luni, 9 iulie 2012

Trei milioane de euro pentru casele preşedintelui Băsescu


Preşedintele Traian Băsescu anunţa în anul 2009 tăierea pensiilor, a salariilor şi a contribuţiior sociale. Se invoca lipsa de bani. Din informaţiile obţinute de la RA-PPS în aceea perioadă se investea masiv în cele două vile de protocol ale preşedintelui. Amenajările reşedinţei prezidenţiale de la Vila Lac 3 au costat statul român aproximativ 2 milioane de euro. Preşedintelele se pare însă că îşi pregăteşte o vilă, aflată în vecinătate, pentru a o ocupa după ce îşi termină mandatul.
Vila Dante, aflată la doar 200 de metri de Vila Lac 3, a intat într-un proces de recodiţionare totală.
Preşedintele folosea la început doar piscina acestei vile, dar între timp planurile se pare că s-au schimbat. RAPPS a investit deja un milion de euro în vila Dante, despre care muncitorii care lucrează acolo susţin că este pregătită pentru Băsescu. La vila Dante numai o parte a mobilierului a costat 100.000 de euro, bani alocaţi de RAPPS, inclusiv după 2009, când au început măsurile de austeritate.
Vila Lac 3, locul preferat de întâlnire al preşedintelui cu pedeliştii, a costat peste două milioane de euro numai în lucrări de renovare şi finisaj.  În anul 2005 s-au făcut modernizări de 955.848 de lei, iar între anii 2006-2008 s-au cheltuit alţi 33.984 de lei. În anul 2005, vila familiei Băsescu a fost dotată cu mobilier şi sisteme de supraveghere. Reamenajările au depăşit 3.000.000 de lei.
Din 2005 şi până în acest an, reparaţiile Vilei Lac 3 au mai scos din bugetul statului 813.802 lei.
Vila familiei Băsescu, construită pe o suprafaţă de 1.045 de metri pătraţi, are un garaj construit pe o suprafaţă de 107 metri pătraţi, un teren de tenis ce măsoară peste 680 de metri pătraţi, un ponton de peste 128 de metri pătraţi, dar şi un patinoar construit pe o suprafaţă de peste 300 de metri pătraţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu