duminică, 24 iunie 2012

EXPRIMAȚI-VĂ VOTUL !


Noi, Federația Galactică a Luminii, dorim să cunoaștem care este procentul de acceptare a ajutorului pe care-l oferim lumii voastre, dacă luăm în considerare numărul celor care cunosc, într-un fel sau altul, această inițiativă. Echipele noastre specializate  culeg informații de pe rețelele voastre de socializare și le introduc într-o bază de date, pentru a fi ulterior prelucrate. Vrem să cunoaștem cât mai exact câți, dintre cei care își exprimă votul, doresc și câți nu doresc acest sistem de colaborare cu noi, acest ajutor pe care noi vi-l oferim.
Trebuie să cunoașteți că voi nu sunteți primii cu care procedăm în acest mod: multe alte lumi au acceptat, în timp, colaborarea cu noi, așa că, procedura statistică aplicată în cazul vostru este una de care ne-am folosit în multe alte ocazii. Suntem încrezători că și în cazul vostru, inițiativa noastră se va  bucura de înțelegerea și alegerea voastră. Decizia noastră de a implementa sau nu acest sistem de colaborare cu lumea Pământului, va decurge exclusiv din procentul vostru de acceptare. Vrem să trecem cât mai curând posibil la următoarea etapă a acestui program de ajutor. Nu dorim în nici-un fel tergiversarea acțiunii, fapt pentru care, vă rugăm să ne ajutați, prin exprimarea acceptului sau respingerii acestei inițiative, aceasta deoarece trebuie cu necesitate să ne putem raporta la un număr total de ființe umane conștiente despre existența și propunerile noastre. 
Programul în discuție prevede, printre altele, și o întâlnire a reprezentanților noștri cu cei ai grupului pământean care se implică în  derularea lui. Experiența pe care am acumulat-o în relații de acest gen cu alte lumi, ne permite să apreciem că, și în acest caz, acțiunea va fi una de mare succes și de stabilire a unor relații de mare și trainică încredere între lumile noastre. În concluzie: avem nevoie nu numai de voturile vastre de acceptare dar și de cele de respingere (dacă ele există), aceasta pentru că o evaluare corectă trebuie să se facă în funcție de totalitatea celor care cunosc despre ceea ce este vorba. Unii dintre voi ar putea spune că , de fapt, noi am putea afla cu ușurință această totalitate, dar noi vă vom repeta că NICIODATĂ nu ne vom permite investigații asupra gâdurilor voastre (asta nefiind de loc complicat pentru noi) fără libera voastră acceptare.
Asa dar, vă rugăm dați-ne răspuns ACUM la propunerea noastră sinceră de ajutor frățesc. Faceți-ne cunoscute sentimentele voastre, într-un fel sau altul, dacă doriți ca noi să ne implicăm în progresul lumii voastre, pentru a putea astfel începe colaborarea cu voi în numeroasele proiecte pe care noi apreciem că ar fi necesare pe planeta voastră, pentru a ajunge la prosperitatea și siguranța pe care vi le doriți, în multele direcții ale existențialității lumii voastre.
Vă rugăm să nu apreciați greșit insistența noastră, ca fiind un mijloc de persuaziune, prin care să vă obținem aprobarea împotriva intereselor voastre.                     

Noi nu facem troc cu nicio ființă de oriunde ar fi ea pentru a-i condiționa un ajutor pe care și-l dorește de la noi. Nu vom spune niciodată: “ Îți ofer ceea ce-mi ceri dacă…. ”. Asupra celor care ne refuză colaborarea nu vom face niciodată niciun fel de presiunii sau acțiuni punitive căci națiunile din Federație respectă cu sfințenie Legea Liberului Arbitru promulgată de Creator. Dreptul vostru de a avea o obțiune va fi respectat de-a pururi.
Faceți-vă fără niciun fel de grijă, observațiile și aprecierile indiferent de ceea ce doriți ca ele să exprime. Noi vom monitoriza zonele de acces public al acestor comunități si vom număra voturile pro și contra, ca să ne exprimăm în limbajul vostru, numai și numai pentru a cunoaște starea reală de fapt, gradul de acceptare a inițiativelor noastre în lumea voastră. Aceasta ne va ajuta să cunoaștem și cam care sunt proiectele pe care le-ați dori aplicate pe Pământ. Ofreta serviciilor și asistenței noastre pornește de la sentimentele noastre de iubire și pace, în numele Creatorului, considrând acest univers ca o singură și enormă gospodărie.
Vă rugăm să ne oferiți răspunsul și dați-ne de știre, dacă sunteti doritori a lucra cu noi și, dacă nu vă cerem prea mult, motivele pentru care o faceți. Ne veți ajuta să înțelegem mai corect atitudinea și poziția voastră în acest univers în care ne-a plasat Creatorul, univers pe care avem datoria sfântă de a-l înfrumuseța astfel ca să fie mereu minunata GRĂDINĂ A LUI DUMNEZEU.
Am adunat deja o cantitate considerabilă de informație prin metodele pe care le folosim, și vă spunem că, la acest moment, suntem încântați cât de mulți dintre voi sunt gata nu doar să accepte ajutorul nostru, dar să înceapă o relație de lucru cu noi. Noi găsim această atitudine destul de încurajatoare, ceea ce ne motivează și mai mult în a ne face cunoascută prezența, mult mai multora dintre voi, în diverse moduri. Pe cei care stabilesc asemenea relații cu noi, îi vom ajuta să înțeleagă mai bine adevărurile locale și universale, crescându-și, în acest mod, frecvența de vibrație și, implicit, conștiința.

Primul pas pentru începătorii interesați, este de a se convinge de existența noastră, cine suntem, de unde venim și care ne sunt intențiile, în ceea ce privește lumea voastră. Ei trebuie să afle ce ne-a determinat pe noi să venim din adâncurile universului în sistemul vostru solar și planetar. Pe baza cestei înțelegeri, trebuie să ajungem la nivelul la care putem avea încredere deplină unii în alții. Când o asemenea platformă va fi stabilită, vom putea trece la acțiuni de asistență și ajutorare care să consolideze și mai mult relația noastră de prietenie și frăție. Prin canalele noastre umane, putem răspunde oricăror întrebări venite din partea voastră, indiferent cât ar fi ele de incomode.         
Vă rugăm să ne ajutați în acest efort, continuând să popularizați mesajele și imaginile pe care le primiți de la noi. Știm că aceste procedee sunt cele mai indicate pentru a ne face cunoscuți lumii voastre. De altfel și voi vă folosiți de asemenea metode, pentru a relaționa și a vă înțelege mai bine.

Dacă acest mod de a ne cunoaște mai bine va continua, suntem siguri că vom apropia mult momentul în care vom putea debarca pe planeta voastră, într-un fel care nu va putea fi pus la îndoială sau contestat de cineva.
Pentru că veni vorba, noi cunoaște frustrarea multora dintre voi privind mereuamânata noastră debarcare, care, dacă va mai continua mult, va începe să submineze inițiala voastră încredere în producerea acestui eveniment, care va schimba în totalitate atitudinea și sentimentele omenirii față de univers. Vă rugăm să credeți că ne stăpânește cel puțin aceeași nerăbdare, legată de întâlnire.
Deși multora nu le este clar, trebuie să facem, din nou, mențiunea că pentru ca această dorință să se realizeze, este necesară îndepliunirea unor condiții de natură energetică-vibrațională, dată fiind realitatea unor diferențe între lumea voastră și lumea noastră. (Nota C.M.: Se referă la faptul că frecvența de vibrație a lumii noastre este încă cea caracteristică dimensiunii a treia, ceea ce asigură condiții de manifestare a sentimentelor de frică, ură, separație, dorință de răzbunare, neîncredere, duplicitate, agresiune, în comparație cu vibrația lor, care trăiesc în dimensiuni superioare- în general a 5-a, dar nu numai - aceasta înseamnând că ei au doar sentimente de iubire, încredere, compasiune, unitate. Pe de altă parte, evoluția noastră destul de înceată a făcut ca forțele întunecate să nu fie complet anihilate pe Pământ, și asta poate constitui un semn de întrebare asupra reușitei acțiunii lor de debarcare și asupra siguranței echipajelor lor în sensul că deși navele lor sunt inexpugnabile, un eventual conflict inițiat de întunecați ar putea produce victime colaterale în rândul populației umane).
Dorim să înțelegeți că și noi am oboist de asemenea, dacă ne dati voie să spunem așa, de starea actuală a misiunii noastre și nu dorim nimic mai mult decât să trecem cât mai curând la accelerarea realizării programului nostru în ceea ce vă privește pe voi, frații și surorile noastre. Vrem ca schimbările pe care ni le-am propus, și pentru care ne aflăm aici, să le realizăm cât mai ugent, deoarece întârzierile nu vă fac bine nici vouă nici nouă. Stă în vîrful degetelor voastre să depășim stagnarea și să realizăm acest minunat Program Divin. Ințelegeți că NUMAI DE VOI DEPINDE.

Vă cerem un răspuns URGENT: SUNTEȚI PREGĂTIȚI SĂ NE ÎNTÂLNIȚI ȘI SĂ ÎNCEPEȚI SĂ LUCRAȚI CU NOI LA MULTELE PROIECTE PE CARE NOI LE-AM ALINIAT CA PE PIESELE DE DOMINO, PENTRU CA O DATĂ PUSĂ ÎN MIȘCARE PRIMA PIESĂ, TOATE CELELALTE SĂ-I URMEZE?
 Dacă sunteți pregătiți, vă rugăm să lăsați comentariul vostru mai jos (rubrica COMENTARII, alegănd Anonim; nota C.M.), răspunsul vostru fiind foarte important pentru ceea ce urmează să facem noi.   

Noi suntem prietenii voștri din Federația Galactică a Luminii și așteptăm cu nerăbdare preconizata (și mult întîrziata) noastră întâlnire pe Pământ.

Nota C.M.: Pe http://spirituletern.blogspot.com voi înființa, începând de astăzi, un spațiu unde cititorii să-și poată exprima opiniile pro și contra, legate de propunerea F.G.L. de colaborare cu lumea noastră, pe diverse teme,  așa cum ne-au cerut-o ei. Voi transcrie toate comentariile care mi se vor timite prin email (bibmihailescu@hotmail.com)  sau la rubrica de Comentarii, Anonim, de la subsolul acelui spațiu). Inscrierile pentru dispozitivele de captare și utilizare vor continua ca și până acum. Nu vor fi admise exprimări înafara bunelor maniere.C.M.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu