miercuri, 7 martie 2012

RĂZBOAIELE LUI BĂSESCU


Acest articol apartine blogului Marin Neacsu


Astăzi au avut loc cele două evenimente pe care lumea democrată le aştepta în România:Decizia curţii Constituţionale pe subiectul investirii guvernului SIE, şi discursul domnului Băsescu în parlament.
Bineînţeles că amândouă sunt legate, amândouă confirmă călcâiul de marinar apăsat pe grumazul democraţiei din România. După ce CCR a probat pentru a nu ştiu câta oara obedienţa si supunerea la dorinţele tătucului, a parafat încă odată obiceiul încălcării nu numai a legilor bunului simţ dar şi a legilor tării. Este inutil să mai discutăm despre ceva ce practic aşteptam şi nu mă miră.
Este inutil să vorbim şi despre discursul domnului Băsescu, dar trebuie totuşi să amintesc sau să punctez sferele de interes ale matelotului.
Am reţinut preocuparea domniei sale pentru revigorarea economiei pe unele domenii cum ar fi :
   1. Exploatarea minieră, „ dar nu orice activitate minieră„ ci numai cea auriferă, şi nu oriunde- completez eu-  ci cea de la Roşa Montana. Bineînţeles domnul preşedinte este dornic să încaseze cât mai repede comisionul chiar dacă a menţionat că bineînţeles că „dorim şi o exploatare autohtonă, dacă avem cu cine „ Avem aici o dovadă nu numai de subordonare a interesului naţional şi cedarea resurselor unei companii străine de interesele României ci şi un cinism ieşit din comun, în condiţiile în care ştie bine că a distrus practic şi desfiinţat mineritul autohton. Să vii acum şi să spui , după ce ani de zile ai distrus, desfiinţat şi dezarticulat tot ce însemna mineritul aurifer în România, că e nevoie de acest minerit şi că ai vrea să îl faci chiar şi cu companii sau resurse autohtone este nu numai cinic dar şi o nesimţire criminală. „ Dacă avem bani, să îl deschidem cu banii noştri dacă nu să îl deschidem cu bani de la alţii” Dar domnul vorbitor oare nu ştia că ţara asta se împrumută de la FMI de câţiva ani buni pentru că nu mai are bani ? Pe ce lume trăieşte ? Bun plan. Distrugi minele de aur, declari mineritul aurifer nerentabil, secătuieşti economia, rămâi fără bani pentru că nu mai ai aur la export şi te împrumuţi la alţii, şi brusc constaţi că minerituil aurifer a devenit rentabil. Şi cum nu ai bani să investeşti în el, ceri ajutorul unor companii străine care nu vor uita să te răsplătească pentru ca ai distrus mineritul autohton apoi ai adus ţara la sapă de lemn şi apoi i-ai chemat să te salveze, rugându-i  să vină să îţi ia aurul. Asta se întâmplă în România.
    2. Domeniul IT. Aici domnul preşedinte, bănuiesc mare amator de socializare, internaut convins, dar susţinător al ACTA declarat, a remarcat viteza mare de transfer a datelor în România, dar este nemulţumit de un aspect: avem prea multe fibre.. optice. Este supărat domnia sa că fiecare minister, fiecare regie, fiecare firmă are propria sa fibră optică, şi nu există una singură, care să poată fi supravegheată, penetrată, urmărită şi la nevoie scurtcircuitată de la pupitrul de comandă al serviciilor sale secrete, dintr-un singur buton. Asta este opinia domnului Băsescu vizavi de economia de piaţă, principiile de conducere de dreapta, dezvoltarea iniţiativei private şi dreptul cetăţeanului de a alege serviciile convenabile. Domnul Băsescu este supărat că „fiecare este stăpân pe fibra lui optică”. Este incredibil cu câtă seninătate poate să susţină asemenea aberaţii de parcă ar susţine libertăţi democratice fundamentale.
   3. Situaţia energetică a ţării. Aici am auzit iarăşi unele afirmaţii anacronice de parcă domnul sus numit şi-a propus să întoarcă lumea cu fundul în sus. Ca şi don Quijote de la Mancha, cavalerul cauzelor stupide se luptă cu morile de vânt. Ceea ce în ţările civilizate este considerat o şansă şi o posibilitate fericită de a mai salva resursele tot mai scăzute ale planetei în ceea ce priveşte energia şi mă refer aici la energia solară şi eoliană care au avantajul că necesită investiţii minime, consum de resurse ZERO, costuri mici pentru consumator, deci o soluţie ideală, domnul preşedinte al României tratează cu dispreţ, cu ură pentru că nu îi aduce nici un profit, nu o poate controla, nu o poate întrerupe la ordin şi nu o poate controla, dar mai ales nu îi poate ridica preţul de câte ori vrea, şi nu poate să obţină astfel taxe în plus. Cum să taxezi vântul ? Să vii în parlamentul României şi să spui “nu vreau să ne trezim la Predeal cu o moară din aia de vânt “ ca şi cum o moară din aia de vânt ar mânca copii şi ar produce pagube imense umanităţii, ar contamina solul mai ceva ca cianurile de la Roşia Montana şi ar polua aerul mai ceva ca maşinile second hand . Nu are domnul preşedinte nici măcar minimele cunoştinţe necesare încât să spună instalaţii eoliene, el le spune mori de vânt ca să înţeleagă tot românul “cât de gravă e situaţia”. E normal ca domnul prea des menţionat deja să spună că “ sursele noastre sunt cele de la Cernavodă, gazele de şist şi gazele din Marea Neagră “, pentru că asta înseamnă investitori străini, comisioane babane, liberalizarea preţurilor, taxe şi impozite, control asupra populaţiei, monopol. Când a afirmat că “ sursele noastre sunt …” numitul Băsescu a uitat să menţioneze la cine anume se referea când a spus sursele noastre, dar sunt sigur că se referea la aceleaşi persoane la care s-a raferit şi când a spus “să trăiţi bine”, nu la cei la care s-a referit când a spus “i-am ciuruit”. Apropo de şisturi, poate acuma înţelege şi Briana Caragea, cea care protesta la ministerul Economiei împotriva obţinerii gazelor de şist, de ce a fost arestată. Păi cum să strigi în gura mare că nu eşti de acord cu ceea ce doreşte tătuca ?
4. S-a mai referit vorbitorul şi la parlamentul unicameral, adică ceea ce spuneam eu acum câteva zile când vorbeam de şansele ca USL să ajungă să formeze viitorul guvern, după alegeri. Prin prisma celor spuse acuma se întrevede din ce în ce mai clar demisia domnului Antonescu din fruntea PNL pentru că dacă sa va trece la parlament unicameral până la alegeri, lucru uşor de obţinut cu opoziţia în grevă, numărul deviitori parlamentari USL necesar a fi cumpăraţi sau şantajaţi scade considerabil şi astfel Băsescu va obţine mult mai uşor majoritatea parlamentară în viitoarea legislaţie.
Cam asta a vrut să transmită fiinţa extraordinară cetăţenilor, ca şi faptul că dacă sunt cuminţi şi nu îl mai scot afară, este posibil ca de 1 Iunie, cu o săptămână înainte alegeri să le le aducă salariile la valoarea avută înainte de 2009 dar bineînţeles neindexate cu inflaţia, cu preţurile, fără a ţine cont de valoarea de cumpărare a leului la ora actuală. Şi bineînţeles că se aşteaptă ca mujicul să fie mulţumit, să îi pupe mâinile şi să voteze cu actuala conducere care uite, are grijă de oameni şi le măreşte salariile în timp de criză. Cât de prost să fie romanul ?
PS. Mă întreb dacă nu cumva Măria Sa, atunci când spunea ceva de morile de vânt din Dobrogea se referea la ceea ce a văzut la Corbu, colţ cu poligonul militar. Dacă la acele “ mori” se referea, atunci îi dau dreptate, trebuiesc desfiinţate, dar acelea nu sunt mori ci antene.




Sursa: MARIN NEACSU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu