sâmbătă, 7 iulie 2012

NASA confirma existenta “gaurilor de vierme”


Pana la calatoriile din Star Trek se pare ca nu mai e mult.

Un cercetător de la Universitatea din Iowa, care lucrează pentru NASA, a dezvoltat o modalitate pentru ca o navetă spaţială să poată “vâna” portaluri magnetice ascunse în apropierea Pământului, scrie nasa.gov. Aceste “porţi” apar la interferenţa câmpurilor magnetice ale Pământului şi ale Soarelui.

Tema favorită a filmelor sau cărţilor SF este aceea a portalului – o “gaură” în spaţiu sau timp care teleportează călătorii în trecut sau viitor. Un portal bun este o “scurtătură”, un ghid, o uşă către necunoscut.
Existenţa portalurilor a fost mult timp pusă la îndoială, dar au rămas o certitudine în orice SF care se respectă. Iată însă că cercetătorul de la Universitatea Iowa şi-a dat însă seama cum să le găsească şi să dovedească faptul că acestea există cu adevărat.

“Le numim puncte X. Sunt locuri unde câmpul magnetic al Pământului interferează cu cel al Soarelui, creând o cale neîntreruptă care duce de la planeta noastră până la atmosfera solară, la o distanţă de aproape 150 de milioane de kilometri depărtare”, explică fizicianul Jack Scudder.



Observaţiile făcute de sonda spaţiala THEMIS a NASA îi confirmă teoriile. În prezent, NASA plănuieşte o misiune care va fi lansată în 2014, pentru a studia fenomenul. Patru staţii spaţiale vor ajunge în magnetosfera Pamantului şi vor înconjura aceste portaluri, pentru a observa modul in care ele funcţionează.
Singura problemă constă în găsirea lor. Portalurile sunt invizibile, instabile şi se deschid şi se închid fără niciun avertisment.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu