Noi nu avem un termen românesc pentru „devenire”. Avem câteva pentru fiinţă, dar nu avem pentru devenire. Am fi putut avea termenul de „petrecere” (se petrece ceva, care e mai mult decât se întâmplă, are loc: are desfăşurare). Dar l-au expropriat chefliii. Singura noastră devenire este în chef, în distracţie, în înstrăinare. – C. Noica
Sper să mă ierte răposatul filozof – dacă i-o mai fi păsând – că i-am folosit cuvintele din „Jurnal filozofic” pentru a începe un articol despre „petrecerile” din politica românească. Scurta meditaţie a lui Noica se potrivea însă prea bine cu actualul context, când devenirea politică seamănă mai degrabă cu zaiafetul unor băieţi ameţiţi de aburii succesului, care au uitat de pudoare şi discreţie.
Până de curând, dacă aş fi căutat motivele liberalilor de a forma, alături de PSD, struţo-cămila USL, dincolo de dorinţa împărtăşită de a scăpa de Traian Băsescu, m-aş fi gândit în primul rând la visul lui Crin Antonescu (monarhistul Crin Antonescu?) de a ajunge preşedinte de republică. Şi totuşi, unele evenimente din ultima perioadă vin să lămurească pe deplin compromisul şi riscul asumat de PNL în momentul intrării într-o alianţă „de stânga”. Desigur, debarasarea de Băsescu şi PDL reprezintă un motiv bun de aruncat în ochii românului sătul de portocaliu, dar adevăratele argumente ale liberarilor ţin mai puţin de „interesul ţării de a scăpa de Băsescu” şi mai mult de oportunitatea de a obţine monopolul asupra „dreptei” parlamentare. Da, sună ciudat, dar drumul PNL către dreapta trece pe la stânga.
Socoteala e simplă şi are mari şanse să dea rezultatele dorite. Totul depinde însă de capacitatea USL de a „repara” legea votului uninominal pur, astfel încât să nu mai ducă la o majorare a numărului de parlamentari (argumentul de neconstituţionalitate al CCR). Şi nu există motive de îndoială în această privinţă. Din momentul în care legea va fi adoptată, iar intrarea în Parlament va fi condiţionată doar de câştigarea unui colegiu, toate partidele care nu fac parte din USL vor avea o mare problemă. Cu o Uniune Social-Liberală aflată pe val (aşa cum s-a văzut la alegerile locale), PDL va reuşi cu greu să câştige 15-20 de colegii de deputaţi şi 5-10 colegii de senatori, chiar dacă se bucură încă de sprijinul a 15-20% din totalul populaţiei. Raportat la numărul total de parlamentari, PDL-ul va ajunge cantitate neglijabilă.
Scenariul de după alegerile parlamentare arată cam aşa: cu un Crin Antonescu ajuns preşedinte (în eventualitatea foarte probabilă ca Traian Băsescu să fie suspendat) din postura de candidat al USL, un PNL cu un număr record de parlamentari (aleşi din partea USL mai abitir decât dacă ar fi candidat sub nume propriu, pentru că pesediştii au acceptat să împartă plăcinta frăţeşte) şi un PDL cvasi-inexistent, divergenţele din cadrul alianţei se vor adânci. Cât de curând, USL va deveni istorie, lupta pentru putere urmând să se dea între stânga (nu întâmplător PSD şi „trădătorii” din UNPR au format Alianţa de Centru-Stânga) şi dreapta reprezentată doar de PNL. Arbitri, ca de obicei, vor fi tot minorităţile, inclusiv UDMR.
Ce va urma depinde de flexibilitatea celor din PNL, de modalitatea în care vor reuşi să acopere pe deplin dreapta politică, nu doar segmentul liberal. În cazul unui eşec în acest sens, ne putem aştepta ca actuala dreaptă fidelă lui Băsescu să renască din propria cenuşă, peste patru ani.
Ce au de câştigat social-democraţii din povestea asta cu USL-ul? Ei bine, asta e altă… petrecere. Una în care cheflii dau bine la braţul unui partid istoric şi în care băieţii din fostul FSN se bat între ei… inclusiv pentru influenţă asupra justiţiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu