miercuri, 25 iulie 2012

STENOGRAME PNL: Cum au pregătit liberalii demiterea lui Băsescu


PNL a gândit o campanie agresivă, în care au fost implicaţi miniştrii cabinetului Ponta, dar şi jurnalişti de la unele trusturi de presă. O arată stenogramele unor şedinţe de partid, date publicităţii de hotnews.ro.

PNL a gândit o campanie agresivă
PNL a gândit o campanie agresivă

Stenogramele sunt din timpul şedinţelor PNL, care au avut loc în perioada 10-19 iulie. 

Într-una din aceste întâlniri, şeful de campanie al PNL, deputatul Relu Fenechiu, spune că interesul trebuie focusat "pe demitere, fără polemici". În acest sens, propune o întâlnire cu ceea ce el numeşte "presa noastră", pentru stabilirea unui "target". 

"Nu vor face emisiuni la comandă. Trebuie să le dăm teme de atac pe golăniile din ministere", explică Fenechiu. În completare, secretarul general al PNL, Dan Mihalache, propune ca liberalii să iasă cu "trei mesaje pe zi: două de atac şi unul pozitiv pentru a constitui antiteza".

Strategia PNL a inclus şi o parte dintre miniştrii cabinetului Ponta. De exemplu, Relu Fenechiu vorbeşte despre implicarea ministrului Transporturilor, Ovidiu Silaghi, care trebuia să pună la dispoziţie panouri electorale la intrările şi ieşirile de pe drumurile naţionale şi judeţene. Tot în stenograme, este menţionat şi numele lui Stelian Fedorca, secretar de stat în Ministerul Învăţământului, care urma să aibă mai multe întâlniri cu părinţii, din diverse localităţi, pentru a le explica programul USL cu privire la educaţie.

De asemenea, într-o stenogramă, care datează din 14 iulie, apare analistul Bogdan Teodorescu, şeful echipei de strategii politice a USL, care precizează că "mai este nevoie de 1,7 milioane de voturi", în conditiile în care "în cel mai rău caz raportul este de 60:40". În acelaşi timp, Stejărel Olaru precizează că, dacă se măreşte numărul secţiilor de vot, este posibil să apară un plus de 100.000 de voturi.

Nici fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu nu a fost uitat de strategii PNL. "Mihai Răzvan Ungureanu trebuie dat în judecată, trebuie atins, e la 35% încredere". 

Toate mesajele şi strategiile puse la cale de PNL ar fi trebuit transmise publicului în primul rând de trustul INTACT. "Antena 3 trebuie să fie acolo zilnic, să transmită mesajele noastre să fie de atac, nu de apărare". Precizările aparţin deputatului liberal Dan Motreanu. Relu Fenechiu este și mai tranșant într-o notă: "PC să dea pe cineva de la Jurnalul național și Antena 3 care să stea la Băsescu". Tot el completază: "Trebuie să facem, prin rotație cu PSD, în fiecare zi câte o temă pentru o pagină din Jurnalul Național".

Sursa:  REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu