Acest articol apartine www.digerate.blogspot.com
Dupa cum scriam intr-un articol anterior nu-mi mai vine sa scriu. Idei am, de observat observ, dar cred ca m-am desteptat. In sensul ca am princeput : multi citesc, putini inteleg.
E drept ca ai mei cititori chiar inteleg, ba uneori suntem si de acord. Dar care e sensul sa-i convingi pe cei care sunt deja convinsi? Am senzatia ca am format cu totii un fel de cerc inchis. Romania e alcatuita din bisericute. Toate in razboi cu celelalte, chiar daca uneori telurile lor converg spre acelasi final. Si, cu toate astea, romanii prefera sa se certe. Sa fie conflictuali. Si mai ales sa nu gandeasca. Sa se lase in voia celor mai primitive sentimente si sa inlocuiasca gandirea rationala cu impresiile. Creierul cu ovarele. Sau ma rog, cu organul.
Zilele trecute, pe strada, treceau 2 pustani. Cam la 20-22 de ani. Baieti. Curatei, vorbeau frumos, nu pareau nici golani nici oameni ai cavernelor. Discutau pe marginea criteriilor de alegere a candidatului la urmatoarul scrutin. Mi-a fost dat sa aud ceva ce m-a siderat- citez aproximativ: “cine o sa-l aleaga pe ala de la opozitie? Nu vezi ca arata de parca ar fi pe moarte?”…
Ei bine, dupa asa ceva mi-am dat seama ca e inutil. Prostia e infinita si nu se vindeca decat cu secole de educatie. Administrata cu forta, daca cetateanul roman nu vrea altfel. Daca romanii folosesc in alegeri criterii de genul : e “buna” sau nu, e frumos sau nu, are tenul roz sau nu… de ce sa nu trecem la nivelul urmator? Sa le stabilim o inaltime minima, o anumita culoare a irisului si parul ondulat. Sau dimpotriva. Ce ne retine? Cat despre competenta, educatie si alte concepte complicate… cui ii pasa? Evident nimanui.
Asadar, satula de “inteligenta” ce debordeaza in capetele tineretului Romaniei, mi s-a taiat. Cheful. Am trecut la muzica. Gratie Youtube-ului am vizionat si ascultat muzicalul “Cats” al lui Andrew Lloyd Webber, punerea in scena de pe Broadway. Apoi am ascultat cat am putut din “Fantoma de la opera”, de acelasi compozitor, si m-am bucurat. Cand s-au terminat am schimbat cu ceva si mai vechi. Dar la fel de valoros: Engelbert Humperdinck. Apoi melodii si cantareti din toate timpurile: Paul Anka, ceva Shirley Bassey, Barbra Streisand si multi multi altii.
Pentru ca mi-am dat seama ca prostia este incurabila, a existat si va exista intotdeauna, iar eu trebuie sa ma desprind. Sa ma izolez. Sa-mi creez un univers paralel. Cel in care eu, trestia ganditoare, uit de vicisitudinile zilnice si ma scufund in mediul care imi place. Muzica, teatru, carti. Pana cand viata nu va redeveni normala si respirabila… aleg sa refuz realitatea. S-o ignor. Si sa-mi cultiv in schimb sufletul cu arta, fie ea si din amintiri. Sub toate formele sale.
Inspir muzica, expir carte. Inspir teatru, expir pictura. Respir cultura si incerc sa supravietuiesc.
PS: Va multumesc tuturor celor care m-ati acompaniat pe parcursul acestei aventuri cu litere, si va anunt pe aceasta cale ca nu voi mai scrie cu regularitate. Ci numai cand un subiect ma va atinge profund si voi dori sa-l impartasesc cu voi. Inca o data, VA MULTUMESC.
E drept ca ai mei cititori chiar inteleg, ba uneori suntem si de acord. Dar care e sensul sa-i convingi pe cei care sunt deja convinsi? Am senzatia ca am format cu totii un fel de cerc inchis. Romania e alcatuita din bisericute. Toate in razboi cu celelalte, chiar daca uneori telurile lor converg spre acelasi final. Si, cu toate astea, romanii prefera sa se certe. Sa fie conflictuali. Si mai ales sa nu gandeasca. Sa se lase in voia celor mai primitive sentimente si sa inlocuiasca gandirea rationala cu impresiile. Creierul cu ovarele. Sau ma rog, cu organul.
Zilele trecute, pe strada, treceau 2 pustani. Cam la 20-22 de ani. Baieti. Curatei, vorbeau frumos, nu pareau nici golani nici oameni ai cavernelor. Discutau pe marginea criteriilor de alegere a candidatului la urmatoarul scrutin. Mi-a fost dat sa aud ceva ce m-a siderat- citez aproximativ: “cine o sa-l aleaga pe ala de la opozitie? Nu vezi ca arata de parca ar fi pe moarte?”…
Ei bine, dupa asa ceva mi-am dat seama ca e inutil. Prostia e infinita si nu se vindeca decat cu secole de educatie. Administrata cu forta, daca cetateanul roman nu vrea altfel. Daca romanii folosesc in alegeri criterii de genul : e “buna” sau nu, e frumos sau nu, are tenul roz sau nu… de ce sa nu trecem la nivelul urmator? Sa le stabilim o inaltime minima, o anumita culoare a irisului si parul ondulat. Sau dimpotriva. Ce ne retine? Cat despre competenta, educatie si alte concepte complicate… cui ii pasa? Evident nimanui.
Asadar, satula de “inteligenta” ce debordeaza in capetele tineretului Romaniei, mi s-a taiat. Cheful. Am trecut la muzica. Gratie Youtube-ului am vizionat si ascultat muzicalul “Cats” al lui Andrew Lloyd Webber, punerea in scena de pe Broadway. Apoi am ascultat cat am putut din “Fantoma de la opera”, de acelasi compozitor, si m-am bucurat. Cand s-au terminat am schimbat cu ceva si mai vechi. Dar la fel de valoros: Engelbert Humperdinck. Apoi melodii si cantareti din toate timpurile: Paul Anka, ceva Shirley Bassey, Barbra Streisand si multi multi altii.
Pentru ca mi-am dat seama ca prostia este incurabila, a existat si va exista intotdeauna, iar eu trebuie sa ma desprind. Sa ma izolez. Sa-mi creez un univers paralel. Cel in care eu, trestia ganditoare, uit de vicisitudinile zilnice si ma scufund in mediul care imi place. Muzica, teatru, carti. Pana cand viata nu va redeveni normala si respirabila… aleg sa refuz realitatea. S-o ignor. Si sa-mi cultiv in schimb sufletul cu arta, fie ea si din amintiri. Sub toate formele sale.
Inspir muzica, expir carte. Inspir teatru, expir pictura. Respir cultura si incerc sa supravietuiesc.
PS: Va multumesc tuturor celor care m-ati acompaniat pe parcursul acestei aventuri cu litere, si va anunt pe aceasta cale ca nu voi mai scrie cu regularitate. Ci numai cand un subiect ma va atinge profund si voi dori sa-l impartasesc cu voi. Inca o data, VA MULTUMESC.
Daca v-a placut acest articol nu uitati sa-l distribuiti mai departe. Multumesc.
Sursa: Digerate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu