismului era mai mare, imunitatea mai scazuta si anumite boli se reintorceau in viata mea. Am avut si perioade in care am urmat diete mai stricte, putand astfel constata efectele lor precise asupra mea.

Regimul Oshawa a fost o etapa plina de rezultate benefice. Am facut de foarte multe ori regimul nr.7 , cel in care mananci timp de 10 zile doar cereale: grau, orez, mei si hrisca. Apogeul a fost cand am mancat 8 luni de zile numai asa (10 zile regimul nr. 7 si 3 zile pauza, tinuta doar cu vegetale si fructe crude). Aceasta perioada a fost caracterizata de o sanatate perfecta, o minte care functiona la randament maxim, o stare de pace si armonie a sufletului si acces mult mai usor la stari elevate de constiinta.

Am testat si un regim preponderent cu alimente yang, experiment foarte interesant, in care am vazut cel mai spectaculos efectele alimentatiei asupra mintii si caracterului. Dupa 2 luni mintea mea a devenit foarte rationala, "masculina", aveam procupari stiintifice, citeam Einstein ca pe un roman la moda, devenisem justitiara si nu toleram, la modul activ, minciuna, meschinaria si nedreptatea. Eram combatanta si intransigenta. Moment in care mi-am dat sema ca am trecut de pragul echilibrului yin-yang si ca nimic nu este mai nepotrivit decat o femeie masculinizata. Asa ca am revenit la o alimentatie echilibrata si in scurt timp m-am armonizat din nou. Valoarea acestui experiment a constat in faptul ca am constientizat ce profund este impactul alimentatiei asupra noastra si ca intr-adevar suntem ceea ce mancam.

Am avut perioade de purificari intense ale corpului prin metode yoghine, ce constau in curatarea sistematica a colonului, perioade in care am avut grija sa mananc cat mai aproape de natural. Acestea mi-au dat o claritate foarte mare a perceptiilor spirituale si o ridicare a stachetei in toate planurile. 

Am avut perioade in care am testat pe mine sistemul Ayurvedic indian, genial si extrem de complex, insa nu am avut timp sa il aprofundez, dar ii cunosc valoarea si i-am vazut efectele.

Am mancat o perioada doar ovo-lacto-vegetarian cu hrana nepreparata termic. A fost un plus fata de mancarea gatita dar inca nu am ajuns la concluzia finala, nu am gasit ceea ce cautam. 

Cartiile care m-au ajutat foarte mult in acest demers au fost urmatoarele: "Hrana Vie" de Ernst Gunter "Studiul China" de Collin Campbel. "O terapie naturală eficientă pentru tratarea cancerului şi a altor boli grave" de Dr. Max Gerson, "Zen macrobiotic sau Arta întineririi si a longevitatii" de Georges Oshawa," Esti ceea ce mananci" de Gillian McKeith, "Dietă şi nutriţie. O abordare ayurvedică a alimentaţiei" de Dr. Rudolph Ballentine, "Postul cu sucuri naturale si detoxifierea" de Steve Meyerowitz, "Mananc deci slabesc" de Michel Montignac, "Germenii, mancarea miraculoasa" de Steve Meyerowitz si multe altele.

"Studiul China" a fost cartea care mi-a pus ordine in tot ceea ce am invatat pana la acel moment. A fost cartea care m-a facut sa inteleg pe deplin de ce nu sunt bune lactatele si ouale pentru fiinta umana. Este o carte deosebita, frumos scrisa si argumentata stiintific la un mod care te convinge odata pentru totdeauna.

Asa ca, dupa peste 22 de ani de cautari, am avut sansa sa imi gasesc dieta potrivita, cu care sa ma simt in acord total. Aceasta este Raw Vegan sau alimentatia vegana fara foc. Cand am ajuns la ea am ramas extrem de uimita cum de mi-a trebuit atat de mult timp ca sa o gasesc. A fost ca si cum mi-a luat cineva un val de pe ochi si am putut sa vad cu claritate adevarul. Spre deosebire de regimurile, dietele urmate pana acum, aceasta este cea mai blanda si naturala trecere si un stil de viata care poate fi urmat pentru totdeauna fara sa ai sentimentul ca ai pierdut ceva, ci, din contra, te simti onorat si incantat.

De un an si jumatate ma entuziasmez in fiecare zi de acest univers fascinant al abundentei naturale din farfuria mea. Am gasit o arta extrem de rafinata si savuroasa in stilul de preparare a mancarurilor raw vegan. Am schimbat totul fara nici o nostalgie, am reinvatat lucrurile cu mare bucurie. Recompensa este uriasa: sanatate perfecta, energie debordanta, sentimente frumoase, minte luminata, somn putin si bucurie. 

Intre salatele de fructe sau legume si fabuloasele deserturi raw vegan, care pentru unii reprezinta piesa de rezistenta al acestei diete, exista o intreaga lume. Privit din afara acest "regim" se rezuma la salate. Departe de adevar. Probabil ca acesta este motivul pentru care multa lume nu se apropie de el, pare plictisitor si lipsit de savoare. Acest mod de preparare a alimentelor presupune o perioada de invatare, deoarece este o arta, si ca orice lucru bine facut trebuie invatat, nu merge practicat dupa ureche.



In primul rand trebuie sa ii intelegi principiile. Trebuie sa intelegi ce construieste corpul si ce il darama, ce ii da viata si ce il imbolnaveste. Sa inveti cum sa asociezi intre ele grupele alimentare, deoarece nu orice se poate combina cu orice. In alimentatia obisnuita toate alimentele intra de-a valma in stomac si acolo incepe dezastrul, nu degeaba Seneca a spus: "Omul isi sapa groapa cu proprii lui dinti".

Exista o multitudine de fructe, legume, seminte, nuci, germeni, vlastari care se pot combina in multe moduri si pot sa rezulte infinite feluri de mancare. Apoape toate felurile de mancare gatita se pot realiza si prin aceasta metoda. Exista "lapte", "branzeturi", de care suntem atat de atasati in alimentatia normala, si aici. Se "gatesc" supe, aperitive, feluri principale, deserturi seducatoare, demne de o cofetarie pariziana, si aici. Exista orice dorim, doar sa devenim curiosi, sa cercetam si sa invatam. 

Prepararea alimentelor raw vegan este foarte simpla, pare o joaca de copil, este distractiva, incitanta si creativa. Nu te plictisesti niciodata. Daca nu esti gurmand, in momentul in care o gusti, nu mai ai nici o sansa, devii. Este cea mai gustoasa mancare care poate sa existe. De ce este asa? Pentru ca este hrana pentru care am fost programati, corpul nostru o recunoste si se bucura in mod natural de ea. 

Fiti curiosi si deschisi pentru schimbare. Viata este o mare aventura si e pacat sa nu experimentezi, macar din cand in cand, lucruri noi. Idei pentru stimularea creativitati in acest domeniu gasiti si pe blogul meu:

Sursa: roaim.co.nr

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu