miercuri, 23 mai 2012

NOI CUTREMURE în Bulgaria. PLUS un seism în Serbia, resimţit în Banatul românesc


Două cutremure cu magnitudini de 3,3 şi 3,2 pe scara Richter au avut loc astăzi în Bulgaria, informează INFP. Cele două evenimente fac parte din seria de seisme care au urmat cutremurului de 5,8 grade produs în noaptea de luni spre marţi.

În zilele care au urmat cutremurului de luni spre marţi au avut loc în Bulgaria alte 17 seisme cu magnitudini cuprinse între 2,9 şi 5,2 grade. 

Cele două cutremure din după-amiaza zilei de miercuri, 23 mai, s-au produs la o adâncime de 2, respectiv 10 kilometri. 

Un cutremur de magnitudine mai mare, 3,5 grade pe scara Richter, s-a produs în această după amiază în Serbia, epicentrul fiind localizat în apropierea graniţei cu România. Cutremurul, produs la o adâncime de 60 de kilometri, a fost resimţit şi în Banatul românesc, arată mărturiile unor români din zonă, centralizate de INFP.

Sursa:  REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu