duminică, 2 septembrie 2012

Au pierdut nemții controlul în Europa? China este pregătită să cumpere datorie europeană


Incep nemții să piardă controlul în Europa sau nu mai sunt dispuși să ajute statele aflate aproape de faliment? Angela Merkel a fost în vizită la premierul chinez pentru a-i cere ajutor financiar pentru criza datoriilor din Europa.
China este pregătită să cumpere mai multe obligaţiuni de stat de la Uniunea Europeană într-un moment în care datoria europeană apasă pe creşterea mondială, a declarat joi primul ministru Wen Jiabao, oferind astfel cel mai însemnat sprijin acordat în ultimele luni de Beijing zonei euro.
Criza datoriei, care explică în mare măsură încetinirea exporturilor şi a creşterii din China din ultimele luni, a fost principalul subiect de discuţie dintre Wen Jiabao şi cancelarul german Angela Merkel, aflată în vizită oficială în Republica Populară.
Şeful guvernului chinez a declarat că ţara sa este pregătită să continue să susţină zona euro şi că îşi va intensifica discuţiile cu Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional pentru a ajuta ţările europene aflate în dificultate.
“China este dispusă, cu condiţia să evalueze pe deplin riscurile, să continue să investească pe piaţa datoriei suverane a zonei euro şi să întărească comunicarea şi discuţiile cu Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană, FMI-ul şi alte ţări cheie pentru a susţine ţările îndatorate din zona euro să îşi depăşească dificultăţile”, a declarat el.
Cei doi conducători au avut timp să semneze mai multe acorduri şi contracte comerciale, printre care se numără şi o comandă de 50 de avioane Airbus A320 pentru 3,5 miliarde de dolari (2,8 miliarde de euro) şi proiecte de investiţii în care sunt implicate compania auto Volkswagen, precum şi grupul chinez de echipamente de telecomunicaţii ZTE.
Wen Jiabao nu a ascuns faptul că această criză euro trezeşte îngrijorare în China. “Criza datoriei a continuat să se înrăutăţească în ultimul timp, trezind grave nelinişti în comunitatea internaţională. Pentru a vorbi deschis şi eu sunt îngrijorat”, a declarat el. “În principal, îngrijorările sunt de două feluri. În primul rând vrem să ştim dacă Grecia va părăsi zona euro; în al doilea rând, vrem să ştim dacă Italia şi spania vor lua măsuri globale de salvare. Răspunsul la aceste două probleme depinde de determinarea Greciei, Italiei, Spaniei şi a altor ţări, în modul în care acestea fac reformele”.
Wen Jiabao a adăugat că discuţiile cu Angela Merkel l-au mai liniştit puţin, dar a avertizat că criza este departe de a fi rezolvată. “După ce i-am ascultat poziţia sunt mai încrezător. Dar trebuie să spun cu toată sinceritatea că punerea în aplicare a acestor măsuri nu se va face uşor”, a declarat el.
Şeful chinez de guvern a asigurat că este de părere că zona euro va supravieţui crizei, dar a constatat că situaţia economică mondială rămâne dificilă. El a mai spus că speră ca zona euro să ajungă la un “echilibru” între austeritatea bugetară şi susţinerea creşterii.
La rândul său, Angela Merkel a evocat “voinţa politică absolută” a zonei euro de a stabiliza moneda unică. “Criza nu s-a încheiat încă, dar dacă studiem cu atenţie situaţia, vedem că au avut loc schimbări enorme. Numeroase ţări au făcut reforme şi sunt pe cale să le pună în practică”, a subliniat ea.
Criza datoriei a avut impact şi asupra exporturilor chineze şi asupra situaţiei economice a Republicii Populare, care traversează cea mai delicată perioadă a sa din ultimii trei ani. Guvernatorul Băncii Centrale Chineze, Zhou Xiaochuan, a declarat în luna februarie că ţara sa va continua să cumpere obligaţiuni de stat din zona euro. Dar mai multe instituţii ale ţării, printre care şi Fondul suveran, au considerat că o astfel de investiţie ar putea fi riscantă.
 Sursa : capital.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu