marți, 17 iulie 2012

Problema intervenţiei extraterestre în contextul actual al omenirii (VII)


Cei a căror percepţie asupra vieţii este preponderent materialistă nu înţeleg transformările acestor vremuri, ei nu realizează pasul extrem de important pe care îl face omenirea în prezent. Aceasta se datorează în special viziunii lor limitate, prin care complexul alcătuit din trup şi minte este asociat exclusiv cu funcţionarea biologică, când în realitate această funcţionare este în primul rând de natură subtilă, energetică şi, prin urmare, ea implicăschimb de informaţie între planurile subtile superioare şi planul fizic.
Cea mai mare parte dintre oamenii de ştiinţă (mai ales biologii şi medicii) încă mai au o abordare relativ arhaică despre procesele mentale şi neurologice, afirmând că gândurile reprezintă un rezultat direct al activităţii biochimice a creierului. În realitate, nu putem vorbi despre procesele mentale şi emoţionale ale fiinţei umane fără să implicăm şi alte structuri de natură subtilă ale ei, cum ar fi corpul eteric, corpul astral sau corpul mental. Frecvenţele înalte de vibraţie ale energiei şi „materiei” ce corespund acestor corpuri sunt corelate cu anumite procese de natură cuantică şi cu energiile cosmice din zona galactică prin care trece acum planeta noastră.

Transformările actuale au o natură preponderent energetică, în sensul că Pământul şi toţi locuitorii lui trec printr-o zonă a galaxiei în care energia vibrează la o frecvenţă mult mai înaltă decât cea cu care am fost obişnuiţi până acum. Am putea spune că suntem îmbăiaţi în totalitate de această energie foarte elevată, a cărei intensitate va creşte din ce în ce mai mult în lunile şi anii care vor urma, atingând un maxim între 2015 şi 2035. Mai ales structurile subtile (cum ar fi mintea, de exemplu) resimt această modificare a frecvenţei de vibraţie, care implică transformarea modului de gândire, reorientarea ţelurilor în viaţă, a aspiraţiilor, a conduitei. Nu toţi oamenii vor beneficia însă de aceste transformări interioare minunate; pentru aceasta este necesar să fie îndeplinite anumite condiţii de rezonanţă, care să le permită acordarea la noile vibraţii energetice şi la „înţelegerea” acestor vremuri, a sensului evenimentelor care se petrec. Cei mai mulţi vor prefera să nege realitatea situaţiei, precum şi multe dintre variantele care le sunt oferite, fie din frică, fie din prostie. Aceasta este o indicaţie destul de clară a faptului că atât sistemul lor biologic, cât şi structura lor mentală nu sunt aliniate aşa cum trebuie la frecvenţele înalte de vibraţie ale energiilor cosmice, care cuprind tot mai mult Pământul.
Prezenţa acestor energii cosmice foarte elevate nu este aleatorie. Aproape că nu există mitologie sau religie din arhiva culturală a umanităţii care să nu prezinte - într-o formă mai mult sau mai puţin codată - informaţia care sugerează existenţa unui ciclu major de 25.920 de ani, ce determină progresul şi evoluţia vieţii pe Pământ şi chiar a planetei însăşi, ca spirit în manifestare (numit Gaia). Această cunoaştere a devenit unul dintre cele mai importante secrete ale şcolilor de mistere din Antichitate, deoarece se ştia că, atunci când ciclurile se împlinesc, şansa pentru ascensiunea spirituală este foarte mare. Dovezile ştiinţifice care atestă faptul că în prezent omenirea se află în faţa unui veritabil „prag cuantic” sunt numeroase (peste 1000) şi ele sunt prezentate ca referinţe academice în lucrarea valoroasă a lui
David Wilcock
David Wilcock, intitulată Investigaţiile Câmpului Sursă(The Source Field Investigations), care a fost publicată anul trecut. Autorul a făcut o sinteză foarte competentă a conţinutului ei, care poate fi urmărită aici: 
Printre altele, el arată că nivelul de inteligenţă al fiinţei umane (aşa-numitul coeficient de inteligenţă IQ) a crescut în medie cu 3 puncte la fiecare zece ani, în ultima sută de ani. Oamenii de ştiinţă au vrut să explice această uimitoare amplificare a inteligenţei prin evoluţia nivelului de trai şi a cuceririlor ştiinţifice, însă ipoteza lor nu este valabilă, deoarece acelaşi rezultat s-a înregistrat şi la populaţiile care sunt analfabete şi care  nu se bucură de condiţii avansate de trai.
Pe de altă parte, s-a constatat că în ultimii 5000 de ani ADN-ul uman a evoluat de 100 de ori mai repede decât în perioada de dinainte, în conformitate cu studiile efectuate de antropologul John Hawks (http://johnhawks.net/weblog). 
John Hawks
 În prezent, se poate spune că molecula de ADN uman s-a modificat cu 7% faţă de ADN-ul oamenilor care trăiau acum 3000 de ani pe Pământ.
 Un alt aspect notabil este că oamenii de Neandertal au dispărut brusc acum 25-30 000 ani (un ciclu precesional) de pe suprafaţa planetei şi odată cu ei au dispărut de asemenea şi multe specii de animale gigant, care ameninţau viaţa fiinţelor umane din acea perioadă istorică. Mai mult decât atât, s-a descoperit faptul că în urmă cu 50 000 de ani, oamenii din toate regiunile globului par să fi trăit un gen de „salt cuantic” în ceea ce priveşte nivelul lor de inteligenţă şi de sofisticare a traiului, ceea ce i-a uluit pe cercetătorii care au studiat dovezile arheologice din acea perioadă, în special pe antropologul John Fleagle (http://www.anat.stonybrook.edu/people/facultypage/fleagle). 
John Fleagle
Înainte de acea perioadă, ni se spune că uneltele erau folosite doar în scop de supravieţuire, însă imediat după aceea s-a observat că spiritualitatea, arta şi creativitatea au înflorit spontan pe întreaga suprafaţă a Pământului. Aceasta nu este deloc o „teorie a conspiraţiei”, ci reprezintă un fapt extrem de bine documentat şi atestat ştiinţific, ce nu poate fi negat de nimeni. Ceva pare să se    fi petrecut pe Pământ în urmă cu aproximativ 50 000 de ani (adică două cicluri de 25 920 de ani), care a condus la un salt remarcabil în ceea ce priveşte coeficientul de inteligenţă al oamenilor şi nivelul lor de conştiinţă spirituală. În prezent, studiile şi observaţiile arată că omenirea se confruntă de asemenea cu o rată extrem de rapidă de evoluţie a ADN-ului şi a coeficientului IQ de inteligenţă.
Dovezile sunt însă cu mult mai ample decât ceea ce s-a petrect în ultimii 50 000 de ani pe planeta noastră. Experimentele ştiinţifice au demonstrat deja că o specie poate fi transformată genetic în altă specie, acţionând strict doar din punct de vedere energetic asupra moleculei de ADN. În această direcţie, lucrările şi studiile efectuate de Pier Luigi Ighina, dr. Dzang Kangeng şi dr. Peter Gariaev sunt edificatoare. Aceste evidenţe ştiinţifice demontează complet teoria darwinistă a evoluţiei; de altfel, Coreea de Sud a luat deja decizia de a elimina din manualele şcolare şi din informarea publică teoria evoluţionistă a lui Darwin, care reprezintă o mare eroare ştiinţifică, acceptată din neferice timp de aproape 150 de ani.
În plus, analiza fosilelor de animale încă din perioada Cambrianului, de acum 542 de milioane de ani – adică atunci când s-a înregistrat o „explozie” a vieţii şi a evoluţiei ei pe Pământ – demonstrează existenţa a două cicluri spontane de evoluţie care par să se fi repetat cu exactitate. Astfel, cele mai multe dintre vieţuitoarele de pe Pământ au rămas neschimbate timp de milioane de ani, pentru ca mai apoi, deodată, să intervină o transformare de proporţii în urma căreia a apărut un număr imens de specii noi. S-a constatat că aceste cicluri se succedau la intervale egale de timp şi, în general vorbind, durau zeci de milioane de ani. Întrucât ele nu se datorează în mod evident influenţei unei stele ori a unui corp cosmic, ştiinţa a trebuit să admită că acestea sunt cicluri de natură galactică. Datorită perioadelor de timp enorme pe care le implică, ciclurile galactice se numesc majore; ciclul de 25 920 de ani este însă cu mult mai scurt, astfel încât el intră în categoria ciclurilor minore.

În prezent, omenirea se confruntă cu încheierea unui ciclu minor (numit şi ciclu precesional sau an platonician), eveniment marcat de solstiţiul de iarnă a acestui an (21 decembrie 2012). Istoria a demonstrat că uneori evenimentele ce acompaniază împlinirea acestor cicluri pot fi teribile, dar alteori ele par să treacă „în linişte”. Problema este că în mod excepţional, de această dată perioada încheierii ciclului precesional de 25 920 de ani coincide cu perioada de încheiere a unui ciclu major, care este un ciclu galactic cu durata de 108 milioane de ani.
Înţelegerea mecanismului cosmic de realizare a acestor cicluri este destul de simplă. Ciclul precesional de 25 920 de ani semnifică de fapt momentul în care polii planetei noastre sunt aliniaţi perfect cu direcţia pe care se află anumite corpuri cosmice gigantice (stele) situate aproape de centrul galaxiei noastre (Calea Lactee). Cu alte cuvinte, axa de înclinare a Pământului (axa polilor săi) este îndreptată exact către stelele de lângă centrul galaxiei noastre. Această aliniere perfectă face ca fluxurile de energie cosmică elevată care sunt emise de aceste corpuri cereşti să interacţioneze într-o manieră specială cu Pământul, producând transformări majore în structura viului, atât din punct de vedere fizic, cât şi subtil.
Pe de altă parte, Pământul cu întregul sistem solar se roteşte în jurul centrului galaxiei; o revoluţie completă durează 216 milioane de ani şi se numeşte ciclu galactic. Totuşi, la fiecare jumătate de ciclu galactic, adică o dată la 108  milioane de ani are loc aşa-numitulsalt galactic, care semnifică trecerea sistemului solar şi a planetei noastre printr-o zonă a galaxiei care este „activată” de emisiile energetice diametral opuse ce provin din marele „soare central” al galaxiei (care de fapt este o gaură neagră (black hole) gigantică).
Suprapunerea acestor două cicluri cosmice (a unui ciclu major de 108 milioane ani şi a unui ciclu minor de 25 920 ani) este un eveniment extrem de rar care se petrece în univers şi tocmai de aceea el nu poate fi ignorat. Natura energiilor emise şi a transformărilor care au loc, forţele care sunt implicate şi evenimentele care se prefigurează fac din acest colţ al cosmosului un punct de maxim interes în această perioadă. Am arătat în episodul precedent că NASA a furnizat numeroase dovezi şi informaţii cu privire la modificarea condiţiilor climatice, a temperaturii şi a câmpului magnetic pentru fiecare dintre planetele sistemului nostru solar, însă din nefericire oamenii de ştiinţă refuză cu obstinaţie să „asambleze” la un loc toate piesele jocului cosmic, afirmând că aceste manifestări sunt de fapt nişte simple „anomalii sezoniere” ale planetelor sau ale Soarelui nostru.

Negura cu care ne acoperă ştiinţa contemporană poate fi împrăştiată de operaţiuneaDezvăluirea (Disclosure), care va avea un impact enorm asupra evenimentelor viitoare şi implicit asupra evoluţiei omenirii. În primul rând ea ne va arăta că noi nu am fost niciodată singuri în Univers şi nici măcar pe planeta noastră, deoarece aici au trăit şi trăiesc de asemenea alte rase de fiinţe din spaţiu. În al doilea rând operaţiunea Dezvăluirea va face cunoscute o serie întreagă de tehnologii nepoluante, care utilizează energia liberă, ceea ce va transforma în mod radical viaţa noastră pe Pământ, oferindu-ne mult mai multe grade de libertate decât până acum. În al treilea rând, ea ne va ajuta să înţelegem în mod corect ştiinţa ciclurilor cosmice şi a dinamicii evoluţiei noastre în manifestare.
De asemenea, această operaţiune (Dezvăluirea) va oferi dovezi clare despre vizitele şi despre existenţa fiinţelor extraterestre pe Pământ încă din cele mai vechi timpuri şi chiar din negurile istoriei planetei noastre. Tot atunci vom înţelege nivelul tehnologic foarte avansat al civilizaţiilor ET care ne-au vizitat în trecut, precum şi metodele care au fost folosite la construcţia structurilor uriaşe care şi în prezent sunt imposibil de reprodus de către ştiinţa modernă (atât din punctul de vedere al proiectării, cât şi din cel al construcţiei lor). De pildă, atunci când japonezii au încercat să reproducă Marea Piramidă de la Gizeh, din Egipt, la o scară mult mai mică, utilizând pentru aceasta un echipament foarte modern, ei au eşuat în mod lamentabil. Totuşi, construcţiile gigantice ale piramidelor din Egipt, din Peru, din China şi din alte zone ale globului au fost ridicate cu mii de ani în urmă, dar acest lucru nu pare să-i incomodeze prea mult pe oamenii de ştiinţă contemporani, care în mod deliberat evită discuţiile pe această temă, oferind în schimb nişte explicaţii tâmpe, fără suport practic.
Mai mult decât atât, în anumite locaţii (cum ar fi Africa de Sud) au fost descoperite unele cranii care demonstrează că ele au aparţinut unui alt fel de fiinţe umane. Ele au fost denumite „craniile Boskop”, după localitatea în care a fost descoperit primul craniu de acest fel, în anul 1913. Deşi savanţii contemporani încearcă să acrediteze ideea că mărimea neobişnuită a craniilor Boskop nu reprezintă decât nişte anomalii sau pur şi simplu să înlăture subiectul prin încadrarea lui la categoria „controversat”, totuşi existenţa acestor cranii – a căror capacitate este mai mare cu 30% decât un craniu uman obişnuit – exclude orice „anomalie” invocată de ştiinţa modernă. Chiar şi revista Discover Magazine, deşi este un oficios al ştiinţei materialiste, a finanţat unele cercetări în această privinţă, însă cele mai dure dovezi şi concluzii au fost oferite de cartea lui Gary Lynch şi Richard Granger, intitulată: Marele Creier - Originile şi viitorul inteligenţei umane (Big Brain: The Origins and Future of Human Intelligence); sinopsisul ei poate fi citit aici:http://www.amazon.com/Big-Brain-Origins-Future-Intelligence/dp/1403979782/ref=sr_1_1?ie=UTF8&s=books&qid=1203978190&sr=1-1 , iar un scurt review despre conţinutul ei, aici: http://discovermagazine.com/2008/măr/21-the-extinct-human-species-that-was-smarter-than-us.

Deoarece ne aflăm în această zonă a analizei subiectului, o inteligenţă mai practică ar putea să ridice următoarea problemă: din moment ce Pământul - împreună cu toţi cei care se vor afla în viaţă pe suprafaţa lui - va ascensiona în dimensiunea 4D şi apoi în 5D începând din luna decembrie 2012, de ce să ne mai intereseze faptul că sistemul financiar va intra în colaps sau că tehnologia revoluţionară bazată pe energia liberă va pătrunde în fiecare domeniu al existenţei noastre? Aparent, întrebarea este logică, dar în realitate ea nu are suport. Ascensiunea spirituală care se va petrece odată cu trecerea anului 2012 nu implică faptul că oamenii, după aceea, nu mai fac nimic, ci stau şi privesc într-o continuă reverie cerul şi norii de pe el. Chiar dacă nivelul de vibraţie a conştiinţei va fi mai înalt şi, prin urmare, aspiraţiile, conduita şi ţelurile vor fi mult mai elevate, totuşi oamenii vor trebui să-şi structureze activitatea în domeniile pe care ei le cunosc, dar după principii mult mai sănătoase decât până acum. Spiritualitatea va precumpăni în orice acţiune, iar virtuţile, armonia şi echilibrul se vor impune tot mai mult. Din această perspectivă, modificarea sistemului financiar mondial şi accesul la tehnologii foarte dezvoltate semnifică în primul rând opţiunea şi atitudinea noastră pentru modul în care dorim să ne trăim viaţa. De pildă, oamenii doresc să aibă un sistem financiar şi economic transparent, care să facă parte din viaţa lor „transparentă”, deoarece atunci şi ei vor fi lipsiţi de măştile pe care acum sunt nevoiţi, din ignoranţă, să le poarte, pentru a se „apăra” de răutatea şi perversitatea celorlalţi. În realitate, sistemul bancar se va „dilua” gradat, iar necesitatea comerţului – aşa cum este el înţeles în ziua de azi -, precum şi a altor tipuri de tranzacţii care implică finanţele, va dispărea probabil cu totul în câţiva zeci de ani de acum înainte. Problema banilor şi a câştigurilor financiare intervine în dimensiunea fizică (3D), însă ea nu mai există aproape deloc în dimensiunea 4D a ascensiunii şi cu atât mai puţin în dimensiunea 5D sau mai sus decât aceasta.

Prin însăşi natura ei, operaţiunea Dezvăluirea va avea un efect de „tăvălug”; odată ce ea va fi amorsată, deconspirarea nenumăratelor secrete care au fost tăinute zeci şi chiar sute de ani de către nucleul cabalei satanice se va petrece „în cascadă”, uluind zilnic masele de oameni care vor afla atunci adevăruri despre care nu aveau nici cea mai mică ştiinţă. Constrângerea libertăţii fizice şi de exprimare, precum şi supunerea în faţa unor legi absurde ori gândite special pentru a înrobi fiinţa vor fi pentru totdeauna eliminate, deoarece ele au fost menite să prevină cunoaşterea de sine şi a adevărului în lume.
Această teribilă limitare s-a manifestat într-un mod insidios în toate domeniile existenţei, cu precădere în ştiinţă, deoarece prin cuceririle ei s-ar fi putut pune la dispoziţia oamenilor o viaţă mult mai simplă, mai liberă şi mai fericită, ceea ce i-ar fi eliberat din strânsoarea suferinţei, a ignoranţei şi a disperării, redându-le libertatea de exprimare şi dorinţa de a evolua. În prezent, minciunile care au „orbit” zeci de generaţii sunt pe cale să fie dezvăluite; dintre acestea, cele referitoare la tăinuirea existenţei civilizaţiilor ET şi a legăturilor pe care ele le-au avut cu pământenii trebuie revelate neîntârziat.

Atât cercetătorii contemporani, cât şi arheologii şi istoricii sunt tot mai mult forţaţi să ia în vedere că ceea ce ei au conceput şi au crezut în trecut despre ştiinţă şi despre fundamentele ei este în mare parte eronat. De exemplu, aşa-numita „istorie” a omenirii, care ne este „servită” pe tavă prin mijloacele mass-media sau prin intermediul sistemului educaţional - ce reprezintă interesele „elitei” masonice - a fost mai întâi scrisă, apoi impusă şi în cele din urmă ea a fost acceptată de către toţi oamenii ca un fapt ce nu mai trebuie cercetat. Jean Jeacques Rousseau spunea chiar că „falsificarea istoriei a indus în eroare omenirea, îndreptând-o pe un drum greşit, mai mult decât orice altă minciună sau înşelătorie”. Până când adevărul istoric nu va fi restabilit, omenirea va rămâne sub controlul malefic al „elitei” masonice, care a planificat intrarea economiei mondiale în recesiune pentru a avea astfel controlul total asupra fiecărui stat şi guvern, prin instaurarea Noii Ordini Mondiale. 
Falsificarea istoriei se petrece chiar şi în prezent, sub ochii noştri. În ultimul timp se poate constata că focarele de război apar şi sunt dezvoltate exclusiv în ţările care nu au datorii,dar nu vedem niciun război şi niciun conflict armat în ţările care sunt aservite cabalei criminale prin povara datoriilor guvernamentale apăsătoare. În schimb vedem toate aceste probleme cum sunt iscate doar în ţările care prin însăşi cultura şi modul lor de acţiune nu au fost nevoite să decadă, nu au dorit să se împrumute de la „elita” criminală masonică şi nici nu au vrut să contribuie la planurile ei satanice.
Cea mai mare parte din populaţia lumii este confuză şi ignorantă faţă de aceste  lucruri, mai ales datorită faptului că adevărul a fost ţinut ascuns de cunoaşterea publică. Aproape tot ceea ce oamenii cred sau cunosc despre istoria sau religia lor este eronat, contrafăcut, modificat şi cenzurat de aşa manieră, încât să nu permită fiinţei umane să ştie cine este ea cu adevărat şi care sunt adevaretele ei origini. Cabala criminală a creat în acest fel o puternică iluzie, pe care cei mai mulţi oameni au acceptat-o fie din lene, fie din prostie, fie din indiferenţă. Complicitatea lor, chiar şi inconştientă, a ajutat „elita” satanică a masoneriei să construiască închisoarea de temut în care oamenii sunt prizonieri fără ca măcar să ştie aceasta.

În dorinţa lor acerbă de a menţine populaţia Pământului sub un control total, „Iluminaţii” realizează adeseori ritualuri satanice care implică sacrificii umane, pentru care în prezent – aşa după cum am amintit – există deja numeroase dovezi de netăgăduit. Astfel, cei care se implică în aceste acţiuni cumplite de magie neagră sunt de asemenea cei care conduc sistemul bancar, care conduc trusturile media şi care dirijează din umbră guvernele ţărilor. Mai mult decât atât, ei au reuşit chiar să controleze viaţa locuitorilor planetei, prin anumite legi ce structurează un sistem putred şi înşelător, care distruge sănătatea, aspiraţiile şi dorinţele înălţătoare ale omului.
Dezvăluirea adevărului istoric va revela însă tabloul real al existenţei noastre ca specie umană, ajutându-ne totodată să ne înţelegem rostul sau menirea în univers ca fiinţe inteligente care şi-au regăsit căminul îndelung uitat. Blocajul evoluţiei umanităţii şi problemele cu care ea se confruntă se datorează faptului că „elita” criminală masonică, formată din câteva familii „bancare” - cum ar fi Rockeffeler, Rothschild, Warburg, Morgan sau Bush - a crezut că are dreptul să deţină controlul absolut asupra întregii planetei, ţinând oamenii într-o stare de sclavie şi de abrutizare mentală şi emoţională.
Nu vom găsi aceste realităţi expuse în cărţile sau manualele şcolare şi nici în universităţi sau în aulele academiilor. De-a lungul timpului au existat însă fiinţe umane care, călăuzite fiind de intuiţie şi corelând cu inteligenţă numeroase informaţii, au reuşit să descopere adevărul şi chiar să-l prezinte celor care au dorit să-l asculte. Filosofi, gânditori, scriitori, oameni de cultură şi chiar politicieni au arătat lumii, de-a lungul ultimelor sute de ani, adevărul ce era ascuns şi contrafăcut despre „elita” criminală a masoneriei. Aceasta este ceea ce trebuie să facem cu toţii, deoarece „trezirea” la adevăr a oamenilor este fundamentală pentru a putea începe munca de reconstrucţie a lumii ce a fost profund viciată de minciuna, manipularea şi corupţia instituite de cabala masonică.
Istoria SUA include chiar şi Preşedinţi care au urmărit fie să atragă atenţia populaţiei asupra pericolului pe care îl reprezenta influenţa crescândă şi dominatoare a „Iluminaţilor”, fie chiar să reteze complet această influenţă. De pildă, înainte de a părăsi fotoliul de preşedinte al SUA după cel de al doilea mandat al său, Dwight Eisenhower a atras atenţia asupra ameninţării tot mai mari pe care o constituia complexul industrial-militar al grupurilor oculte de interese. În acea perioadă (anii ’50 ai secolului trecut), influenţa grupului respectiv se răspândise deja în mai toate instituţiile importante ale statului, fiind cunoscut în anumite cercuri guvernamentale ca „guvernul ocult” sau grupul MJ 12.
Pe de altă parte, Abraham Lincoln (care a fost Preşedintele SUA între 1861 şi 1865) a fost asasinat pentru dorinţa lui de a instaura dreptul constituţional al Trezoriei SUA de a tipări bani, evitând în acest fel împrumuturile guvernamentale de la băncile deţinute de „elita” masonică. Iniţial, Lincoln a solicitat unor bănci mari din New-York obţinerea unor împrumuturi consistente, pentru a putea plăti astfel costurile Armatei Uniunii, care a luptat în Războiul Civil dintre anii 1861 – 1865 (adică exact perioada cât a fost el Preşedinte). Bancherii „Iluminaţi”, dând dovadă de o lăcomie incredibilă, au solicitat dobânzi enorme la acele împrumuturi. Atunci Lincoln a refuzat să mai colaboreze cu „elita” satanică a bancherilor masoni şi a trasat cadrul legislativ pentru dobândirea independenţei monetare a Americii prin intermediul Trezoriei SUA. Acest fapt ameninţa însă puterea şi influenţa „elitei” criminale, care se baza exact pe monopolul financiar pe care îl deţinea. „Iluminaţii” au hotărât asasinarea lui Lincoln şi pentru aceasta l-au angajat pe John Wilks Booth. După comiterea crimei, Booth a reuşit să scape, iar în locul lui a fost condamnat şi apoi executat un alt tânăr, care era nevinovat, pentru a se ascunde astfel crima odioasă care a fost pusă la cale de „elita” masonică.
„Iluminaţii” recidivează şi în anul 1963 repetă aceeaşi poveste, punând la cale şi realizând asasinarea Preşedintelui John Kennedy. Elementele de culise au fost aproape identice ca în cazul lui Lincoln: Kennedy era hotărât să semneze celebrul Ordin Executiv 11110, prin care se restituia Guvernului SUA puterea de a tipări dolari, fără ca pentru aceasta să mai apeleze la organismul Rezervei Federale, instituit de „elita” masonică pentru a deţine astfel controlul asupra finanţelor ţării şi chiar ale întregii lumi (datorită faptului că dolarul era valută internaţională de schimb şi de tranzacţionare). În plus faţă de această măsură epocală, Preşedintele Kennedy era ferm hotărât să divizeze serviciul secret al CIA, care constituia un vârf de lance pentru acţiunile din umbră de natură malefică ale „Iluminaţilor”, reducându-i astfel la minim puterea şi influenţa. Cei care doresc să se edifice în această privinţă pot asculta celebrul discurs al lui Kennedy despre influenţa societăţilor secrete în Statele Unite ale Americii, aici: 
 
Toate acestea ar fi urmat să elimine practic „elita” masonică de pe scena mondială a finanţelor şi a puterii, oferind lumii un suflu nou, care ar fi îndreptat-o foarte repede pe calea progresului în toate domeniile. Însă prin asasinarea lui Kennedy pe 22 noiembrie 1963, cu ocazia vizitei sale în Dallas (Texas), s-a tras cortina peste încă 50 de ani de suferinţă şi manipulare a omenirii de către cabala criminală a „Iluminaţilor”.

Probabil că niciuna dintre aceste nenorociri nu ar fi ajuns să se împlinească dacă nu ar fi existat opresiunea satanică a unei mici facţiuni de reptilieni ET, care în decursul timpului a implementat un sistem criminal de conducere şi asuprire a oamenilor. Acest sistem a implicat în primul rând dinastiile monarhice; apoi, anumite credinţe ritualice; şi, mai apropiat de vremurile noastre, a însemnat odiosul sistem social de manipulare a populaţiei prin intermediul mass-media, controlată aproape în întregime de către cabala criminală a francmasoneriei. La acestea se adăugă sistemul financiar corupt, precum şi orchestrarea conflictelor interstatale, care sunt sprijinite de structurile de servicii secrete.
Prin urmare, îndepărtarea acestor paraziţi care au îngropat timp de zeci şi sute de ani evoluţia omenirii este de maximă importanţă, deoarece altfel nu putem demara transformarea din rădăcini a civilizaţiei noastre. Îi numim paraziţi, pentru că reptilienii malefici pot să supravieţuiască şi să acţioneze eficient pe planeta noastră numai dacă ei au suportul oamenilor, manifestat prin energiile suferinţei şi ale fricii, emanate de aceştia. O lungă şi neagră perioadă de timp, această situaţie  a acoperit precum un val gros conştiinţa omenirii, însă acum a  sosit timpul pentru ca lumina să împrăştie întreaga minciună şi suferinţă pe care oamenii au îndurat-o timp de mii de ani.
Din nefericire, mulţi au căzut în capcana satanică cu care cei din „elita” masonică i-au ademenit; astfel, ei au fost făcuţi să creadă şi să simtă că a fi invitat şi a participa la anumite întruniri secrete şi ritualuri absconse reprezintă de fapt o acţiune onorabilă. Cabala masonică induce astfel cu persuasiune ideea că cei care fac parte din rândurile ei ar trebui să fie mândri şi să se simtă foarte importanţi pentru că au fost „aleşi” să ia parte la acţiunile respective. De aici şi până la manifestarea sentimentului de superioaritate şi dispreţ faţă de ceilalţi oameni nu mai este decât un pas şi, de altfel, aceasta reprezintă una dintre trăsăturile distinctive ale acţiunii „Iluminaţilor” în lume. Ei sunt experţi în a stimula sentimentele egotice din fiinţa umană, cum ar fi importanţa de sine, orgoliul, aroganţa şi lăcomia, dar au grijă să realizeze acest lucru în paralel cu inducerea unui acut sentiment de frică în cel racolat în rândurile lor. La început, totul pare ameţitor de frumos şi încântător; promisiunile abundă, favorurile la  fel, o latură „strălucitoare” a vieţii pare că tocmai s-a deschis larg în faţa celui care intră în rândurile cabalei satanice a masoneriei. Totuşi, foarte repede sărmana fiinţă începe să realizeze că „lumina” era de fapt întunecimea lumii, iar pentru favorurile primite adeseori trebuie ea însăşi să săvârşească fapte abominabile şi înjositoare. Pentru unii, această realitate cumplită ajunge să le domine atât de mult fiinţa, încât realmente ei sunt terorizaţi de o angoasă de nesuportat. Mulţi vor să se „extragă” din strânsoarea malefică în care au intrat, însă atunci descoperă că pactul pe care l-au făcut şi în care au fost ademeniţi cu multă perfidie nu mai poate fi rupt fără consecinţe dramatice, căci pedeapsa stipulată printr-un groaznic jurământ este chiar moartea, adeseori în chinuri groaznice. 
 
Printre membrii „elitei” se numără adeseori aşa-numiţii hibrizi reptilieni-umani, fiinţe care au în componenţa ADN-ului lor uman multe însuşiri reptiliene, dobândite dintr-o combinare preponderentă cu ADN reptilian. Aceşti hibrizi au înfăţişare umană, dar prezintă de asemenea anumite caracteristici biologice care, la o observare mai atentă, îi dau de gol, mai ales în anumite situaţii specifice de stres îndelungat. Cele mai importante dintre aceste trăsături sunt pupila verticală şi modificarea aspectului pielii. Un articol foarte bun în această direcţie, care surprinde şi demonstrează aceste aspecte este cel al redactorilor de la Active Information Media. În articolul respectiv (http://roaim.net.tc/?a=articles&p=533), secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, este surprins în timpul unui interviu manifestând ambele caracteristici ale unui hibrid reptilian-uman, care au fost menţionate mai sus. Dacă în ceea ce priveşte una dintre filmări sunt dubii, în cea preluată direct de la Euronews aspectele nu mai pot fi ignorate.
Chiar dacă pentru unii toate acestea nu sunt decât „poveşti”, totuşi atunci când corelăm şi cu alte dovezi şi articole pe aceeaşi temă descoperim că, de fapt, lucrurile se prezintă într-o altă lumină. Există totuşi o problemă: dacă „întunericul” a fost prezent un timp îndelungat în lume, este posibil ca atunci când razele  adevărului şi ale libertăţii vor începe să lumineze cu putere, ele să şocheze pe mulţi. O parte din populaţie nu va şti cum să gestioneze aceste revelaţii, iar altă parte nu va fi capabilă nici măcar să le înţeleagă sau să le asimilize. Toţi aceştia nu sunt de condamnat, dar vor trebui să petreacă un anumit timp în alte zone ale universului pentru a putea asimila aşa cum trebuie experienţa planului fizic, cu toate suferinţele şi limitările sale, pentru a deveni convinşi de necesitatea ascensiunii şi depăşirii acestor limitări în planurile superioare ale manifestării.
A realiza transformarea lumii de la un sistem de sclavie şi minciună generalizată, la unul care implică deplină libertate de expresie şi creativitate, nu este deloc o sarcină uşoară şi mai ales ea nu reprezintă o tranziţie peste noapte. În general vorbind, putem renunţa la un obicei rău într-o clipire de ochi, dacă există intenţia şi voinţa necesară pentru aceasta. Atunci când este însă vorba despre schimbarea unui regim de viaţă şi a unor mentalităţi adânc înrădăcinate în conştiinţa maselor, problema devine mult mai complicată. Aşa ne putem explica şi repetatele amânări ale facţiunii benefice a generalilor de la Pentagon, care va orchestra Operaţiunea Green Light de arestare a membrilor „elitei” masonice, pentru că dacă aceasta ar fi demarată la un moment nepotrivit, ar putea azvârli întreaga situaţie în nişte neguri chiar mai cumplite decât până acum. În acelaşi timp, multe elemente despre aceste lucruri nu sunt dezvăluite, pentru a nu pereclita buna lor desfăşurare.

În aşteptarea acestor evenimente este important să urmărim ca cei ce nu cunosc nimic despre situaţia actuală şi care din nefericire încă mai înoată în iluzia fenomenală a minciunii ţesută de cabala, să afle măcar unele aspecte despre dimensiunile adevărate ale situaţiei, care sunt necesare pentru a-i face să suporte mai uşor şocul evenimentelor şi dezvăluirilor care vor urma în curând. Am putea chiar spune că, la o investigare atentă a situaţiei informative  globale se constată o anumită modificare de spirit în modul prin care ştirile sunt aduse la cunoştinţa oamenilor, în sensul că putem observa urmele timide ale unui început de deschidere a mass-media în această direcţie. Astfel, tot mai multe fiinţe umane găsesc curajul necesar pentru a susţine adevărul în mod public; în plus, oamenii par pătrunşi de un optimism stenic şi de un sentiment real de anticipare a unor evenimente măreţe care urmează să se petreacă în curând. Această febrilitate psihică ce a cuprins o mare parte din omenire marchează în realitate un prim răspuns din partea noastră la acţiunea câmpului de energii elevate în care a intrat planeta noastră, care se vor amplifica tot mai mult pe măsură ce ne apropiem de data primului salt major ascensional în frecvenţă de vibraţie a conştiinţei, în luna decembrie a acestui an (2012). Evenimentele sunt de aşa natură, încât ele se vor petrece repede şi, odată ce cascada lor va începe să se reverse, nimic nu va mai întoarce omenirea la suferinţa şi întunecimea pe care le-a îndurat până acum.
Atunci când aceste transformări majore vor începe să se petreacă peste tot în lume şi vor fi aduse la cunoştinţa publicului, ne putem aştepta să apară o undă semnificativă de confuzie şi teamă în rândurile populaţiei. Mai ales în astfel de momente nu trebuie să ne pierdem cu firea, ci să oferim din toate puterile sfaturile şi ajutorul nostru celor care se simt cuprinşi de frica paralizantă a transformării unui regim decadent într-un stil luminos şi pur de viaţă. Este deci  necesar să arătăm acestor oameni care este semnificaţia reală a ceea ce se petrece în lume, oferindu-le compasiunea şi chiar grija noastră afectuoasă celor care se simt derutaţi şi pierduţi în mijlocul evenimentelor pe care le văd şi le trăiesc. Ei trebuie să afle în primul rând şi să înţeleagă faptul că transparenţa intenţiilor în orice tip de relaţie viitoare – fie că vorbim de relaţii personale, guvernamentale sau internaţionale – va înlocui definitiv lipsa de sinceritate, minciuna şi corupţia; oamenii trebuie informaţi că pacea, armonia şi abundenţa vor înlocui conflictul, asuprirea şi sărăcia care au domnit până atunci în lume.
La început, după primele anunţuri oficiale, şocul şi uimirea se vor răspândi ca fulgerul. Pe măsură ce dezvăluirile maşinaţiilor cabalei criminale vor fi făcute publice, oamenii vor afla că acţiunile membrilor ei, realizate în numele „securităţii publice”, ori a „războaielor” împotriva terorismului, a drogurilor, a crimei, a cancerului sau a foamei şi a sărăciei nu au fost altceva decât minciuni odioase, menite să manipuleze opinia publică şi să o abrutizeze tot mai mult.
Aşa cum este firesc, cei care vor fi prezentaţi ca fiind responsabili de toate aceste orori ce au fost abătute asupra omenirii vor fi imediat înlocuiţi de persoane cu o integritate ireproşabilă, astfel încât întregul sistem care a produs o aşa mare suferinţă umanităţii să fie în totalitate şi definitiv înlocuit cu un sistem social nou, simplu şi onest. Toate aceste informaţii vor fi aduse la cunoştinţa publicului prin intermediul mass-media (iniţial, ele vor fi făcute cunoscute prin mass-media „alternativă”, adică prin intermediul posturilor locale şi mai ales a internetului). 
Într-o primă etapă ne putem aştepta la o reacţie nervoasă a maselor împotriva celor care au ascuns timp de zeci de ani adevărul, deşi îl cunoasteau prea bine. Curţile de justiţie vor trebui să judece repede toate aceste activităţi clandestine şi mizerabile puse în scenă de cabala criminală a masoneriei mondiale, însă cu toate acestea nu va fi o „vânătoare de vrăjitoare”; ceea ce va avea loc, va fi un proces drept, în care toţi cei vinovaţi în mod direct sau care şi-au dovedit complicitatea vor trebui să suporte rigorile legii. Aceste rigori nu vor implica însă, în noua viziune a umanităţii, răzbunarea şi probabil nici pedeapsa cu moartea, deşi în cazul unora dintre „Iluminaţi” – care prin acţiunile lor determinate au cauzat moartea a milioane de fiinţe umane -, opinia publică ar putea solicita la început această pedeapsă. Să sperăm că atunci factorii de decizie vor urma drumul inspirat de înţelepciunea divină nesfârşită. Acele biete suflete rătăcite care vor fi judecate vor avea probabil ocazia să înceapă să mediteze profund la imensa durere şi suferinţă pe care ele au provocat-o oamenilor, realizând cumplitele greşeli pe care le-au săvârşit în trecut.
În noua eră care se va instaura astfel în mod accelerat pe planeta noastră, iubirea va constitui sentimentul dominant şi călăuzitor; ea va fi susţinută de o serie de alte virtuţi minunate ale spiritului, cum ar fi compasiunea, înţelepciunea, integritatea, onestitatea şi manifestarea unor intenţii pure. Toate aceste virtuţi minunate vor deveni atunci pentru cei pregătiţi un veritabil modus vivendi.

Acestea reprezintă direcţiile principale spre care se va orienta umanitatea în anii care vor veni. Totuşi, problema rămâne momentul începutului în ceea ce priveşte arestările şi deconspirarea acţiunilor „elitei” masonice, care trebuie să fie perfect integrat şi pregătit în conjunctura actuală. După declanşarea acestui proces esenţial pentru transformările ce vor avea loc, o mare parte din sarcina informării minuţioase a oamenilor despre evenimentele respective va fi preluată de civilizaţiile ET benefice, pentru a uşura în acest fel asimilarea de către populaţia planetei a semnificaţiei reale a acestor evenimente, precum şi pentru îndepărtarea suspiciunilor, a zvonurilor nefondate sau a panicii distructive. Din punct de vedere tehnologic este foarte uşor pentru aceste civilizaţii ET să suprapună mesajele lor peste programele terestre de ştiri, chiar şi atunci când televizoarele sunt oprite.
Mai mult decât atât, unele surse informează că vor exista proiecţii holografice pe firmamentul cerului în anumite regiuni ale globului, realizate prin intermediul mijloacelor tehnologice avansate ale civilizaţiilor ET benefice, care vor înfăţişa  diferite momente importante din istoria omenirii aşa cum s-au petrecut ele cu adevărat. De altfel, reprezentanţii acestor civilizaţii ET şi-au manifestat mirarea în repetate rânduri, în legătură cu gradul incredibil de secretizare a informaţiei care ar fi putut conduce omenirea pe culmile civilizaţiei şi ale prosperităţii, dar care în loc de aceasta au coborât-o în genunile suferinţei şi ale răului. Guvernele marilor puteri, în special ale SUA, Anglia, Franţa sau Canada au cheltuit sume uriaşe de bani pentru a susţine felurite organizaţii specializate tocmai în acest scop, al acoperirii adevărului faţă de opinia publică. În acelaşi timp, aceleaşi guverne au avut numeroase runde de dialog cu reprezentanţii acestor civilizaţii ET benefice în ultimii 70 de ani, însă ele nu au fost încununate de succes tocmai datorită intervenţiei satanice a „Iluminaţilor”, care au preferat orientarea deciziilor factorilor de răspundere către colaborarea dezastruoasă cu civilizaţia reptilienilor şi cea a micilor cenuşii.
Dan Bozaru
Cel mai abominabil aspect dintre planurile concepute de cabala criminală a francmasoneriei a fost intenţia ei de a menţine populaţia globului într-o stare de alertă aproape continuă de război, chiar dacă acest lucru a însemnat aproape de fiecare dată declanşarea conflictelor pe considerente false ori în urma unor intrigi şi minciuni sfruntate. La acelaşi capitol se încadrează de asemenea şi cele două Războaie Mondiale care au avut loc în secolul trecut. În prezent, „elita” satanică doreşte chiar escaladarea acestor războaie la nivelul unui război mondial atomic, însă ea a fost deja înştiinţată de mult timp de către reprezentanţii civilizaţiilor ET benefice că deflagraţiile atomice nu se vor permite într-un eventual război care va începe, nici pe Pământ şi nici în spaţiul cosmic. Aroganţa binecunoscută a membrilor „elitei” masonice a făcut însă ca ei să nu ţină seama de aceste avertismente şi tocmai de aceea au existat mai multe evenimente în spaţiul cosmic care au dus la distrugerea instantanee a navetelor cu încărcături nucleare sau cu alte arme periculoase de distrugere în masă, care fuseseră trimise de cabala cu intenţii malefice.

Prof.yoga Dan Bozaru

Preluare de pe yogaesoteric
17 iunie 2012 

Pentru conformitate (C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu