vineri, 18 mai 2012

CREDINTA NELIMITATA


Un alpinist a vrut să cucerească cel mai înalt munte. S-a pregătit pentru asta timp îndelungat şi în final a hotărât să se aventureze singur pentru a primi laurii victoriei.
Noaptea căzu grea pe înălţimile munţilor şi omul nu a mai văzut nimic.Totul era negru. Până şi luna şi stelele fuseseră acoperite de nori negri. Şi cum se căţăra el, la doar câţiva metri de vârful muntelui a alunecat şi a căzut în gol. Alpinistul, văzu în timpul acelei îngrozitoare căderi anumite episoade din viaţa lui, unele bune, dar si altele rele.
Se gândi la moartea care îi era aproape când, deodată, a simţit frânghia de siguranţă că-i frânge mijlocul. Fusese oprit din cădere şi acum atârna în gol legat de acea frânghie. Urmă un moment de tăcere absolută. Atârnând în neant, singurul lucru ce-i veni în minte fu:
“Ajută-mă, Doamne !”
Deodată auzi o voce venită din depărtări: “Ce doreşti, fiule?”
“Salvează-mă, Doamne!”, strigă alpinistul cuprins de frica morţii.”
Chiar crezi că eu te pot salva?”
“Da Doamne, cred.”

“Bine, dacă crezi în mine şi în salvarea mea, taie frânghia de care atârni”, îi spuse Dumnezeu.
Urmă un moment de tăcere, alpinistul se îndoi şi pierdu credinţa. Frânghia era singura care, raţional, îl ţinea în viaţă…aşa că n-o tăie ci hotărî să renunţe la ajutorul dumnezeiesc.

A doua zi dimineaţa, echipele de salvare au anunţat că au găsit un alpinist legat de frânghia de siguranţă la doar doi metri de pământ. Murise îngheţat de frig.
Dar tu, cât eşti de ataşat de frânghia ta ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu