duminică, 15 iulie 2012

Trecutul nu poate supravieţui dacă sunteţi în prezent


Dacă aveţi nevoie să aflaţi lucruri despre trecutul inconştient care trăieşte încă în voi, acestea vor fi aduse la lumină de către provocările (obstacolele) pe care le întâlniţi în prezent. Dacă săpaţi în trecut, acesta va deveni o prăpastie fără fund: întotdeauna va mai exista ceva de descoperit. Poate credeţi că aveţi nevoie de mai mult timp pentru a înţelege trecutul sau pentru a vă elibera de el, cu alte cuvinte că, viitotul vă va elibera până la urmă de trecut. Aceasta este o iluzie. Numai prezentul vă poate elibera de trecut. Mai mult timp nu vă poate elibera de trecut.
Accedeţi la trăirea clipei Acum. Puterea clipei Acum este puterea propriei voastre prezenţe, conştiinţa voastră eliberată de formele gândirii (minţii vechi). Aşa că abordaţi trecutul la nivelul prezentului. Cu cât acordaţi mai multă atenţie trecutului, cu atât îl alimentaţi mai mult cu energie şi este cu atât mai probabil că vă veţi identifica cu el.
Nu mă înţelegeţi greşit: atenţia este esenţială, dar nu faţă de trecut ca trecut. Acordaţi atenţie prezentului; acordaţi atenţie comportamentului, reacţiilor voastre, dispoziţiilor, gândurilor, emoţiilor, fricilor şi dorinţelor aşa cum apar ele în prezent. Acestea sunt trecutul din voi. Dacă puteţi fi suficient de prezent pentru a observa toate aceste lucruri, nu în mod critic sau analtic, ci fără a judeca, atunci înfruntaţi trecutul şi îl dizolvaţi prin puterea prezenţei voastre. Nu vă puteţi regăsi întorcându-vă în trecut. Vă regăsiţi numai revenind în prezent. Mesaje de Suflet
(Eckhart Tolle – Puterea prezentului Ghid Practic)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu