luni, 21 mai 2012

Un asteroid din Sistemul Solar a fost numit "ROMÂNIA"! Cum este DESCRIS şi cui îi aparţine decizia


Un asteroid din Sistemul Solar a fost recent denumit "România". Cu un diametru de aproximativ 2-3 Km, obiectul ceresc se află între planetele Marte și Jupiter și se învârte în jurul Soarelui în 1123 de zile. Cel mai aproape de Pământ ajunge la 0.83 unități astronomice. Asteroidul nu se îndreaptă însă spre țara noastră, nici spre Terra, ci doar a fost denumit astfel de Uniunea Astronomică Internațională. 

Pe data de 6 mai 2012, Uniunea Astronomică Internațională (UAI) a listat pentru prima dată asteroidul cu numele de România în numărul 71497 al "Minor Planet Circular".
Decizia a fost luată ca urmare a propunerii a doi oameni de știință — românul Mirel Birlan, care lucrează la Observatorul din Paris și americanul Richard Binzel de la MIT (Massachusetts Institute of Technology). "Este un lucru extraordinar ca UAI a acceptat denumirea România pentru asteroidul cu numărul 7986. România a fost unul dintre membrii fondatori ai UAI, iar românii își pot întoarce acum ochii spre cer gândindu-se că o mică Românie se află pe bolta cerească. Sper ca astronomia și studiul spațiului să capete dimensiuni importante în cercetarea românească", a spus Mirel Birlan.

Cum este descris ASTEROIDUL ROMÂNIA

Denumirea asteroidului este însoțită de următoarea descriere a țării noastre, propusă odată cu numele România: "România este o țară situată în Europa de sud-est, intersectată de paralela 45. Capitala este la București. Suprafața țării este cât o treime din cea a Franței, iar geografia ei cuprinde munții Carpați, fluviul Dunărea și Marea Neagră. Istoria sa culturală se întinde pe două milenii, iar limba română este de origine latină". 

"Agenția Spațială Română (ROSA) salută decizia UAI de a denumi asteroidul cu numele țării noastre. În calitate de membru al Agenției Spațiale Europene (ESA), România este interesată de programele viitoare de cercetare a asteroizilor și susține proiectele de instrumentație în domeniul astronomiei și spațiului", a declarat Marius Piso, președintele ROSA.

Denumit oficial (7986) Romania = 1981 EG15, asteroidul a fost descoperit pe 1 martie 1981 de către astronomul S.J. Bus la Observatorul din Siding Spring, în cadrul unui studiu asupra asteroizilor denumit U.K. Schmidt-Caltech Asteroid Survey. Obiectul ceresc face parte din centura principală de asteroizi, o regiune din Sistemul Solar aflată între planetele Marte și Jupiter și care adăpostește numeroase corpuri cerești precum asteroizi și planete pitice. 

Cu un diametru de aproximativ 2-3 km, asteroidul România face o rotație completă în jurul Soarelui într-un interval de timp de 1123 de zile. Când se apropie cel mai mult de Pământ se află la o distanță de 0.83 unități astronomice (124 166 340 Km). Asteroidul are o orbită eliptică stabilă și foarte bine cunoscută, astfel că nu prezintă un pericol pentru Terra. Magnitudinea absolută a asteroidului România este de 15.5, dar de pe Pământ îl percepem ca având o magnitudine aparentă maximă de 17, ceea ce înseamnă că poate fi observat doar printr-un telescop mare.









Sursa: REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu