luni, 9 iulie 2012

NASA: În august am putea anunţa existenţa vieţii pe Marte





Specialiştii din cadrul NASA au anunţat că în luna august a acestui an ar putea ar fi putea fi confirmată existenţa unor forme de viaţă pe Marte. Cel mai nou vehicul marţian al agenţiei, numit Curiosity, a efectuat o serie de foraje în solul Planetei Roşii, ce pot evidenţia molecule organice complexe, ce vor demonstra că pe Marte există viaţă.
Estimările NASA spun că vehiculul Curiosity va ajunge pe Marte în luna august a acestui an şi va săpa la o adâncime de circa 10 centimetri, unde specialiştii speră să descopere moleculele organice, scrie Daily Mail.
Faţă de vehiculele descoperite anterior, Curiosity va ajunge dispune de un echipament special pentru recoltarea de mostre de sol şi roci, pe care le procesează şi le distribuie diferitelor instrumente complexe cu care este înzestrat, în vederea analizării. Vehiculele care au explorat planeta Marte în trecut nu puteau recolta decât sol de la suprafaţă, care fusese expus radiaţiilor cosmice, ceea ce făcea ca probabilitatea de a găsi urme de viaţă să fie practic nulă. În schimb, simulările arată că, la doar câţiva centrimetri adâncime, efectul radiaţiilor ar fi mult mai slab, deci posibilitatea de a găsi molecule organice ar fi mai mare.

Un alt aspect al misiunii marţiene constă în investigarea condiţiilor necesare pentru apariţia şi menţinerea vieţii bacteriene, precum şi în depistarea unor urme de viaţă. Curiosity va amartiza la baza formaţiunii muntoase din interiorul craterului Gale, deoarece straturile acestui munte conţin minerale care se formează în prezenţa apei. Moleculele organice complexe ar putea fi dovezi ale existenţei vieţii în trecut pe Marte.


Asemenea molecule ar putea fi alcătuite din 10 sau mai mulţi atomi de carbon şi pot fi asemănătoare cu aşa-numitele "cărămizi ale vieţii" - aminoacizii care stau la baza proteinelor.



Curiosity este echipat cu cel mai avansat echipament ştiinţific folosit vreodată pe Marte, fiind de circa 10 ori mai voluminos decât celelalte vehicule trimise pe Planeta Roşie; este aproximativ de două ori mai lung şi de cinci ori mai greu decât Spirit şi Opportunity, cele două vehicule de explorare gemene trimise de NASA pe Marte în 2003.



Unii cercetători, precum Jay Melosh din cadrul Universităţii Purdue, cred că viaţa ar fi putut apărea iniţial pe Marte, de unde a fost transportată pe Pământ prin intermediul unor asteroizi.



Mars Science Laboratory este cel mai nou şi cel mai mare laborator marţian şi va amartiza în luna august a anului în curs. Curiosity va ajunge în craterul Gale pe data de 6 august 2012; nu se ştie deocamdată cu precizie dacă acest crater cu vârsta de 3, 5 miliarde ani vechime ar avea cratere mai recente în interiorul său; specialiştii ar fi interesaţi de craterele noi, cu vârsta de cca. 10 milioane de ani, unde ar fi mai eficient să realizeze săpăturile.




Sursa:  REALITATEA.NET




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu