duminică, 1 iulie 2012

CELE PATRU LEGI ALE CREATIEI-Bashar extraterestrul


Din perspectiva si experienta noastra, exista doar 4 legi absolute care stau la baza existentei, care sustin Creatia. Din perspectiva noastra, din experienta noastra, totul, in toate dimensiunile, in toate realitatile, pe orice planeta indiferent de cat de diferita ar putea fi – in lumea fizica sau non-fizica - nu conteaza, trecut, prezent, viitor – nu conteaza, este bazat pe aceste 4 legi. Inca nu am gasit-o pe a cincea. Deci, aceste lucruri, ca sa folosesc limbajul vostru, numite Legi – cu litera mare – cum obisnuiti sa spuneti Nu vorbesc de legile din fizica sau genul asta de lucruri pentru ca acestea pot varia de la o realitate la alta. Ori noi vorbim de lucruri care sunt imuabile in toata Creatia, pe care se bazeaza tot. Ele sunt dupa cum urmeaza: 
1. Legea nr 1 - EXISTI Existi; nu poti face nimic in privinta asta. Nu o poti schimba. Poti schimba felul CUM existi, dar nu poti schimba faptul ca EXISTI. Daca existi acum, va garantez, vei exista INTOTDEAUNA. Existenta are doar o calitate: de A FI. Nu va deveni niciodata ceea ce nu este. Non-existenta e deja plina de toate lucrurile ce nu vor exista niciodata. Nu exista loc in non-existenta pentru lucruri ce exista. Deci daca existi, vei exista intotdeauna. Nu poti schimba asta. 
2. Legea nr 2 – UNUL E TOTUL, TOTUL – IMPREUNA – e UNUL. Totul e facut din UNUL. Nu exista nimic in afara lui UNUL. Totul, orice persoana, orice loc, orice situatie, e un aspect, o reflectie, o expresie a lui UNU. Iar UNUL a creat totul din El Insusi, din Interiorul Sau, pentru ca nu exista nimic altceva. Deci, pentru a crea toate lucrurile diverse din Creatie, singurul “material” pe care l-a avut UNUL pentru asta, a fost El Insusi. Astfel ca, fiecare fiinta e o fateta a UNICULUI multidimensional. UNUL e Totul, Totul e UNUL. 
3. Legea nr 3 – CEEA CE DAI, AIA PRIMESTI Simplu ca buna-ziua. In fizica spuneti: “pentru orice actiune exista o reactie egala si opusa”, “ce se aseamana se aduna”. O puteti formula in orice mod doriti, dar e aceeasi Lege: legea atractiei, a treia Lege a existentei. Nu conteaza cum o numiti, insa ceea ce dai, aia primesti. Deoarece realitatea fizica nu exista empiric decat ca o reflectie. Realitatea fizica e ca o oglinda la propriu. Cand privesti in oglinda si vezi reflectia, expresia chipului tau, daca esti incruntat, nu te duci la imaginea reflectata in oglinda sa incerci s-o fortezi sa zambeasca. Asta nu va functiona niciodata. Pentru ca in realitate acolo nu e nimic. Totul se intoarce la tine. Daca vrei intr-adevar sa vezi reflectia zambind, stii ca singurul lucru pe care-l poti face e sa alegi sa zambesti tu in primul rand. Atunci, reflectia nu are alta alegere decat sa-ti intoarca zambetul. Insa, noi intelegem ca majoritatea voastra a fost invatata exact invers. Astfel ca, atunci cand vor ca ceva sa se schimbe in realitatea lor, multi de pe planeta voastra vor incerca – intr-un mod foarte foarte obositor – sa incerce sa schimbe lumea exterioara in loc s-o schimbe pe cea interioara. Ceea ce face toata diferenta. Deci, a 3-a Lege: Ce dai, aia primesti. Exista un avertisment aici, dar il vom aborda mai tarziu. 
4. Legea nr 4 – SCHIMBAREA E SINGURA CONSTANTA. TOTUL SE SCHIMBA CU EXCEPTIA PRIMELOR 3 LEGI, CARE NU SE SCHIMBA NICIODATA. NICIODATA. Dar schimbarea se schimba mereu. Schimbarea se schimba. Chiar si cea de-a patra Lege se schimba. Iar schimbarea celei de-a patra Legi devine primele 3 Legi, care nu se schimba niciodata. Deci, e un cerc, auto-complet, auto-perpetuat, auto-sustinut. Acestea sunt cele 4 Legi.
Aceste 4 principii reprezinta totul pe care se intemeiaza experientele voastre. Restul depinde de voi. Sunteti liberi sa alegeti ce fel de experiente vreti sa aveti, in orice fel. Singurele Legi carora e intr-adevar necesar sa va supuneti, sunt cele 4 Legi pe care tocmai le-am mentionat, deoarece acestea NU POT FI INCALCATE. Nu pot fi schimbate indiferent de unde si cand si cum ati putea fi. Asa cum le intelegem noi in civilizatia noastra, acestea sunt cele 4 Legi. Ti-am raspuns la intrebare suficient?”  4. O chestiune de Credinta B: Haideti sa recapitulam cele 4 Legi din aceasta perspectiva. Legea nr.1 - EXISTI. Cand vei intelege complet asta, devine vizibil in mod automat ca exista doar ACUM, ca timpul e o iluzie, desi experienta timpului e reala, atunci cand o creezi in propria constiinta. Insa ceea ce inseamna asta relativ la conceptul de timp, e ca daca existi acum, ai existat dintotdeauna si vei exista pentru totdeauna. Deoarece existenta e singura calitate pe care o ai in ACUM. Si nu e ca ai existat in trecut sau ca vei exista in viitor. Poti sa spui asa si sa traiesti aceasta experienta in felul asta in interiorul iluziei din constiinta ta, dar din starea de a sti absoluta/de constienta absoluta, ai intelege ca tu ESTI trecutul, ca tu ESTI viitorul; ca aceste lucruri exista in tine. Nu Tu esti in ele. Trecutul si viitorul sunt concepte in constiinta ta care exista Aici si Acum cu tine. Pentru ca Tu existi Aici si Acum. Si asta e TOT ce ESTE. Deci, esti etern, esti infinit. Si va rugam, lasa-ti-mi un moment sa va explicam, deoarece din nou , asta e ceva ce am inteles din conversatiile cu oamenii iar si iar. Se pare ca multi dintre voi, nu pareti sa aveti o intelegere clara a cuvantului “infinit” sau a cuvantului “neconditionat”. Deci : Infinit inseamna infinit! Inseamna ca orice si tot ceea ce va puteti imagina trebuie – prin definitie – sa existe cumva, undeva, intr-un aspect al lui Tot Ceea Ce Este. Orice si totul. Totusi, intelegem ca anumite lucruri ar putea sa nu fie relevante pentru o experienta locala asa cu ati creat-o. Cu toate astea, acest lucru nu micsoreaza valoarea faptului ca voi sunteti un aspect al Existentei Infinite. Infinite. Infinite. Deci, daca existati Acum – ceea ce e evident – si daca sunteti in realitate o expresie a unei Creatii Infinite deja existente, aveti Aici si Acum capacitatea de-a accesa acea Infinitate, in orice mod serveste ideii pe care v-o creati sa fiti in interiorul experientei locale. Aveti capacitatea sa accesati orice este relevant, tot ceea ce e relevant pentru definitia propriei vieti, asa cum ati creat-o in experienta locala a existentei. Insa, chiar daca ai putea trai experienta doar a ceea ce pare sa fie relevant pentru tema vietii pe care ai creat-o local, totusi, in acea experienta, esti in continuare sustinut de totalitatea Infinitatii. Pentru a avea o experienta locala, asa cum aveti, trebuie sa fii sustinut de o existenta infinita. Daca nu ar fi infinita, daca ar fi inchisa, daca ar fi exclus unele concepte, nu ati putea trai experienta realitatii voastre locale. Deloc.  Singurul mod in care poti cu-adevarat avea o experienta localizata, este daca e sustinuta de o infinitate care permite oricarei experiente sa aiba loc, oricarei experiente iti poti imagina, undeva, cumva. Si ai in continuare, in experienta ta localizata, capacitatea ca prin imaginatie, sa extragi, sa te inspiri din celelalte experiente infinite pana la orice grad ii serveste experientei tale localizate. Se numeste imaginatie. Imaginatia Este usa, este poarta catre toata Infinitatea. Este interpretata prin constiinta ta in orice fel iti este de folos. Insa ideea e ca stii ca pentru a putea face asta, pentru a avea o imaginatie care poate invoca lucruri in realitatea ta, ce sunt imediat experimentate in realitatea ta, inseamna ca accesezi o infinitate ce sustine abilitatea ta de a avea o experienta locala si iti pune la dispozitie o fereastra catre restul Infinitatii. E o fereastra puternica. Cu mult mai puternica decat v-ati imaginat cu ajutorul imaginatiei voastre. Paradoxul e ca poti de fapt reduce/scurta felul cum iti folosesti imaginatia pentru a o face sa para mai limitata decat este. Dar singurul motiv pentru care poti face asta e pentru ca iti imaginezi ca e asa. Asta e paradoxul. Si, din nou, e evident – dupa cum am spus – ca sunteti iubiti neconditionat atat de mult, incat chiar sunteti lasati sa ganditi ca nu sunteti iubiti neconditionat. Intr-atat de iubiti sunteti. Daca intelegeti puterea acestui paradox, mai multe din natura structurii existentei vor deveni paradoxuri pentru voi, vor deveni evidente pentru voi. Si veti deveni constienti de faptul ca singurul motiv pentru care experimentati limitarile pe care le experimentati, e pentru ca VOI ati decis asta, dintr-un motiv sau altul. Insa cand veniti dintr-o stare in care stiti ca ati facut asta, va deveni evident ca puteti face altceva. Iar fiind constienti de asta, in sine, fiind constienti de faptul ca puteti face altceva, e tot ceea ce e necesar pentru a primi permisiunea sa faceti altceva. Daca n-ar fi fost asa, existenta ar fi conditionala. Iar existenta nu e conditionala. E neconditionata. Deci, invatati definitia pentru “neconditionat”. Nu inseamna: e neconditionat, cu exceptia acestor conditii. Voi sunteti cei care furnizati conditiile, nu existenta. Existenta este neconditionala deoarece va permite voua, in mod neconditionat, sa puneti conditii daca vreti. Singurul mod in care asta e posibil e daca existenta insasi e neconditionala. Daca n-ar fi fost, ar putea sa nu va permita sa puneti conditii. Faptul ca puteti pune conditii, dovedeste ca existenta insasi e nelimitata si neconditionala. Lasati sa devina evident acest lucru. Asta e starea de cunostere/ in care stii.  Legea nr 2 – Unul e Totul si Totul e Unul. Am discutat despre asta. TU ESTI Tot Ceea Ce Este. Fiecare dintre voi e Tot Ceea Ce Este, ce se exprima pe Sine ca o parte a Tot Ceea Ce Este. Asta e ceea ce numiti principiul holografic in noul vostru limbaj tehnologic. Fiecare parte contine intregul. Fiecare parte contine intregul! Intregul se poate crea pe Sine sa fie experimentat ca parte. Insa fiecare parte contine Intregul. Acest lucru a fost ilustrat in trecut, dupa cum am mai discutat si alta data, printrun simbol numit “plasa lui Indra” sau “perlele lui Indra”, care e ca si cum te uiti la o lucrare din perle perfect rotunde ce pot reflecta. Fiecare perla le reflecta pe toate celelalte perle din plasa. Deci, pentru a obtine acces la toata informatia intregii plase, tot ceea ce trebuie sa faci e sa te uiti in oricare dintre perle. Poti vedea toate celelalte perle in ea. Fiecare dintre voi e o astfel de perla si reflectati toate celelalte perle. Noi intelegem ca, din cauza focalizarii voastre, cateodata, unele dintre celelalte perle sunt mai dificil de vazut. Asta nu inseamna ca nu sunt acolo. Sunteti holografici prin natura voastra. Perlele / Reflectiile sunt acolo. Iar cand va acordati vibratia si constiinta pe acest fapt evident prin intelegerea naturii structurii exitentei in acest fel, atunci veti STI ca totul e acolo si ca puteti accesa ce aveti nevoie, cand aveti nevoie, cum aveti nevoie, in mod perfect, dupa cum aveti nevoie. Nicio secunda mai devreme decat aveti nevoie, dar nicio secunda mai tarziu decat aveti nevoie. Asta e ceea ce se intampla acum, in aceasta experienta. Asta e ideea de ce inseamna channeling: sa fii in Acum pana in punctul in care pur si simplu te racordezi la ce ai nevoie, cand ai nevoie si sa permiti acelei informatii sa patrunda asa cum ai nevoie de ea, in orice forma ai nevoie de ea. De aceea noi nu planuim sa va vorbim, nu stim niciodata ce urmeaza sa va spunem; spunem doar: hai sa vorbim. Uneori putem da un indiciu, dar habar n-avem ce vom spune pana nu o spunem. Insa stim ca atunci cand avem nevoie s-o spunem, e acolo si e exact ce e nevoie sa fie spus, pentru acel moment. Asta e tot legat de asta. Cand veti intelege natura structurii si veti incepe sa “veniti’ din acel loc al cunoasterii, acea stare de spirit permite unui asemenea tip de expresie. Acea stare de spirit nu permite niciunui alt tip de expresie in afara celui ce e necesar sa fie Acum Aici, ce serveste binelui tuturor celor implicati. Pentru ca asta e intentia noastra in sinele nostru natural de vreme ce suntem un aspect al Tot Ceea Ce Este care sustine toate partile, care la randul lor sustin Intregul. E UN Singur lucru.  Am mai folosit si analogia puzzle-lului. O imagine puzzle alcatuita din toate miile de piese, fiecare cu forma sa unica. Daca decizi sa schimbi forma oricareia dintre bucati, cand incerci sa asamblezi imaginea puzzle-ului, acea piesa nu se va mai potrivi si nu va mai sustine Intregul si nici Intregul pe ea. Insa, daca iti dai voie sa fii forma naturala ce ai fost creat sa fii, te vei potrivi perfect cu tot restul pieselor, prin faptul ca te potrivesti perfect, armonios, creezi imaginea mare, care mai apoi, intr-un sens, sustine toate piesele care o alcatuiesc. Si ai o experienta armonioasa completa. Dar daca gandesti: Am nevoie sa fiu asta, am nevoie sa fiu aia, si vii din iluzie in loc sa vii dintr-un loc al cunoasterii adevarate, atunci nu te potrivesti, nu te armonizezi, esti in conflict, in primul rand cu tine insuti, pentru ca incerci sa fii ceva ce nu esti; pentru ca nu esti tu insuti, sinele tau natural; nu esti sinele tau evident. Asta e tot ce am spus vreodata in toate cate v-am invatat vreodata, toate lucrurile despre care am vorbit vreodata, pe care le-am spus sau impartasit cu voi. Toate nu sunt nimic altceva decat variatii ale lui: Poti fi sinele tau natural evident! Noi doar va reamintim asta iar si iar: cine sunteti. Iar in acest moment, profitam de ocazie pentru a adauga acest alt nivel al cunoasterii ca sa puteti – prin intelegerea structurii evidente a naturii lucrurilor – sa va intelegeti propria natura si cat de evident este sa te afli intr-o stare de a sti. EU SUNT. Sunt intr-o stare in care stiu. Eu sunt. Sunt in starea de a sti. A, imi amintesc punctul. Evident. Daca e in stanga pentru mine, e in dreapta pentru el; cand imi schimb perspectiva e in dreapta si pentru mine. Evident! Starea in care stii. Deci , Legea 1 – Exist – starea in care stiu. Evident! Legea 2 -Totul e Unul, Unul e Totul – evident! Legea nr 3 – Ce dai, aceea primesti. Evident! De ce? Pentru ca nu e nimic altceva! Nu exista nicaieri pentru ca ceva sa se duca acolo, nu exista niciun “exterior”; exista doar Acum si Aici. Deci, daca tu creezi o vibratie, cine altcineva in afara de tine mai e ca sa traiasca experienta rezultatului acelei vibratii? Inteleg ca puteti crea ILUZIA in care nu traiti imediat experienta rezultatului. Insa asta e doar o iluzie; e doar o iluzie experentiala. De asta, cand auziti de oameni ce vorbesc de ideea de “experiente in apropierea mortii”, “trecand in lumea spiritelor” , ‘comunicari cu spiritele” si pomenesc de ideea “trecerii in revista a vietii”, in care traiesc dintr-odata experienta efectului a tot ce au facut vreodata in timpul vietii, din perspectiva celor care au fost afectati de actiunile lor si simt toate acele lucruri pe care acei oameni le-au simtit, simt tot ceea ce acei oameni  au vazut. Toti oamenii ce au fost afectati, toate fiintele ce au fost afectate de fiecare actiune, este atunci experimentat in timpul trecerii in revista a vietii de persoana care a facut acele lucruri, care a actionat. De ce? Nu pentru a fi pedepsit. Ci pentru ca nu e nimeni altcineva care sa traiasca experienta acelor lucruri! Nu esti decat Tu. Factorul de intarziere e doar o iluzie care face sa para ca nu Tu esti acele persoane. Insa Tu esti acele persoane, ele sunt in fiecare dintre voi. Deci in trecerea in revista a vietii, cand e indepartat factorul de intarziere, dintr-o data, tot ceea ce faci, ceea ce dai, e acolo instantaneu pentru ca tu sa le traiesti experienta din toate punctele de vedere care acum sunt punctele Tale de vedere. Pentru ca in acea stare Tu esti Unu, si te uiti la punctul tau de vedere. Nu mai exista iluzia artificiala de Tu si Ei, fiind experimentat in acelasi fel. Cu siguranta nu in acelasi grad. Nu spun ca nu puteti trai experienta unui anumit simt al identitatii individuale in spirit. Nu spun asa ceva. Spun doar ca factorul, factorul principal ce face din experientele in realitatea fizica experiente in realitatea fizica, conceptul de spatiu-timp, conceptul de intarziere, acest decalaj in timp, aceasta idee a dimensiunii in care lucrurile necesita timp, in care lucrurile necesita spatiu, Tu esti Tu, Tu NU esti Eu, Eu NU sunt Tu – astea cad. E primul lucru care pica. Pentru ca reprezinta chiar definitia experientei spatiu-timp, e constructia artificiala a spatiu-timpului. Imediat ce asta pica, TU ESTI TOTI cu care ai interactionat. Deci, simti imediat toate lucrurile ce sunt rezultatul interactiunii tale cu Ei. Asta e trecerea in revista a vietii ca sa puteti intelege adevaratul concept al starii in care TU ai ales sa fii. Nu e o pedeapsa, nu e o judecata. Este un rezultat natural evident al indepartarii constructiei spatiu-timp din ceva ce e in esenta O SINGURA FIINTA. Intelegeti? Deci, pe masura ce incepeti sa intelegeti natura acestei constructii, veti vedea ca explica de ce aceste lucruri se intampla. Astfel ca acum, cand veti auzi pe cineva vorbind de trecerea in revista a vietii in spirit, dupa ce mori, intelegeti de ce se intampla asta. Din cauza naturii insasi a existentei prin faptul ca Tu esti Totul. Iar cand dai la o parte experientele artificiale de separare, devii instantaneu acea parte cu care ai interactionat si ii traiesti experienta din punctul ei de vedere. E simplu si evident! Legea nr 4 – Schimbarea e singura constanta. Chiar si schimbarea se schimba in ceea ce e stabil si imuabil, fapt ce creeaza primele 3 Legi, care nu se schimba. Deci e un ciclu complet. Schimbarea este evidenta chiar si pentru voi. Totul se schimba, nu? Acum, daca intelegi natura existentei, poti intelege ce e de fapt schimbarea. Experienta schimbarii nu e chiar ce credeti din perspectiva voastra. Daca totul e Aici si Acum, asta inseamna ca stii ce? Ca totul co-exista simultan. TOTUL co-exista simultan. Iar cand spun Totul nu vreau sa spun doar fiecare realitate. Vreau sa spun Tot ceea ce percepeti ca un moment diferit deja exista Acum cu momentul pe care il experimentati Acum. 21 Deci, cum e posibila schimbarea? Totul exista deja. Daca fiecare moment e ca un cadru inghetat, fara conceptul de timp si spatiu, cum traiti experienta schimbarii in constiinta voastra? Simplu. Din nou, e o chestiune de schimbare a frecventei, de schimbare a perspectivei. Ceea ce numiti miscare, este pur si simplu o chestiune de mutare a perspectivei tale pentru a avea un punct de vedere diferit asupra aceluiasi moment Acum. Asta e tot. Vezi pur si simplu acelasi moment din puncte de vedere diferite, cu un asemenea grad de repetitie, cum spuneti voi, incat pare sa fie ceea ce numiti miscare prin spatiu si timp din perspectiva voastra. Insa din perspectiva noastra nu se vede la fel decat daca vrem asta. Din persectiva noastra, totul e deja acolo. Totul e deja aici. Cand va privim, cand va percepem/simtim, noi va vedem pe toti acum. Ceea ce voi numiti sinele trecut, sinele viitor, toate ne apar intr-un singur snapshot, ca o matrice holografica, intinzandu-se ca un pachet de carti de joc, toate in acelasi timp; ca diferite cadre pe o banda de film – toate cadrele sunt acolo concomitent, aici si acum. Deci cand PARE ca accesam viitorul sau oricine de pe planeta voastra pare ca acceseaza viitorul, trecutul, nu o face. Ei acceseaza diferite aspecte ale lui Acum, deoarece e EVIDENT – la fel cum e evident ca atunci cand tii in mana intreaga banda de film si te poti uita la oricare cadru, pentru ca sunt toate aici si acum – e aceeasi idee. Si de aceea noi STIM – STIM – de ce sunteti capabili. Pentru ca sunteti capabili Acum. Pentru ca asta exista Acum. Stim ce sunteti capabili sa stiti. Pentru ca, din perspectiva noastra, o stiti deja. E doar ca in acest cadru, nu stiti ca o stiti. Insa noi stim. Iar ceea ce facem azi e proiectat sa va ajute sa va uitati la acel cadru, in care stiti ca stiti. Da, da, da suntem familiari cu intelegerea filosofiei cum ca adevarata intelepciune vine cand stii ca nu stii. Inteleg asta. Insa asta e putin diferit de ceea ce discutam aici. Deoarece chiar si cand stii ca, cu cat stii mai multe, cu-atat mai putine stii, inca iti permiti tie pe moment sa stii anumite lucruri. Chiar si daca e numai ca stii la modul absolut ca nu stii totul. Chiar si asta e ceva ce STII. Despre acest fel de a sti vorbim noi. Despre a sti imediat, aici si acum cine esti si cum poti prefera sa fii. Despre aceasta cunoastere vorbim noi. Cealalta cunoastere e cunoasterea lucrurilor de care vorbeam la inceput, in care stim ca nu trebuie sa stim intotdeauna. Multi ne-au intrebat: “Bashar, e ceva ce nu stii?” Raspunsul nostru e: “Nu stiu.” Pentru ca nu sunt acea fiinta in acest punct. Bineinteles ca sunt lucruri pe care nu le stim. Insa nu conteaza pentru ca in orice moment, stim ceea ce avem nevoie sa stim. Si stim ca vom sti ce avem nevoie sa stim in acel moment, iar orice nu stim in acel moment, stim ca nu e nevoie sa stim. Asta e tipul de cunoastere despre care vorbim: diferenta dintre a sti ceea ce ai nevoie sa stii si a sti ca ceea ce nu stii, nu ai nevoie sa stii in loc de a te ingrijora ca nu stii ceva de care ai nevoie. Asta e diferenta dintre starea iluzorie pe care ati creat-o si starea de a sti. In starea iluzorie poti crea experienta ingrijorarii ca nu stii ceva ce e necesar sa stii. Din starea de a sti, pur si simplu stii ca ceea ce nu stii, nu ai nevoie sa stii. Asta iti aduce cunoasterea: certitudinea ca exista lucruri pe care nu ai nevoie sa le stii.  Asta e paradoxul starii de a sti. Insa atunci cand ai nevoie sa le stii, le vei sti, in acel moment in care ai nevoie sa le stii, nu mai devreme, nu mai tarziu. Asta e starea in care stii: sa relaxezi ideea ca exista lucruri pe care nu le stii si e ok asa. Iar cand vei stii ca nu e nevoie sa le stii, atunci vei stii ca stii ce ai nevoie sa stii. Si vei merge mai departe cu aceasta cunoastere: stiind ca daca e nevoie sa stii altceva, vei stii cand vei avea nevoie. Intelegeti ce vreau sa spun? 5. Cele 4 Legi ale Creatiei ca stari de spirit Prima lege este: Existi. Prima stare de spirit e astfel: unitate si existenta. A doua lege: Unul e Totul, Toti sunt Unul. Iar starea de spirit ce se asociaza e: separare si conectare. A treia lege: Ce dai, aceea primesti. Iar starea de spirit ce merge mana in mana e: reflectie si atractie. A patra lege: Schimbarea e singura constanta. Totul se schimba cu exceptia primelor 3 legi. Iar starea de spirit e actiune si experienta. Aceasta traducere a celor 4 legi, ce stau la baza a tot in Creatie, tradusa in stari de spirit, e ceea ce va poate permite sa castigati o mai buna intelegere in felul cum sa aplicati cele 4 legi in viata de zi cu zi. Daca intelegeti ca le puteti aplica ca si stari de spirit, sa va permiteti sa va mutati in aceste stari de spirit, iar intr-un sens, sa combinati aceste stari de spirit intr-o stare cuprinzatoare, aceasta va fi starea adevaratei voastre esente, adevaratului vostru sine, ce va va permite sa plutiti fara efort de la idee la manifestare in realitatea fizica. A fi, unitatea. Am discutat deja: sunteti totul in acest sens, sunteti un singur lucru. E o intarire a Unul e Totul, Toti sunt Unul. Dar prin conceptul de reflectie. Prin acest concept, intelegi ca Unul devine Mai Multi prin constientizare de sine, prin propria reflectie.
Bashar chaneling
sursa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu