miercuri, 16 mai 2012

Istoric rus: "URSS a vrut să desfiinţeze România"


URSS a avut o politică agresivă, de impunere a forței în raport cu statele vecine, în special față de România și Polonia, țări pe care a vrut la un moment dat să le desființeze, a declarat marți, la Chișinău, dr. Leonid Ghibianskiy, de la Institutul de Slavistică al Academiei de Științe a Rusiei.

Afirmațiile sale au fost făcute în cadrul conferinței „Basarabia 1812, problema națională și implicațiile internaționale”.

Evenimentul a avut loc în contexul împlinirii a 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus.

Istoricul moscovit a recunoscut că cercetătorii sovietici au aflat abia la sfârșitul anilor 80 despre prevederile secrete ale Tratatului Ribbentropp-Molotov, privind împărțirea Poloniei și ocuparea țărilor baltice și Basarabiei, lucru care a dat peste cap întreaga istoriografie a URSS, construită pe ideea eroismului antifascist.

Sursa:  REALITATEA.NET


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu