duminică, 22 iulie 2012

REVIN camerele fixe cu RADAR. Poliţia Rutieră face razii. HARTA RADARELOR FIXE


Camerele fixe, dotate cu radar, vor supraveghea din nou traficul rutier de pe şosele, a anunţat şeful Direcţiei Rutiere din Poliţia Română. Această măsură este cerută de Uniunea Europeană şi ar putea intra în vigoare din toamnă

Harta radarelor fixe, înainte de a fi eliminate
Harta radarelor fixe, înainte de a fi eliminate
În acest moment, camerele fixe funcţionale de pe şoselele din România, cu excepţia DN 1, pe sectorul Bucureşti-Braşov, detectează alte nereguli de circulaţie, precum neacordarea de prioritate sau trecerea pe culoarea roşie a semaforului. O altă măsură va fi introducerea permisului de conducere pentru mopede.
Zeci de amenzi la sfârşitul săptămânii
Zece sancţiuni contravenţionale în cuantum de 1.540 lei au fost aplicate în urma verificărilor făcute de Direcţia Rutieră şi Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, la sfârşitul lunii iunie, abaterile comise în trafic fiind înregistrate audio-video.
Verificările s-au desfăşurat în trafic interjudeţean, pe DN2, DN3 şi DN5 şi au fost iniţiate ca urmare a sesizărilor cetăţenilor privind gradul de siguranţă rutieră oferit de autovehiculele destinate transportului public de persoane, datorat nerespectării normelor rutiere de către conducătorii acestor vehicule, transportului de persoane peste capacitatea prevăzută în certificatul de înmatriculare, precum şi nerespectării locurilor special destinate îmbarcării/debarcării pasagerilor, informează IGPR, citat de Newsin.
Echipele comune de control au acţionat pe traseele stabilite, prin supravegherea modului de deplasare şi a activităţii desfăşurate de către conducătorul auto, din interiorul autovehiculului, concomitent cu înregistrarea audio-video a abaterilor comise în trafic.
În cadrul activităţilor derulate au fost depistaţi patru conducători auto care vorbeau la telefonul mobil în timpul conducerii autovehiculului, trei conducători auto care nu au utilizat centura de siguranţă, două cazuri în care au transportat mai mulţi pasageri decât numărul de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare şi un caz în care lipsea plăcuţa care să indice tipul de traseu efectuat şi numele operatorului de transport.


Sursa:  REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu