joi, 13 septembrie 2012

Al-Qaeda avertizează musulmanii despre Holocaust


Адам Гадан Айман аз-Завахири Аль-Каида
© Colaj: Vocea Rusiei

Al-Qaeda a acuzat SUA că duc un război împotriva islamului. „Fiţi pregătiţi pentru Holocaust”, a avertizat pe musulmanii americani, reprezentantul Al-Qaeda în SUA, Adam Gadahn. Anul trecut, el figura pe lista celor 10 mai căutaţi terorişti din lume.

Interviul acordat împreună cu liderul Al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri, a fost postat pe internet în ajunul aniversării atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 din SUA. Între altele, Gadahn a declarat că „opoziţia Americii faţă de islam ca sistem politic este evidentă”. „Astăzi musulmanii sunt ucişi în Yemen, iar mâine vor fi ucişi la New York şi Los Angeles. Fiţi pregătiţi pentru Holocaust”. Pe fondul unui val al islamismului în lume, Al-Qaeda încearcă să devină un apărător al islamului şi vorbeşte în numele musulmanilor din întreaga lume.
Anterior, fratele liderului Al-Qaeda, Mohammed al-Zawahiri, în interviul acordat postului de televiziune CNN a propus ţărilor occidentale, între altele SUA să încheie un armistiţiu cu islamiştii în următoarele condiţii: SUA şi Occidentul încetează să se amestece în treburile statelor islamice, iar în schimb grupările islamiste sunt dispuse, textual, „să înceteze atacurile împotriva intereselor lor”.
Aici se întrevede intenţia Al-Qaeda de a anunţa cu glas tare despre sine. Se înţelege că Occidentul nu va accepta nici un fel de armistiţiu. Mai degrabă, din contra, armistiţiul a fost propus în speranţa că el va fi respins. Ceea ce va fi o justificare pentru noi atacuri teroriste. Avertizarea musulmanilor americani despre Holocaust poate fi examinată ca o tentativă de a-i implica în opoziţia cu autorităţile SUA.
Obama a încercat să răspundă la acuzaţiile la adresa sa. Chipurile, SUA luptă nu împotriva islamului, ci împotriva Al-Qaeda şi a structurilor ei. Însă politica SUA este destul de contradictorie, consideră Boris Dolgov, expert al Institutului de orientalistică.
„Pe de o parte, SUA continuă să lupte în Yemen şi Afganistan împotriva Al-Qaeda. Pe de altă parte, SUA îi susţine pe combatanţii Al-Qaeda în Libia şi Siria. SUA folosesc standarde duble faţă de Al-Qaeda. Dacă le este avantajos ele susţin Al-Qaeda, dacă nu, ele luptă împotriva ei”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu