duminică, 19 august 2012

Cutremur MARE în Indonezia


Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 a afectat sâmbătă insula Sulawesi din Indonezia, a anunţat institutul american de geofizică USGS, citat de AFP.

Cutremur MARE în Indonezia
Cutremur MARE în Indonezia
Seismul s-a produs la 56 de kilometri sud-est de oraşul Palu, la ora 17.40 (12.40 ora României), la o adâncime de 20 de kilometri. Autorităţile nu au semnalat pentru moment victime sau pagube materiale.
Indonezia este situată pe Cercul de Foc al Pacificului, unde joncţiunea mai multor plăci continentale generează o activitate vulcanică şi seismică puternică.

Locuitorii din cartierele Parigi Moutong şi Sigi, situate în apropiere de epicentru, au descris mişcări seismice violente care au durat aproximativ 15 secunde şi panica locuitorilor care au ieşit din case.Herlina, recepţioneră la hotelul Tunas Harapan din oraşul Parigi, a povestit pentru AFP cum clienţii hotelului au ieşit în grabă pe stradă în momentul seismului. "Tuturor le-a fost teamă (...) dar acum totul este bine. Hotelul nu a fost avariat şi nu am constatat nicio pagubă pe stradă", a declarat ea.

Cutremurul a fost resimţit în Palu, capitala provinciei, potrivit unui jurnalist al AFP aflat la faţa locului.
"Trimitem o echipă în interiorul clădirilor pentru a vedea dacă sunt pagube sau victime", a declarat Ramli Borman, directorul Agenţiei de ajutor în caz de catastrofe la Parigi Moutong.

Sursa:  REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu