duminică, 5 august 2012

Antonescu, atac dur la SIE


Preşedintele interiamar Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, referindu-se la Serviciul de Informaţii Externe (SIE), că trebuie să înţelegem mecanismul prin care imaginea României a fost distrusă în doar două săptămâni într-o acţiune organizată, coordonată şi finanţată



Crin Antonescu şi Traian Băsescu
Crin Antonescu şi Traian Băsescu / FOTO: Mediafax
"Pe mine mă interesează ca aceste instituţii să lucreze la Cotroceni nu ca să lucreze pentru mine, să-mi spună mie cu cine se întâlneşte domnul Băsescu. Să vedem ce se poate face pentru relaţiile şi imaginea afectate ale acestei ţări, pentru că ele au un rol sau îl pot avea. Să vedem ce se întâmplă - că mă întrebaţi de un anumit serviciu (SIE, n.r.) - trebuie să înţelegem totuşi mecanismul prin care imaginea unei ţări a fost distrusă în două săptămâni într-o acţiune evident organizată, coordonată, finanţată. Trebuie să vedem totuşi cine a făcut asta, pentru că este ceva ce afectează ţara, toată ţara", a spus Antonescu, la un post de televiziune.


Întrebat de unul dintre invitaţii emisiunii dacă afirmaţia sa poate echivala cu aceea că imaginea ţării a fost distrusă în două săptămâni într-o acţiune organizată şi finanţată, Antonescu a spus răspuns: "Aşa pare. O spun pentru că văd". "Cum se întâmplă? De ce există această vulnerabilitate din partea acestei ţări din UE, o ţară în legătură cu regimul politic al căreia nu existau dubii? Cum se poate ca imaginea unei ţări să fie atât de vulnerabilă încât în două săptămâni, pe toate continentele, pe toate marile jurnale ale lumii, aproape toate marile jurnale care se ocupă de politică,şi în multe cancelarii, să izbucnească aşa ceva?", s-a întrebat Antonescu.



Preşedintele interimar a mai fost întrebat dacă poate cere serviciilor secrete să-i spună dacă i-au transmis rapoarte şi lui Traian Băsescu. "E o întrebare retorică. Sper din tot sufletul - nu am nicio informaţie că i-au trimis, ar fi fost ceva total în afara legii. Cred că, oricum, nu mi-ar spune că au făcut asta", a precizat Antonescu la A 3. El a mai spus, răspunzând unei întrebări, că biroul lui Traian Băsescu de la Cotroceni a rămas sigilat şi după decizia CCR de a amâna un verdict referitor la referendum.

Fota, de o "obraznicie" fără seamăn
Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, că i s-ar fi părut elementar ca toţi consilierii lui Traian Băsescu să demisioneze, el acuzându-l pe Iulian Fota de „obrăznicie ieşită din comun” pentru că i-a pus în discuţie decizia de a-i elibera din funcţie.
"Discret am fost că nici măcar nu am clintit un consilier prezidenţial de acolo. În momentul însă în care avem de-a face, acum, cu o lună şi jumătate, cu un nou interimat, în care totuşi în ţara asta instituţia prezidenţială trebuie să funcţioneze, mi s-a părut elementar să eliberez consilierii domnului Băsescu - între noi fie vorba mi s-ar fi părut elementar să demisioneze dânşii, pentru că, dacă Traian Băsescu se întoarce, evident că şi-i poate aduce înapoi", a spus Antonescu, la A3.
El a spus că Iulian Fota a dat dovadă de o "obrăznicie ieşită din comun" punând în discuţie decizia sa de a-i elibara din funcţie pe consilierii prezidenţiali care nu au demisioant.
"Fota e de o obrăznicie ieşită din comun şi care pune în discuţie această decizie. Sunt consilierii prezidenţiali ai lui Traian Băsescu, Au stat în curtea la dânsul, pot sta în continuare. Eu am ceva de făcut, lucrurile uzuale, la care mă ajut de consilieri, cel puţin o lună şi jumătate", a mai spus Antonescu.
Iulian Fota a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că preşedintele interimar Crin Antonescu a făcut un gest "neelegant", "de forţă" prin demiterea consilierilor prezidenţiali ai preşedintelui suspendat Traian Băsescu, dorind să arate că "el e şeful".
"Este un element de forţă. Întotdeauna a fost obsedat că nu e singurul preşedinte. Nu are eleganţa de a aştepta finalizarea procesului şi a vrut să arate că el e şeful", a comentat Iulian Fota gestului lui Antonescu de a demite consilierii prezidenţiali ai lui Băsescu.


Sursa:  REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu