duminică, 29 iulie 2012

Seriozitate ....imorala


Postat Maria
„Iubirea trebuie să existe mai mult în spirit decât în corp; trebuie să devină puţin mai nepământească. Iubirea ruganecesar ca ea să înceapă să facă parte din această glumă universală. Satdharma, eşti prea serios – înlătură-ţi această seriozitate. Seriozitatea este nereligioasă, imorală! Râsul este adevărata rugăciune! Transformă-ţi viaţa într-un râs permanent – şi acum pentru prima dată este posibil aşa ceva. În trecut nu era posibil, de­oa­rece nu exista nici un fel de tehnologie; a trebuit să aşteptăm apariţia acesteia. Ea a apărut, însă mintea omului nu este încă pregătită să devină ştiinţifică – ea continuă să fie superstiţioasă”, a spus Osho în cartea sa, „Philosophia Ultima” (Ed. Ram).Seriozitatea este nereligioasă, imorală, spunea Osho. Seriozitatea n-are a face cu rugăciunea, căci rugăciunea este bucurie, este râs, este vitalitate şi frumuseţe. De aceea, iubirea nu-i serioasă, nu poate fi serioasă, căci, dacă ar fi serioasă, n-ar mai fi iubire. Jocul vieţii şi al bucuriei de a o trăi se poate spulbera împrejurul seriozităţii, şi asta pentru că seriozitatea te poate împinge complet în Egoul tău. „Din seriozitate începe gelozia, din seriozitate a apărut cicăleala femeilor; din serio­zi­tate, bărbaţii au început să le ur­mă­rească permanent pe femei – Ce face? Vorbeşte cu cineva? Se uită la ci­neva? Oare de ce a râs la vecin? Oare ce face întreaga zi la serviciu? Această seriozitate a distrus toată bu­cu­ria şi fericirea; nu a reînnoit nici o energie, ci pur şi simplu a distrus-o”, spunea Osho. Iată de ce seriozitatea ex­cesivă ar putea fi periculoasă, şi nu doar în relaţiile cu sexul opus, nu doar printre bărbaţi şi femei seriozitatea se strecoară ca un virus agresiv, tulburător, ucigător al vitalităţii şi al bucuriei. Seriozitatea descope­ră Egoul în întregime şi-l energizează, iar asta-i energia bună pentru hrana Egoului; nu-i iubire, cât posesivitate şi pretenţie, dorinţă şi frustrare, frică şi gelozie... Seriozitatea Egoului nu are nici calităţi umane, ci-i mai degrabă o bună ocazie de a-ţi scoate de sub oborocul inconştient defectele, cutumele, frustrările şi fricile. De aceea a spus Osho că „râsul este rugăciune”; bucuria, vitalitatea, iubirea şi libertatea sunt faţete ale frumuseţii şi ale rugăciunii sincere. Când trăim bucuria, nu putem cere nimic în rugăciune, căci ce nevoie mai ai dacă eşti fericit? Dacă te simţi fericit, dacă râzi, rugăciunea ta este „mulţumesc, Doamne, pentru asta”. Nu-i o cerere aici, nu-i o cerşetorie, ci o stare de mulţumire, căci atunci când râzi este semn că deja ai pri­mit tot ce ai fi cerut. Experienţa umană cunoaşte şi râsul trist, şi lacrimile de fericire, şi multe alte feţe pe care şi le ia sufletul când se apropie de iubire, dar esenţa tuturor experienţelor, oricum s-ar manifesta ele în exterior, este absenţa serio­zi­tăţii sau, mai bine spus, a negativi­tăţii. Să nu înţelelegm acum că omul trebuie să fie clown; unul care râde continuu, se îmbracă în alb la înmormântare şi în negru la nuntă, are liber la dezmăţ şi nu mai respectă nimic şi pe nimeni. Dimpotrivă, când trăim starea de iubire, am putea fi mai liberi, mai spontani, mai puţin serioşi, mai toleranţi şi mai încrezători în viaţa însăşi. Gelozia şi frica de a pierde omul iubit se topesc pentru a-i face loc iubirii, acea stare de rugăciune în care suntem mulţumiţi pentru tot ce avem, fără frica de a pierde. Frica de a pierde omul iubit este doar un indiciu al seriozităţii, al căderii în capcana Egoului, un semnal al abaterii sufletului şi al minţii de la rugăciune. Seriozitatea are – în citatul preluat din Osho – semnificaţia negativităţii profunde a Egoului, care, odată instalat, odată energizat şi hrănit – devine o piedică majoră în calea iubirii. Iubirea trebuie să devină puţin mai nepământească. Iubirea trebuie să se umple de sevă, de bucurie, de răbdare, să râdă şi să se bucure. Fără bucurie, iubirea-i serioasă, prea serioasă, prea pământească, prea condiţionată şi creatoare de suferinţă. Iubirea pământească naşte sufe­rinţele îndrăgostiţilor, care sfârşesc prin a trăi separat şi a crede că iubirea nu există. De fapt, noi o facem prea serioasă, prea umană, prea... domestică, prea zdrobitoare, iar ea-i doar bucurie şi nimic... altceva!" 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu