miercuri, 8 august 2012

12 sfaturi pentru un prânz sănătos


alimentaţie sănătoasă te poate scăpa de multe bătăi de cap. Dacă te simţi anxios, nervos, panicat sau letargic după amiaza, cauza este mai degrabă lipsa unei alimentaţii sănătoase decât sarcinile de la job. În cazul în care nu alegi o alimentaţie sănătoasă pentru prânz atunci te vei simţi mai rău decât niciodată. Iată câteva sfaturi pentru a alimentaţie sănătoasă:

1: Nu te grăbi când iei prânzul

Cu cât mănânci mai repede, cu atât vei înghiţi mai mult aer, ceea ce poate duce la umflarea abdomenului şi la dureri abdominale. În general, oamenii înghit mai mult aer atunci când sunt stresaţi. În plus, fumatul, guma de mestecat şi ţinerea în gură a unor bomboane au exact acelaşi efect.


2: Încearcă să stai liniştit în timpul şi după masa de prânz

O mare parte din cantitatea de sânge aflată în corp, aproximativ 40%, este folosită de sistemul digestiv după masă. Astfel, hrana este absorbită şi distribuită în tot corpul. Tocmai de aceea, după ce ai mâncat, n-ar trebui nici să mergi la cumpărături sau să faci sport pentru că astfel sângele, care ar trebui să fie folosit de către sistemul digestiv va merge către muşchi pentru a-i ajuta pe aceştia să-şi facă treaba.

 3: Mestecă fiecare dumicat de cel puţin 15 ori
Saliva conţine enzime importante care ajută la descompunerea amidonului. Şi cu cât mesteci mai mult, cu atât mai uşor va fi mâncarea digerată şi, în acelaşi timp, aşa se reduc riscurile de a suferi o indigestie – blestemul clasic al executivilor stresaţi.

 4: Importanţa alimentelor
Deşi stresul este adesea asociat cu ulcerul duodenal, ceea ce mănânci poate fi cel mai important factor. Evită alimentele foarte picante sau mâncarea acidă şi scade şi cantitatea de alcool pe care o consumi de obicei.

 5: Paste cu sos pesto – busuioc, usturoi şi seminţe de pin
Busuiocul te poate elibera de supărare, tensiune şi ajută la întărirea sistemului nervos, iar salvia poate combate oboseala post-virală şi extenuarea nervoasă.

 6: Cartofi înăbuşiţi cu ghimbir
Cartofii înăbuşiţi şi ghimbirul sunt excelente pentru creier. Ghimbirul te scapă de durerile de cap şi îmbunătăţeşte memoria.

7: Fără fast food
Nu ar trebui să plăteşti pentru a mânca fast-food precum chipsuri sau burgeri. Mâncărurile grase sunt mai greu de digerat şi din această cauză te simţi letargic iar produtivitatea ta este redusă.

 8: Evită băuturile energizante
Băuturile energizante nu doar că te fac să te simţi mai rău din cauza stimulentului conţinut, cafeina, care îţi accentuează stările negative precum anxietatea şi panica, însă dacă eşti stresat, acestea te vor face să te simţi balonat şi vei avea o starea generală proastă.

 9: Atenţie la băuturile fierbinţi
Dacă îţi place să bei cafeaua sau ceaiul fierbinţi, află că acestea pot să-ţi afecteze gâtul şi esofagul. Ceea ce duce la problemele cronice e genul arsurilor sau refluxului gastro-esofagian.

10: Stai departe de ciocolată, dulciuri, prăjituri
Aceste produse îţi oferă un plus de energie pe termen scurt, printr-un nivel crescut al zahărului în sânge, însă la fel de repede energia dispare şi te vei simţi sleit de puteri. O alegere mai inspirată este orezul brun, ovăz sau paste care eliberează zahăr în sistemul circulator mai încet, în cantităţi reduse şi în mod constant.

11: Fructe şi legume
Fructele şi legumele generează o energie care durează mai mult şi, în plus, ajută la prevenirea constipaţiei – o problemă des întâlnită la persoanele stresate. Fibrele ajută la scăderea colesterolului prevenind reabsorţia acestuia în sânge.

12: 8 pahare de apă pe zi
Deshidratarea cauzează dureri de cap, scade performanţa şi produce pierderi ale memoriei. Aşa că nu uita să bei suficiente lichide.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu