Acest articol apartine blogului Secretele Sistemului
Pentru prima dată în cartea Apocalipsa, denumirea “Babilonul, cetatea cea mare” apare formulată astfel, în Apoc. 14,8: “Apoi am văzut un alt înger, al doi-lea şi a zis: ‘A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!’”
Acest fragment, făcând parte din întreita solie îngerească, este imperios necesar să fie bine înţeles, mai ales de către poporul Bisericii pe care Dumnezeu a adus-o la fiinţă pentru a-i încredinţa ducerea în toată lumea a acestei întreite solii. Biserica Adventistă de Ziua Şaptea trebuie să aibă o percepţie clară şi o înţelegere corectă a acestei titulaturi.
Acest lucru este important nu numai din punct de vedere dogmatic, teoretic-explicativ, ci mai cu seamă pentru a ne ajuta să înţelegem mai bine importanţa unor evenimente contemporane care se înscriu în seria jaloanelor pe care profeţiile Vechiului şi mai cu seamă cele ale Noului Testament (Daniel şi Apocalipsa) ni le oferă ca precursori ai marelui eveniment final, revenirea în slavă a Domnului Isus Hristos.
Exemple: Formarea Uniunii Europene, procesul de globalizare mondială, procesul de ecumenizare şi unire a Bisericilor, criza permanentă din Orientul Mijlociu, înmulţirea şi acutizarea catastrofelor naturale (tsunami, inundaţii, uragane năpraznice, cutremure, incendii devastatoare ale pădurilor), înverşunarea terorismului cu precădere a celui islamist, creşterea vertiginoasă a preţului petrolului, etc. etc.
În redarea discursului său vizionar, Ioan se referă uneori numai cu apelativul “cetatea cea mare”:
Acest fragment, făcând parte din întreita solie îngerească, este imperios necesar să fie bine înţeles, mai ales de către poporul Bisericii pe care Dumnezeu a adus-o la fiinţă pentru a-i încredinţa ducerea în toată lumea a acestei întreite solii. Biserica Adventistă de Ziua Şaptea trebuie să aibă o percepţie clară şi o înţelegere corectă a acestei titulaturi.
Acest lucru este important nu numai din punct de vedere dogmatic, teoretic-explicativ, ci mai cu seamă pentru a ne ajuta să înţelegem mai bine importanţa unor evenimente contemporane care se înscriu în seria jaloanelor pe care profeţiile Vechiului şi mai cu seamă cele ale Noului Testament (Daniel şi Apocalipsa) ni le oferă ca precursori ai marelui eveniment final, revenirea în slavă a Domnului Isus Hristos.
Exemple: Formarea Uniunii Europene, procesul de globalizare mondială, procesul de ecumenizare şi unire a Bisericilor, criza permanentă din Orientul Mijlociu, înmulţirea şi acutizarea catastrofelor naturale (tsunami, inundaţii, uragane năpraznice, cutremure, incendii devastatoare ale pădurilor), înverşunarea terorismului cu precădere a celui islamist, creşterea vertiginoasă a preţului petrolului, etc. etc.
În redarea discursului său vizionar, Ioan se referă uneori numai cu apelativul “cetatea cea mare”:
Apoc. 11,8: “Şi trupurile lor moarte, vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari,..”.
Apoc. 14,20: “Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate şi din teasc a curs sânge, până la zăbalele cailor…”
Apoc. 16,19: “Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit…”
Apoc. 17,18: “Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului”
Apoc. 18,16: “şi vor zice: Vai!, vai! Cetatea cea mare care era îmbrăcată cu in foarte subţire cu purpură şi cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare.”
Apoc. 18,18: “…Care cetate era ca cetatea cea mare?”
Apoc. 18,19: “…Vai! vai! Cetatea cea mare a cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi ceice aveau corăbii pe mare…”
Apoc. 14,20: “Şi teascul a fost călcat în picioare afară din cetate şi din teasc a curs sânge, până la zăbalele cailor…”
Apoc. 16,19: “Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit…”
Apoc. 17,18: “Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului”
Apoc. 18,16: “şi vor zice: Vai!, vai! Cetatea cea mare care era îmbrăcată cu in foarte subţire cu purpură şi cu stacojiu, care era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare.”
Apoc. 18,18: “…Care cetate era ca cetatea cea mare?”
Apoc. 18,19: “…Vai! vai! Cetatea cea mare a cărei belşug de scumpeturi a îmbogăţit pe toţi ceice aveau corăbii pe mare…”
Uneori însă, Ioan o numeşte cu termenul compus: “Babilonul, cetatea cea mare”:
Apoc. 14,8: “…A căzut a căzut Babilonul, cetatea cea mare…”
Apoc. 18,10: “Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, şi vor zice: Vai!, vai! Babilonul, cetatea cea mare..”
Apoc. 18,21: “…cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare…”
În toate aceste cazuri, Ioan se referă tot la “cetatea cea mare”, dar cu adăugarea precizării “Babilonul, cetatea cea mare”.
Ioan face însă o altă distincţie referindu-se la “Babilonul cel mare” care nu trebuie confundat cu “Babilonul, cetatea cea mare”:
Apoc. 14,8: “…A căzut a căzut Babilonul, cetatea cea mare…”
Apoc. 18,10: “Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, şi vor zice: Vai!, vai! Babilonul, cetatea cea mare..”
Apoc. 18,21: “…cu aşa repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare…”
În toate aceste cazuri, Ioan se referă tot la “cetatea cea mare”, dar cu adăugarea precizării “Babilonul, cetatea cea mare”.
Ioan face însă o altă distincţie referindu-se la “Babilonul cel mare” care nu trebuie confundat cu “Babilonul, cetatea cea mare”:
Apoc. 18,2: “El a strigat cu glas tare, şi a zis: A căzut, a căzut Babilonul cel mare!…”
Apoc. 17,5: “Pe frunte purta scris un nume o taină: “Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunelor pământului”
Această distincţie este foarte vizibilă în Apoc. 16, în cadrul plăgii a şaptea:
Apoc. 17,5: “Pe frunte purta scris un nume o taină: “Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunelor pământului”
Această distincţie este foarte vizibilă în Apoc. 16, în cadrul plăgii a şaptea:
Apoc. 16,19: “Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi, şi cetăţile Neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu şi-a adus aminte de Babilonul cel mare ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui.”
Ioan face deci o distincţie între Babilonul cel mare şi cetatea cea mare, adică între Babilonul ca imperiu şi capitala acestuia.
Analizând prezentarea schematică de mai jos vom înţelege poate mai bine această distincţie.
Ioan face deci o distincţie între Babilonul cel mare şi cetatea cea mare, adică între Babilonul ca imperiu şi capitala acestuia.
Analizând prezentarea schematică de mai jos vom înţelege poate mai bine această distincţie.
Babilonul cel mare – Apoc. 18,2-3
-> (toată lumea de pe întregul pământ)
Babilonul cetatea cea mare Apoc. 18,10
-> (capitala Babilonului cel mare – Uniunea Europeană)
“Scaunul de domnie” – Apoc. 16,10
-> sediul puterii
Babilonului cel mare, numită “mama defrânatelor şi Spurcăciunelor pământului – Apoc.17,5
-> papalitatea devenită conducătoare a Bisericilor ecumenizate)
Pentru detalii suplimentare, vezi schiţa de la pagina 110-111, a capitolului 6 (judecata femei) din cartea “Apocalips 17″.
Cel mai de seamă profet al Vechiului Testament, privind evenimentele finale (Daniel) î-şi incepe predicţiile sale din Daniel (Volumul I al profeţiilor biblice) cap.2 şi cap.7 cu Imperiul Babilonian, care domina din punct de vedere militar lumea cunoscută din vremea aceea.
Ioan, scriitorul Apocalipsei – care este Volumul II de profeţie biblică, ne spune că istoria se va încheia cu realizarea unei unităţi asemănătoare Babilonului din vechime – Babilonul spiritual modern.
Această unitate mondială va fi realizată, nu prin cuceriri militare ci pe baze de natură spirituală. Aşa cum Babilonul istoric era dominat şi condus de către păgânismul idolatru antic cu centrul în capitala cetate Babilon, tot aşa Babilonul modern spiritual pornind de la disperata nevoie de pace intersocială şi internaţională va alcătui o unitate a tuturor religiilor şi a spiritualităţii mondiale cu sediul în leagănul creştinismului, care este Europa, devenită Uniunea Europeană a cărui artizan principal este Biserica Catolică, adică Vaticanul, papalitatea.
Babilonul era cea mai mare cetate a Imperiului Babilonian, şi a fost construită pe ruinele turnului Babel din vechime.
Turnul Babel, construit după potop, este considerat a fi un monument cu o triplă semnificaţie:
era un monument al neascultării de porunca lui Dumnezeu, care le-a spus “creşteţi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul” – Gen. 1,28 – pe când ei inspiraţi de Satana sau opus poruncii Creiatorului de a se răspândi pe toată suprafaţa pământului pentru a-l popula Genesa 11,4. Genesa 9,1.7.
-> (toată lumea de pe întregul pământ)
Babilonul cetatea cea mare Apoc. 18,10
-> (capitala Babilonului cel mare – Uniunea Europeană)
“Scaunul de domnie” – Apoc. 16,10
-> sediul puterii
Babilonului cel mare, numită “mama defrânatelor şi Spurcăciunelor pământului – Apoc.17,5
-> papalitatea devenită conducătoare a Bisericilor ecumenizate)
Pentru detalii suplimentare, vezi schiţa de la pagina 110-111, a capitolului 6 (judecata femei) din cartea “Apocalips 17″.
Cel mai de seamă profet al Vechiului Testament, privind evenimentele finale (Daniel) î-şi incepe predicţiile sale din Daniel (Volumul I al profeţiilor biblice) cap.2 şi cap.7 cu Imperiul Babilonian, care domina din punct de vedere militar lumea cunoscută din vremea aceea.
Ioan, scriitorul Apocalipsei – care este Volumul II de profeţie biblică, ne spune că istoria se va încheia cu realizarea unei unităţi asemănătoare Babilonului din vechime – Babilonul spiritual modern.
Această unitate mondială va fi realizată, nu prin cuceriri militare ci pe baze de natură spirituală. Aşa cum Babilonul istoric era dominat şi condus de către păgânismul idolatru antic cu centrul în capitala cetate Babilon, tot aşa Babilonul modern spiritual pornind de la disperata nevoie de pace intersocială şi internaţională va alcătui o unitate a tuturor religiilor şi a spiritualităţii mondiale cu sediul în leagănul creştinismului, care este Europa, devenită Uniunea Europeană a cărui artizan principal este Biserica Catolică, adică Vaticanul, papalitatea.
Babilonul era cea mai mare cetate a Imperiului Babilonian, şi a fost construită pe ruinele turnului Babel din vechime.
Turnul Babel, construit după potop, este considerat a fi un monument cu o triplă semnificaţie:
era un monument al neascultării de porunca lui Dumnezeu, care le-a spus “creşteţi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul” – Gen. 1,28 – pe când ei inspiraţi de Satana sau opus poruncii Creiatorului de a se răspândi pe toată suprafaţa pământului pentru a-l popula Genesa 11,4. Genesa 9,1.7.
era un monument al înălţării – reprezentând dorinţa de inspiraţie satanică a omului de a junge ca Dumnezeu, la nori, acolo unde se considera că locuieşte Dumnezeu – Isaia 14,13-14.
era un monument al necredinţei în Cuvântul lui Dumnezeu, care a promis că nu va mai fi un alt potop – Genesa 9,11.
Cuvântul Babilon, derivă de la Bab-ilu care în limba caldeană înseamnă poarta-zeilor. Împăraţii Babilonieni considerau că ei stau de vorbă cu zeii şi deci sunt mandataţi de către aceştia să conducă omenirea.
În religia păgână idolatră, cel mai mare zeu era Baal – zeul soare – ritualurile de adorare erau dominate de muzică şi dans, şi se numeau Baaluri, iar preoţimea conducea din umbră imperiul prin intermediul împăraţilor de la putere.
Cuvântul Babilon, prin transliterare, în ebraică înseamnă “încurcătură” sau “zăpăceală” pentrucă acolo a încurcat Dumnezeu limbile oamenilor.
Vechiul Imperiu Babilonian a apus de mult în istorie, iar capitala sa Cetatea Babilon zace de mult în ruină, aşa că Ioan atunci când face referire la Babilonul cel mare şi la Babilon cetatea cea mare, are în vederedoar latura simbolică, metaforică a acestuia. Este pus în paralelă Babilonul antic cu capitala sa, cetatea Babilon cu Babilonul modern spiritual cu capitala conducerii sale, Uniunea Europeană.
Folosirea acestor denumiri cu încărcătură simbolică, metaforică a făcut pe mulţi să considere că judecăţile teribile anunţate a lovi Babilonul modern şi capitala sa vor fi numai de natură spirituală, simbolică.
Raţionamentul acesta este însă complect greşit şi foarte păgubos. Greşit, pentru că este nebiblic. Păgubos, pentrucă goleşte de conţinut toate predicţiile vizionare ale Apocalipsei. Exemplul cel mai elocvent, este interpretarea Apocalipsei de către Asociaţia Martorilor lui Iehova, în care totul este numai simbolic şi fără nici o legătură cu realitatea sau cu evenimentele concrete care ne înconjoară. Se consideră că venirea Domnului Isus nu va fi una reală, concretă ci doar simbolică, focul anunţat va fi doar unul spiritual, cutremurele deasemeni vor fi doar de natură spirituală, simbolică. Pe calea aceasta comodă a interpretărilor simbolice numai la modul spiritual, care nu comportă întradevăr nici un risc de neîmplinire a predicţiilor, au început să meargă şi mulţi dintre interpreţii Bisericilor neoprotestante şi în ultimul timp chiar unii interpreţi ai Bisericii A.Z.Ş.
De exemplu: Numărul 144.000 fiind obţinut din cifre cu încărcătură simbolică (12 x 12 x 1000 = 144.000) produsul acestora va fi tot de natură simbolică, deci nu trebuie să considerăm că aceştia vor fi persoane reale (vezi Cartea “Apocalips 7 + 7 Despre cei 144.000″).
Faptul că numele Armaghedon are o încărcătură simbolică, a condus pe unii la ideia că de fapt marele război de la Armaghedon nu va fi decăt un conflict spiritual între bine şi rău între adevăr şi falsitate.
Cei care fac astfel de interpretări au întradevăr avantajul de a nu risca nimic şi de a nu avcea nici un eşec în cazul unei neînpliniri reale, dar prin aceasta ei devalorizează complet Apocalipsa, golind de conţinut marile profeţii ale ei, lăsându-le şi fără culoare, fără gust şi fără miros (incolore, inodore şi insipide) – adică fără caracteristicile realităţii.
era un monument al necredinţei în Cuvântul lui Dumnezeu, care a promis că nu va mai fi un alt potop – Genesa 9,11.
Cuvântul Babilon, derivă de la Bab-ilu care în limba caldeană înseamnă poarta-zeilor. Împăraţii Babilonieni considerau că ei stau de vorbă cu zeii şi deci sunt mandataţi de către aceştia să conducă omenirea.
În religia păgână idolatră, cel mai mare zeu era Baal – zeul soare – ritualurile de adorare erau dominate de muzică şi dans, şi se numeau Baaluri, iar preoţimea conducea din umbră imperiul prin intermediul împăraţilor de la putere.
Cuvântul Babilon, prin transliterare, în ebraică înseamnă “încurcătură” sau “zăpăceală” pentrucă acolo a încurcat Dumnezeu limbile oamenilor.
Vechiul Imperiu Babilonian a apus de mult în istorie, iar capitala sa Cetatea Babilon zace de mult în ruină, aşa că Ioan atunci când face referire la Babilonul cel mare şi la Babilon cetatea cea mare, are în vederedoar latura simbolică, metaforică a acestuia. Este pus în paralelă Babilonul antic cu capitala sa, cetatea Babilon cu Babilonul modern spiritual cu capitala conducerii sale, Uniunea Europeană.
Folosirea acestor denumiri cu încărcătură simbolică, metaforică a făcut pe mulţi să considere că judecăţile teribile anunţate a lovi Babilonul modern şi capitala sa vor fi numai de natură spirituală, simbolică.
Raţionamentul acesta este însă complect greşit şi foarte păgubos. Greşit, pentru că este nebiblic. Păgubos, pentrucă goleşte de conţinut toate predicţiile vizionare ale Apocalipsei. Exemplul cel mai elocvent, este interpretarea Apocalipsei de către Asociaţia Martorilor lui Iehova, în care totul este numai simbolic şi fără nici o legătură cu realitatea sau cu evenimentele concrete care ne înconjoară. Se consideră că venirea Domnului Isus nu va fi una reală, concretă ci doar simbolică, focul anunţat va fi doar unul spiritual, cutremurele deasemeni vor fi doar de natură spirituală, simbolică. Pe calea aceasta comodă a interpretărilor simbolice numai la modul spiritual, care nu comportă întradevăr nici un risc de neîmplinire a predicţiilor, au început să meargă şi mulţi dintre interpreţii Bisericilor neoprotestante şi în ultimul timp chiar unii interpreţi ai Bisericii A.Z.Ş.
De exemplu: Numărul 144.000 fiind obţinut din cifre cu încărcătură simbolică (12 x 12 x 1000 = 144.000) produsul acestora va fi tot de natură simbolică, deci nu trebuie să considerăm că aceştia vor fi persoane reale (vezi Cartea “Apocalips 7 + 7 Despre cei 144.000″).
Faptul că numele Armaghedon are o încărcătură simbolică, a condus pe unii la ideia că de fapt marele război de la Armaghedon nu va fi decăt un conflict spiritual între bine şi rău între adevăr şi falsitate.
Cei care fac astfel de interpretări au întradevăr avantajul de a nu risca nimic şi de a nu avcea nici un eşec în cazul unei neînpliniri reale, dar prin aceasta ei devalorizează complet Apocalipsa, golind de conţinut marile profeţii ale ei, lăsându-le şi fără culoare, fără gust şi fără miros (incolore, inodore şi insipide) – adică fără caracteristicile realităţii.
Principiul interpretativ pe care îl aplic şi pe care îl susţin pentru că m-a ajutat să înţeleg mult mai bine profeţiile Apocalipsei, este că: “simbolismul nu exclude realul”. Deşi un eveniment este numit printr-o denumire sau un nume cu vădit conţinut simbolic sau metaforic, aceasta nu înseamnă că nu poate exista real, concret. Deşi simbolic totuşi real.
În exemplul luat mai sus cu cei 144.000, deşi sunt numiţi cu un număr evident simbolic, vor fi totuş un număr concret de persoane reale.
Războiul de la Armaghedon, deşi numit şi declanşat de factori metaforici, va fi touşi un război adică un conflict militar real, purtat pe un teritoriu real.
De fapt cine merge pe calea aceasta a interpretării exclusiv simbolice va ajunge foarte curând să considere că şi cele şapte plăgi din Apoc. 16 (nu numai plaga a 6-a cu Armaghedonul) sunt toate simbolice: o rană simbolică, o arşiţă simbolică, o întunecime simbolică, spirituală, un cutremur spiritual, o grindină simbolică etc etc., pe când acestea vor fi toate teribil de reale şi dezastruoase.
Interpretarea excusiv simbolică este nebiblică pentru că însuş Domnul Isus Hristos, atunci când a vorbit despre evenimentele finale în Matei cap. 24 etc., a vorbit în termeni reali.
Nu trebuie să uităm, că ideiile, deşi nu sunt de natură concretă, materială, pentru a exista ele trebuie să fie găzduite şi purtate pe scoaţa celebrală a unor oameni concreţi. Creierele acestor oameni sunt intreţinute de trupuri care conţin “gospodăriile anexe şi sala de maşini” care vor alimenta şi întreţine în cele mai bune condiţiuni creierele noastre. Aceste trupuri trăiesc în spaţiu pe un anumit teritoriu, care teritoriu va aparţine unor naţiuni organizate statal şi politic în cadrul unor graniţe.
În exemplul luat mai sus cu cei 144.000, deşi sunt numiţi cu un număr evident simbolic, vor fi totuş un număr concret de persoane reale.
Războiul de la Armaghedon, deşi numit şi declanşat de factori metaforici, va fi touşi un război adică un conflict militar real, purtat pe un teritoriu real.
De fapt cine merge pe calea aceasta a interpretării exclusiv simbolice va ajunge foarte curând să considere că şi cele şapte plăgi din Apoc. 16 (nu numai plaga a 6-a cu Armaghedonul) sunt toate simbolice: o rană simbolică, o arşiţă simbolică, o întunecime simbolică, spirituală, un cutremur spiritual, o grindină simbolică etc etc., pe când acestea vor fi toate teribil de reale şi dezastruoase.
Interpretarea excusiv simbolică este nebiblică pentru că însuş Domnul Isus Hristos, atunci când a vorbit despre evenimentele finale în Matei cap. 24 etc., a vorbit în termeni reali.
Nu trebuie să uităm, că ideiile, deşi nu sunt de natură concretă, materială, pentru a exista ele trebuie să fie găzduite şi purtate pe scoaţa celebrală a unor oameni concreţi. Creierele acestor oameni sunt intreţinute de trupuri care conţin “gospodăriile anexe şi sala de maşini” care vor alimenta şi întreţine în cele mai bune condiţiuni creierele noastre. Aceste trupuri trăiesc în spaţiu pe un anumit teritoriu, care teritoriu va aparţine unor naţiuni organizate statal şi politic în cadrul unor graniţe.
Sursa: Secretele Sistemului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu