luni, 10 septembrie 2012

Diaconescu: Băsescu nu și-ar mai da demisia la schimb cu revizuirea Constituției


Traian Băsescu nu și-ar mai da demisia în schimbul revizuirii Constituției. Declaraţia a fost făcută de consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu, la Realitatea TV.

Diaconescu: Băsescu nu și-ar mai da demisia la schimb cu revizuirea Constituției
Diaconescu: Băsescu nu și-ar mai da demisia la schimb cu revizuirea Constituției / FOTO: Grup RC

Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a declarat, duminică seară, la Realitatea TV, că șeful statului nu ar mai demisiona acum din funcție în schimbul revizuirii Constituției, așa cum Băsescu le-a propus celor din USL.

"Nu cred și eu nu l-aș sfătui să facă acest lucru, pentru că repet, tot procesul care s-a îndeplinit începând cu data de 3 iunie și modul în care politicul a trecut dincolo de instituțiile statului este un fapt fără precedent. Această problemă arată vulnerabilitate, ea trebuie întâi rezolvată și apoi putem face eventual exerciții cu anume interes constituțional. Deci, după părerea mea, condițiile care au fost avute în vedere de președinte la vremea când a făcut această declarație nu mai sunt întrunite astăzi ținând cont de ce s-a întâmplat în România", a precizat Diaconescu.

Sursa: REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu